Document de ședință
20.4.2016
PROPUNERE DE REZOLUȚIE
depusă pe baza întrebării cu solicitare de răspuns oral B8-0361/2016
în conformitate cu articolul 128 alineatul (5) din Regulamentul de procedură
referitoare la atacurile asupra spitalelor și școlilor, încălcări ale dreptului internațional umanitar
( 2016/2662(RSP) )
Cristian Dan Preda, Andrzej Grzyb, Davor Ivo Stier, Anna Záborská
în numele Grupului PPE
Rezoluția Parlamentului European referitoare la atacurile asupra spitalelor și școlilor, încălcări ale dreptului internațional umanitar
( 2016/2662(RSP) )
Parlamentul European,
– având în vedere Declarația universală a drepturilor omului și alte instrumente ale ONU în domeniul drepturilor omului,
– având în vedere Convențiile de la Geneva și alte instrumente juridice privind dreptul internațional umanitar,
– având în vedere concluziile Consiliului Afaceri Externe din 8 decembrie 2009 privind promovarea respectării dreptului internațional umanitar,
– având în vedere Orientările actualizate ale Uniunii Europene privind promovarea respectării dreptului internațional umanitar[1],
– având în vedere raportul Secretarului General al ONU din 2 februarie 2016 pentru reuniunea mondială la nivel înalt privind ajutorul umanitar, intitulat „O umanitate, o responsabilitate comună”,
– având în vedere Rezoluția nr. 1998 (2011), adoptată la 12 iulie 2011, și Rezoluția 2143 (2014), adoptată la 7 martie 2014, ale Consiliului de Securitate al ONU, care abordează protecția copiilor afectați de conflictele armate,
– având în vedere Rezoluția A/RES/64/290 a Adunării Generale a ONU din 9 iulie 2010 referitoare la dreptul la educație în situații de urgență,
– având în vedere Declarația privind școlile sigure din mai 2015, supusă aprobării în cadrul Conferinței de la Oslo privind școlile sigure organizate de Ministerul norvegian al Afacerilor Externe în mai 2015, și Orientările aferente privind protejarea școlilor și a universităților de utilizări în scopuri militare pe durata conflictelor armate,
– având în vedere nota orientativă privind atacurile împotriva școlilor și spitalelor, destinată tuturor persoanelor implicate în monitorizare, raportare și reprezentare, publicată la 21 mai 2014 de către reprezentantul special al Secretarului General al ONU pentru copii și conflictele armate,
– având în vedere Rezoluția din 10 decembrie 2015 a celei de a 32-a Conferințe internaționale a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii referitoare la consolidarea respectării dreptului internațional umanitar,
– având în vedere Rezoluția sa din 25 februarie 2016 referitoare la situația umanitară din Yemen[2],
– având în vedere Rezoluția sa din 12 februarie 2015 referitoare la criza umanitară din Irak și Siria, în special în contextul Statului Islamic[3],
– având în vedere Rezoluția sa din 16 decembrie 2015 referitoare la pregătirea reuniunii mondiale la nivel înalt privind ajutorul umanitar: provocări și oportunități în domeniul ajutorului umanitar[4],
– având în vedere întrebarea adresată Consiliului privind atacurile asupra spitalelor și școlilor, încălcări ale dreptului internațional umanitar ( O-000063/2016 – B8-0361/2016 ),
– având în vedere articolul 128 alineatul (5) și articolul 123 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,
A. întrucât, în ultimii 10 ani, comunitatea internațională a fost martora unei creșteri pronunțate a numărului de atacuri asupra școlilor și spitalelor în conflictele armate și la nivel mondial, cum ar fi atacurile care au avut loc la 2 aprilie 2015 în Kenya, cele care au avut ca țintă mii de școli din nordul Nigeriei între 2009 și 2015, cele din 3 octombrie 2015 de la Kunduz (Afganistan), cele din 10 ianuarie 2016 de la Razah (Yemen) și cele din 15 februarie 2016 din provincia Idlib, în nordul Siriei; întrucât atacurile de la Kunduz au fost prezentate ca fiind „rezultatul direct al unei erori umane neintenționate, cauzate de eșecuri atât la nivelul procesului, cât și al echipamentului” și întrucât au fost lansate anchete în urma cărora au fost aplicate sancțiuni împotriva celor responsabili;
