PARLAMENTUL EUROPEAN
Document de şedinţă
02.04.2008 B6‑0131/2008
PROPUNERE DE REZOLUŢIE
depusă pe baza întrebării cu solicitare de răspuns oral B6-0014/2008
în conformitate cu articolul 108 alineatul (5) din Regulamentul de procedură
de Guido Sacconi
în numele Comisiei temporare pentru schimbările climatice
privind Cartea verde a Comisiei intitulată „Adaptarea la schimbările climatice în Europa - posibilităţile de acţiune ale Uniunii Europene“ ( COM(2007)0354 )
Rezoluţia Parlamentului European privind Cartea verde a Comisiei intitulată „Adaptarea la schimbările climatice în Europa - posibilităţile de acţiune ale Uniunii Europene“ ( COM(2007)0354 )
Parlamentul European,
– având în vedere Cartea verde a Comisiei: „Adaptarea la schimbările climatice în Europa - posibilităţile de acţiune ale Uniunii Europene” ( COM(2007)0354 ),
– având în vedere Convenţia-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC) şi, în special, articolul 2 şi articolul 4 alineatul (1) literele (b), (e) şi (f), precum şi Protocolul de la Kyoto la UNFCCC şi procedurile de aplicare a acestuia,
– având în vedere comunicarea Comisiei intitulată „Strategie pentru regiunile ultraperiferice: realizări şi perspective” ( COM(2007)0507 ),
– având în vedere cel de-al patrulea raport de evaluare al Comisiei interguvernamentale pentru schimbările climatice (IPCC) şi, în special, contribuţia grupului de lucru II la acest raport,
– având în vedere dezbaterea Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite pe tema impactului schimbărilor climatice asupra păcii şi securităţii, din 17 aprilie 2007,
– având în vedere cea de-a treisprezecea Conferinţă a părţilor (COP 13) participante la UNFCCC şi cea de-a treia Conferinţă a părţilor ce serveşte drept reuniune a părţilor participante la Protocolul de la Kyoto (COP/MOP 3), ce a avut loc în Bali, Indonezia, între 3 şi 14 decembrie 2007,
– având în vedere rezoluţiile sale anterioare privind schimbările climatice şi, în special, pe cea din 16 noiembrie 2005, intitulată „Succesul luptei împotriva schimbărilor climatice globale”[1], cea din 18 ianuarie 2006 privind schimbările climatice în contextul rezultatului Conferinţei de la Montreal (COP 11-COP/MOP 1)[2], cea din 4 iulie 2006, intitulată „Reducerea impactului aviaţiei asupra schimbărilor climatice”[3], cea din 14 februarie 2007 privind schimbările climatice[4] şi cea din 15 noiembrie 2007 intitulată „Limitarea schimbărilor climatice globale la 2 grade Celsius - calea de urmat pentru Conferinţa de la Bali privind schimbările climatice şi după aceasta” (COP 13 şi COP/MOP3)[5],
– având în vedere întrebarea cu solicitare de răspuns oral B6-0014/2007 a Comisiei temporare privind schimbările climatice, depusă în conformitate cu articolul 108 din Regulamentul de procedură, şi declaraţiile Consiliului şi Comisiei,
– având în vedere concluziile Preşedinţiei Consiliului European de la Bruxelles din 8-9 martie 2007,
– având în vedere programul de lucru al Comisiei pentru 2008,
– având în vedere articolul 108 alineatul (5) din Regulamentul său de procedură,
A. întrucât, conform contribuţiei grupului de lucru II la cel de-al patrulea raport de evaluare al Comisiei interguvernamentale pentru schimbările climatice (IPCC), se prognozează că aproape toate regiunile europene vor fi afectate negativ de unele aspecte ale impactului viitor al schimbărilor climatice; întrucât acest impact va pune probleme multor sectoare economice, reprezentând în acelaşi timp o ameninţare suplimentară pentru biodiversitatea europeană şi un obstacol în calea dezvoltării sociale;
B. întrucât observarea ştiinţifică regională de pe toate continentele şi din multe oceane prezintă dovezi conform cărora natura este afectată de schimbările climatice în cea mai mare măsură din cauza creşterilor de temperatură, dar şi a altor influenţe climatice în schimbare; întrucât această creştere a temperaturii care a fost observată este cauzată de activitatea umană şi influenţează sistemele fizice şi biologice;
