PARLAMENTUL EUROPEAN

Document de ședință

30.9.2008   B6‑0521/2008

PROPUNERE DE REZOLUȚIE

depusă pe baza declarației Comisiei

în conformitate cu articolul 103 alineatul (2) din Regulamentul de procedură

de Cristiana Muscardini, Eugenijus Maldeikis, Ģirts Valdis Kristovskis, Jan Tadeusz Masiel, Seán Ó Neachtain și Ryszard Czarnecki

în numele Grupului UEN

privind viitorul Agendei de dezvoltare de la Doha a OMC

B6‑0521/2008

Rezoluția Parlamentului European privind viitorul Agendei de dezvoltare de la Doha a OMC

Parlamentul European,

–   având în vedere Declarația ministerială de la Doha a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) din 14 noiembrie 2001,

–   având în vedere rezoluțiile sale anterioare privind Agenda de dezvoltare de la Doha (ADD),

–  având în vedere articolul 103 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât tratativele la nivel ministerial din cadrul OMC pentru finalizarea Rundei de la Doha au fost întrerupte la sfârșitul lui iulie 2008;

B.  întrucât s-au înregistrat unele progrese, membrii OMC fiind mai aproape de încheierea acordului;

C.  întrucât interesele țărilor în curs de dezvoltare, și în special ale țărilor cel mai puțin dezvoltate, precum și angajamentul tuturor membrilor OMC de a se implica în „runda de dezvoltare” ar trebui să constituie elementele centrale ale negocierilor;

D.  întrucât neîncheierea unui acord ar putea afecta grav credibilitatea sistemului comercial multilateral și, prin aceasta, chiar credibilitatea OMC;

E.  întrucât finalizarea ADD devine din ce în ce mai importantă pe măsură ce perspectivele economice și financiare continuă să se deterioreze;

1.  își exprimă profunda dezamăgire și îngrijorare cu privire la impasul care a intervenit în cadrul reuniunilor ministeriale ale OMC din iulie;

2.  își reafirmă sprijinul deplin pentru o abordare multilaterală în politica comercială și pentru o Organizație Mondială a Comerțului care să poată garanta un rezultat echilibrat pentru schimburile comerciale internaționale, respectând în totalitate Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului;

3.  își exprimă convingerea că, în contextul actual caracterizat printr-o criză economică și financiară, finalizarea cu succes a Rundei de la Doha ar putea reprezenta un element de stabilitate; își exprimă angajamentul ferm față de ADD, deoarece provocările globale legate de securitatea alimentară, energie și schimbările climatice trebuie abordate de urgență de OMC după încheierea acestei runde de negocieri;

4.  este pe deplin conștient de dificultățile unui Angajament unic; salută progresele realizate până în prezent în cadrul negocierilor, care ar trebui să ofere o bază importantă și consolidată pentru viitoarea reuniune în scopul continuării Rundei de la Doha și obținerii unui rezultat favorabil;

5.  invită UE și SUA, precum și țările din G20, în calitate de noi actori economici importanți, să își asume responsabilitățile în cadrul negocierilor în curs, să respecte pe deplin caracterul „rundei de dezvoltare” și să depună toate eforturile pentru încheierea unui acord până la sfârșitul acestui an, astfel încât ADD să poată fi finalizată în 2009; subliniază încă o dată importanța unei diferențieri între țările în curs de dezvoltare și țările emergente;

6.  invită India și SUA să găsească fără întârziere o soluție politică privind mecanismul de salvgardare special (MSS) pentru a garanta un echilibru just între chestiunile comerciale și preocupările legate de dezvoltare, care va permite discutarea și soluționarea altor probleme din domeniul agriculturii, cum ar fi extinderea contingentelor tarifare, simplificarea tarifară și subvențiile pentru bumbac, precum și chestiuni privind accesul pe piață pentru produsele non-agricole (APNA) și serviciile;

7.  consideră că dificultățile cu care se confruntă ADD evidențiază necesitatea ca, după finalizarea rundei de negocieri, să se abordeze de urgență problema reformei OMC, pentru a consolida eficiența și transparența organizației și pentru a îmbunătăți legitimitatea democratică a acesteia și integrarea sa în structura mai largă a guvernanței globale; reafirmă necesitatea acordării unei asistențe tehnice specifice și a consolidării capacităților pentru a sprijini țările în curs de dezvoltare să se implice în mod eficient în cadrul ADD;

8.  invită Comisia și Consiliul să încheie un acord pentru a garanta participarea deplină a Parlamentului European în negocierile comerciale internaționale purtate de UE;

9.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Comisiei, Consiliului, guvernelor și parlamentelor statelor membre, precum și Directorului General al OMC.