B. întrucât numărul persoanelor aflate în dificultate a crescut de peste două ori din 2004, ajungând până la peste 100 de milioane în 2015; întrucât 250 de milioane de persoane sunt afectate de crize umanitare; întrucât numărul persoanelor strămutate forțat a atins nivelul cel mai ridicat înregistrat de la cel de al Doilea Război Mondial, ridicându-se la aproape 60 de milioane de persoane, dintre care aproape 40 de milioane sunt strămutate în interiorul propriei țări; întrucât peste jumătate dintre refugiații din întreaga lume sunt copii;
C. întrucât, în cadrul crizelor umanitare, primul ajutor este acordat de familii, care oferă adăpost, alimente și îngrijirile necesare, dând dovadă de solidaritate față de toți membrii lor afectați; întrucât calitatea vieții copiilor și a mamelor este prioritatea fundamentală a tuturor familiilor și merită cele mai mari sacrificii;
D. întrucât, în ultimii opt ani, din cauza nevoilor și provocărilor tot mai numeroase, a lipsei continuității în realizarea angajamentelor, precum și a costurilor tot mai ridicate ale ajutorului umanitar, actualul sistem de ajutor umanitar a ajuns la limită și întrucât acest lucru a forțat o serie de organizații din domeniu să suspende temporar diferite forme de sprijin, precum asistența alimentară, furnizarea de adăposturi și alte operațiuni umanitare care pot salva vieți;
E. întrucât prima reuniune mondială la nivel înalt privind ajutorul umanitar va avea loc la Istanbul, în perioada 23-24 mai 2016; întrucât, în raportul său pentru reuniunea mondială la nivel înalt privind ajutorul umanitar, intitulat „O umanitate, o responsabilitate comună”, Secretarul General al ONU atrage atenția asupra „eroziunii odioase și brutale a respectării dreptului internațional privind drepturile omului și a dreptului internațional umanitar” în situații de conflict armat, fapt ce poate provoca revenirea la o perioadă plină de războaie fără limite; întrucât în raport se constată că nesolicitarea respectării normelor noastre comune și nepromovarea lor, precum și lipsa de susținere a actualelor mecanisme de punere în aplicare, de monitorizare și de stabilire a răspunderii contribuie la această reducere;
F. întrucât toate părțile implicate în conflicte, inclusiv actorii armați statali și nestatali, trebuie să garanteze accesul organizațiilor umanitare la regiunile în cauză, pentru a permite acestora să acorde asistență populațiilor civile vulnerabile, afectate de conflicte;
G. întrucât dreptul internațional umanitar, cunoscut și ca dreptul conflictelor armate, urmărește să atenueze efectele conflictelor armate prin protejarea celor care nu iau parte la conflicte și prin reglementarea mijloacelor și metodelor de luptă;
H. întrucât spitalele și personalul medical sunt protejate în mod explicit de dreptul internațional umanitar și întrucât atacurile deliberate care vizează populația și infrastructura civilă sunt considerate o încălcare gravă a dreptului internațional umanitar;
I. întrucât unele grupuri armate s-au opus educației laice și educației fetelor sau tratării fetelor de către personal medical de sex masculin și, prin urmare, îngreunează accesul la aceste servicii; întrucât un climat general de nesiguranță cauzat de conflicte împiedică, de asemenea, copiii, profesorii și personalul medical să meargă la școală sau să solicite asistență medicală;
J. întrucât, la 14 martie 2016, 52 de state, inclusiv 13 state membre ale UE, au adoptat Declarația privind școlile sigure în urma Conferinței de la Oslo privind școlile sigure, care a avut loc în mai 2015;
K. întrucât Consiliul Afaceri Externe, atunci când a adoptat Orientările UE privind promovarea respectării dreptului internațional umanitar, a subliniat că este important să se abordeze în mod eficient consecințele încălcărilor grave, prin sprijinirea mecanismelor de responsabilitate corespunzătoare, și a subliniat rolul important al Curții Penale Internaționale în situațiile în care statul sau statele în cauză nu pot sau nu doresc să își exercite jurisdicția; întrucât Orientările UE le încredințează, de asemenea, „grupurilor de lucru corespunzătoare ale Consiliului” sarcina de a monitoriza situațiile în care se poate aplica dreptul internațional umanitar și, în astfel de cazuri, de a recomanda acțiuni menite să promoveze respectarea dreptului internațional umanitar [punctul 15 litera (a)];
