Document de ședință
4.7.2016
PROPUNERE DE REZOLUȚIE
depusă pe baza declarației Comisiei
în conformitate cu articolul 37 alineatul (3) din Regulamentul de procedură și cu Acordul-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană
referitoare la prioritățile strategice ale programului de lucru al Comisiei pentru 2017
( 2016/2773(RSP) )
Bas Eickhout
în numele Grupului Verts/ALE
Rezoluția Parlamentului European referitoare la prioritățile strategice ale programului de lucru al Comisiei pentru 2017
( 2016/2773(RSP) )
Parlamentul European,
– având în vedere orientările politice pentru Comisia Europeană, intitulate „Un nou început pentru Europa: Agenda mea pentru locuri de muncă, creștere, echitate și schimbări democratice”, prezentate de Jean-Claude Juncker la 15 iulie 2014,
– având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Programul de lucru al Comisiei pentru 2016 - Circumstanțe excepționale, acțiuni pe măsură” ( COM(2015)0610 ) și anexele 1-6 la aceasta,
– având în vedere raportul de sinteză al Conferinței președinților de comisie, care oferă informații complementare la prezenta rezoluție din punctul de vedere al comisiilor parlamentare și pe care Comisia ar trebui să le ia în considerare în mod corespunzător la elaborarea și adoptarea programului său de lucru pentru anul 2017,
– având în vedere Rezoluția sa din 28 iunie 2016 referitoare la decizia de a părăsi UE în urma referendumului din Regatul Unit[1],
– având în vedere concluziile Consiliului European din 28-29 iunie 2016,
– având în vedere contribuția Comitetului Regiunilor la programul de lucru al Comisiei pentru 2017,
– având în vedere articolul 37 alineatul (3) din Regulamentul său de procedură,
Introducere
A. întrucât procesul de integrare europeană a asigurat pacea și a contribuit la securitatea și prosperitatea Europei timp de decenii; întrucât rezultatele consultărilor democratice din acest ultim deceniu trebuie să fie privite ca o oportunitate de a reflecta la proiectul nostru european comun, la beneficiile sale reale, la deficiențele actuale și la finalitatea sa reînnoită;
B. întrucât consecințele globalizării stârnesc din ce în ce mai multă îngrijorare și euroscepticism în rândul cetățenilor UE; întrucât UE ar trebui să asigure un climat de siguranță și protecție împotriva acestor consecințe;
C. întrucât nu mai este posibil să se permită reducerea integrării europene la un simplu proiect economic și trebuie luate măsuri urgente pentru a recuceri inimile europenilor pentru proiectul european printr-o schimbare profundă a orientării politicilor UE;
D. întrucât, în ciuda neajunsurilor sale, Parlamentul deține o responsabilitate deosebită pentru a defini interesul nostru european comun și ar trebui să contribuie la depășirea actualelor diviziuni din cadrul Consiliului, ale cărui activități sunt adesea încetinite de tocmelile dintre națiuni și de mentalitățile potrivit cărora nimeni nu câștigă și nimeni nu pierde;
E. întrucât interesul general al cetățenilor europeni trebuie să prevaleze întotdeauna asupra apărării intereselor naționale sau corporatiste;
F. întrucât, în calitate de europeni, am ales un viitor comun, ca o comunitate adevărată, bazată pe valori și obiective comune; întrucât identitățile locale, regionale și naționale nu se exclud reciproc și contribuie la identitatea noastră europeană în sens mai larg;
G. întrucât actualele crize cumulate necesită soluții europene veritabile; întrucât ne dorim ca Europa să își îndeplinească rolul și să își asume responsabilitățile pe scena internațională, asumându-și un angajament ferm pentru solidaritate, multilateralism și parteneriatele noastre externe, promovând convergența globală spre standarde mai înalte; întrucât ne dorim să protejăm proiectul nostru comun de pace, prosperitate și democrație, cu scopul de a crea un viitor promițător pentru toate generațiile;
Îmbunătățirea condițiilor de muncă și de viață ale cetățenilor europeni
1. reamintește că redresarea economică actuală a Europei este modestă și inegală, iar în multe regiuni ale Uniunii șomajul, sărăcia, inegalitatea și lipsa acută de perspective pentru generațiile mai tinere sunt încă la niveluri inacceptabile; insistă, prin urmare, asupra faptului că agenda economică și socială de bază a UE trebuie să includă măsuri menite să reducă inegalitățile sociale și să promoveze egalitatea de gen și existența unor locuri de muncă de calitate pentru toți, sporind, totodată, investițiile în sistemul educațional;
