Document de şedinţă

 

13.1.2010                                                                                                                B7‑0029/2010

PROPUNERE DE REZOLUŢIE

depusă pe baza întrebărilor cu solicitare de răspuns oral B7-0341/2009 şi B7-0342/2009

în conformitate cu articolul 115 alineatul (5) din Regulamentul de procedură

referitoare la traficul de persoane

Anna Hedh, Silvia Costa

în numele Grupului S&D

Nadja Hirsch, Antonyia Parvanova, Elizabeth Lynne

în numele Grupului ALDE

Judith Sargentini, Raül Romeva i Rueda, Barbara Lochbihler

în numele Grupului Verts/ALE

Cornelia Ernst, Eva-Britt Svensson

în numele Grupului GUE/NGL

 

B7‑0029/2010

Rezoluţia Parlamentului European referitoare la traficul de persoane

Parlamentul European,

–   având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special articolele 1, 3, 4, 5 şi 6,

–   având în vedere Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948, în special articolele 4 şi 5 care prevăd interzicerea comerţului cu sclavi sub toate formele sale,

–   având în vedere Convenţia ONU din 1949 privind suprimarea traficului de persoane şi a exploatării prostituţiei,

–   având în vedere Convenția ONU privind drepturile copilului din 1989, în special articolele 1, 7, 32, 34 şi 35 şi Protocolul facultativ din 2000 la Convenția privind drepturile copilului, referitor la vânzarea de copii, prostituția copiilor și pornografia infantilă, în special articolul 3,

–   având în vedere Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de discriminare a femeilor (CEDAW), în special articolele 5 şi 6,

–   având în vedere Protocolul de la Palermo al Organizaţiei Naţiunilor Unite, adoptat în 2000, privind prevenirea, eliminarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, protocol adiţional la Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate,

–   având în vedere Convenţia nr. 29 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind munca forţată sau obligatorie (1930) şi Convenţia nr. 182 privind interzicerea celor mai grave forme de exploatare a muncii copilului şi măsurile urgente în vederea eliminării acestora, adoptată la cea de-a 87-a sesiune a conferinţei generale a OIM (1999),

–   având în vedere cea de-a patra Conferinţă mondială privind femeile, organizată la Beijing în septembrie 1995, Declaraţia şi Platforma de acţiune adoptate la Beijing, precum şi documentele finale ulterioare, adoptate în sesiunile speciale Beijing +5 şi Beijing +10 ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, referitoare la măsurile şi iniţiativele ulterioare pentru punerea în aplicare a Declaraţiei de la Beijing şi a Platformei de acţiune, adoptate la 9 iunie 2000 şi, respectiv, la 11 martie 2005,

–   având în vedere Convenţia europeană privind drepturile omului şi biomedicina, adoptată în 1997, şi articolul 22 din Protocolul adiţional din 2002 la aceasta privind transplantul de organe şi ţesuturi de origine umană,

–   având în vedere Orientările UNICEF privind protecţia drepturilor copiilor victime ale traficului de persoane (2003) şi Ghidul de referinţă privind protecţia drepturilor copiilor victime ale traficului de persoane din Europa (2006),

–   având în vedere Convenţia Consiliului Europei din 2005 privind combaterea traficului de persoane,

–   având în vedere Raportul Consiliului Europei din 2005 privind situaţia criminalităţii organizate,

–   având în vedere Recomandarea Consiliului Europei 1611/2003 privind traficul de organe în Europa,

–   având în vedere Declaraţia de la Bruxelles privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, adoptată la 20 septembrie 2002,

–   având în vedere Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/629/JAI din 19 iulie 2002 privind combaterea traficului de persoane,

–   având în vedere Directiva 2004/81/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind permisul de şedere eliberat resortisanţilor ţărilor terţe care sunt victime ale traficului de persoane sau care au făcut obiectul unei facilitări a imigraţiei ilegale şi care cooperează cu autorităţile competente[1],

–   având în vedere Raportul Comisiei către Consiliu şi Parlamentul European elaborat în temeiul articolului 10 din Decizia-cadru a Consiliului din 19 iulie 2002 privind combaterea traficului de persoane ( COM(2006)0187 ),

