Parlamentul European,

–   având în vedere Conferinţa-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite referitoare la schimbările climatice (CCONUSC) şi Protocolul de la Kyoto al acesteia,

–   având în vedere rezultatele Conferinţei Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice de la Bali, din 2007, şi Planul de acţiune de la Bali (Decizia 1/COP 13),

–   având în vedere cea de-a 15-a Conferinţă a părţilor (COP 15) participante la CCONUSC şi cea de-a 5-a Conferinţă a părţilor ce serveşte drept Reuniune a părţilor participante la Protocolul de la Kyoto (COP/MOP 5), care a avut loc la Copenhaga, Danemarca, între 7 şi 18 decembrie 2009, precum şi la Acordul de la Copenhaga,

–   având în vedere cea de-a 16-a Conferinţă a părţilor (COP 16) participante la CCONUSC şi cea de-a şasea Conferinţă a părţilor ce serveşte drept Reuniune a părţilor participante la Protocolul de la Kyoto (COP/MOP 6), care a avut loc la Cancun, Mexic, între 29 noiembrie şi 10 decembrie 2010, precum şi Acordurile de la Cancún,

–   având în vedere cea de-a 17-a Conferinţă a părţilor (COP 17) participante la CCONUSC şi cea de-a şaptea Conferinţă a părţilor ce serveşte drept Reuniune a părţilor participante la Protocolul de la Kyoto (COP/MOP 7), care a avut loc la Durban, Africa de Sud, între 28 noiembrie şi 9 decembrie 2011 şi în special deciziile privind Platforma de la Durban pentru o acţiune consolidată,

–   având în vedere cea de-a 18-a Conferinţă a părţilor (COP 18) participante la CCONUSC şi cea de-a opta Conferinţă a părţilor ce serveşte drept Reuniune a părţilor participante la Protocolul de la Kyoto (COP/MOP 8), ce urmează să aibă loc la Doha, Qatar, între 26 noiembrie şi 8 decembrie 2012,

–   având în vedere pachetul pentru climă şi energie al UE din decembrie 2008,

–   având în vedere Directiva 2008/101/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 de modificare a Directivei 2003/87/CE pentru a include activităţile de aviaţie în sistemul de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunităţii

      JO L 8, 13.1.2009, p. 3.

–   având în vedere rezoluţia sa din 4 februarie 2009 referitoare la „2050: Viitorul începe azi – recomandări privind viitoarea politică integrată a UE în domeniul schimbărilor climatice”

      JO C 67 E, 18.3.2010, p. 44.

–   având în vedere Rezoluţia sa din 25 noiembrie 2009 referitoare la strategia UE pentru Conferinţa de la Copenhaga privind schimbările climatice (COP 15)

      JO C 285 E, 21.10.2010, p. 1.

–   având în vedere Rezoluţia sa din 15 martie 2012 referitoare la o foaie de parcurs pentru trecerea la o economie competitivă cu emisii scăzute de carbon până în 2050

      Texte adoptate, P7_TA(2012)0086.

–   având în vedere concluziile Consiliului din 9 martie 2012 privind urmările celei de-a 17-a Conferinţe a părţilor (COP 17) participante la Conferinţa-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite referitoare la schimbările climatice (CCONUSC) şi celei de-a şaptea sesiuni a Reuniunii părţilor participante la Protocolul de la Kyoto (CMP 7) (Durban, Africa de Sud, 28 noiembrie - 9 decembrie 2011),

–   având în vedere concluziile Consiliului din 15 mai 2012 referitoare la finanţarea combaterii schimbărilor climatice - finanţare iniţială rapidă,

–   având în vedere concluziile Consiliului din 18 iulie 2011 referitoare la activitatea diplomatică a UE în domeniul climei,

–   având în vedere Raportul de sinteză al Programului Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Mediu (PNUM) din noiembrie 2011, intitulat „Reducerea decalajelor în ceea ce priveşte emisiile de gaze cu efect de seră”,

–   având în vedere declaraţia comună din 20 decembrie 2005 a Consiliului şi a reprezentanţilor guvernelor statelor membre reuniţi în cadrul Consiliului, a Parlamentului European şi a Comisiei privind politica de dezvoltare a Uniunii Europene: „Consensul european”, în special punctele 22, 38, 75, 76 şi 105

      JO C 46, 24.2.2006, p. 1.

–   având în vedere Declaraţia Mileniului a Organizaţiei Naţiunilor Unite din 8 septembrie 2000, care defineşte Obiectivele de dezvoltare ale mileniului (ODM) drept obiective stabilite în mod colectiv de către comunitatea internaţională pentru eradicarea sărăciei,

–   având în vedere angajamentele luate în cadrul summitului G20 din Pittsburg între 24 şi 25 septembrie 2009 privind eliminarea treptată a subvenţiilor pentru combustibilii fosili pe termen mediu şi furnizarea unui sprijin specific pentru a permite celor mai sărace ţări să se adapteze la schimbările climatice,

–   având în vedere cea de-a 11-a reuniune a Conferinţei părţilor (COP 11) privind biodiversitatea, care urmează să aibă loc la Hyderabad, India, între 8 şi 19 octombrie 2012,

–   având în vedere întrebările cu solicitare de răspuns oral QO B7-0418/2012 şi QO B7-0365 depuse de Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară în conformitate cu articolul 115 din Regulamentul său de procedură şi declaraţiile Consiliului şi Comisiei,

–   având în vedere articolul 115 alineatul (5) şi articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul de procedură,

A. întrucât deciziile cuprinse în Platforma de la Durban pentru o acţiune consolidată (Pachetul de la Durban), recunosc că schimbările climatice reprezintă o ameninţare imediată şi posibil ireversibilă la adresa societăţilor umane şi a planetei, fiind necesar, prin urmare, să se ia măsuri la nivel internaţional de toate părţile;

B.  întrucât Pachetul de la Durban a pus în principiu bazele pentru un acord internaţional cuprinzător, ambiţios şi obligatoriu din punct de vedere juridic, care să implice toate părţile, care să fie încheiat până în 2015 şi pus în aplicare până în 2020;

C. întrucât Conferinţa de la Doha (COP 18) trebuie să beneficieze de impulsul oferit la Durban pentru a garanta că un asemenea acord internaţional cu caracter obligatoriu din punct de vedere juridic este în continuare pe drumul cel bun şi că va fi încheiat până în 2015;

D. întrucât un astfel de acord global cu caracter obligatoriu din punct de vedere juridic trebuie să respecte „principiul responsabilităţilor comune, dar diferenţiate, şi al capacităţilor aferente”, dar trebuie să recunoască şi nevoia ca toţi marii emiţători să adopte obiective ambiţioase şi suficiente şi măsuri de politică corespunzătoare pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, reflectând capabilităţile în continuă evoluţie;