2. invită Comisia să prezinte propuneri legislative pentru a sprijini inițiativa sa referitoare la pilonul drepturilor sociale și solicită Comisiei, în acest context, să depună eforturi în direcția unui nivel minim de protecție socială, pentru a garanta că cetățenii europeni se bucură de un nivel minim adecvat de protecție socială și de servicii de interes general, inclusiv de servicii publice, astfel încât oamenii să poată duce o viață demnă și să participe activ în societate pe întreg parcursul vieții lor (acest lucru ar trebui să includă și accesul la locuințe accesibile, accesul la asistență medicală adecvată, dreptul la îngrijire pentru copii, standarde minime în materie de securitate a veniturilor, inclusiv a pensiilor, sau o protecție socială echivalentă minimă );
3. solicită introducerea unui „drept de veto social” sau a oricărui alt mecanism care să împiedice intrarea în vigoare a legislației UE atunci când impactul acesteia ar fi de natură să aducă atingere celor mai sărace segmente ale societății, să crească inegalitățile sociale și dintre sexe sau să reducă drepturile sociale;
4. invită Comisia să își îndeplinească în mod concret promisiunile repetate de a crea o „Europă socială”, în primul rând prin reformarea UEM și alte inițiative prin care:
– să se dezvolte și să se promoveze investițiile sociale într-o protecție socială adecvată și într-o educație accesibilă, la prețuri rezonabile, de înaltă calitate și cu edificii situate în locuri convenabile, precum și în servicii sociale, de sănătate și îngrijire, pentru a reduce inegalitățile sociale și a combate sărăcia și, în special, pentru a se reduce sărăcia în rândul copiilor;
– să se elimine deficitul de competențe și să se asigure accesul tuturor la o educație de calitate, la formare și la învățare pe tot parcursul vieții;
– să se promoveze locuri de muncă de calitate pentru toți, acordând o atenție specială tinerilor și șomerilor de lungă durată;
– să se promoveze sănătatea și securitatea la locul de muncă prin revizuirea continuă a directivelor relevante;
– să se respecte principiul nediscriminării în cazul tuturor lucrătorilor, inclusiv al lucrătorilor mobili și detașați, și să se asigure că aceștia primesc o remunerație adecvată, astfel încât să poată avea o viață decentă la locul lor de reședință;
– să se abordeze disparitatea de gen în materie de salarii și pensii, precum și echilibrul între viața profesională și cea privată, inclusiv prin adoptarea unor propuneri ambițioase de directivă privind concediul de maternitate și privind concediul de însoțitor, precum și prin asigurarea unei educații și îngrijiri cu program prelungit pentru copiii preșcolari, în special pentru a se asigura că femeile și bărbații au îndatoriri de îngrijire egale și dispun de venituri egale, precum și pentru a crește participarea femeilor pe piața forței de muncă;
5. solicită Comisiei să monitorizeze, să încurajeze și să sprijine statele membre în cheltuirea eficientă și eficace a fondurilor pentru a combate sărăcia și excluziunea socială, precum și pentru a stimula ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor și a se crea locuri de muncă de calitate, în special în regiunile cu un nivel ridicat al șomajului, prin intermediul programelor finanțate din inițiativa „Locuri de muncă pentru tineri”, din fondurile structurale și de investiții europene (FESI) și din Fondul european pentru investiții strategice (FEIS), precum și prin BEI;
Consolidarea redresării economice și a competitivității pe termen lung cu scopul de a se crea locuri de muncă, a crește nivelul de trai și a genera prosperitate
6. consideră că atât modelele economice bazate doar pe creșterea PIB-ului și pe exploatarea excesivă și continuă a resurselor naturale, cât și financiarizarea și-au atins limitele; consideră că, de acum înainte, UE trebuie să pună sustenabilitatea în centrul oricărei politici economice solide, orientate spre viitor și spre soluționarea crizelor; consideră că apărarea unor poziții de piață deja stabilite este un potențial obstacol pe drumul către un nou model economic;
7. solicită Comisiei să dezvolte o strategie globală de dezvoltare durabilă pentru perioada de până în 2030 și un plan specific de punere în aplicare; consideră că UE trebuie să se asigure că nu va alege doar obiectivele preferențiale sau cele mai simple și trebuie să depășească atitudinea de a planifica politicile ca de obicei, urmărind cel mai înalt nivel de ambiție cu privire la toate obiectivele, garantând că nimeni nu este lăsat în urmă și că limitele planetare sunt respectate pe deplin; consideră că, în acest scop, este necesar să se evite deteriorarea suplimentară și pierderea biodiversității și să se asigure refacerea ecosistemelor degradate;
