Document de şedinţă
19.10.2011 B7‑0537/2011
PROPUNERE DE REZOLUŢIE
depusă în conformitate cu articolul 90 alineatul (6) din Regulamentul de procedură
referitoare la decizia de a solicita avizul Curții de Justiție cu privire la compatibilitatea cu tratatele a Acordului între Uniunea Europeană și Australia privind prelucrarea și transferul datelor din registrul cu numele pasagerilor (PNR) de către transportatorii aerieni către Serviciul vamal și de protecție a frontierelor din Australia
Cornelia Ernst, Kyriacos Triantaphyllides
în numele Grupului GUE/NGL
Rezoluția Parlamentului European referitoare la decizia de a solicita avizul Curții de Justiție cu privire la compatibilitatea cu tratatele a Acordului între Uniunea Europeană și Australia privind prelucrarea și transferul datelor din registrul cu numele pasagerilor (PNR) de către transportatorii aerieni către Serviciul vamal și de protecție a frontierelor din Australia
Parlamentul European,
– având în vedere Articolul 218 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în special alineatele (6) și (11),
– având în vedere proiectul de decizie a Consiliului (09825/2011),
– având în vedere Acordul între Uniunea Europeană și Australia privind prelucrarea și transferul de date din registrul cu numele pasagerilor (PNR) de către transportatorii aerieni către Serviciul vamal și de protecție a frontierelor din Australia,
– având în vedere Comunicarea Comisiei privind o abordare globală a transferului de date din registrul cu numele pasagerilor (PNR) către țări terțe ( COM(2010)0492 ),
– având în vedere Rezoluțiile sale din 14 februarie 2007 referitoare la SWIFT, Acordul PNR și dialogul transatlantic pe aceste teme[1], din 22 octombrie 2008 referitoare la evaluarea Acordului PNR Australia - UE[2], din 5 mai 2010 referitoare la lansarea negocierilor pentru acordurile privind Registrul cu numele pasagerilor (PNR) cu Statele Unite ale Americii, Australia și Canada[3] și din 11 noiembrie 2010 referitoare la abordarea globală a transferurilor de date PNR către țări terțe[4],
– având în vedere avizul din 19 octombrie 2010 ale Autorității Europene pentru Protecția Datelor referitor la Comunicarea Comisiei privind abordarea globală a transferurilor de date din Registrul cu numele pasagerilor (PNR) către țări terțe[5] și avizul din 15 iulie 2011 referitor la propunerea de decizie a Consiliului privind încheierea unui acord între Uniunea Europeană și Australia privind prelucrarea datelor și transferul datelor din Registrul cu numele pasagerilor (PNR) de către transportatorii aerieni către Serviciul vamal și de protecție a frontierelor din Australia[6],
– având în vedere Avizul 7/2010 referitor la Comunicarea Comisiei Europene privind abordarea globală a transferurilor de date din Registrul cu numele pasagerilor (PNR) către țări terțe, adoptată de Grupul de lucru pentru protecția datelor, prin articolul 29,
– având în vedere articolul 16 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și articolele 7 și 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,
– având în vedere recomandarea Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne și avizul Comisiei pentru afaceri externe ( A7-0000/2011 ),
– având în vedere articolul 90 alineatul (6) din Regulamentul său de procedură,
A. întrucât prin Decizia 2008/651/CFSP/JAI a Consiliului European din 30 iunie 2008 referitoare la semnarea unui acord între Uniunea Europeană și Australia privind prelucrarea și transferul datelor din registrele cu numele pasagerilor (PNR) provenind din Uniunea Europeană și aflate în posesia transportatorilor aerieni către Serviciul vamal și de protecție a frontierelor din Australia a fost instituit un cadru juridic european care permite companiilor aeriene să transfere datele din PNR ale pasagerilor (denumit în continuare „acordul”);
B. întrucât acordul a fost aplicat cu titlu provizoriu începând cu data de 30 iunie 2008 și numai în 17 state membre ale UE, deoarece unanimitatea necesară privind încheierea acordului nu a putut fi obținută în Consiliul;
C. întrucât, în urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona la 1 decembrie 2009, pentru încheierea unor noi acorduri privind PNR este necesară aprobarea Parlamentului European înainte de a fi adoptată în formă finală de Consiliu;
D. întrucât Consiliul a solicitat aprobarea Parlamentului European în vederea încheierii unui nou acord PNR cu Australia la 15 februarie 2010;
E. întrucât la 5 mai 2010 Parlamentul European a adoptat, la 5 mai 2010, o rezoluție referitoare la amânarea votului privind această cerere de aprobare, care a întârziat încheierea unui acord și care a dus la deschiderea de noi negocieri de către Comisie și reprezentanții Australiei în ianuarie 2011;
F. întrucât Comisia a inițiat un nou acord, iar la 19 mai 2011 a trimis Consiliului o recomandare privind încheierea acordului, pe care Consiliul l-a semnat la 29 septembrie 2011; întrucât în aceeași zi, Parlamentul European a primit cererea de aviz conform din partea Consiliului;
G. întrucât, conform articolului1, obiectivul clar al acordului este stabilirea condițiilor de transferare și utilizare a datelor PNR și a modului în care aceste date vor fi protejate,
1. consideră că există incertitudine juridică cu privire la compatibilitatea proiectului de acord cu legislația UE privind protecția datelor și deci cu compatibilitatea cu dispozițiile tratatelor în acest sens; își exprimă rezerva cu privire la alegerea temeiului juridic, și anume articolul 82 alineatul (1) litera (d) și articolul 87 alineatul (2) litera (a) din TFUE (cooperare polițienească și judiciară) și nu articolul 16 din TFUE (protecția datelor);
2. decide să solicite avizul Curții de Justiție cu privire la compatibilitatea acordului cu tratatele;
3. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei spre informare și de a lua măsurile necesare pentru obținerea avizului Curții de Justiție.