L. întrucât Orientările actualizate ale UE privind promovarea respectării dreptului internațional umanitar fac trimitere la diverse modalități de acțiune aflate la dispoziția UE în relațiile sale cu țări terțe în acest sens, inclusiv dialogul politic, declarațiile publice generale, măsurile restrictive, cooperarea cu alte organisme internaționale, operațiunile de gestionare a crizelor, responsabilitatea individuală, formarea și controlul exporturilor de arme (punctul 16);
M. întrucât, între 2012 și 2015, Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR) a organizat un proces amplu de consultare privind modalitățile de consolidare a protecției juridice pentru victimele conflictelor armate și privind modalitățile de îmbunătățire a eficacității mecanismelor de promovare a respectării dreptului internațional umanitar;
N. întrucât statele participante la cea de a 32-a Conferință Internațională a Crucii Roșii și a Semilunei Roșii, care a avut loc în decembrie 2015, au convenit asupra lansării unui nou proces interguvernamental pentru a găsi modalități de îmbunătățire a aplicării dreptului internațional umanitar, intenționând să prezinte rezultatele în cadrul următoarei conferințe internaționale în 2019;
O. întrucât capitolul dedicat ajutorului umanitar din bugetul UE, care, în 2015, însuma credite în valoare de 909 milioane EUR, reprezintă mai puțin de 1 % din totalul bugetului UE; întrucât o mai bună corelare între ajutorul de urgență și asistența pe termen lung ar putea reduce actualele diferențe dintre nivelul fără precedent al nevoilor din sectorul umanitar și mijloacele disponibile;
1. își exprimă șocul și profunda îngrijorare cu privire la atacurile mortale asupra spitalelor și a școlilor lansate într-un ritm din ce în ce mai alarmant în conflicte armate în întreaga lume, ale căror ținte și victime devin pacienții, studenții, cadrele didactice și medicale, lucrătorii din domeniul ajutorului umanitar, copiii și membrii familiilor acestora; consideră că ar trebui urmate condamnările internaționale de anchete independente și de o autentică tragere la răspundere; solicită UE și statelor membre ale ONU, instituțiilor UE și Vicepreședintelui/Înaltului Reprezentant să recunoască amploarea reală a acestei situații de urgență și să utilizeze toate instrumentele de care dispun;
2. condamnă atacurile asupra spitalelor și a școlilor, interzise în conformitate cu dreptul internațional, și recunoaște că astfel de acte pot constitui încălcări grave ale Convențiilor de la Geneva din 1949, precum și crime de război în temeiul Statutului de la Roma al Curții Penale Internaționale (CPI); își exprimă convingerea că, în situații de conflict armat, menținerea unităților medicale și educaționale ca spații neutre și protejate trebuie asigurată prin intermediul unor anchete transparente, independente și imparțiale privind atacurile violente care au avut loc și printr-o reală tragere la răspundere pentru crimele comise de toate părțile implicate;
3. subliniază că dreptul la sănătate este un drept al omului și solicită părților implicate într-un conflict armat să garanteze disponibilitatea, accesibilitatea, acceptabilitatea și calitatea serviciilor medicale în timpul conflictelor armate;
4. recunoaște rolul familiilor în protejarea și îngrijirea persoanelor celor mai vulnerabile, în special a copiilor și a femeilor, și recunoaște importanța stabilirii unui parteneriat cu familiile în eforturile de a maximiza relevanța și eficiența asistenței umanitare;
5. încurajează statele membre ale UE să sprijine apelul lansat de Secretarul General al ONU tuturor statelor membre ale ONU prin care încurajează să se profite de reuniunea la nivel înalt privind ajutorul umanitar (WHS) pentru a reînnoi angajamentele de a proteja civilii și drepturile omului pentru toți, respectând normele care au fost deja convenite; subliniază importanța atribuită de către Secretarul General al ONU consolidării sistemelor judiciare și de anchetă internaționale, inclusiv a CPI, în completarea cadrelor naționale, cu scopul de a pune capăt impunității pentru încălcările dreptului internațional umanitar;