–   având în vedere Comunicarea Comisiei din 18 octombrie 2005 intitulată „Combaterea traficului de persoane - abordare integrată şi propuneri privind un plan de măsuri” ( COM(2005)0514 ),

–   având în vedere documentul de lucru al Comisiei intitulat „Evaluarea şi monitorizarea punerii în aplicare a Planului UE privind cele mai bune practici, normele şi procedurile pentru combaterea şi prevenirea traficului de persoane” ( COM(2008)657 final),

–   având în vedere propunerea de Decizie-cadru a Consiliului privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi protejarea victimelor şi de abrogare a Deciziei-cadru 2002/629/JAI ( COM(2009)136 final),

–   având în vedere Foaia de parcurs pentru egalitatea dintre femei şi bărbaţi 2006-2010 ( COM(2006)0092 ), în special măsurile prioritare de eradicare a violenţei bazate pe gen şi a traficului de persoane,

–   având în vedere Programul de la Stockholm referitor la spaţiul de libertate, securitate şi justiţie în serviciul cetăţenilor,

–   având în vedere Declaraţia din octombrie 2009 de la Bruxelles privind traficul de persoane,

–   având în vedere rapoartele Europol din 2009 privind traficul de persoane,

–   având în vedere Raportul din iulie 2009 al Agenției Uniunii Europene pentru Drepturile Fundamentale privind traficul de copii din Uniunea Europeană,

–   având în vedere Raportul general din februarie 2009 al Oficiului ONU pentru combaterea traficului de droguri și prevenirea criminalității (UNODC) privind traficul de persoane,

–   având în vedere raportul şi recomandările din 6 februarie 2009 de către Raportorul special al Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la aspectele legate de drepturile omului în cazul victimelor traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor,

–   având în vedere Raportul Departamentului de Stat al SUA din iunie 2009 privind traficul de persoane,

–   având în vedere rezoluţiile sale referitoare la această temă[2],

–   având în vedere întrebările cu solicitare de răspuns oral, adresate Comisiei privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi protejarea victimelor ( O-0148/2009 – B7‑0341/2009 , O-0149/2009 – B7‑0342/2009 ),

–   având în vedere articolul 115 alineatul (5) şi articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A. întrucât traficul de persoane este o formă modernă de sclavie, o infracţiune gravă şi o încălcare majoră a drepturilor umane fundamentale, reducând fiinţele umane la o stare de dependenţă, prin ameninţări, violenţă şi umilire;

B.  întrucât traficul de persoane este o afacere extrem de profitabilă pentru crima organizată, implicând posibilităţi de profituri ridicate şi riscuri scăzute;

C. întrucât traficul de persoane ia numeroase forme, de exemplu exploatarea sexuală, munca forţată, traficul ilegal de organe, cerşetoria, adopţiile ilegale şi muncile casnice;

D. întrucât evaluarea Europol pentru anul 2009 arată că traficul de femei în scopul exploatării sexuale nu a scăzut, iar traficul de persoane în scopul muncii forţate este în creştere;

E.  întrucât Raportul general al UNODC cu privire la traficul de persoane stabileşte că exploatarea sexuală este forma de trafic de persoane cea mai frecvent recunoscută, urmată de munca forţată, şi constată că 79% din victimele identificate ale traficului de persoane sunt femei şi fete;

F.  întrucât „miresele comandate prin poştă” pot deveni captive într-un mediu al sclaviei, căzând victimă exploatării sexuale, muncii forţate, muncilor casnice şi altor forme de trafic de persoane;

G. întrucât copiii sunt în mod deosebit de vulnerabili la acest fenomen şi există, prin urmare, riscuri mai mari ca aceştia să cadă victime traficului de persoane;

H. întrucât criza financiară şi economică ar putea intensifica traficul de persoane, exploatând nevoia potenţialelor victime de a găsi o slujbă decentă şi de a scăpa de sărăcie;

