Document de şedinţă
4.4.2011 B7‑0244/2011
PROPUNERE DE REZOLUŢIE
depusă pe baza declarației Comisiei
în conformitate cu articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul de procedură
referitoare la utilizarea violenței sexuale în conflictele din Africa de Nord și din Orientul Mijlociu
Barbara Lochbihler, Raül Romeva i Rueda, Nicole Kiil-Nielsen, Heidi Hautala, Franziska Katharina Brantner, Frieda Brepoels, Hélène Flautre, Jean Lambert, Ulrike Lunacek, Judith Sargentini, Malika Benarab-Attou
în numele Grupului Verts/ALE
Rezoluția Parlamentului European referitoare la utilizarea violenței sexuale în conflictele din Africa de Nord și din Orientul Mijlociu
Parlamentul European,
– având în vedere Rezoluția sa din 26 noiembrie 2009 referitoare la eliminarea violenței împotriva femeilor,
– având în vedere Rezoluția sa din 17 ianuarie 2008 privind situația din Republica Democrată Congo și violul - crimă de război[1],
– având în vedere Rezoluția sa din 17 februarie 2011 referitoare la situația din Egipt,
– având în vedere Rezoluția sa din 7 martie 2011 referitoare la vecinătatea sudică, în special Libia,
– având în vedere declarația Înaltului Reprezentant Catherine Ashton, în numele Uniunii Europene, cu ocazia Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor, 25 noiembrie 2010,
– având în vedere declarația Înaltului Reprezentant Catherine Ashton, în numele Uniunii Europene, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, 8 martie 2011,
– având în vedere dispozițiile instrumentelor juridice ale Organizației Națiunilor Unite în domeniul drepturilor omului și în special cele referitoare la drepturile femeii, precum Carta ONU, Declarația universală a drepturilor omului, convențiile internaționale privind drepturile civile și politice, precum și cele privind drepturile economice, sociale și culturale, Convenția pentru combaterea traficului de ființe umane și a exploatării prostituției, Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW) și protocolul său opțional, precum și Convenția împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente crude, inumane sau degradante și Convenția din 1951 privind statutul refugiaților și principiul nereturnării,
– având în vedere alte instrumente ale ONU referitoare la violența împotriva femeilor, precum Declarația și programul de acțiune de la Viena din 25 iunie 1993, adoptat de Conferința Mondială pentru Drepturile Omului (A/CONF. 157/23), și Declarația privind eliminarea violenței împotriva femeilor din 20 decembrie 1993 (A/RES/48/104),
– având în vedere Rezoluția Adunării Generale a ONU din 12 decembrie 1997 intitulată „Prevenirea criminalității și măsuri de justiție penală pentru a elimina violența împotriva femeilor” (A/RES/52/86), Rezoluția din 18 decembrie 2002 intitulată „Conlucrarea în vederea eliminării crimelor comise împotriva femeilor în numele onoarei”(A/RES/57/179) și Rezoluția din 22 decembrie 2003 intitulată „Eliminarea violenței domestice împotriva femeilor” (A/RES/58/147),
– având în vedere rapoartele întocmite de raportorii speciali pe probleme de violență împotriva femeilor ai Înaltului Comisar al ONU pentru drepturile omului și Recomandarea generală nr. 19, adoptată de Comisia pentru eliminarea discriminării împotriva femeilor (a 11-a sesiune, 1992),
– având în vedere Declarația de la Beijing și Programul de acțiune adoptat în cadrul celei de-a patra conferințe mondiale privind femeile la 15 septembrie 1995, precum și rezoluțiile Parlamentului din 18 mai 2000 referitoare la urmările date Programului de acțiune de la Beijing, din 10 martie 2005 referitoare la urmările date Programului de acțiune al celei de-a patra conferințe mondiale privind femeile (Beijing + 10)[2] și din 25 februarie 2010 referitoare la Beijing +15 - Platforma de acțiune a ONU pentru egalitatea de gen,
– având în vedere Rezoluția Adunării Generale a ONU din 19 decembrie 2006 intitulată „Intensificarea eforturilor de eliminare a tuturor formelor de violență împotriva femeilor” (A/RES/61/143), precum și Rezoluțiile 1325 și 1820 ale Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea și securitatea,
– având în vedere Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale adoptat în 1998 și în special articolele 7 și 8 ale acestuia, în care violul, sclavia sexuală, prostituția forțată, sarcinile forțate și sterilizarea forțată sau orice formă de violență sexuală sunt definite drept crime împotriva umanității și crime de război și echivalate cu o formă de tortură și o crimă gravă de război, fie că aceste acte sunt sau nu comise în mod sistematic în timpul conflictelor internaționale sau interne,
– având în vedere articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,
A. întrucât femeile au participat activ la mișcările pentru democratizare, drepturi și libertate din Africa de Nord și din Orientul Mijlociu;
B. întrucât regimurile aflate la putere în Libia și Egipt au recurs la agresiuni sexuale ca mijloc de luptă în aceste revoluții, persecutând femeile și vizând, în special, vulnerabilizarea acestora;