E.  întrucât Pachetul de la Durban nu a ţinut suficient seama de nevoia de a lua măsuri în vederea atenuării schimbărilor climatice până în anul 2020, iar angajamentele şi promisiunile actuale sunt insuficiente pentru a îndeplini obiectivul de limitare a creşterii globale a temperaturii medii anuale la suprafaţă la 2 ºC comparativ cu nivelurile pre-industriale („obiectivul de 2 ºC”) şi întrucât, prin urmare, aceste chestiuni trebuie să fie abordate cu cea mai mare prioritate în cadrul Conferinţei de la Doha;

F.  întrucât, conform dovezilor ştiinţifice prezentate de Grupul interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC), obiectivul de 2 ºC presupune ca emisiile globale ajunse la un nivel maxim în 2015 să fie reduse cu cel puţin 50 % până în 2050, comparativ cu nivelurile din 1990 şi să continue să scadă după această dată; întrucât, prin urmare, UE ar trebui să insiste ca toţi emiţătorii principali să ia măsuri concrete, care să fie puse efectiv în aplicare înainte de anul 2020;

G. întrucât constatările ştiinţifice recente sugerează faptul că efectele schimbărilor climatice sunt mai rapide şi mai pronunţate decât s-a preconizat anterior, de exemplu în regiunea arctică;

H. întrucât, conform Agenţiei Internaţionale a Energiei (AIE), se preconizează că cererea de energie la nivel mondial va creşte cu o treime între 2010 şi 2035; întrucât cea mai mare parte a creşterii treptate a cererii şi a emisiilor se va produce în economiile emergente; întrucât se acordă subvenţii în valoare de 400 de miliarde USD pentru a sprijini consumul ineficient de combustibili fosili;

I.   întrucât decarbonizarea industriei şi a sectorului energetic prin aplicarea inovaţiilor ar fi un avantaj pentru UE, având în vedere pionieratul acesteia pe piaţa mondială a bunurilor şi a serviciilor în domeniul energetic, aflată în creştere;

J.   întrucât inovarea la nivel mondial în cadrul sectorului energiei sustenabile (atât în ceea ce priveşte producţia, cât şi consumatorii) creează locuri de muncă, stimulează creşterea economică, creşte independenţa energetică şi acordă atenţie unei lumi mai curate în care schimbările climatice sunt atenuate şi în care aprovizionarea cu energie este asigurată;

K. întrucât investiţiile în sectorul energetic au adesea o durată de viaţă de 30 de ani sau mai mult şi întrucât planificarea de noi proiecte şi politici este un proces de durată, situaţie ce accentuează urgenţa luării unor măsuri noi în domeniul energetic la nivel mondial;

L.  întrucât este necesară efectuarea unor cercetări suplimentare privind inovaţiile utile pentru sistemul energetic şi cel de transport;

M. întrucât, pentru a demonstra seriozitatea eforturilor sale şi dată fiind capacitatea sa tehnologică şi economică, UE ar trebui să-şi asume rolul de lider în materie de protecţie a mediului;

N. întrucât nu va fi posibilă încheierea în 2015 a unui acord cu caracter juridic obligatoriu în absenţa unui consens referitor la echitate în contextul eforturilor pe termen lung depuse la nivel global în domeniul atenuării schimbărilor climatice;

O. întrucât, în cadrul COP 16 din Cancún (2010), ţările dezvoltate s-au angajat să furnizeze, până în 2020, 100 miliarde USD în finanţare anuală „nouă şi suplimentară” pentru a răspunde nevoilor ridicate de schimbările climatice în ţările în curs de dezvoltare, dar întrucât până acum nu există nicio definiţie agreată la nivel internaţional cu privire la sensul concret al expresiei „nouă şi suplimentară”;

P.  întrucât, după 2012, ultimul an din perioada de finanţare iniţială rapidă (care se ridică la suma de 20 miliarde USD în decurs de trei ani angajată în Copenhaga), nu există nicio certitudine în privinţa sumei la care se va ridica finanţarea efectivă în domeniul climei;

Q. întrucât la nivel global circa 20% din emisiile de gaze cu efect de seră sunt cauzate de defrişare şi de alte tipuri de utilizare a terenurilor şi de schimbare a destinaţiei date acestora, şi întrucât agrosilvicultura îmbunătăţeşte efectele de atenuare a emisiilor de CO2 prin stocarea sporită a carbonului şi reduce sărăcia prin diversificarea veniturilor comunităţilor locale;

R.  întrucât o mai bună guvernanţă forestieră reprezintă o premisă fundamentală pentru reduceri durabile ale despăduririlor;

Platforma de la Durban pentru o acţiune consolidată

1.  salută înfiinţarea grupului de lucru ad-hoc privind Platforma de la Durban pentru o acţiune consolidată şi constată că Decizia nr. 1/CP 17 solicită ca acest grup să îşi înceapă de urgenţă activitatea în vederea elaborării unui protocol, a unui instrument juridic sau a unui rezultat de comun acord, care să aibă putere juridică în temeiul Convenţiei aplicabile tuturor părţilor şi să îşi încheie activitatea cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 2015; mai constată că în activitatea sa trebuie să ţină cont de al cincilea raport de evaluare al IPCC care este prevăzut pentru 2014; de asemenea, salută procesul de creştere a nivelului de ambiţie al părţilor înainte de 2020;

2.  subliniază că principiul echităţii şi principiul responsabilităţilor comune, dar diferenţiate, şi al capacităţilor aferente trebuie să constituie nucleul Platformei de la Durban pentru o acţiune consolidată, pentru ca această platformă să aibă posibilitatea de a-şi atinge în mod adecvat obiectivele privind clima;

3.  constată că, simultan, Pachetul de la Durban solicită ca grupul de lucru ad-hoc privind acţiunea concertată pe termen lung (AWG-LCA) să îşi atingă rezultatele convenite până la Conferinţa de la Doha;

4.  subliniază faptul că noul instrument juridic va trebui să asigure măsuri de atenuare care să fie în conformitate cu un buget global al carbonului, care respectă obiectivul de menţinere a temperaturii sub 2 °C, comparativ cu nivelurile preindustriale, ca şi mijloacele pentru combaterea schimbărilor climatice în ţările în curs de dezvoltare, precum şi măsuri contabile, de monitorizare şi de raportare solide şi sisteme stabile de aplicare a legii şi de conformitate;

5.  constată cu mare îngrijorare atitudinea obstructivă a anumitor părţi în cadrul discuţiilor de la Bonn, care au avut loc în mai 2012, dar salută paşii mici, însă bine definiţi făcuţi în direcţia convergenţei în cursul sesiunilor informale suplimentare de la Bangkok, Thailanda, în perioada 30 august-5 septembrie 2012;

6.  solicită mai multă claritate şi un acord cu privire la comparabilitatea eforturilor şi norme contabile comune pentru ţările dezvoltate care nu sunt parte la Protocolul de la Kyoto înainte de încheierea lucrărilor AWG-LCA;

7.  subliniază că UE trebuie să conducă prin exemplu prin punerea în aplicare a angajamentelor sale şi prin demonstrarea unor obiective ambiţioase atât privind atenuarea schimbărilor climatice, cât şi privind finanţarea; consideră, astfel, că este responsabilitatea tuturor instituţiilor UE ca, înaintea Conferinţei de la Doha, să întreprindă acţiuni diplomatice intensive în domeniul climei şi să construiască alianţe internaţionale care să garanteze respectarea angajamentelor cuprinse în Pachetul de la Durban şi că procesul CCONUSC conduce spre un nou regim multilateral care să fie convenit până în 2015; subliniază că este important să se clarifice modul în care vor fi aplicate principiile convenţiei într-un cadru definit după 2020, astfel încât toate părţile să îşi asume angajamente; consideră că noul mecanism bazat pe piaţă, stabilit în cadrul COP 17, are o importanţă deosebită în acest sens şi speră ca AWG-LCA să reuşească să elaboreze măsurile şi procedurile necesare pentru acest mecanism;

Protocolul de la Kyoto - a doua perioadă de angajament

8.  ia act de deciziile părţilor, astfel cum reiese în Pachetul de la Durban, care acoperă circa 15% din emisiile globale, motiv pentru care UE trebuie să-şi intensifice eforturile de a găsi soluţii pentru măsuri comune care să convingă toţi actorii principali să convină, ca un pas interimar, asupra unei a doua perioade de angajament a Protocolului de la Kyoto, care să înceapă la 1 ianuarie 2013, ca perioadă de tranziţie spre un regim internaţional mai eficient şi mai complet şi obligatoriu din punct de vedere juridic, care să fie obligatoriu pentru toate părţile şi care să intre în vigoare până în 2020;

9.  ia act de absenţa SUA, a Rusiei, a Japoniei şi a Canadei de la cea de-a doua posibilă perioadă de angajament a Protocolului de la Kyoto şi incertitudinea legată de participarea Australiei şi a Noii Zeelande la aceasta; în plus, constată lipsa continuă a unor obiective de reducere a emisiilor pentru ţările în curs de dezvoltare, cum ar fi China, India, Brazilia şi Indonezia;

10. solicită adoptarea la Doha a amendamentelor necesare astfel încât cea de-a doua perioadă de angajament a Protocolului de la Kyoto să înceapă imediat cu titlu provizoriu;

11. ia act de angajamentul prevăzut în Decizia 1/CMP 7 din Pachetul de la Durban, conform căruia data încheierii celei de-a doua perioade de angajament va fi stabilită la Conferinţa de la Doha şi sprijină o perioadă de angajament de opt ani care se va încheia la 31 decembrie 2020;

12. subliniază, în cadrul structurii operaţionale actuale a Protocolului de la Kyoto, nevoia de transpunere în cifre a obiectivelor de limitare sau reducere cuantificată a emisiilor (QELRO), prevăzute a fi depuse de către părţi până în mai 2012, în amendamente la Protocolul de la Kyoto în cadrul Conferinţei de la Doha, conform Deciziei 1/CMP 7; invită părţile din anexa B care nu şi-au prezentat încă obiectivele de limitare sau reducere cuantificată a emisiilor (QELRO) să facă acest lucru şi salută propunerea iniţială a UE în această privinţă; subliniază că reportarea unităţilor cantităţii atribuite (AAU - „assigned amount units”) către cea de-a doua perioadă de angajament ar submina integritatea Protocolului de la Kyoto; subliniază că, în cazul în care statele membre au posibilitatea de a transfera AAU, Protocolul de la Kyoto nu va produce efecte reale asupra atenuării schimbărilor climatice;

13. salută propunerea Grupului celor 77 şi a Chinei de a împiedica şi de a reduce la minimum în mod eficient utilizarea unităţilor excedentare; constată că UE nu a prezentat încă o propunere care să abordeze excedentul de AAU; reaminteşte că Tratatul de la Lisabona prevede că Consiliul Uniunii Europene hotărăşte cu majoritate calificată atât cu privire la măsuri generale (articolul 16 din TUE), cât şi pe parcursul procedurii de negociere şi de încheiere a unor acorduri internaţionale noi (articolul 218 din TFUE);

14. reiterează solicitarea de a se reforma mecanismul de dezvoltare nepoluantă (CDM), instituind norme stricte privind calitatea care să garanteze că proiectele asociate respectă un standard suficient de ridicat pentru a ajuta la reducerea emisiilor de o manieră fiabilă, verificabilă, reală şi suplimentară, contribuind la dezvoltarea durabilă a ţărilor în curs de dezvoltare şi prevenind folosirea necorespunzătoare a mecanismului de proiectele de infrastructură cu emisii ridicate de dioxid de carbon; consideră că, în viitor, mecanismul de dezvoltare nepoluantă trebuie să se limiteze la ţările cel mai puţin dezvoltate;

Decalajul în ceea ce priveşte atenuarea

15. subliniază că este urgent ca toate părţile, în primul rând, să îşi pună în aplicare angajamentele, dar şi, în al doilea rând, să îşi mărească nivelul de ambiţie până în 2020 astfel încât să se menţină în limitele obiectivului de 2 ºC; reiterează, în special, nevoia urgentă de a realiza progrese în direcţia acoperirii „decalajului-gigatonă” dintre descoperirile ştiinţifice şi angajamentele actuale ale părţilor şi de a prezenta angajamente şi măsuri obligatorii care să vizeze reducerea emisiilor şi care să fie mai ambiţioase decât cele conţinute de Acordul de la Copenhaga, bazate pe „principiul echităţii şi principiul responsabilităţilor comune, dar diferenţiate, şi al capabilităţilor aferente”, ceea ce înseamnă că ţările mai sărace ar trebui să fie ajutate - prin asistenţă financiară şi tehnologică, dar şi prin măsuri de construire a capacităţii - să facă o tranziţie directă spre un sistem economic şi energetic avansat şi cu emisii reduse de dioxid de carbon; în special, invită părţile să ia măsuri urgente care să producă efecte cel târziu în 2015 pentru a reduce emisiile din transportul aerian şi maritim internaţional, precum şi în alte sectoare relevante, şi pentru a reduce hidrofluorocarburile (HFC), negrul de fum, metanul şi alţi factori cu ciclu scurt de viaţă cu efect nociv asupra climei, pentru a reduce decalajul faţă de obiectivul de 2 ºC;

16. solicită ca la Conferinţa de la Doha să se decidă cu privire la cuantificarea dimensiunii decalajului global şi cu privire la monitorizarea continuă a acestuia, cu scopul de a lua măsurile necesare pentru a-l reduce;

17. îndeamnă Comisia şi preşedinţia cipriotă să identifice aliaţi pentru reducerea decalajului enorm dintre nivelul actual de ambiţie şi nivelul de ambiţie necesar pentru menţinerea creşterii temperaturii globale sub 2 °C („decalajul-gigatonă”);

18. recunoaşte că eliminarea treptată efectivă a subvenţiilor pentru combustibilii fosili ar contribui în mod semnificativ la reducerea decalajului existent în ceea ce priveşte atenuarea schimbărilor climatice;

19. reaminteşte că, conform concluziilor celui de-al patrulea raport de evaluare al IPCC, ţările industrializate trebuie să îşi reducă, până în 2020, emisiile interne cu 25-40 % sub nivelurile din 1990, în timp ce ţările în curs de dezvoltare împreună ar trebui să realizeze o micşorare considerabilă a emisiilor realizate comparativ cu rata de creştere a emisiilor preconizată în prezent, de ordinul a 15-30 % până în 2020; reaminteşte, în plus, că emisiile globale cumulate trebuie să îşi atingă nivelul maxim înainte de 2020 şi solicită o dezbatere deschisă cu privire la strategiile politice mai eficiente pentru reducerea decalajului existent în ceea ce priveşte atenuarea efectelor schimbărilor climatice;

20. subliniază necesitatea unei baze ştiinţifice fiabile, astfel cum este cea oferită de IPCC, care a făcut obiectul unei reforme structurale şi procedurale fundamentale şi subliniază, în acest sens, importanţa concluziilor celui de al cincilea raport de evaluare al IPCC (IPCC – AR5) care este prevăzut pentru 2014;

21. reaminteşte că este în interesul UE să urmărească un obiectiv de protecţie a climei de 30 % până în 2020, asigurând, astfel, creştere durabilă, locuri de muncă suplimentare şi reducerea dependenţei de importurile de energie;

22. salută propunerea de integrare în legislaţia UE a Acordului de la Cancún pentru ca ţările dezvoltate care sunt părţi să proiecteze strategii de dezvoltare cu emisii reduse de carbon şi subliniază importanţa acordării de sprijin financiar şi tehnic pentru ca ţările în curs de dezvoltare care sunt părţi să adopte şi să pună în aplicare planuri de dezvoltare cu emisii reduse; constată că aceste planuri şi strategii ar trebui să evidenţieze politici şi măsuri care includ acţiuni interne precoce de evitare a blocării infrastructurilor şi a investiţiilor în tehnologii cu emisii ridicate de carbon, precum şi obiective pe termen scurt şi mediu privind eficienţa energetică şi energia din surse regenerabile;

Finanţarea măsurilor de combatere a schimbărilor climatice

23. subliniază nevoia urgentă de a evita un decalaj de finanţare după 2012 (când se încheie perioada de finanţare iniţială rapidă) şi de a identifica o modalitate de asigurare a finanţării combaterii schimbărilor climatice în perioada 2013-2020 dintr-o varietate de surse; consideră că angajamentele concrete referitoare la finanţare în perioada 2013-2020 sunt vitale pentru accelerarea proceselor de transformare, evitarea blocajelor introduse de proiectele privind energia fosilă în multe ţări în curs de dezvoltare şi sprijinirea eforturilor ţărilor în curs de dezvoltare de a reduce schimbările climatice şi de a se adapta la acestea; reaminteşte că majoritatea statelor membre nu şi-au luat încă angajamente pentru finanţarea combaterii schimbărilor climatice după -2013;

24. constată cu îngrijorare că, deşi ţările dezvoltate s-au angajat să furnizeze 100 miliarde USD pe an pentru finanţarea combaterii schimbărilor climatice până în 2020, până în momentul de faţă nu există o definiţie agreată la nivel internaţional cu privire la sensul efectiv al expresiei „(finanţare) nouă şi suplimentară”;

25. subliniază că măsurarea, verificarea şi monitorizarea fondurilor dedicate combaterii schimbărilor climatice, împreună cu adiţionalitatea lor, sunt esenţiale şi necesită o definiţie agreată la nivel internaţional; solicită UE să dezvolte o abordare comună pentru a garanta că asistenţa oficială pentru dezvoltare (ODA) nu este deturnată de la obiective existente în materie de dezvoltare, dar este, cu adevărat, adiţională;

26. salută activităţile programului de lucru privind finanţarea pe termen lung în ceea ce priveşte sursele de finanţare pe termen lung şi nevoile de finanţare ale ţărilor în curs de dezvoltare şi aşteaptă cu nerăbdare ca raportul elaborat de copreşedinţi să fie discutat la Doha;

27. consideră că finanţarea combaterii schimbărilor climatice în ţările în curs de dezvoltare trebuie să abordeze impactul negativ al schimbărilor climatice actuale şi să contribuie la creşterea rezistenţei în special în ţările cele mai sărace şi mai vulnerabile, precum şi la reducerea decalajului în ceea ce priveşte ambiţiile în materie de atenuare înainte de 2020, contribuind în acelaşi timp la dezvoltarea durabilă;

28. subliniază, în această privinţă, că sursele suplimentare inovatoare de finanţare (taxele pe tranzacţiile financiare internaţionale şi impozitele pe transportul internaţional aerian şi maritim) ar trebui valorificate;

29. solicită Comisiei să asigure că această finanţare este nouă şi suplimentară şi solicită, de asemenea, să promoveze sursele de finanţare inovatoare;

30. subliniază potenţialul semnificativ de reducere a costurilor şi a emisiilor de gaze cu efect de seră al eliminării subvenţiilor pentru combustibilii fosili; solicită să se adopte la Doha planuri de eliminare treptată a subvenţiilor pentru combustibilii fosili atât în ţările dezvoltate, cât şi în cele în curs de dezvoltare, acordând prioritate ţărilor din anexa I;

31. salută înfiinţarea consiliului de administraţie al Fondului verde pentru climă şi aşteaptă cu interes decizia cu privire la găzduirea secretariatului fondului la Doha; observă că este necesar să se ia decizii suplimentare la Conferinţa de la Doha pentru a asigura punerea în funcţiune a fondului, în conformitate cu Acordurile de la Cancún, în special în ceea ce priveşte capitalizarea sa iniţială, şi subliniază nevoia de a mobiliza sprijin financiar din partea părţilor pentru a pune în funcţiune fondul; recunoaşte faptul că Fondul verde pentru climă este de importanţă vitală pentru capacitatea ţărilor cel mai puţin dezvoltate de a reduce efectele schimbărilor climatice şi de a se adapta la acestea şi că angajamentele financiare concrete în domeniu sunt de importanţă capitală;

32. subliniază faptul că Acordurile de la Cancún specifică în mod clar că fondurile furnizate ţărilor în curs de dezvoltare prin Fondul verde pentru climă ar trebui să fie „noi” şi „suplimentare” faţă de ajutorul existent în materie de dezvoltare;

33. reaminteşte că, deşi ţările sărace au contribuit cel mai puţin la concentrarea din ce în ce mai mare de gaze cu efect de seră în atmosferă, acestea sunt cel mai vulnerabile la impactul schimbărilor climatice şi dispun de capacitatea de adaptare cea mai redusă;

34. subliniază că asigurarea coerenţei politicilor şi integrarea protecţiei mediului în proiectele de dezvoltare sunt esenţiale pentru eficacitatea strategiei UE de atenuare a schimbărilor climatice şi de adaptare la acestea;

35. solicită UE şi statelor sale membre să sprijine intervenţiile în favoarea săracilor în ţările în curs de dezvoltare care ar ridica standardele de viaţă ale celor mai sărace persoane; îndeamnă, în special, ca UE să garanteze că se vor pune la dispoziţie fonduri doar pentru sprijinirea unor căi de dezvoltare favorabile climatului, ceea ce implică eliminarea treptată efectivă a sprijinului UE direct sau indirect pentru industriile carburanţilor fosili (de exemplu prin garantarea de împrumuturi de la BEI, agenţiile de credit la export etc.) de o manieră coerentă cu angajamentul luat de UE la summitul G20 din 2009 din Pittsburgh;

36. subliniază că criza economică actuală nu trebuie folosită drept pretext pentru lipsa de acţiune sau pentru a respinge finanţarea măsurilor de adaptare în ţările în curs de dezvoltare; semnalează că dezvoltarea unei economii bazate pe emisii reduse de carbon este, de fapt, un pas important înspre rezolvarea crizei;

37. invită ţările industrializate să ofere ţărilor în curs de dezvoltare sprijinul financiar şi tehnologic adecvat în vederea aplicării unor tehnologii durabile eficiente, fără a le obliga să achiziţioneze brevete;

38. subliniază că finanţarea măsurilor de protecţie a mediului ar trebui să fie furnizată sub forma unei noi finanţări suplimentare, în plus faţă de ajutorul pentru dezvoltare existent;

39. reaminteşte UE şi statelor sale membre că ODA reprezintă o sursă de finanţare vitală pentru nevoile de bază în materie de dezvoltare - cum ar fi sănătatea şi educaţia -, care nu ar trebui redirecţionate spre finanţarea măsurilor de combatere a schimbărilor climatice; solicită UE şi statelor sale membre să garanteze atât fonduri suficiente pentru a atinge ODMurile, cât şi fonduri noi şi suplimentare pentru atenuarea schimbărilor climatice şi adaptarea la acestea;

Exploatarea terenurilor, schimbarea destinaţiei terenurilor şi silvicultura (LULUCF)

40. salută adoptarea Deciziei nr.2/CMP.7 la Conferinţa de la Durban, care reprezintă un pas important înspre introducerea unor norme contabile solide pentru sectorul exploatării terenurilor, schimbării destinaţiei terenurilor şi silviculturii; constată că această decizie prevede un program de lucru de doi ani, care să analizeze nevoia unor măsuri contabile mai cuprinzătoare în vederea asigurării integrităţii ecologice a contribuţiilor sectorului la reducerea emisiilor;

41. reaminteşte că atât schimbarea destinaţiei terenurilor, cât şi agricultura sunt responsabile pentru o parte semnificativă a emisiilor de gaze cu efect de seră în ţările în curs de dezvoltare; invită UE să promoveze agrosilvicultura sau agricultura ecologică, în special în ţările cel mai puţin dezvoltate, întrucât acestea contribuie atât la atenuarea schimbărilor climatice, cât şi la reducerea sărăciei, permiţând diversificarea veniturilor comunităţilor locale;

42. reiterează că producţia de carburanţi agricoli din culturile de uz alimentar (cum ar fi seminţele oleaginoase, uleiul de palmier, trestia de zahăr, sfecla de zahăr şi grâul) ar putea duce la o cerere foarte mare de terenuri şi ar creşte riscul cu care se confruntă persoanele din ţările mai sărace a căror subzistenţă depinde de accesul la teren şi la resursele naturale;

43. consideră că este regretabil că criteriile de sustenabilitate enumerate în Directiva privind energia din surse regenerabile şi în Directiva privind calitatea carburanţilor în cazul biocarburanţilor sunt limitate ca domeniu de aplicare şi insuficiente pentru a limita efectele negative ale extinderii carburanţilor agricoli, în special prin schimbarea indirectă a destinaţiei terenurilor (ILUC); solicită UE să îşi îmbunătăţească criteriile privind sustenabilitatea şi certificarea biocarburanţilor pentru a asigura coerenţa cu angajamentul pe care şi l-a luat de a combate schimbările climatice şi cu obligaţia sa juridică de a asigura coerenţa politicii pentru dezvoltare, consacrată la articolul 208 din Tratatul de la Lisabona;

44. reiterează că o utilizare crescută a biomasei ar putea conduce la o intensificare a exploatărilor forestiere şi la o reducere a stocurilor de carbon la nivel forestier, periclitând astfel obiectivul UE de limitare a creşterii temperaturii la max. 2°C; solicită UE şi statelor sale membre să accepte doar carburanţii agricoli care reduc în mod demonstrabil emisiile de gaze cu efect de seră, nu prezintă probleme semnificative legate de destinaţia terenurilor, nu ameninţă siguranţa alimentară a oamenilor şi nu riscă conflicte în materie de conservare; îndeamnă Comisia, în acest context, să dezvolte criterii de sustenabilitate obligatorii din punct de vedere juridic privind biomasa, să includă calculele privind ILUC în criteriile de sustenabilitate existente pentru carburanţii agricoli şi să includă calculele privind ILUC şi datoria de carbon în criteriile de sustenabilitate pentru bioenergie;

Reducerea emisiilor cauzate de despăduriri şi de degradarea pădurilor (REDD +)

45. salută adoptarea la Durban a deciziilor privind nivelurile de finanţare, garantare şi referinţă; consideră că sunt necesare progrese suplimentare la Doha, în special în ceea ce priveşte evaluarea tehnică a nivelurilor de referinţă pentru păduri; constată în continuare că REDD+ joacă un rol important în reducerea decalajului în ceea ce priveşte atenuarea până în 2020;

46. subliniază că, în conformitate cu cadrul CCONUSC, REDD+ va fi finanţat din bani publici şi solicită părţilor să demonstreze un puternic angajament politic pentru dezvoltarea unor soluţii inovatoare în materie de finanţare;

47. se opune comercializării carbonului forestier şi introducerii REDD+ pe pieţele de carbon, ceea ce ar putea conduce la o alocare excesivă a creditelor şi la scăderea în continuare a preţului carbonului;

48. subliniază că punerea în aplicare cu succes a REDD+ depinde de transparenţă şi de dezvoltarea unor sisteme de monitorizare solide;

49. recunoaşte importanţa REDD+ în ceea ce priveşte abordarea emisiilor datorate silviculturii; insistă asupra faptului că REDD + nu ar trebui să submineze progresele făcute până în prezent în cadrul aplicării legislaţiei, guvernanţei şi schimburilor comerciale în domeniul forestier (FLEGT), în special în ceea ce priveşte guvernanţa forestieră şi clarificarea şi recunoaşterea drepturilor tradiţionale asupra pământului; solicită UE să ceară insistent garanţii mai puternice şi mai detaliate în domeniul social şi în domeniul guvernanţei şi al mediului pentru proiectele REDD+, inclusiv mecanisme de garantare care să asigure că nu se vor încălca drepturile persoanelor care trăiesc în pădure;

50. consideră că sistemul de plăţi pentru protecţia pădurilor ar trebui să fie unul deosebit de stabil şi pe termen lung; subliniază că distrugerea pădurilor va fi reluată dacă finanţarea scade sub un anumit nivel;

Transportul aerian şi maritim internaţional

51. reaminteşte solicitările sale ca instrumentele internaţionale cu obiective globale de reducere a emisiilor să diminueze impactul transportului aerian şi maritim internaţional asupra climei; îşi menţine poziţia în favoarea includerii sectorului aviaţiei în Sistemul european de comercializare a cotelor de emisii (ETS);

52. solicită statelor membre să utilizeze toate veniturile obţinute din vânzarea la licitaţie a certificatelor din aviaţie drept contribuţii la intensificarea finanţării măsurilor de combatere a schimbărilor climatice începând din 2013 în ţările în curs de dezvoltare;

Protecţia climei, în special în perioade de criză economică

53. subliniază că criza economică actuală demonstrează clar că numai o economie durabilă poate asigura prosperitatea pe termen lung şi că protecţia climei constituie unul dintre principalii piloni ai unei astfel de economii durabile; subliniază faptul că nu a fost niciodată atât de important să se clarifice motivele acţiunilor politice în domeniul protecţiei climei, şi anume, de a permite unui număr mai mare de persoane accesul la un standard de viaţă înalt, asigurând totodată resursele şi spaţiul pentru dezvoltare, inclusiv pentru viitoarele generaţii;

54. reafirmă că provocarea legată de schimbările climatice nu poate fi luată în considerare în mod izolat, ci trebuie abordată întotdeauna în contextul dezvoltării durabile, al politicii industriale şi al politicii privind resursele;

Reforma structurală

55. consideră că unul dintre motivele succesului Conferinţei de la Durban a fost faptul că aceasta a stabilit baza pentru a depăşi vechea împărţire strictă în „părţi” şi „observatori”, în „ţări dezvoltate” şi „ţări în curs de dezvoltare”, precum şi în „ţări din anexa I” şi „ţări care nu sunt incluse în anexa I” şi, prin urmare, solicită tuturor participanţilor să depună eforturi pentru a realiza o structură nouă, holistică şi mai cuprinzătoare în vederea viitoarelor negocieri;

56. consideră că actualul sistem „angajament şi revizuire” nu va aduce schimbările fundamentale necesare pentru a combate schimbările climatice pe termen lung şi, prin urmare, îndeamnă toate părţile să ia în considerare şi alte abordări;

57. subliniază faptul că nu există o soluţie miraculoasă pentru combaterea schimbărilor climatice şi, prin urmare, subliniază numeroasele posibilităţi de realizare a reducerilor necesare ale emisiilor şi, chiar mai important, a schimbărilor necesare la nivelul conştiinţei; în acest sens, salută faptul că mai multe ţări desfăşoară deja acţiuni ambiţioase de atenuare şi solicită CCONUSC să furnizeze o platformă pentru sporirea transparenţei a ceea ce se întâmplă pe teren;

Evoluţia către o economie şi o industrie sustenabile

58. este preocupat de emisiile globale de CO2 provenite din arderea combustibililor fosili, care au ajuns la un nivel record în 2011, potrivit datelor AIE; reaminteşte că estimarea creşterii globale a consumului de energie se va baza pe creşterea tuturor surselor de energie; prin urmare, consideră că eforturile depuse de UE pentru a-şi transforma economia într-o economie sustenabilă nu trebuie să întârzie, astfel încât Europa să poată construi pe avantajul său competitiv în domeniul tehnologiilor sustenabile şi al expertizei; consideră că Europa ar trebui să promoveze diseminarea la nivel internaţional a tehnologiilor ecologice, inclusiv în domeniul energiei din surse regenerabile, al tehnologiilor inovatoare şi eficiente care utilizează combustibili fosili şi, în special, în domeniul tehnologiilor eficiente din punct de vedere energetic;

59. solicită o coordonare mai strânsă între Consiliu, Comisie şi Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE) pentru a permite UE să vorbească cu o singură voce coerentă în cadrul organizaţiilor internaţionale, cum ar fi Agenţia Internaţională a Energiei (AIE), Agenţia Internaţională pentru Energie Regenerabilă (IRENA), Parteneriatul internaţional pentru cooperare în domeniul eficienţei energetice (PICEE) şi Agenţia Internaţională a Energiei Atomice (AIEA) şi, astfel, să joace un rol mai activ şi mai influent, în special în sprijinirea unor politici sustenabile în domeniul energetic şi cel al securităţii energetice;

60. subliniază faptul că multe ţări iau măsuri pentru ecologizarea economiei din diferite motive, printre care protecţia climei, deficitul de resurse şi eficienţa utilizării resurselor, securitatea energetică, inovarea şi competitivitatea; ia act, de exemplu, de programele de investiţii dedicate tranziţiei energetice în ţări precum China şi Coreea de Sud şi invită Comisia să analizeze astfel de programe şi implicaţiile acestora pentru competitivitatea UE în sectoarele în cauză;

61. salută aceste demersuri şi reaminteşte faptul că o acţiune coordonată la nivel internaţional ar contribui la abordarea preocupărilor legate de competitivitate şi de relocarea emisiilor de dioxid de carbon din sectoarele relevante, în special din sectoarele mari consumatoare de energie; solicită încheierea unui acord pentru a asigura condiţii de concurenţă echitabile la nivel internaţional pentru industriile mari producătoare de dioxid de carbon;

62. este îngrijorat de nivelul din ce în ce mai mare al aşa-numitelor emisii importate, creşterea nivelului emisiilor de la bunurile importate fiind mai rapidă decât reducerea internă a emisiilor provenite din producţie; consideră că, în cazul în care UE ar putea monitoriza mai eficient evoluţia emisiilor importate şi ar putea sensibiliza populaţia cu privire la această evoluţie, acest lucru ar încuraja concurenţii industriali să participe la un sistem mai strict de reducere a emisiilor de dioxid de carbon, în scopul de a asigura un nivel mai înalt de acceptare a produselor lor pe piaţa UE;

63. subliniază faptul că criza financiară şi bugetară care afectează UE nu ar trebui să reducă nivelul de ambiţie al UE şi al industriilor sale, al consumatorilor şi al statelor membre cu privire la negocierile internaţionale privind clima de la Doha; consideră că UE nu ar trebui să ezite în eforturile sale de a-şi transforma economia, scopul fiind de a evita relocarea locurilor de muncă şi, în special, a locurilor de muncă ecologice, şi că UE trebuie să îşi convingă partenerii din întreaga lume, inclusiv China şi Statele Unite ale Americii, că participarea la un acord internaţional aduce beneficii şi că reducerile de emisii sunt posibile fără o pierdere a competitivităţii şi a locurilor de muncă, în special, dacă acestea sunt realizate colectiv;

64. subliniază necesitatea de a concepe şi de a pune în aplicare urgent o strategie globală privind materiile prime şi resursele, inclusiv în ceea ce priveşte utilizarea eficientă a resurselor în toate sectoarele economiei, atât în ţările dezvoltate, cât şi în ţările în curs de dezvoltare, pentru a obţine o economii sustenabile pe termen lung, şi invită UE şi statele sale membre să conducă prin exemplu în acest sens; invită UE şi statele sale membre să sprijine ţările în curs de dezvoltare atât la nivel naţional, cât şi local, punând la dispoziţie expertiza proprie în ceea ce priveşte exploatarea durabilă a resurselor miniere, eficienţa sporită a resurselor, reutilizarea şi reciclarea;

65. consideră că abordările sectoriale combinate cu plafoane stabilite la nivelul întregii economii în ţările industrializate pot contribui la combaterea schimbărilor climatice, la competitivitate şi la creşterea economică; subliniază importanţa adoptării unei abordări sectoriale a emisiilor industriale, în special pentru ţările emergente, în ceea ce priveşte negocierile internaţionale; speră că o astfel de abordare ar putea, de asemenea, face parte dintr-un cadru internaţional post-2012 pentru combaterea schimbărilor climatice;

66. ia act de faptul că preţul diverselor surse de energie joacă un rol major pentru determinarea comportamentului actorilor de pe piaţă, inclusiv al industriei şi al consumatorilor, şi ia act de faptul că incapacitatea cadrului curent internaţional în materie de politici de a internaliza complet costurile externe perpetuează modele de consum nesustenabile; reaminteşte, de asemenea, că o piaţă globală a dioxidului de carbon ar reprezenta o bază bună atât pentru obţinerea unor reduceri substanţiale a emisiilor, cât şi pentru realizarea unor condiţii de concurenţă echitabile pentru industrie; invită UE şi partenerii săi să găsească, în viitorul imediat, modalitatea cea mai eficientă pentru promovarea legăturilor dintre EU ETS şi alte sisteme de comercializare în scopul creării unei pieţe mondiale a carbonului, al asigurării unei mai mari diversităţi a opţiunilor de reducere a emisiilor, al îmbunătăţirii dimensiunii şi lichidităţii pieţei, al transparenţei şi, în cele din urmă, al alocării mai eficiente a resurselor pentru sectorul energetic şi pentru industrie;

Cercetare şi tehnologie

67. consideră că este regretabil că Summitul Rio+20 de la Rio de Janeiro nu a reuşit să înregistreze progrese semnificative cu privire la aspecte-cheie viitoare legate de durabilitate; regretă lipsa de obiective concrete, de activităţi şi angajamente măsurabile asumate de liderii mondiali; ia act de rezultatul reuniunii de la Durban, inclusiv progresul înregistrat de Platforma de la Durban, continuarea Protocolului de la Kyoto, instituirea Fondului verde pentru climă de 100 de miliarde USD, precum şi progresele suplimentare înregistrate de Comitetul executiv pentru tehnologie cu privire la punerea în aplicare a tehnologiilor cu emisii scăzute de carbon;

68. subliniază faptul că dezvoltarea şi aplicarea tehnologiilor inovatoare sunt esenţiale în lupta împotriva schimbărilor climatice şi, în acelaşi timp, pentru a convinge partenerii UE din întreaga lume că reducerile de emisii sunt posibile fără o pierdere a competitivităţii şi a locurilor de muncă; solicită un angajament internaţional pentru creşterea investiţiilor din domeniul cercetării şi dezvoltării (C&D) în tehnologiile inovatoare în sectoarele relevante; consideră că este esenţial ca Europa să conducă prin puterea exemplului, majorând considerabil cheltuielile pentru cercetare în domeniul tehnologiilor industriale şi energetice ecologice şi eficiente din punct de vedere energetic, şi că Europa ar trebui să dezvolte o strânsă cooperare ştiinţifică în acest domeniu cu partenerii internaţionali, cum ar fi ţările BRIC şi Statele Unite ale Americii;

69. consideră că inovarea este esenţială pentru menţinerea creşterii temperaturii globale sub 2 °C şi observă că există modalităţi diferite de încurajare a inovării într-o economie bazată pe piaţă; invită Comisia să evalueze diferitele mecanisme pentru a recompensa întreprinderile ce deţin poziţii de frunte, care diferă în funcţie de capacitatea lor de a inova şi de a transfera şi aplica tehnologii la nivel global; solicită recunoaşterea dreptului ţărilor în curs de dezvoltare de a beneficia pe deplin de flexibilitatea introdusă de Acordul privind aspectele legate de comerţ ale drepturilor de proprietate intelectuală (TRIPS);

70. subliniază importanţa realizării unei cooperări mai strânse între UE şi ţările cele mai puţin dezvoltate; consideră că UE ar trebui să sprijine eforturile care permit ţărilor cel mai puţin dezvoltate să găsească parteneri şi finanţare pentru investiţiile în energia din surse regenerabile şi tehnologiile ecologice şi invită Comisia să prezinte idei de programe comune de cercetare cu privire la sursele alternative de energie şi modul în care UE poate încuraja cooperarea între ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare în cadrul mai multor sectoare industriale;

Energia, eficienţa energetică şi utilizarea eficientă a resurselor

71. ia act de faptul că o analiză recentă a AIE indică faptul că îmbunătăţirea eficienţei oferă calea cea mai sigură către o gestionare mai bună a energiei în următoarele decenii, asigurând o rentabilitate a investiţiilor de trei ori mai mare într-o perspectivă 2050 compatibilă cu clima, dar care necesită măsuri politice şi stimulente puternice;

72. consideră că este regretabil că potenţialul de economisire a energiei nu este abordat în mod adecvat la nivel internaţional şi în UE; subliniază că economiile de energie permit crearea de noi locuri de muncă, economiile financiare, securitatea energetică, competitivitatea şi reducerea emisiilor; invită UE să acorde mai multă atenţie economisirii de energie în cadrul negocierilor internaţionale referitoare la transferul de tehnologie, la planurile de dezvoltare pentru ţările în curs de dezvoltare sau la asistenţa financiară; subliniază faptul că, pentru a fi credibile, UE şi statele sale membre trebuie să îşi atingă propriile obiective;

73. subliniază faptul că aproximativ 2 miliarde de persoane de pe întreg globul nu au în continuare acces la energie durabilă la preţuri accesibile; subliniază necesitatea de a aborda problema sărăciei energetice în conformitate cu obiectivele politicii privind schimbările climatice; constată disponibilitatea tehnologiilor energetice atât pentru protecţia mediului la nivel global, cât şi pentru îndeplinirea necesităţilor de dezvoltare locală;

74. regretă faptul că CCONUSC şi Convenţia privind diversitatea biologică (CDB) nu sunt coordonate în mod suficient, irosindu-se astfel resurse şi ratând oportunităţi valoroase şi complementare în materie de politici; subliniază că diverse studii, inclusiv TEEB (studiul privind economia ecosistemelor şi a biodiversităţii), demonstrează în mod clar că conservarea serviciilor ecosistemice prin practici sustenabile este adesea mai ieftină decât înlocuirea funcţiilor pierdute prin investirea în infrastructuri complexe şi soluţii tehnologice alternative; îndeamnă UE şi statele sale membre să realizeze o legătură strânsă între obiectivele sale privind schimbările climatice şi obiectivele în materie de protecţie a biodiversităţii în cadrul viitoarei COP 11 din Hyderabad;

75. subliniază că este necesar să se promoveze accesul mai mare la tehnologiile care respectă mediul, precum şi transferarea acestora, peste tot dar în special în ţările în curs de dezvoltare, pentru a îmbunătăţi accesul la informaţiile tehnologice, pentru a produce şi a pune la dispoziţie date fiabile privind brevetele şi tehnologia existente, pentru a facilita şi creşte practica de a pune în comun, a împărtăşi şi a face schimb de drepturi de proprietate intelectuală prin mecanisme transparente şi sigure şi pentru a dezvolta noi mecanisme care sunt dedicate promovării cercetării şi care nu previn accesul la inovare; prin urmare, solicită UE şi statelor sale membre să abordeze chestiunea drepturilor de proprietate intelectuală în vederea generării şi diseminării eficiente şi rapide a inovaţiilor care sunt esenţiale pentru a confrunta şi combate schimbările climatice;

Diplomaţia în domeniul climei

76. subliniază că UE trebuie să continue să acţioneze în mod constructiv în cadrul negocierilor internaţionale privind schimbările climatice şi că toate instituţiile UE trebuie să îşi dezvolte în continuare activităţile diplomatice în domeniul climei înaintea Conferinţei de la Doha, sub egida SEAE, cu scopul de a prezenta o poziţie mai clară a UE asupra politicii privind schimbările climatice, adăugând o nouă dinamică negocierilor internaţionale privind clima şi încurajând partenerii din întreaga lume, în special pe cei mai mari emiţători, să introducă măsuri obligatorii, comparabile şi efective de reducere a emisiilor şi măsuri adecvate de atenuare a schimbărilor climatice şi de adaptare la acestea;

77. consideră că este regretabil că obiectivul de reducere al UE nu este coerent cu obiectivul său adoptat de 2 °C şi cu o cale eficientă din punctul de vedere al costurilor spre obiectivul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2050;

78. subliniază importanţa alianţelor (sub-globale) cu ţările cele mai progresiste, pentru a da un nou imbold procesului de negociere şi pentru a garanta asumarea de către cei mai mari poluatori a unor obiective adecvate şi ambiţioase în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră;

79. subliniază, în acest sens, importanţa ca UE, în calitate de actor principal, să se exprime cu o singură voce la Conferinţa de la Doha pentru a se realiza progrese în vederea definirii unui acord internaţional, precum şi ca UE să rămână unită în această privinţă;

80. subliniază poziţia esenţială a ambelor „naţiuni-gazdă” – Qatar, unul dintre cei mai mari producători de petrol şi gaze din lume, care în prezent se confruntă cu o diminuare a resurselor sale, dar care înregistrează în continuare cele mai mari emisii de carbon pe cap de locuitor din lume, şi Coreea de Sud, lider în domeniul tehnologiilor ecologice şi prima ţară din Asia care adoptă acte legislative privind combaterea schimbărilor climatice prin care se pun în aplicare politici de limitare şi comercializare, şi încurajează aceste două ţări (care, în prezent, nu figurează în anexa I) să dea exemplu şi să contribuie la construirea de noi alianţe;

81. îşi exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că practica informală de aşteptare a obţinerii unui consens între toate delegaţiile Consiliului amână luarea de măsuri urgente de combatere a schimbărilor climatice şi îndeamnă, prin urmare, Consiliul să hotărască întotdeauna pe baza votului cu majoritate calificată în conformitate cu tratatele, în special în ceea ce priveşte actele cu caracter general, în conformitate cu articolul 16 alineatul (3) din TUE şi, în mod specific, în conformitate cu articolul 218 alineatul (8) din TFUE „în toate etapele procedurii” de încheiere a acordurilor internaţionale;

82. ia act de faptul că Comisia a propus o foaie de parcurs pentru o Europă fără emisii de dioxid carbon pentru 2050, care este un obiectiv foarte ambiţios, dar realizabil; în acest context, îşi reafirmă angajamentul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, chiar şi în afara unui acord internaţional;

83. ia act de faptul că încălzirea globală scoate în evidenţă interdependenţa tuturor ţărilor; consideră că este necesar, prin urmare, să se ajungă la un acord global, astfel încât să se evite apariţia unei schimbări catastrofale, care ar afecta în mod dramatic întreaga omenire.

Delegaţia Parlamentului European

84. consideră că delegaţia UE joacă un rol vital în cadrul negocierilor privind schimbările climatice şi, prin urmare, consideră inacceptabil faptul că deputaţii din Parlamentul European nu au putut participa la reuniunile de coordonare ale UE în cadrul Conferinţelor anterioare ale părţilor; se aşteaptă ca cel puţin preşedintelui delegaţiei Parlamentului să i se permită accesul la reuniunile de coordonare ale UE de la Doha;

85. constată că, în conformitate cu Acordul-cadru dintre Comisie şi Parlament din noiembrie 2010, Comisia trebuie să faciliteze includerea deputaţilor PE ca observatori în delegaţiile Uniunii care participă la negocierile pentru acordurile multilaterale; reaminteşte că, în temeiul Tratatului de la Lisabona (articolul 218 din TFUE), Parlamentul trebuie să îşi dea aprobarea pentru acordurile dintre Uniune şi ţările terţe sau organizaţiile internaţionale;

°

° °

86. încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului, Comisiei, guvernelor şi parlamentelor statelor membre şi secretariatului CCONUSC, cu rugămintea de a fi adusă la cunoştinţa tuturor părţilor contractante care nu sunt membre ale UE.