C. întrucât UE ar trebui să ia în considerare măsura în care adaptarea la schimbările climatice poate deschide calea spre un nou model de creştere şi dezvoltare economică care să protejeze mediul, să sporească ocuparea forţei de muncă şi să ofere o nouă dimensiune politicilor sociale;
D. întrucât schimbările climatice reprezintă o problemă care afectează societăţile moderne în întregimea lor şi, prin urmare, toate nivelurile de guvernare, de la nivelul UE şi al autorităţilor publice până la nivelul individual al cetăţenilor, pot şi ar trebui să joace un rol important în măsurile de adaptare;
E. întrucât măsurile de adaptare în scopul prevenirii pagubelor sunt necesare nu numai ca o reacţie la impactul viitor al climei în Europa şi în lume, ci trebuie să fie dezvoltate şi aplicate deja pentru a contracara consecinţele regionale şi locale ale nivelului actual al încălzirii globale, cauzat de emisiile istorice de gaze cu efect de seră; întrucât o astfel de adaptare necesită o abordare cu adevărat interdisciplinară şi includerea aspectelor sociale, economice şi de mediu în sens larg;
F. întrucât există numeroase studii şi modele la scară regională sau locală privind impactul probabil al schimbărilor climatice; întrucât din multe din aceste studii lipseşte o examinare echivalentă a dimensiunii socio-economice şi a consecinţelor previzibile asupra populaţiilor afectate;
G. întrucât monitorizarea schimbărilor climatice la nivelul UE şi coordonarea măsurilor de soluţionare a acestora ar trebui fixate drept o prioritate, astfel încât să se faciliteze o strategie comună faţă de această problemă;
H. întrucât investiţiile publice şi private în activităţile de cercetare şi de dezvoltare din domeniul schimbărilor climatice vor fi esenţiale pentru asigurarea eficienţei optime a eforturilor de adaptare la schimbările climatice şi de limitare a creşterii temperaturii;
I. întrucât cercetările naţionale privind schimbările climatice trebuie coordonate cu cercetările efectuate sub egida celui de-al şaptelea program-cadru;
J. întrucât adaptarea la schimbările climatice s-a aflat mai puţin în centrul dezbaterilor publice ca urmare a faptului că s-a pus accentul în principal pe măsurile de diminuare necesare pentru limitarea încălzirii globale; întrucât îndeplinirea obiectivului UE de limitare a creşterii temperaturii cu 2°C s-ar traduce prin evitarea, reducerea sau, cel puţin, întârzierea multor aspecte ale impactului climei; întrucât, în contradicţie cu cele de mai sus, Cartea verde foloseşte scenariul A2 pentru a îndemna la acţiune în condiţiile unui scenariu obişnuit, care nu presupune punerea în aplicare a măsurilor de diminuare sau doar a unui număr redus din acestea;
K. întrucât obiectivul fixat de UE de a limita încălzirea globală la 2°C ar însemna totuşi un scenariu de încălzire a Europei, marcat de schimbări climatice regionale extreme, diferitele consecinţe asupra populaţiilor afectate, economiei locale şi regionale şi a mediului ducând la intensificarea suplimentară a inegalităţilor existente şi a diferenţelor regionale în ceea ce priveşte resursele şi bunurile în Europa;
L. întrucât cercetarea precondiţiilor şi înţelegerii fenomenelor meteorologice extreme ar trebui intensificată, aceasta fiind baza necesară pentru măsurile preventive, inclusiv punerea în aplicare a unor sisteme de alertă rapidă, şi acţiunile de evitare a deceselor şi pagubelor pentru oameni, bunuri, biodiversitate şi mediu, în viitor, şi întrucât trebuie create instrumente de evaluare a eficienţei unor astfel de măsuri;
M. întrucât o abordare a mecanismelor de adaptare doar pe baza analizei costurilor şi beneficiilor nu pare să fie adecvată, deoarece se prevede că şi în Europa cei mai săraci vor fi cei mai afectaţi, pentru că, în general, aceştia nu beneficiază de suficiente asigurări, informaţii şi mobilitate pentru a putea reacţiona la schimbările de mediu;