I.   întrucât dimensiunea şi gravitatea acestui fenomen sunt alarmante:

•    raportul Europol pe 2009 privind traficul de persoane din UE arată că acesta este o afacere care aduce profituri de milioane de euro/dolari pe an;

•    se poate estima în mod rezonabil, din statisticile disponibile, că anual sunt traficate dinspre ţări terţe în zona UE sau în interiorul zonei UE câteva sute de mii de persoane;

•    în 2008, Eurojust a deschis 83 de cazuri de trafic de persoane, reprezentând o creştere de mai mult de 10% în comparaţie cu 2007 (71 cazuri);

J.   întrucât cadrul juridic al UE cu privire la traficul de persoane se întemeiază în prezent pe:

•    Decizia-cadru 2002/629/JAI a Consiliului din 19 iulie 2002 privind combaterea traficului de persoane, al cărei scop este asigurarea unui grad minim de armonizare a legislaţiei naţionale;

•    Directiva 2004/81/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind permisul de şedere eliberat resortisanţilor ţărilor terţe care sunt victime ale traficului de persoane sau care au făcut obiectul unei facilitări a imigraţiei ilegale şi care cooperează cu autorităţile competente;

K. întrucât experienţa arată că acest cadru juridic nu este suficient de eficace şi nivelul său de aplicare este nesatisfăcător, şi întrucât UE trebuie, prin urmare, să adopte mai multe măsuri;

L.  întrucât în martie 2009, Comisia Europeană a prezentat o propunere de Decizie-cadru privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi protejarea victimelor, de abrogare a Deciziei-cadru 2002/629/JAI ( COM(2009)136 final), cu scopul de a consolida actuala Decizie-cadru prin sancţiuni mai severe, o mai bună protecţie a victimelor şi măsuri active de prevenire;

M. întrucât, în ciuda eforturilor depuse de Preşedinţia suedeză, textul nu a fost adoptat şi întrucât, în viitorul apropiat, urmează a fi prezentată, probabil, o propunere privind un nou instrument juridic, în conformitate cu Tratatul de la Lisabona;

N. întrucât Tratatul de la Lisabona va consolida măsurile UE de cooperare judiciară şi poliţienească în materie penală, inclusiv în combaterea traficului de persoane, iar Parlamentul European, care va deveni co-legiuitor, va juca un rol bine definit în această privinţă;

O. întrucât măsurile împotriva traficului de persoane nu pot fi limitate la instrumentele legislative, ci trebui însoţite de măsuri nelegislative, în special de evaluarea aplicării măsurilor adoptate, colectarea şi transmiterea informaţiilor, cooperarea, dezvoltarea parteneriatelor şi schimbul de bune practici;

P.  întrucât este esenţial ca organizaţiile societăţii civile, active în acest domeniu, să fie implicate de la început şi în fiecare etapă a acestui proces: de la identificarea victimelor până la acordarea de asistenţă acestora, inclusiv în procesul legislativ;

Q. întrucât, în prezent, nu există date precise cu privire la acest fenomen, iar datele disponibile par să subestimeze dimensiunea reală a acestuia, deoarece este o formă de infracţiune care se petrece în subteran şi deseori, nu este descoperită, sau este identificată incorect; este nevoie de mai multe cercetări pentru a înţelege modul în care se desfăşoară traficul, autorii infracţiunilor, modul în care cererea creează oferta de servicii ale victimelor, cine cade victimă şi de ce, precum şi modul în care poate fi descurajată cererea; întrucât cooperarea şi schimbul de informaţii dintre statele membre şi ţările terţe trebuie să fie consolidate;

R.  întrucât măsurile viitoare trebuie să pornească de la o abordare integrată, care reuneşte atât prevenirea şi combaterea, cât şi protecţia, sprijinul şi asistenţa acordată victimelor, incluzând cooperarea consolidată dintre toţi factorii interesaţi;

S.  întrucât, dacă cererea de la cumpărătorii potenţiali de servicii şi produse ale victimelor traficului de persoane scade, reducându-se, în consecinţă, profiturile din traficul de persoane, va descreşte şi oferta de servicii şi bunuri ale victimelor;