C. întrucât violența sexuală pare a fi utilizată ca metodă sistematică de intimidare și de umilire a femeilor;
D. întrucât o femeie din Libia, Iman al-Obeidi, care a declarat reporterilor într-un hotel din Tripoli că a fost victima unui viol în grup și a unor abuzuri din partea soldaților, a fost închisă la data de 26 martie 2011 într-un loc necunoscut și este acum dată în judecată pentru defăimare de către bărbații pe care îi acuză de viol;
E. întrucât femei care au participat la protestele din Egipt susțin că au fost supuse unor teste de virginitate de către soldați, fiind înconjurate în Piața Tahrir în data de 9 martie 2011 și supuse apoi torturii și violului, testele de virginitate fiind desfășurate și fotografiate în prezența unor soldați de sex masculin;
F. întrucât anumite femei vor fi aduse în fața tribunalelor militare egiptene pentru că testul de virginitate s-a dovedit a fi negativ,
1. solicită vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant, Comisiei și guvernelor statelor membre să se opună cu fermitate recurgerii la agresiuni sexuale și la intimidare împotriva femeilor din Libia și Egipt;
2. condamnă cu fermitate testele de virginitate impuse cu forța de armata egipteană unor participante la proteste, arestate în Piața Tahrir, și consideră că această practică este inacceptabilă, fiind echivalentă cu o formă de tortură; solicită Consiliului Militar Suprem din Egipt să ia măsuri imediate pentru a pune capăt acestui tratament degradant și să se asigure că toate forțele militare și de securitate sunt clar informate că tortura și alte rele tratamente, inclusiv testele de virginitate, nu vor mai fi tolerate;
3. solicită autorităților din Egipt să ia măsuri urgente pentru a pune capăt actelor de tortură, să ancheteze toate cazurile de abuz împotriva demonstranților pașnici și să nu mai trimită civili în fața tribunalelor militare; este foarte preocupat de rapoartele organizațiilor de apărare a drepturilor omului în care se afirmă că minori au fost arestați și condamnați de tribunale militare;
4. recomandă demararea unei anchete independente pentru ca autorii acestor acte să răspundă pentru ele, în special în ceea ce privește investigarea crimelor comise de Gaddafi, în conformitate cu termenii Curții Penale Internaționale;
5. subliniază că orice persoană trebuie să aibă dreptul de a-și exprima opiniile cu privire la viitorul democratic al țării sale fără a fi închisă, torturată sau supusă unor tratamente degradante și discriminatorii din această cauză;
6. este convins că schimbările care au loc în Africa de Nord și în Orientul Mijlociu trebuie să contribuie la eliminarea discriminării împotriva femeilor și la participarea lor deplină în cadrul societății, de pe poziții egale cu bărbații, în sensul respectării Convenției ONU privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW);
7. subliniază că drepturile femeilor în general trebuie garantate în noile structuri democratice și juridice ale acestor societăți;
8. subliniază că rolul femeilor în cadrul revoluțiilor ar trebui recunoscut, la fel ca și amenințările cu care acestea se confruntă și modalitățile în care femeile își pot apăra drepturile;
9. subliniază că este necesară introducerea dimensiunii legate de drepturile omului și de politicile europene de vecinătate, precum și împărtășirea în mod activ a experienței UE cu privire la violența de gen și la egalitate, ca parte integrantă a procesului de democratizare; de asemenea, subliniază că este necesară punerea efectivă în aplicare a Orientărilor UE privind violența împotriva femeilor și a fetelor, precum și combaterea tuturor formelor de discriminare împotriva acestora, în special pentru a preveni actele de violență sexuală împotriva femeilor, pentru a proteja și ajuta victimele și pentru a-i aduce în fața justiției pe autorii acestor acte de violență;
10. evidențiază necesitatea de a integra dimensiunea de gen și de a sprijini acțiuni specifice, astfel încât să se asigure aplicarea unei abordări eficace și sistematice în materie de egalitate între femei și bărbați în țările PEV; îndeamnă guvernele și societatea civilă să mărească gradul de integrare socială a femeilor, să combată analfabetismul în rândul femeilor și să promoveze ocuparea forței de muncă feminine și autonomia financiară a femeilor, pentru a asigura o prezență semnificativă a acestora la toate nivelurile;
11. solicită vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant, SEAE și Comisiei să abordeze ca subiecte de prim-plan în convorbirile cu țările PEV din sud prioritățile politice ale UE, și anume abolirea pedepsei cu moartea, respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor femeii, respectarea libertăților fundamentale și ratificarea unei serii de instrumente juridice internaționale, printre care Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale și Convenția din 1951 privind statutul refugiaților;
12. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate.