Document de şedinţă
11.9.2012 B7‑0457/2012
PROPUNERE DE REZOLUŢIE
depusă pe baza întrebării cu solicitare de răspuns oral B7‑0360/2012
în conformitate cu articolul 115 alineatul (5) din Regulamentul de procedură
Către o uniune bancară
( 2012/2729(RSP) )
Sharon Bowles
în numele Comisiei pentru afaceri economice și monetare
Rezoluția Parlamentului European: către o uniune bancară
(20122729(RSP))
Parlamentul European,
– având în vedere raportul președintelui Consiliului European din 26 iunie 2012 intitulat „Către o veritabilă uniune economică și monetară”,
– având în vedere concluziile Consiliului European din 28 și 29 iunie 2012,
– având în vedere Declarația reuniunii la nivel înalt a statelor din zona euro din 29 iunie 2012,
– având în vedere Comunicarea Comisiei din 20 octombrie 2009 intitulată „Un cadru al Uniunii Europene pentru gestionarea crizelor transfrontaliere din sectorul bancar” ( COM(2009)0561 ),
– având în vedere Rezoluția sa din 7 iulie 2010 conținând recomandări către Comisie privind gestionarea crizelor transfrontaliere din sectorul bancar[1],
– având în vedere declarația liderilor grupului G20, emisă cu ocazia Summitului de la Pittsburgh organizat la 24 și 25 septembrie 2009, referitoare la soluționarea transfrontalieră a crizelor bancare și la instituțiile financiare de importanță sistemică;
– având în vedere Rezoluția sa din 6 iulie 2011 referitoare la criza financiară, economică și socială: recomandări privind măsurile și inițiativele care trebuie luate[2],
– având în vedere propunerea din 6 iunie 2012 privind o directivă a Parlamentului European și a Consiliului de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a întreprinderilor de investiții și de modificare a Directivelor Consiliului 77/91/CEE, 82/891/CE, 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE și 2011/35/CE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 ( COM(2012)0280 ),
– având în vedere Directiva 2001/24/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 aprilie 2001 privind reorganizarea și lichidarea instituțiilor de credit[3],
– având în vedere recomandarea nr. 13 inclusă în Raportul grupului la nivel înalt pentru supravegherea financiară în UE prezidat de Jacques de Larosière, raport transmis Președintelui Comisiei Barroso la 25 februarie 2009, în care se menționează că „Grupul solicită instituirea în UE a unui cadru de reglementare coerent și funcțional pentru gestionarea crizelor”,
– având în vedere Rezoluția sa din 20 octombrie 2010 conținând recomandări către Comisie privind îmbunătățirea guvernanței economice și a cadrului de stabilitate al Uniunii, în special în zona euro[4], atrăgând atenția în special asupra recomandării nr. 6,
– având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1092/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind supravegherea macroprudențială la nivelul Uniunii Europene a sistemului financiar și de înființare a unui Comitet european pentru risc sistemic[5],
– având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1096/2010 al Consiliului din 17 noiembrie 2010 privind acordarea unor competențe specifice Băncii Centrale Europene referitoare la funcționarea Comitetului european pentru risc sistemic[6],
– având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/78/CE a Comisiei[7],
– având în vedere raportul Comisiei sale pentru afaceri economice și monetare referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de înființare a Autorității bancare europene ( A7-0166/2010 ),
– având în vedere scrisorile Comisiei sale pentru afaceri economice și monetare adresate Comisiei și autorităților europene de supraveghere (AES), referitoare la independența AES,
– având în vedere Memorandumul de înțelegere din 1 iunie 2008 privind cooperarea dintre autoritățile de supraveghere financiară, băncile centrale și ministerele de finanțe din Uniunea Europeană pe problema stabilității financiare transfrontaliere[8],
– având în vedere propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iulie 2011 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții ( COM(2011)0452 ),
– având în vedere propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iulie 2011 cu privire la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a societăților de investiții și de modificare a Directivei 2002/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind supravegherea suplimentară a instituțiilor de credit, a întreprinderilor de asigurare și a societăților de investiții care aparțin unui conglomerat financiar ( COM(2011)0453 ),
– având în vedere A doua directivă 77/91/CEE a Consiliului din 13 decembrie 1976 de coordonare, în vederea echivalării, a garanțiilor impuse societăților comerciale în statele membre, pentru protejarea intereselor asociaților sau terților, în ceea ce privește constituirea societăților comerciale pe acțiuni și menținerea și modificarea capitalului acestora[9], A treia directivă 78/855/CEE a Consiliului din 9 octombrie 1978 privind fuziunile societăților comerciale pe acțiuni[10], precum și A șasea directivă 82/891CEE a Consiliului din 17 decembrie 1982 privind divizarea societăților comerciale pe acțiuni[11],