N. întrucât o abordare ascendentă cu implicarea comunităţilor afectate de consecinţele negative ale schimbărilor climatice, care să prezinte tehnicile prin care au combătut cu succes aceste consecinţe, ar fi un indicator util pentru UE, astfel încât să funcţioneze ca o platformă în promovarea de strategii, dezvoltarea de programe de sprijin corespunzătoare şi conducerea politicilor de coordonare prin reţele şi parteneriate ştiinţifice, regionale sau locale;
O. întrucât o componentă-cheie a modului de a reacţiona la impactul schimbărilor climatice este intensificarea şi îmbunătăţirea educării profesionale şi publice în ceea ce priveşte măsurile de adaptare;
P. întrucât este evident că schimbările climatice afectează atingerea obiectivelor de dezvoltare şi ameninţă evoluţia prosperă a Europei, dar au un impact mult mai puternic asupra ţărilor în curs de dezvoltare; întrucât problema finanţării măsurilor de adaptare trebuie să fie evaluată mai detaliat atât în UE, cât şi în ceea ce priveşte acordarea de sprijin ţărilor în curs de dezvoltare;
Q. întrucât, în conformitate cu principiul integrării, adaptarea la schimbările climatice trebuie să fie inclusă în procesul de luare a deciziilor, după chestiuni precum modalităţile şi sectoarele în care trebuie investit; întrucât dezbaterile din cursul acestui proces de luare a deciziilor trebuie să implice atât părţile interesate la nivel local şi regional, cât şi factorii de decizie;
R. întrucât Cartea verde nu recunoaşte în mod precis excepţiile geografice şi climatice şi de dezvoltare reprezentate de regiunile ultraperiferice ale UE, în care vulnerabilităţile pot fi diferite de cele prognozate pentru continentul european, şi nici nu analizează în mod precis condiţiile climatice ale zonelor urbane sau ale părţilor dens populate ale Europei;
S. întrucât este probabil ca schimbările climatice să afecteze acele regiuni care, datorită caracteristicilor lor topografice, depind în mod special de dinamica naturii (printre altele zonele glaciale şi regiunile montane), expunând astfel economia locală, cultura şi populaţia în întregimea sa unor presiuni şi costuri de adaptare ridicate, putând în acelaşi timp să crească şi mai mult inegalităţile regionale;
T. întrucât Europa de Sud şi Bazinul Mediteranean sunt două dintre cele mai vulnerabile zone din Europa, confruntându-se deja cu deficitul de apă, secete şi incendii forestiere;
U. întrucât succesul strategiilor de adaptare pentru contracararea schimbărilor climatice inevitabile va necesita sprijinul sectoarelor educaţiei şi comunicării, prin implicarea mass-mediei şi participarea cetăţenilor la chestiunile privind mediul;
V. întrucât Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că 60 000 de decese pe an pot fi deja atribuite unor catastrofe naturale legate de climă; întrucât cel mai recent raport al IPCC evidenţiază impactul schimbărilor climatice asupra sănătăţii publice; întrucât există o îngrijorare deosebită în ceea ce priveşte propagarea bolilor tropicale şi a vectorilor acestora în regiunile temperate; întrucât, ca o consecinţă deosebită a acestora, unităţile de îngrijire medicală pentru grupurile cele mai vulnerabile ale societăţii vor trebui, probabil, să se adapteze în cea mai mare măsură la schimbările climatice;
W. întrucât schimbările climatice vor continua să provoace daune serioase ecosistemelor deja vulnerabile şi aflate în pericol şi vor afecta biodiversitatea europeană; întrucât astfel de daune se vor face cel mai grav simţite în mod indirect prin degradarea ecosistemelor fundamentale pentru bunăstarea umană; întrucât, prin urmare, protejarea ecosistemelor reprezintă baza unei strategii UE de adaptare,
1. salută Cartea verde a Comisiei şi procesul de consultare a părţilor interesate;
2. subliniază importanţa unei strânse interconexiuni între eforturile de adaptare şi diminuare, astfel încât să se utilizeze sinergia în scopul limitării consecinţelor schimbărilor climatice; invită Comisia să examineze modalităţile de echilibrare a ambelor eforturi pentru a îmbunătăţi eficienţa amândurora cu scopul de crea o strategie holistică clară;
