Document de şedinţă

 

29.1.2014                                                                                                                B7‑0087/2014

PROPUNERE DE REZOLUȚIE

depusă în conformitate cu articolul 88 alineatele (2) şi (3) din Regulamentul de procedură

referitoare la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1337/2013 al Comisiei din 13 decembrie 2013 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește indicarea țării de origine sau a locului de proveniență pentru carnea proaspătă, refrigerată sau congelată de animale din specia porcină, ovină, caprină și de păsări de curte[1]

( 2014/2530(RSP) )

 

Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară

Raportor: Matthias Groote

B7‑0087/2014

Rezoluția Parlamentului European referitoare la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1337/2013 al Comisiei din 13 decembrie 2013 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește indicarea țării de origine sau a locului de proveniență pentru carnea proaspătă, refrigerată sau congelată de animale din specia porcină, ovină, caprină și de păsări de curte

( 2014/2530(RSP) )

 

Parlamentul European,

–       având în vedere Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1337/2013 al Comisiei din 13 decembrie 2013 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește indicarea țării de origine sau a locului de proveniență pentru carnea proaspătă, refrigerată sau congelată de animale din specia porcină, ovină, caprină și de păsări de curte[2],

–       având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 și (CE) nr. 1925/2006 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE și 2008/5/CE ale Comisiei și a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei[3] (Regulamentul privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare), în special, articolul 7 alineatul (1) și articolul 26 alineatele (2), (8) și (9),

–       având în vedere Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie[4], în special articolul 11,

–       având în vedere articolul 88 alineatele (2) și (3) din Regulamentul său de procedură,

A.     întrucât articolul 26 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 impune indicarea pe etichetă a țării de origine pentru tipurile de carne care se încadrează la codurile din Nomenclatura combinată („NC”) enumerate în anexa XI la regulament (printre care se numără carnea proaspătă, refrigerată sau congelată de animale din specia porcină, ovină, caprină și de păsări de curte);

B.     întrucât aplicarea articolului 26 alineatul (2) este condiționată de adoptarea actelor de punere în aplicare în temeiul alineatului (8) din articolul menționat și, prin urmare, de prezentarea respectivului proiect de regulament al Comisiei; întrucât, în conformitate cu considerentul 59 din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011, actele de punere în aplicare respective trebuie să prevadă modalitățile de indicare a țării de origine sau a locului de proveniență pentru carne menționate la articolul 26 alineatul (2) litera (b);

C.     întrucât articolul 26 alineatul (9) solicită Comisiei ca, în rapoartele și evaluările de impact realizate în temeiul articolului 26 alineatul (2) litera (b), să aibă în vedere, printre altele, opțiunile privind modalitățile de indicare a țării de origine sau a locului de proveniență a produselor alimentare menționate, în special în ceea ce privește fiecare dintre următoarele date importante referitoare la viața animalului: locul nașterii, locul unde a fost crescut și locul unde a fost sacrificat;

D.     întrucât, în cadrul votării din 16 iunie 2010 referitoare la Regulamentul privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, Parlamentul a sprijinit propunerea privind indicarea pe eticheta cărnii proaspete, refrigerate sau congelate a țării de origine (mai exact, a locului nașterii animalului, a locului unde a fost crescut și a locului unde a fost sacrificat);

E.     întrucât, în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, informațiile referitoare la produsele alimentare nu trebuie să inducă cumpărătorul în eroare în ceea ce privește caracteristicile produselor alimentare și, în special, în ceea ce privește țara de origine sau locul de proveniență;

F.     întrucât, ca urmare a crizei generate de encefalopatia spongiformă bovină (ESB)[5], este obligatorie indicarea originii cărnii de vită și mânzat și a produselor din carne de vită și mânzat din Uniune, normele Uniunii privind etichetarea cărnii de vită și mânzat fiind în vigoare de la 1 ianuarie 2002; întrucât printre aceste cerințe de etichetare se numără deja locul nașterii, locul unde a fost crescut și locul unde a fost sacrificat animalul;