– având în vedere Rezoluția sa legislativă din 16 februarie 2012 referitoare la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind sistemele de garantare a depozitelor (reformare)[12],
– având în vedere Rezoluția sa legislativă din 5 iulie 2011 referitoare la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 97/9/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind sistemele de compensare pentru investitori[13],
– având în vedere avizul Comisiei sale pentru afaceri economice și monetare din 31 august 2011 destinat Comisiei pentru bugete referitor la poziția Parlamentului privind proiectul de buget 2012, astfel cum a fost modificat de Consiliu - toate secțiunile ( 2011/2020(BUD) ,
– având în vedere întrebarea adresată Comisiei referitoare la propuneri pentru o Uniune bancară europeană ( O-000151/2012 – B7-0360/2012 ),
– având în vedere articolul 115 alineatul (5) și articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,
A. întrucât în declarația liderilor grupului G20, emisă cu ocazia Summitului de la Pittsburgh organizat la 24 și 25 septembrie 2009, se solicita găsirea unui acord până la sfârșitul lui 2010 în ceea ce privește modul de soluționare transfrontalieră a crizelor bancare și tratarea instituțiilor financiare de importanță sistemică;
B. întrucât este esențial să fie depuse toate eforturile pentru a stabiliza piețele financiare europene și a rupe legătura dintre bănci și guverne, în vederea apropierii de o autentică uniune economică și monetară;
C. întrucât, în iulie 2010, în rezoluția sa referitoare la gestionarea crizelor transfrontaliere din sectorul bancar și în raportul său referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de înființare a Autorității bancare europene, Parlamentul a identificat soluții pentru problemele legate de gestionarea crizelor transfrontaliere, mai exact un mecanism integrat de supraveghere, reformarea mecanismului bazat pe sisteme de garantare a depozitelor și crearea unui fond european de stabilitate;
D. întrucât, în cazul băncilor din zona euro, MES ar putea avea posibilitatea de a recapitaliza băncile direct, pe baza unei decizii obișnuite;
E. întrucât Consiliul European și Consiliul ajung, în sfârșit, la aceleași concluzii ca ale Parlamentului în ceea ce privește nevoia unui sistem de supraveghere cu un grad mai mare de integrare, iar în prezent solicită crearea unei uniuni bancare prin instituirea unui mecanism de supraveghere unic însoțit de sisteme de garantare a depozitelor și de un sistem de soluționare a crizelor bancare;
F. întrucât participarea deplină a Parlamentului este esențială pentru legitimitatea democratică a procesului care va culmina cu înființarea unei uniuni bancare, precum a fost clar declarat în cel de-al patrulea bloc constitutiv identificat în raportul Președintelui Herman Van Rompuy, menționat anterior, mai exact cel legat de consolidarea legitimității și răspunderii democratice;
G. întrucât Parlamentul a participat ca parte egală la înființarea Sistemului european de supraveghere financiară (SESF), inclusiv la crearea Autorității bancare europene, în cadrul procesului de codecizie;
H. întrucât, în contradicție flagrantă cu aceste principii și cu dreptul de inițiativă al Comisiei, Consiliul European i-a solicitat acesteia să elaboreze o propunere privind un mecanism de supraveghere unic, care să fie bazată pe articolul 127 alineatul (6) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ca temei juridic unic, privând, așadar, Parlamentul de puterea sa legislativă în domeniul pieței unice, în care se aplică procedura de codecizie;
I. întrucât participarea la această procedură exclusiv a statelor membre ar transmite publicului un semnal negativ, fără însă a accelera și a eficientiza procesul, într-o perioadă în care este general recunoscută nevoia unei transparențe sporite și a unui sprijin democratic,
1. reiterează că, în momente de criză, metoda comunitară trebuie să aibă întotdeauna prioritate, deoarece aceasta este singura cale de a garanta că Uniunea poate să iasă din criză mai puternică;
2. îndeamnă liderii politici să încurajeze legitimitatea democratică în toate afacerile Uniunii Europene;
3. subliniază necesitatea întăririi legitimității democratice în ceea ce privește propunerea referitoare la uniunea bancară și la un mecanism de supraveghere unic, prin implicarea deplină a Parlamentului în calitate de colegislator;
4. subliniază nevoia de a se acorda atenția corespunzătoare potențialelor efecte de propagare ale uniunii bancare a zonei euro exercitate asupra statelor membre care nu fac parte din zona euro;
5. subliniază că va examina propunerile privind uniunea bancară în ansamblu în cazul în care acestea modifică acte legislative adoptate prin intermediul procedurii de codecizie;
6. subliniază că orice modificare importantă adusă sistemului de supraveghere, inclusiv transferul către alte instituții, trebuie însoțită de o creștere echivalentă a transparenței și a răspunderii acestor instituții în fața Parlamentului, care trebuie să aibă dreptul deplin de interogare și competențe depline în ceea ce privește numirea și procedurile bugetare;
7. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Comisiei, Consiliului, Consiliului European, precum și parlamentelor și guvernelor statelor membre.