Parlamentul European,

–   având în vedere Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu și Comitetul Economic și Social European din 6 iunie 2011 intitulată Combaterea corupției în UE (COM(2011)0308) și Decizia Comisiei (C(2011) 3673 final) de instituire a unui mecanism UE de raportare cu privire la combaterea corupției pentru evaluare periodică („Raportul UE privind combaterea corupției”),

­    având în vedere articolele 67 alineatul (3) și articolul 83 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și Programul de la Stockholm – O Europă deschisă și sigură în serviciul cetățenilor și pentru protecția acestora,

­    având în vedere Declarația scrisă nr. 2/2010 a Parlamentului European privind eforturile Uniunii de combatere a corupției,

­    având în vedere Decizia–cadru 2003/568/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind combaterea corupției în sectorul privat

JO L 192, 31.7.2003. p. 54.

­    având în vedere Convenția UE elaborată pe baza articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene

JO C 316, 27.11.1995. p. 49.

­    având în vedere Convenția UE, elaborată pe baza articolului K.3 alineatul (2) litera (c) din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind lupta împotriva corupției care implică funcționari ai Comunităților Europene sau funcționari ai statelor membre ale Uniunii Europene prin care sunt incriminate frauda și corupția fără legătură cu interesele financiare ale UE

JO C 195, 25.6.1997. p. 1.

–   având în vedere articolul 115 alineatul (5) și articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A. întrucât corupția se circumscrie domeniului criminalității deosebit de grave, cu o componentă transfrontalieră și care are, adesea, implicații ce trec de frontierele interne și externe ale UE; întrucât Uniunea Europeană dispune de un drept general de a acționa în sfera politicii de combatere a corupției;

B.  întrucât articolul 67 din TFUE stipulează obligația Uniunii de a asigura un nivel ridicat de siguranță, inclusiv prin prevenirea și combaterea criminalității și apropierea legislației penale și întrucât articolul 83 din TFUE enumeră corupția ca una dintre cele mai grave infracțiuni, cu o dimensiune transfrontalieră;

C. întrucât programul de la Stockholm (4.1) enumeră corupția printre amenințările transnaționale care continuă să pericliteze siguranța internă a Uniunii și care reclamă un răspuns clar și de ansamblu;

D. întrucât patru din cinci cetățeni ai UE consideră corupția drept o problemă gravă în statul membru de origine (Eurobarometrul 2009 privind atitudinea europenilor față de corupție) și 88% dintre respondenții din cadrul consultării publice din 2008 privind Programul de la Stockholm consideră că UE ar trebui să facă mai mult în ceea ce privește corupția;

E.  întrucât se estimează că pierderile provocate de corupție se ridică la 120 miliarde de euro pe an, ceea ce reprezintă 1% din PIB UE (COM(2011) 308);

F.  întrucât corupția subminează statul de drept, conduce la utilizarea necorespunzătoare a fondurilor UE asigurate de contribuabili și provoacă distorsiuni ale pieții, jucând un rol propriu în contextul actualei crize economice;

G. întrucât redresarea statelor membre lovite de criza economică și financiară este obstaculată de corupție, evaziunea fiscală, fraudele fiscale și alte infracțiuni economice;

H. întrucât corupția cauzează daune sociale, grupurile de criminalitate organizată utilizând-o pentru a comite alte infracțiuni grave, cum ar fi traficul de droguri și de ființe umane (COM(2011) 308);

I.   întrucât se înregistrează o lipsă de angajare politică din partea liderilor și a factorilor de decizie în ceea ce privește combaterea corupției în toate formele sale și implementarea legislației anticorupție diferă de la un stat membru la altul fiind, în general, nesatisfăcătoare (COM(2011) 308);

J.   întrucât trei state membre ale UE nu au ratificat Convenția penală a Consiliului Europei privind corupția, douăsprezece nu au ratificat Protocolul adițional la aceasta și șapte nu au ratificat Convenția civilă privind corupția; întrucât trei state membre nu au ratificat încă UNCAC și cinci state membre ale UE nu au ratificat Convenția OCDE privind combaterea corupției;

K. întrucât corupția percepută subminează grav încrederea reciprocă dintre statele membre, afectând astfel cooperarea în domeniul justiției și afacerilor interne;

L.  întrucât cooperarea judiciară în cazurile de corupție cu dimensiune transfrontalieră continuă să fie complicată și lentă;

M. întrucât, dacă nu este soluționată urgent și în mod corespunzător, corupția poate submina încrederea în instituțiile democratice și poate debilita responsabilitatea conducătorilor politici (COM(2011)308);

N. întrucât corupția a menținut la putere numeroase regimuri dictatoriale și le-a permis să canalizeze sume semnificative de bani în conturi deschise la bănci din străinătate, inclusiv la bănci europene; întrucât este necesar ca statele membre să-și intensifice eforturile în vederea reperării și înghețării activelor străine furate, astfel încât acestea să poată fi returnate proprietarilor de drept,

1.  salută adoptarea de către Comisie, la 6 iunie 2011, a unui pachet anticorupție

Pachetul anticorupție include o comunicare privind combaterea corupției în UE, o decizie de instituire a unui mecanism de raportare pentru combaterea corupției în UE, un raport referitor la aplicarea Deciziei-cadru 2003/568/JAI a Consiliului privind combaterea corupției în sectorul privat, precum și un raport referitor la modalitățile de participare a UE în cadrul Grupului de state împotriva corupției al Consiliului Europei (GRECO).

2.  cere Comisiei să prioritizeze lupta împotriva corupției în contextul agendei sale pentru anii care urmează, inclusiv în ceea ce privește resursele umane care îi sunt alocate,

3.  cere Comisiei să se ocupe, prin mecanismul său de raportare, de aspectele majore care provoacă îngrijorare și anume implementarea efectivă a legislației anticorupție, precum și a unor sancțiuni disuasive, inclusiv a celor impuse de instituțiile de punere în executare a legislației și de sistemul judiciar;

4.  cere Comisiei să se ocupe de transpunerea și punerea în executare a legislației UE împotriva corupției, inclusiv a sancțiunilor disuasive și să ia măsuri pentru stimularea transpunerii și a utilizării în practică, de către statele membre, a instrumentelor pertinente, internaționale și regionale, de combatere a corupției;

5.  cere Comisiei ca, la implementarea mecanismului de raportare al UE pentru combaterea corupției, să garanteze că din grupul de experți și din rețeaua de cercetători corespondenți fac parte experți independenți, că toți experții au dovedit că dispun de un nivel ridicat de integritate, reputație și cunoștințe și că sunt reprezentate diferite organizații aparținând societății civile;

6.  cere Comisiei să analizeze eventualitatea emiterii, înainte de 2013, a unor rapoarte anticorupție intermediare, dată fiind urgența cu care se impune soluționarea acestei probleme în contextul actualei crize economice din numeroase state membre;

7.  cere Comisiei să acționeze, pe baza articolului 83 alineatul (1) din TFUE, în vederea adoptării unor norme minimale privind definirea și sancțiunile aplicate pentru corupție, dată fiind dimensiunea transfrontalieră a acesteia și consecințele sale în ceea ce privește piața internă;

8.  ia act, cu îngrijorare, de lipsa progreselor în ceea ce privește implementarea, de către statele membre, a Deciziei-cadru 2003 a Consiliului privind combaterea corupției în sectorul privat; îndeamnă statele membre să transpună și să pună în executare prevederile acestei decizii-cadru;

9.  cere Consiliului și statelor membre să aplice integral Convențiile 1995 și 1997 ale UE de incriminare a fraudei și corupției;

10. sugerează ca Comisia să desfășoare și alte acțiuni la nivelul UE în vederea armonizării legislației privind protecția persoanelor care denunță abuzuri (inclusiv a protecției împotriva proceselor intentate pentru calomnie și defăimare și a acuzațiilor în penal) și incriminarea îmbogățirii ilicite;

11. lansează un apel către toate instituțiile UE, inclusiv către agențiile UE și statele membre, în vederea asigurării unei mai mari transparențe, prin elaborarea unor coduri de conduită sau îmbunătățirea celor deja existente, cuprinzând cel puțin norme clare cu privire la conflictul de interese și a desfășurării unor acțiuni de prevenire și combatere a corupției care se infiltrează în mediile politice și în rândul mijloacelor de comunicare în masă, inclusiv prin mărirea transparenței și intensificarea supravegherii finanțărilor și a fondurilor;

12. cere statelor membre să aloce combaterii corupției resurse financiare și umane; pune accentul asupra necesității ca statele membre să coopereze cu agențiile Europol, Eurojust și OLAF atunci când cercetează sau urmăresc infracțiunile legate de corupție;

13. cere Comisiei și Agenției Eurojust să asigure un schimb de documente și informații mai eficient și mai rapid între instanțele naționale care judecă cauze de corupție cu dimensiune transfrontalieră;

14. cere Consiliului să asigure angajarea politică, în prezent inexistentă în unele state membre, necesară pentru combaterea corupției și să implementeze măsurile adoptate de Comisie prin pachetul său anti-corupție și prin pachetul mai cuprinzător privind protejarea economiei licite;

15. solicită Consiliului și Comisiei să eficientizeze actuala rețea de puncte focale naționale anti-corupție și cere Comisiei să informeze Parlamentul European cu privire la activitatea acestei rețele;

16. cere Consiliului și statelor membre să ratifice și să aplice integral Convenția Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) privind combaterea mituirii funcționarilor publici străini în tranzacțiile comerciale internaționale; subliniază impactul negativ al mituirii funcționarilor străini asupra drepturilor fundamentale ale Uniunii și asupra politicilor legate de mediu și de dezvoltare;

17. opinează că lupta împotriva corupției presupune o mai mare transparență în ceea ce privește tranzacțiile financiare, în special cele care implică așa-numitele jurisdicții off-shore din interiorul UE și din alte părți ale lumii;

18. cere Consiliului să acționeze, împreună cu Comisia, în vederea încheierii unor acorduri cu țările terțe (în special cu așa-numitele jurisdicții off-shore) care să facă posibile schimburile de informații cu privire la conturile bancare și tranzacțiile financiare din respectivele țări ale cetățenilor și societăților din UE;

19. cere Comisiei să facă din lupta împotriva abuzului de societăți fictive anonime din jurisdicții opace, care permit fluxurile financiare ilicite, un element central al viitoarei reforme a Directivei de combatere a spălării de bani (AML);

20. îndeamnă Comisia să asigure o coordonare politică strictă a mecanismului de raportare anticorupție cu noua strategie antifraudă și cu inițiativa pentru recuperarea activelor dobândite ilicit, incluse în pachetul mai cuprinzător pentru protejarea economiei licite;

21. cere Comisiei să transmită Parlamentului European rapoarte anuale privind implementarea politicii anticorupție a UE și să prezinte, ori de câte ori este relevant și fezabil, rapoarte intermediare privind unele aspecte specifice legate de lupta împotriva corupției în UE;

22. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.