8. solicită Comisiei să conceapă o nouă strategie industrială ambițioasă și cuprinzătoare, sustenabilă din punct de vedere social și ecologic, în plus față de pachetul privind economia circulară; consideră că sunt necesare investiții publice și private suplimentare, care trebuie să se concentreze pe tranziția energetică, pe IMM-urile ecoinovatoare, cercetare și educație;
9. subliniază că, pentru a rămâne competitivă în contextul unei curse mondiale periculoase pentru resurse, economia europeană trebuie să devină sustenabilă și digitală; solicită ca Strategia Europa 2020 să se afle în centrul deciziilor economice ale UE;
10. solicită Comisiei să monitorizeze, să încurajeze și să sprijine acțiunile statelor membre pentru a garanta menținerea unei concurențe echitabile și a se asigura că cetățenii, consumatorii și lucrătorii beneficiază de pe urma lor;
11. solicită ca sustenabilitatea, sănătatea publică, protecția consumatorilor și bunăstarea lucrătorilor să se afle în centrul oricărei noi reforme economice, în special a politicii agricole comune, care ar trebui să devină o „politică cuprinzătoare privind alimentele și mediul rural sustenabil”;
12. invită Comisia să propună mai multe măsuri de stimulare a cercetării și dezvoltării, a inovării, a diversității culturale și a creativității ca motoare centrale pentru crearea de locuri de muncă și să țină seama de faptul că accesul societăților, în special al IMM-urilor, la capital este un mijloc esențial de încurajare a dezvoltării și elaborării de noi produse și servicii, atât în sectoarele tradiționale, cât și în cele emergente;
13. reamintește Comisiei că opțiunile tehnologice și economice fundamentale, cum ar fi modificarea genetică, nanotehnologiile și energia nucleară trebuie să respecte principiul precauției și să fie supuse unui control și proces democratic deplin și transparent, așa cum a promis în repetate rânduri președintele Comisiei în privința OMG-urilor și în conformitate cu așteptările cetățenilor;
Răspunsul la schimbările climatice și asigurarea securității energetice
14. reamintește că trebuie intensificate eforturile cu scopul de a realiza uniunea energetică, care va garanta securitatea energetică și energie durabilă și la prețuri accesibile pentru toți cetățenii și toate întreprinderile;
15. ia act de consecințele umane și economice ale dezastrelor climatice în Europa și în întreaga lume; subliniază că este important să se continue să se abordeze cauzele profunde ale schimbărilor climatice, în special în sectorul transporturilor, asigurând, în același timp, competitivitatea industriei noastre, printr-o strategie ambițioasă privind schimbările climatice, inclusiv prin asigurarea eficienței energetice;
16. solicită stabilirea unor obiective mai ambițioase la nivelul UE pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și pentru energia din surse regenerabile și eficiența energetică pentru perioada de după 2020, în conformitate cu Acordul COP 21 de la Paris;
17. solicită Comisiei să dezvolte o strategie comună pentru diplomația în domeniul energiei și al climei, care să abordeze aceste probleme globale; solicită ca UE să joace un rol mai activ în promovarea la nivel mondial a utilizării energiei din surse regenerabile în calitate de mijloc esențial de combatere a schimbărilor climatice;
18. îndeamnă Comisia să nu mai subvenționeze combustibilii fosili din fondurile UE și să coordoneze eforturile statelor membre în vederea eliminării treptate rapide a subvențiilor naționale pentru combustibilii fosili; solicită, de asemenea, Comisiei să se asigure că nu se folosesc nici subvenții naționale și nici subvenții comunitare pentru a se finanța noi reactoare nucleare și să îndemne statele membre să abandoneze planurile pentru prelungirea duratei de viață a centralelor nucleare;
Asigurarea unui răspuns coerent la creșterea afluxului de refugiați
19. este de părere că UE trebuie să găsească soluții concrete pentru a aborda afluxul de refugiați, în special prin abordarea cauzelor profunde ale acestuia, prin intermediul unor răspunsuri de politică globale, care să se axeze inclusiv pe coerența politicilor pentru dezvoltare, schimburile comerciale, clima și politicile de investiții, asigurând în același timp un acces regulat și sigur pentru persoanele care solicită protecție internațională;
20. își exprimă dezamăgirea cu privire la lipsa de solidaritate dintre statele membre demonstrată prin răspunsul acestora la creșterea afluxului de refugiați; solicită atât punerea rapidă în aplicare a deciziei privind transferul a 160 000 de refugiați din Italia și Grecia către alte state membre, cât și crearea unui program european de căutare și salvare; își exprimă profunda îngrijorare cu privire la legalitatea, caracterul adecvat și compatibilitatea cu drepturile omului a acordurilor internaționale informale încheiate cu țările terțe, cu scopul de a condiționa cooperarea pentru dezvoltare de existența unor politici în materie de securitate și de control la frontiere care conduc la incriminarea și stigmatizarea refugiaților și a migranților;