T.  întrucât integrarea socială a potenţialelor victime are un efect preventiv indirect şi contribuie la evitarea re-victimizării sau chiar le împiedică să devină potenţiali traficanţi;

U. întrucât cooperarea şi parteneriatul dintre UE, Consiliul Europei, ONU şi ţările terţe, în special ţările de origine ale persoanelor traficate, precum şi Statele Unite ale Americii, ca ţară cunoscută de destinaţie, sunt esenţiale pentru a proteja drepturile fundamentale şi a combate eficient traficul de persoane;

V. întrucât atunci când se instituie şi, ulterior, se aplică politici şi măsuri referitoare la traficul de persoane, trebuie să se garanteze evitarea oricărei discriminări pe criterii de naţionalitate, rasă, culoare, sex, religie, vederi politice şi de altă natură, mediu social sau alt statut,

Dispoziţii generale

1.  invită Consiliul şi Comisia:

•    să dezvolte măsuri de combatere a traficului de persoane, utilizând o abordare holistică, întemeiată pe drepturile omului şi concentrată asupra combaterii şi prevenirii traficului de persoane şi asupra protejării victimelor;

•    să adopte o abordare concentrată pe victimă, aceasta însemnând că toate tipurile posibile de victime trebuie identificate, vizate şi protejate, acordând o atenţie specială copiilor şi altor grupuri de risc;

•    să creeze, sub supravegherea Comisarului pentru justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie, funcţia de coordonator UE pentru combaterea traficului de persoane în vederea coordonării măsurilor şi politicilor UE în acest domeniu, inclusiv a activităţilor reţelei de raportori naţionali, care să prezinte rapoarte atât Parlamentului European, cât şi Comitetului permanent pentru cooperarea operaţională în materie de securitate internă (COSI);

•    să se asigure că lupta împotriva traficului de persoane rămâne o prioritate pe agenda lor în perioade de criză economică şi financiară, de exemplu când elaborează planuri de redresare;

•    să se asigure că politicile privind traficul de persoane acoperă aspecte legate de afaceri sociale şi integrare socială şi să insiste cu privire la adoptarea unor programe adecvate şi a unor metode eficiente de reabilitare socială a victimelor, inclusiv a unor măsuri referitoare la piaţa muncii şi la sistemul de asigurări sociale;

•    să acorde o atenţie adecvată dimensiunii relaţiilor externe a traficului de persoane şi problemei imigraţiei, azilului şi politicilor de reintegrare;

•    să efectueze campanii de informare şi sensibilizare adresate sistemului educaţional şi şcolar din ţările de origine, tranzit şi destinaţie a traficului de persoane;

•    să acorde atenţie prioritară intereselor majore ale copiilor în toate măsurile de combatere a traficului de persoane, în conformitate cu Convenţia ONU din 1989 privind drepturile copilului;

•    să abordeze toate politicile, strategiile şi măsurile de combatere a traficului de persoane din perspectiva genului;

•    să consolideze coordonarea şi cooperarea cu Agenţia Uniunii Europene pentru Drepturile Fundamentale şi Institutul Uniunii Europene pentru egalitatea de gen;

•    să iniţieze şi să consolideze cooperarea actuală cu ONG-urile active în acest domeniu;

•    să iniţieze o platformă permanentă la nivelul UE, reunind eforturile instituţiilor, agenţiilor şi organismelor UE, ale poliţiei, serviciilor de vamă, birourilor de procuratură şi organelor de aplicare a legii, la nivel regional şi naţional, din statele membre, şi eforturile organizaţiilor internaţionale şi ale ONG-urilor;

2.  solicită statelor membre să ratifice şi să pună în aplicare Convenţia Consiliului Europei din 2005 privind combaterea traficului de persoane, dacă nu au făcut-o până acum;

Colectarea informaţiilor

3.  invită Consiliul şi Comisia ca, în vederea obţinerii cât mai multor informaţii, să ia măsuri având următoarele obiective:

