Document de ședință

 

B8-0841/2016

24.6.2016

PROPUNERE DE REZOLUȚIE

depusă pe baza declarațiilor Consiliului și Comisiei

în conformitate cu articolul 123 alineatul (2) din Regulamentul de procedură

referitoare la rezultatul referendumului din Regatul Unit

( 2016/2800(RSP) )

Syed Kamall

în numele Grupului ECR

 

B8-0841/2016

Rezoluția Parlamentului European referitoare la rezultatul referendumului din Regatul Unit

( 2016/2800(RSP) )

Parlamentul European,

–  având în vedere articolul 123 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

1.  ia act de faptul că, în urma referendumului din Regatul Unit cu privire la calitatea sa de membru al Uniunii Europene, 51,9 % dintre voturi au fost în favoarea retragerii din UE; respectă decizia democratică a poporului britanic;

2.  recunoaște faptul că relația dintre celelalte 27 de state membre ale Uniunii Europene și Regatul Unit a intrat acum într-o fază tranzitorie, pentru a pregăti retragerea oficială a Regatului Unit din Uniunea Europeană;

3.  ia act de faptul că negocierile pe marginea acordului de retragere ar trebui să înceapă în curând și să se desfășoare în conformitate cu articolul 50 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană; solicită ca aceste negocieri să se desfășoare cu atenție și cumpătare pentru a garanta că acordul de retragere prevede instituirea unui parteneriat pozitiv și constructiv între membrii Uniunii Europene și Regatul Unit pe viitor;

4.  îndeamnă conducătorii instituțiilor UE și ai statelor membre să considere rezultatul referendumului din Regatul Unit un semnal important de nemulțumire la o scară mai largă; le solicită să reflecteze în ce fel ar trebui reformată Uniunea pentru a o aduce mai aproape de cetățeni și pentru a garanta o mai bună respectare a principiului subsidiarității;

5.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Consiliului European, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.