Document de şedință
13.3.2012 B7‑0178/2012
PROPUNERE DE REZOLUŢIE
depusă pe baza declarației Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate
în conformitate cu articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul de procedură
referitoare la situația din Belarus ( 2012/2581(RSP) )
Véronique De Keyser, Libor Rouček, Justas Vincas Paleckis, Kristian Vigenin, Marek Siwiec
în numele Grupului S&D
Rezoluția Parlamentului European referitoare la situația din Belarus ( 2012/2581(RSP) )
Parlamentul European,
– având în vedere rezoluțiile sale precedente referitoare la Belarus, în special cele din 16 februarie 2012 și 20 ianuarie 2011,
– având în vedere declarația Președintelui PE Martin Schulz din 28 februarie 2012 privind decizia autorităților din Belarus de a expulza ambasadorii UE și ai Poloniei;
– având în vedere Concluziile Consiliului referitoare la Belarus adoptate cu ocazia celei de a 3149-a reuniuni a Consiliului Afaceri Externe de la Bruxelles, din 27 februarie 2012,
– având în vedere concluziile Consiliului European din 1-2 martie 2012,
– având în vedere declarația din 28 februarie 2012 de la Bruxelles a Înaltei Reprezentante Catherine Ashton privind decizia autorităților din Belarus de a expulza pe Șeful delegației UE și pe ambasadorul Poloniei la Minsk,
– având în vedere Declarația privind situația din Belarus, adoptată cu ocazia Summitului Parteneriatului estic, Varșovia, 30 septembrie 2011;
– având în vedere Declarația comună a miniștrilor de afaceri externe ai Grupului de la Vișegrad, Estonia, Letonia și Lituania, de la Praga, din 5 martie 2012,
– având în vedere Declarația platformei naționale din Belarus a Forului societății civile a parteneriatului estic, Minsk, 2 martie 2012;
– având în vedere articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,
A. întrucât la 23 ianuarie 2012 Consiliul Uniunii Europene a adoptat o decizie care lărgește criteriile de aplicare a sancțiunilor pentru cetățenii și entitățile bieloruse implicate în încălcarea și reprimarea gravă a drepturilor omului sau care beneficiază de pe urma regimului din Belarus;
B. întrucât la 27 februarie 2012, subliniind deteriorarea crescută a situației din Belarus, miniștrii de afaceri externe UE au decis să adauge 21 de funcționari bieloruși, responsabili de reprimarea societății civile și a opoziției democratice, la lista de persoane supuse înghețării averilor și interdicției de viză;
C. întrucât ca o reacție la noile sancțiuni UE, ministrul de afaceri externe al Belarus a solicitat Șefului delegației UE din Minsk și ambasadorului Poloniei în Belarus să părăsească țara;
D. întrucât la 28 februarie 2012, ca urmare a declarației autorităților din Belarus și ca expresie a solidarității și unității, statele membre UE au convenit să-și retragă toți ambasadorii pentru consultare în capitalele respective;
E. întrucât numeroși reprezentanți ai opoziției democratice din Belarus și activiști ai societății civile, inclusiv foști candidați prezidențiali, precum și apărători proeminenți ai drepturilor omului, rămân în închisoare pe motive politice;
F. întrucât la 24 februarie 2012, un judecător de district din Vitsiebsk l-a condamnat pe activistul din opoziție Siarhei Kavalenka la doi ani și o lună de închisoare într-o instituție corecțională de securitate de securitate minimă pentru acuzația de a fi încălcat normele de probațiune; întrucât Kavalenka a fost arestat la 19 decembrie 2011, la aniversarea alegerilor prezidențiale compromise;
G. întrucât autoritățile beloruse încalcă articolul 30 din Constituția Belarusului și limitează dreptul la liberă circulație a cetățenilor săi; întrucât la 1 martie 2012, Biroul procurorului general din Belarus a anunțat că cetățenilor beloruși care au sprijinit noile sancțiuni externe împotriva Belarus li s-ar putea interzice deplasările în străinătate; întrucât trei lideri și activiști ai opoziției, Anatol Liabedzka, Aliaksandr Dabravolski și Viktar Karniaienka, precum și apărătorului drepturilor omului Valiantsin Stefanovici, nu au primit permisiunea de a trece granița dintre Belarus și Lituania în perioada 7-11 martie;
H. întrucât la 11 martie 2012, guvernele din Belarus, Kazahstan și Federația Rusă au făcut o declarație comune în care critică intenția UE de a impune sancțiuni economice Belarusului, ceea ce ar putea amenința Uniunea Vamală a celor trei țări,
1. continuă să condamne ferm situația care se deteriorează a drepturilor omului și libertăților fundamentale, combinată cu lipsa reformelor democratice și economice profunde din Belarus și va continua să se opună reprimării oponenților regimului de la Minsk;
2. solicită eliberarea imediată și necondiționată și reabilitarea tuturor prizonierilor politici din Belarus;
3. regretă profund decizia recentă a autorităților din Belarus de a expulza pe Șeful delegației UE din Minsk și pe ambasadorul Poloniei în Belarus, ca o măsură contraproductivă și disproporționată, care nu face decât să adâncească izolarea autoimpusă a Belarusului;
4. îndeamnă Belarus să ia măsuri pentru a-și arăta buna voință și pentru a permite restabilirea relațiilor diplomatice normale dintre Belarus și UE și statele sale membre;
5. Salută decizia Consiliului de a extinde lista celor responsabili de încălcări grave ale drepturilor omului, de reprimarea societății civile și a opoziției democratice sau de sprijinirea sau de beneficierea de pe urma regimului din Belarus pentru a face obiectul unei interdicții de călătorie și al înghețării activelor;
6. subliniază că UE nu a aplicat sancțiuni economice împotriva Belarus și nu dorește să facă rău poporului belarus;
7. subliniază faptul că reluarea treptată a legăturilor UE cu Belarus și reînnoirea dialogului politic cu Minsk în favoarea cetățenilor Belarusului este posibilă dacă Belarus își va arăta disponibilitatea de a face progrese în vedere adoptării tuturor standardelor internaționale ale democrației, drepturilor omului, libertăților civile și statului de drept;
8. reiterează angajamentul Uniunii de a-și consolida implicarea față de societatea civilă din Belarus și de a sprijini aspirațiile democratice ale poporului belarus;
9. încurajează ferm activitățile democratice ale societății civile și organizațiilor neguvernamentale din Belarus;
10. îndeamnă autoritățile din Belarus să răspundă constructiv la invitația pentru negocierile privind liberalizarea vizelor;
11. invită țările Parteneriatului estic să îndemne Belarus să revină la relații politice normale cu UE;
12. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentante al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Consiliului, Comisiei, parlamentelor și guvernelor statelor membre, Adunării Parlamentare a OSCE, Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, precum și parlamentului și guvernului din Belarus.