3. recunoaşte că, deşi chestiunile sunt prezentate în funcţie de sector în Cartea verde a Comisiei, multe din aceste sectoare se află într-o relaţie de strânsă interdependenţă; consideră că impactul asupra unui sector şi deciziile de adaptare luate în acesta au adesea implicaţii pentru alte sectoare şi, prin urmare, solicită Comisiei să ţină seama de aceste interacţiuni în punerea în aplicare a măsurilor de adaptare;
4. enunţă necesitatea unei modelări ştiinţifice mai detaliate şi a unor studii după o metodă bazată pe riscuri pentru a analiza, înţelege şi anticipa mai bine impactul uman şi social al schimbărilor climatice în contextul obiectivului UE de limitare la 2°C şi dimensiunea adaptărilor locale sau regionale necesare;
5. solicită Comisiei să realizeze un studiu privind economia adaptării, pentru a crea scenarii care să stabilească un bilanţ al costurilor şi al beneficiilor adaptării şi pentru a stimula şi anticipa acţiunile economice; subliniază importanţa adoptării unei abordări sectoriale ascendente care să ţină seama de diferenţele dintre habitatele naturale europene, cum ar fi zonele muntoase sau regiunile insulare; invită Comisia să realizeze un grafic al schimbărilor în ocuparea forţei de muncă atât în sectoarele în ascensiune, cât şi în cele în declin;
6. invită Comisia să coordoneze şi să sprijine pregătirea ştiinţifică a unei baze de date europene comune privind vulnerabilităţile, din care să reiasă modul în care vor fi afectate grupurile sociale şi patrimoniul cultural şi naţional european şi cum ar putea reacţiona societăţile la consecinţele schimbărilor climatice în viitor; consideră că ar trebui, de asemenea, înfiinţate baze de date care să includă alte informaţii importante privind activităţile şi politicile de adaptare (de exemplu: indici, politici şi măsuri etc.);
7. invită Comisia să coordoneze reţelele existente de monitorizare a datelor de mediu şi, unde este cazul, să le combine cu structuri noi, cu scopul de a crea baze de date conţinând măsurători omogene ce pot fi folosite la producerea unor modele care să faciliteze identificarea acţiunii cel mai urgent necesare la nivel continental, regional şi local;
8. invită Comisia să examineze modalităţile de dezvoltare aprofundată şi de sprijinire a unei reţele paneuropene de universităţi, de parteneri sociali, de organizaţii ale societăţii civile, de organisme operaţionale, în special serviciile meteorologice naţionale care dispun de numeroase informaţii, şi de factori de decizie locali sau regionali, în scopul promovării parteneriatelor intersectoriale privind adaptarea, pentru a face schimb de cunoştinţe şi politici, precum şi pentru dezvoltarea instrumentelor de măsurare a succesului măsurilor adoptate şi comunicarea sau difuzarea către public a descoperirilor şi scenariilor ştiinţifice privind adaptările necesare la schimbările climatice;
9. consideră că, în scopul eficientizării cercetărilor privind impactul schimbărilor climatice, cercetările realizate sub egida celui de-al şaptelea program-cadru ar trebui coordonate cu cercetările realizate la nivel naţional (în special cu programele de observare a Pământului din spaţiu);
10. consideră că UE trebuie să depună eforturi importante pentru a spori dezvoltarea tehnologică în domeniul adaptării, cu scopul de a ne sprijini propria economie şi de a transfera aceste tehnologii către ţările în curs de dezvoltare; consideră că dezvoltarea unor tehnologii eficiente, sigure şi ieftine reprezintă una din formele esenţiale de adaptare la schimbările climatice şi că următoarea conferinţă/reuniune a părţilor de la Poznan (COP 14) ar trebui să se axeze pe această chestiune;
11. solicită Comisiei să includă adaptarea la schimbările climatice în legislaţia pe care o elaborează sau o modifică şi în toate strategiile şi proiectele de finanţare actuale şi viitoare, cu efecte teritoriale, în scopul limitării efectelor schimbărilor climatice; propune Comisiei să realizeze o analiză cuprinzătoare a instrumentelor financiare europene existente şi a utilizării acestora la măsurile de adaptare la schimbările climatice, în cadrul sferei iniţiale de aplicare a acestora, şi să indice domeniile care necesită o finanţare suplimentară;