•    publicarea anuală a unui raport comun de către Eurojust, Europol şi Frontex, care să fie prezentat atât Parlamentului European şi parlamentelor naţionale, cât şi Comisiei şi Consiliului. Acest raport comun, a cărui prezentare ar trebui urmată de o audiere publică cu ONG-urile şi societatea civilă, astfel încât acestea să poată contribui cu experienţa lor, ar trebui să promoveze acţiuni pentru a înţelege mai bine:

▪  cauzele fundamentale ale acestui fenomen;

▪  factorii din ţările de origine şi destinaţie care facilitează traficul de persoane;

▪  tendinţe actuale în ceea ce priveşte victimele, traficanţii, utilizatorii, reţelele infracţionale şi modul lor de operare;

▪  itinerariile, circumstanţele locale din ţările de destinaţie care conduc la utilizarea unor servicii oferite de persoane traficate, precum şi diversele forme de exploatare (exploatare sexuală, exploatarea muncii, traficul de organe, traficul de copii, inclusiv în scopul de exploatare de către delincvenţii sexuali itineranţi, producerea de imagini înfăţişând abuzuri sexuale împotriva copiilor, precum şi alte forme de exploatare care sunt adiacente în raport cu traficul de persoane, dar nu fac obiectul definiţiei acestuia în mod explicit, cum ar fi cerşetoria şi infracţiunile minore);

▪  dezvoltarea unui model comun la nivelul UE pentru colectarea şi colaţionarea datelor privind toate aspectele traficului de persoane, inclusiv privind vârsta şi genul, care să fie utilizat de statele membre şi de ţările terţe, respectând în acelaşi timp legislaţia relevantă cu privire la protecţia datelor şi drepturile persoanei vizate;

▪  instituirea, în conformitate cu articolul 70 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, a unui sistem anual de evaluare, obiectiv şi imparţial, a punerii în aplicare a politicilor UE referitoare la traficul de persoane, prezentând informaţii complete Parlamentului European şi parlamentelor naţionale;

▪  evaluarea campaniilor de informare şi sensibilizare care trebuie desfăşurate şi dezvoltate atât în statele membre, cât şi în ţările terţe;

Prevenirea

4.  salută dispoziţiile referitoare la prevenire din propunerea Comisiei şi solicită adoptarea de măsuri suplimentare;

5.  subliniază faptul că statele membre ar trebui să adopte şi să consolideze măsuri suplimentare, legislative şi nelegislative, inclusiv măsuri educaţionale, sociale, culturale şi administrative, precum şi campanii de sensibilizare destinate opiniei publice, pentru a reduce cererea de servicii furnizate de persoanele traficate;

6.  solicită desfăşurarea şi dezvoltarea unor campanii masive de informare şi sensibilizare, atât în statele membre, cât şi în ţările terţe care s-au dovedit a fi puncte de plecare sau de tranzit pentru traficul de persoane, campanii care să vizeze atât potenţialele victime ale traficului, cât şi potenţialii cumpărători ai serviciilor persoanelor traficate;

7.  invită statele membre să dezvolte programe educaţionale de sensibilizare, cu obiective precise, pentru a atrage atenţia copiilor cu privire la capcanele care pot conduce cu uşurinţă la traficul de persoane;

Urmărirea penală

8.  solicită adoptarea, cât mai curând posibil, a unui cadru juridic exhaustiv şi de anvergură, inclusiv a unor politici de combatere a infracţionalităţii cibernetice legate de traficul de persoane;

9.  solicită Comisiei şi statelor membre să ţină cont de următoarele elemente la elaborarea tuturor viitoarelor propuneri de instrumente legislative în acest domeniu:

a.  nivelul pedepselor şi sancţiunilor aplicate celor care realizează profituri din traficul de persoane, inclusiv persoanelor juridice, ar trebui să reflecte gravitatea infracţiunii şi să aibă efect descurajator, iar traficul de copii, în special, ar trebui să fie pedepsit foarte sever;

b.  măsurile suplimentare ar trebui să se concentreze asupra protecţiei victimelor, acordând atenţie specială situaţiei copiilor şi femeilor, asigurându-se, printre altele, că asistenţa acordată victimelor este necondiţionată, întrucât consimţământul victimei în caz de exploatare este întotdeauna irelevant, iar victimele au dreptul la asistenţă, indiferent dacă doresc sau nu să coopereze la anchetele penale;