6. solicită WHS să se angajeze să adopte o abordare sistematică și participativă, bazată pe rezultate, prin stabilirea unor indicatori specifici și a unei metodologii de lucru, care să fie consolidate și partajate de donatorii și agențiile de punere în aplicare, și să depună eforturi în vederea instituționalizării, a unei mai bune monitorizări și evaluări a cadrului ONU de responsabilitate față de populațiile afectate;
7. subliniază că, pentru a acționa în fața dezastrelor și crizelor noi și cronice, este nevoie să se evite sistemele paralele, să se mărească baza de finanțare, să se dispună de investiții previzibile pe termen lung și să se respecte noua agendă pentru dezvoltare durabilă, îndeosebi prin promovarea unei abordări comune a evaluării, planificării și finanțării riscurilor și necesităților de către actorii din domeniul umanitar și al dezvoltării; subliniază că este necesară o mai mare complementaritate între ajutorul umanitar și cel pentru dezvoltare în vederea asigurării eficacității finanțării ajutorului umanitar și a eliminării lacunelor de finanțare a acestuia și că aceasta ar trebui însoțită de creșterea finanțării ajutorului pentru dezvoltare și a ajutorului umanitar; reamintește, în acest context, angajamentul internațional pe termen lung de a atinge un nivel de 0,7 % din VNB;
8. recunoaște importanța și unicitatea Orientărilor UE privind promovarea respectării dreptului internațional umanitar, deoarece niciun alt state sau nicio altă organizație nu a adoptat un document echivalent; îndeamnă statele membre să pună pe deplin în aplicare Orientărilor UE;
9. invită Consiliul Afaceri Externe și Vicepreședintele/Înaltul Reprezentant să se asigure că politicile și acțiunile UE privind dreptul internațional umanitar sunt elaborate în mod coerent și eficient și că punerea în aplicare a orientărilor privind dreptul internațional umanitar intră în principal în sfera de competență a Grupului de lucru al Consiliului pentru dreptul internațional public, prezidat de Președinția Consiliului; subliniază, în acest context, că Orientările UE le încredințează „grupurilor de lucru corespunzătoare ale Consiliului” sarcina de a monitoriza situațiile în care se poate aplica dreptul internațional umanitar și, în astfel de cazuri, de a recomanda acțiuni menite să promoveze respectarea dreptului internațional umanitar [punctul 15 litera (a)];
10. reamintește poziția adoptată în Orientările UE conform căreia trebuie avută în vedere posibilitatea de a se recurge la serviciile Comisiei Internaționale Umanitare de Stabilire a Faptelor, instituită în temeiul Protocolului adițional I la Convențiile de la Geneva din 1949, care poate sprijini promovarea respectării dreptului internațional umanitar prin capacitatea sa de stabilire a faptelor și prin rolul său de mediere; ia act de faptul că serviciile Comisiei Internaționale Umanitare de Stabilire a Faptelor nu au fost utilizate și invită părțile implicate să analizeze posibilitatea activării sale;
11. solicită consolidarea spațiului instituțional astfel încât comunitatea internațională să poată aborda preocupările comune privind punerea în aplicare a dreptului internațional umanitar și consolidarea dialogului politic care vizează să consolideze prevenirea conflictelor și să pună capăt conflictelor armate din întreaga lume cât mai curând posibil; invită UE și statele sale membre să depună eforturi pentru a obține un rezultat mai bun în cadrul viitorului proces interguvernamental cu scopul de a găsi modalități de consolidare a punerii în aplicare a dreptului umanitar internațional, astfel cum s-a convenit în cadrul celei de a 32-a Conferințe internaționale a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii din decembrie 2015;
12. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Consiliului, Comisiei, Reprezentantului Special al UE pentru drepturile omului, guvernelor și parlamentelor statelor membre, Secretarului General al ONU, Președintelui Adunării Generale a ONU, precum și guvernelor statelor membre ale ONU.