12. îndeamnă insistent Consiliul să ajungă cât mai curând la o decizie referitoare la regulamentul propus privind Fondul de Solidaritate al UE, luând în considerare faptul că Parlamentul a adoptat deja o poziţie în acest sens în mai 2006; consideră că noul regulament care, printre alte măsuri, coboară pragul de mobilizare a Fondului de Solidaritate UE, va facilita abordarea pagubelor cauzate de catastrofe naturale sau produse de om într-un mod mai eficient, mai flexibil şi mai rapid; insistă asupra importanţei unui astfel de instrument financiar, în special în condiţiile în care se prognozează o creştere a numărului de catastrofe naturale în viitor şi datorită schimbărilor climatice;
13. îşi exprimă regretul în legătură cu faptul că nu a fost luată în considerare de către Comisie o realocare sau o redistribuire a fondurilor existente în cadrul actualelor perspective financiare; invită Comisia să aibă în vedere includerea unor măsuri financiare de adaptare pentru politicile regionale şi fondurile structurale în următoarele perspective financiare pe termen lung şi, de asemenea, să propună alocarea unor resurse suplimentare în scopul de a găsi soluţii inovatoare de abordare a schimbărilor climatice;
14. reaminteşte că orientările strategice pentru politica de coeziune UE formulează în mod explicit necesitatea de a consolida sinergiile dintre mediu şi creşterea economică; afirmă că programele de politică regională investesc în infrastructură în domeniile apei, deşeurilor, calităţii aerului, biodiversităţii, promovării planificării exploatării terenurilor, transportului public; subliniază că acestea contribuie la respectarea angajamentelor privind clima şi stimulează măsuri de prevenire a riscurilor prin politici de gestionare publică inovatoare, de exemplu, monitorizarea preventivă; exprimă, de asemenea, necesitatea ca statele membre şi Comisia să consolideze nevoia de coordonare a organizării protecţiei civile şi a planificării pentru situaţii de urgenţă; face referire, în acest sens, la lucrările programului ONU privind strategia internaţională pentru reducerea dezastrelor;
15. subliniază necesitatea ca statele membre să utilizeze fondurile pentru dezvoltare rurală pentru a intensifica adaptarea la schimbările climatice în agricultură şi silvicultură; subliniază necesitatea unor măsuri adecvate de prevenire a crizelor şi de gestionare a riscurilor atât la nivel comunitar, cât şi naţional şi regional, deoarece numărul crizelor va creşte cu siguranţă în viitor, având în vedere, în mod special, un efort sistematic de gestionare a terenurilor care să garanteze perioade mai lungi de reţinere a apei şi un număr mai redus de incendii forestiere; consideră că gestionarea riscurilor ar trebui să devină o parte integrantă şi explicită a politicii UE de coeziune;
16. evidenţiază aplicarea principiului subsidiarităţii ca fiind calea cea mai promiţătoare de soluţionare a consecinţelor schimbărilor climatice prin măsuri concrete de adaptare, deoarece regiunile şi entităţile locale din Europa vor avea o capacitate mai mare de a oferi răspunsuri politice la propriile experienţe, dar subliniază necesitatea unui control al coerenţei la nivelul UE;
17. subliniază rolul-cheie pe care îl joacă comunităţile locale în combaterea schimbărilor climatice şi solicită, prin urmare, punerea în aplicare a unor strategii de dezvoltare urbană, regională şi rurală integrate şi durabile, care să ţină pe deplin seama de măsurile care vizează diminuarea şi adaptarea; solicită, de asemenea, studii ştiinţifice pentru a analiza tipurile de infrastructură care pot facilita abordarea schimbărilor climatice;
18. solicită o mai strânsă cooperare şi schimburi de bune practici cu şi între autorităţile regionale şi locale în realizarea de construcţii, gospodărirea comunală şi serviciile ce vizează neutralizarea emisiilor de CO2 în domeniile respective, cum ar fi sistemele de încălzire a cartierelor, serviciile de reciclare îmbunătăţite, transportul public integrat, clădirile cu un consum eficient de energie şi apă, mărirea producţiei şi utilizarea energiei alternative şi intensificarea furnizării de informaţii publice privind consumul de energie;
19. subliniază faptul că sectorul agricol este unul dintre cele mai vulnerabile la schimbările climatice, dar care, în acelaşi timp, a fost acuzat de deteriorarea mediului; consideră că măsurile de adaptare în acest sector trebuie să tindă spre reducerea vulnerabilităţii şi sporirea durabilităţii atât din punct de vedere ecologic, cât şi economic;
20. subliniază faptul că adaptarea treptată a sectorului agricol la noile nevoi provocate de schimbările climatice ar trebui examinată în cadrul „evaluării stării de sănătate a PAC”, unde, printre altele, trebuie avute în vedere extinderea sistemului actual de eco-condiţionalitate, consolidarea mecanismului de modulare etc;
21. subliniază faptul că sectorul agricol se poate adapta la schimbările climatice şi poate diminua efectele acestora prin punerea în aplicare a unei legislaţii care să consolideze durabilitatea şi să promoveze noi căi de utilizare şi gestionare a apei şi a altor resurse naturale;
22. subliniază importanţa identificării de către statele membre şi Comisie a infrastructurii de transporturi cu cea mai mare vulnerabilitate la schimbările condiţiilor climatice şi care necesită eforturi şi investiţii suplimentare pentru a se garanta continuarea funcţionării şi siguranţa acesteia;
23. salută rezultatul semnificativ al MOP 3 din Bali, şi anume operaţionalizarea Fondului pentru adaptare, ce reuneşte proiecte concrete de adaptare cu metode de finanţare prin intermediul unei contribuţii percepute proiectelor MDC iniţiate în ţările în curs de dezvoltare care sunt părţi la Protocolul de la Kyoto; subliniază faptul că această decizie pozitivă de a finanţa adaptarea în ţările în curs de dezvoltare independent de donatori a fost luată înainte de adoptarea Planului de acţiune de la Bali;
24. subliniază necesitatea garantării faptului că, în cadrul evaluării impactului asupra mediului, toate permisele de construcţie şi planurile urbanistice ţin seama de diferitele scenarii de adaptare pentru a împiedica investiţii în infrastructuri incompatibile; accentuează faptul că în multe cazuri ar fi mai adecvat să nu fie dezvoltate zonele vulnerabile sau ca zone dezvoltate să fie redate naturii mai degrabă decât să se construiască sisteme de protecţie ca pregătire pentru efectele negative ale climei;
25. consideră că este imperativă cooperarea în scopul susţinerii zonelor mai sărace ale Europei şi a ţărilor în curs de dezvoltare, având în vedere faptul că aceste zone vor fi probabil cel mai puternic afectate de schimbările climatice, dar cel mai puţin capabile să suporte consecinţele acestora; regretă că Cartea verde nu se referă îndeajuns la nevoia de cooperare privind adaptarea între UE şi ţările în curs de dezvoltare; evidenţiază în special nevoia de transferuri de tehnologie şi de consolidare a capacităţilor; în acest context, salută iniţiativa Comisiei de a lansa o alianţă mondială împotriva schimbărilor climatice, dar subliniază că în prezent aceasta duce o lipsă marcantă de fonduri;
26. recunoaşte o relaţie de condiţionalitate între obiectivele de dezvoltare şi diminuarea şi adaptarea la schimbările climatice; subliniază faptul că schimbările climatice trebuie integrate în toate activităţile de cooperare pentru dezvoltare ale UE, inclusiv programele de parteneriat existente, cum ar fi dialogul EUROMED sau parteneriatul UE-Africa în domeniul energiei; subliniază, de asemenea, importanţa deosebită a consolidării parteneriatelor cu ţările în curs de dezvoltare pentru a intensifica eforturile de evitare a despăduririlor, ceea ce presupune atât avantaje de limitare a creşterii temperaturii, cât şi de adaptare la schimbările climatice;
27. reaminteşte faptul că schimbările climatice ar putea accelera diminuarea accesului la resursele naturale; invită Comisia să prevadă măsuri suplimentare de adaptare la noile provocări legate de garantarea securităţii aprovizionării cu alimente şi energie;