c.  prevenirea şi măsurile suplimentare ar putea, de asemenea, să se concentreze asupra utilizatorilor de servicii oferite de persoanele traficate;

d.  ar trebui acordată atenţia cuvenită necesităţii instituirii unei jurisdicţii extrateritoriale pentru infracţiunile legate de traficul de persoane, atât pentru cetăţenii, cât şi pentru rezidenţii UE;

e.  orice dispoziţie privind competenţa jurisdicţională ar trebui coordonată cu proiectul de Decizie-cadru privind prevenirea şi soluţionarea conflictelor referitoare la exercitarea competenţelor în cadrul procedurilor penale;

10. invită statele membre şi parlamentele naţionale, având în vedere faptul că legislaţia nu are niciun efect dacă nu este aplicată în mod corect, să aplice pe deplin politicile UE în materie de trafic de persoane la nivel naţional, precum şi să ratifice şi să pună în aplicare cât mai curând posibil şi alte instrumente juridice în acest domeniu;

11. invită Consiliul, Comisia şi statele membre să ia măsuri pentru a îmbunătăţi coordonarea la nivel operaţional dintre organele UE, ca de exemplu Eurojust şi Europol;

12. atrage atenţia cu privire la rezultatele pozitive atinse de echipele comune de anchetă şi invită statele membre să utilizeze mai mult acest instrument;

13. subliniază importanţa acordării de asistenţă şi sprijin victimelor traficului de persoane care ajung la frontierele externe ale UE şi solicită Frontex şi agenţiilor naţionale de control frontalier să-i diferenţieze, în toate activităţile lor, de imigranţii ilegali şi să sensibilizeze funcţionarii şi personalul lor cu privire la traficul de persoane;

14. solicită, având în vedere faptul că lupta împotriva acestui fenomen nu se poate limita doar la teritoriul UE, încheierea unor acorduri cuprinzătoare cu ţările terţe, cuprinzând dispoziţii cu privire la respectarea drepturilor fundamentale, precum şi stabilirea unei cooperări, supusă unor reguli stricte, cu aceste ţări;

Protecţia, sprijinul şi asistenţa acordate victimelor

15. solicită ca protecţia şi sprijinul acordate victimelor să devină o prioritate în cadrul măsurilor UE în acest domeniu, precum şi acordarea întregului sprijin posibil victimelor din momentul în care acestea sunt identificate ca atare, inclusiv prin:

•    acordarea unui permis de şedere, indiferent de disponibilitatea lor de a coopera în anchetele penale;

•    accesul mai simplu la piaţa muncii, inclusiv furnizarea de instruire şi alte forme de calificare;

•    o politică simplificată de reunificare a familiei;

16. atrage atenţia asupra victimelor deosebit de vulnerabile, precum copiii şi femeile, şi solicită programe de asistenţă şi protecţie speciale pentru acestea;

17. subliniază faptul că victimele traficului de persoane ar trebui să beneficieze de protecţia, sprijinul şi asistenţa cea mai largă, inclusiv în cazurile în care au fost traficate în afara UE, şi nu doar în interior;

18. solicită acordarea de asistenţă profesională victimelor, incluzând asistenţă juridică gratuită (care este esenţială pentru a le permite să evadeze din împrejurările constrângătoare în care se află), ţinând seama de faptul că acestea nu dispun de mijloace financiare şi nu ar fi, prin urmare, în măsură să plătească pentru aceasta;

19. încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului, Comisiei, guvernelor şi parlamentelor naţionale ale statelor membre şi Consiliului Europei.

[1] JO L 261, 06.8.2004, p. 19.
[2] Rezoluţia sa din 17 ianuarie 2006 privind strategiile de prevenire a traficului de femei şi copii care sunt vulnerabili la exploatarea sexuală; Propunerea de recomandare a Parlamentului European adresată Consiliului privind lupta împotriva traficului de persoane - abordare integrată şi propuneri pentru un plan de acţiune ( 2006/2078(INI) )