G.     întrucât cerințele menționate mai sus care se aplică în cazul cărnii de vită și mânzat și al produselor din carne de vită și mânzat au crescut așteptările consumatorilor cu privire la informațiile referitoare la originea altor tipuri de carne consumată pe scară largă în Uniune;

H.     întrucât considerentul 31 din Regulamentul privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare subliniază faptul că originea cărnii reprezintă principala preocupare a consumatorilor și, prin urmare, consumatorii se așteaptă să fie informați în mod corespunzător cu privire la țara de origine a cărnii; întrucât acest lucru a fost confirmat și de studii și sondaje în rândul consumatorilor realizate recent[6];

I.      întrucât, pentru a le furniza consumatorilor informații exacte cu privire la originea cărnii, ar trebui indicate pe etichetă locul nașterii, locul unde a fost crescut și locul unde a fost sacrificat animalul; întrucât acest lucru ar oferi, de asemenea, consumatorilor o imagine mai cuprinzătoare cu privire la standardele de bunăstare a animalelor și la impactul asupra mediului al produselor din carne;

J.      întrucât recentele scandaluri alimentare, printre care înlocuirea în mod fraudulos a cărnii de vită cu carne de cal, au demonstrat atât nevoia, cât și dorința consumatorilor de a beneficia de norme mai stricte cu privire la trasabilitate și la informarea consumatorilor;

K.     întrucât aplicarea unei etichete pe care scrie „UE” sau „din afara UE” pe carnea tocată și pe resturile rezultate din fasonare este aproape lipsită de sens și poate crea un precedent nedorit, în special având în vedere faptul că este posibil ca în viitor să se indice pe etichetă țara de origine a cărnii utilizate ca ingredient; întrucât cerințele privind menționarea pe etichetă a originii cărnii de vită sau de mânzat demonstrează faptul că o indicare mai precisă a originii cărnii tocate și a resturilor rezultate din fasonare este atât fezabilă, cât și adecvată pentru asigurarea informării consumatorilor și a trasabilității;

1.      consideră că regulamentul de punere în aplicare al Comisiei depășește competențele de executare conferite Comisiei în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1169/2011;

2.      solicită Comisiei să retragă regulamentul de punere în aplicare;

3.      solicită Comisiei să elaboreze o versiune revizuită a regulamentului de punere în aplicare, care ar trebui să includă și pentru carnea neprelucrată de animale din specia porcină, ovină, caprină și de păsări de curte o cerință obligatorie de indicare pe etichetă a locului nașterii, precum și a locului unde a fost crescut și a locului unde a fost sacrificat animalul, în conformitate cu legislația existentă care prevede indicarea pe etichetă a originii cărnii de vită sau de mânzat;

4.      solicită Comisiei să elimine orice derogare de la regulamentul de punere în aplicare existentă pentru carnea tocată și resturile rezultate din fasonare;

5.      încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

[1] JO L 335, 14.12.2013, p. 19.
[2] JO L 335, 14.12.2013, p. 19.
[3] JO L 304, 22.11.2011, p. 18.
[4] JO L 55, 28.2.2011, p. 13.
[5] Regulamentul (CE) nr. 1760/2000 al Consiliului și al Parlamentului European din 17 iulie 2000 de stabilire a unui sistem de identificare și înregistrare a bovinelor și privind etichetarea cărnii de vită și mânzat și a produselor din carne de vită și mânzat și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 820/97 al Consiliului (JO L 204, 11.8.2000, p. 1).
[6] De exemplu, Raportul Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind indicarea obligatorie a țării de origine sau a locului de proveniență a cărnii utilizate ca ingredient ( COM(2013)0755 ) și documentul de lucru însoțitor al serviciilor Comisiei din 17 decembrie 2013 privind indicarea pe etichetă a originii cărnii utilizate ca ingredient: atitudinea consumatorilor, fezabilitatea unor posibile scenarii și impactul ( SWD(2013)0437 ), precum și studiul Organizației Europene a Consumatorilor (BEUC) din 24 ianuarie 2013 privind indicarea pe etichetă a originii (a se vedea: http://www.beuc.org/Content/Default.asp?PageID=2139).