28. invită Comisia să examineze la nivel european, ţinând seama de contextul internaţional, modalităţile de includere în planurile de dezvoltare şi negocierile bugetare a adaptărilor necesare pentru a face faţă schimbărilor climatice; invită Comisia să examineze modalităţile de aplicare a acestor măsuri politicilor sectoriale pentru a dirija finanţarea şi investiţiile publice şi private; subliniază faptul că o astfel de includere trebuie să acopere domeniile ştiinţelor, integrării, sensibilizării, informării, cooperării şi monitorizării şi să urmeze clar criterii a căror respectare să fie controlată în mod regulat pentru a se justifica continuarea acordării sprijinului, rezultatul fiind retransmis legiuitorului european;
29. subliniază importanţa necesităţii din ce în ce mai mari a unei utilizări raţionale a apei prin intermediul „gestionării cererii de apă”, având în vedere că apa devine o resursă deficitară; invită Comisia şi statele membre să adopte măsuri de integrare care să asigure disponibilitatea, accesibilitatea, utilizarea şi conservarea apei şi să promoveze tehnologiile şi practicile inovatoare, inclusiv proiecte-pilot pentru reducerea daunelor produse de secetă şi a riscurilor de inundaţii; recunoaşte, în acest context, importanţa unei „abordări ecosistemice” pentru prevenirea sau absorbirea impactului eroziunii solului, inundaţiilor, deşertificării, creşterii nivelului mării, speciilor alogene invadatoare şi pentru creşterea rezistenţei la incendiile forestiere;
30. recunoaşte că schimbările climatice vor duce la creşterea numărului bolilor şi al deceselor premature la nivel mondial, afectând, în special, cele mai vulnerabile grupuri ale populaţiei; invită statele membre să ia în considerare elaborarea unor măsuri de consolidare a capacităţii sistemelor de sănătate de a se adapta la efectele negative ale schimbărilor climatice; invită Comisia să creeze la nivelul UE un sistem de monitorizare şi supraveghere a efectelor schimbărilor climatice asupra sănătăţii; invită Comisia să garanteze că ameninţările schimbărilor climatice asupra sănătăţii umane se află în centrul politicii UE de adaptare la schimbările climatice şi de diminuare a creşterii temperaturii;
31. subliniază necesitatea unei abordări climatice şi de dezvoltare diferenţiate în cazul zonelor şi regiunilor deosebit de vulnerabile la schimbările climatice, cum ar fi zonele muntoase sau litorale, insulele sau, de exemplu, cele mai îndepărtate şapte regiuni ale UE, care, având în vedere caracteristicile lor topografice şi dezavantajele lor structurale, sunt deosebit de dependente de dinamica evenimentelor naturale; în acest context, invită Comisia să extindă lista celor mai vulnerabile zone şi să coopereze cu iniţiativele regionale existente, precum Convenţia alpină şi Convenţia carpatică, în scopul utilizării optime a cunoştinţelor acumulate în cadrul unor astfel de iniţiative;
32. invită Comisia să ia în considerare rolul vital pe care ecosistemele sănătoase îl pot juca în cadrul politicii de adaptare; subliniază faptul că actuala legislaţie a UE (de exemplu directiva privind păsările[6] şi directiva privind habitatele[7], Natura 2000 şi directiva-cadru privind apele[8]) poate contribui la abordarea acestei chestiuni în Europa; invită Comisia şi statele membre să acorde prioritate maximă aplicării acestor politici, pentru a asigura o adaptare rapidă şi eficientă la schimbările climatice;
33. salută iniţiativa Comisiei de a înfiinţa un Grup european de consiliere privind adaptarea la schimbările climatice şi subliniază nevoia ca acest grup de experţi să ofere posibilităţi de realizare a unor strategii intersectoriale coerente la nivelul UE şi de intensificare a cadrului politicilor care să poată oferi stimulente pentru investiţii în activităţi de adaptare la schimbările climatice şi de reducere a consecinţelor acestora;
34. încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Comisiei, ca o contribuţie a Parlamentului la procesul de consultare a părţilor interesate în ceea ce priveşte Cartea verde iniţiată de Comisie.