21. este de părere că relocarea ar trebui păstrată ca una dintre soluțiile durabile pentru strămutarea refugiaților și ca un instrument necondiționat de solidaritate internațională; solicită crearea mai multor oportunități de relocare pentru a permite relocarea a cel puțin 500 000 de refugiați pe an din țările de origine și de tranzit; în cazul în care aceștia ar fi distribuiți în mod corespunzător, s-ar putea ajunge la un număr ușor de gestionat de UE;
22. solicită reformarea actualului sistem de azil de la Dublin, înlocuindu-l cu un nou sistem bazat pe alocarea echitabilă a solicitanților de azil între statele membre, pe baza unor criterii obiective și articulate în jurul legăturilor existente între solicitanții de azil și un anumit stat membru și al preferințelor lor în domeniu; consideră că acest sistem ar trebui să fie obligatoriu pentru toate statele membre și bazat mai degrabă pe stimulente decât pe măsuri coercitive;
23. solicită crearea unor căi legale de migrație, care ar implica, în concordanță cu sugestiile Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, admisia umanitară, inclusiv pentru refugiații climatici și apărătorii drepturilor omului, protecția temporară, reîntregirea familiei, admisiile pe baze economice la diferite niveluri de competențe, inclusiv pentru persoanele care lucrează în sectoare cu salarii mici și pentru solicitanții de locuri de muncă, mobilitatea studenților și evacuarea medicală;
24. solicită să se creeze condiții în cadrul UE pentru a se asigura o primire bine gestionată a solicitanților de azil, care să garanteze siguranța acestora și tratamentul uman și demn al acestora, acordând o atenție deosebită nevoilor femeilor, fetelor, persoanelor LGBTI și ale altor grupuri vulnerabile; subliniază, în același timp, că trebuie garantate resurse suficiente pentru educația, integrarea pe piața muncii și incluziunea socială a refugiaților și a migranților;
25. invită Comisia să stabilească un regim de vize pentru apărătorii drepturilor omului aflați în pericol în țări terțe;
Abordarea preocupărilor cetățenilor în materie de securitate
26. reafirmă că punerea în aplicare a unor măsuri represive, mai degrabă simbolice, de supraveghere în masă și de control la frontieră, care amenință libertățile civile, drepturile fundamentale și principiul liberei circulații, nu reprezintă un răspuns adecvat;
27. avertizează cu privire la adoptarea rapidă a unor legi de combatere a terorismului, aceasta fiind o reacție emoțională, care poate avea efecte negative asupra libertăților și drepturilor fundamentale ale persoanelor suspectate și ale cetățenilor nevinovați; invită Comisia să prezinte o evaluare detaliată a impactului pentru fiecare măsură care ar putea încălca drepturile cetățenilor și rezidenților UE;
28. subliniază că securitatea internă și externă sunt din ce în ce mai strâns legate; reamintește că acest lucru nu ar trebui să ducă la aplicarea instrumentelor de politică externă în contextul securității interne; reiterează faptul că măsurile de securitate internă, măsurile de combatere a terorismului și urmărirea penală a persoanelor suspectate de acte de terorism sunt exclusiv de competența autorităților polițienești și judiciare și trebuie să se desfășoare în deplină conformitate cu garanții procedurale stricte și cu dispozițiile de drept penal;
29. reiterează importanța spațiului Schengen de liberă circulație; subliniază necesitatea unei gestionări eficace a frontierelor externe, pe baza respectării drepturilor omului și a respectării depline a legislației internaționale și a UE;
30. invită Comisia ca, pentru a răspunde la amenințarea terorismului și a extremismului violent, să monitorizeze îndeaproape transpunerea și punerea în aplicare a normelor UE în materie de drept procedural penal și a măsurilor de combatere a terorismului, inclusiv prin educare și prevenire, o cooperare polițienească și judiciară eficace și schimbul de informații în timp util între autoritățile naționale, precum și prin intermediul Europol și Eurojust și al unor măsuri de combatere a tendințelor emergente în ceea ce privește finanțarea terorismului; reiterează necesitatea unei mai bune echipări și finanțări a echipelor comune de anchetă în cadrul Europol și Eurojust;
31. solicită Comisiei să prezinte o carte albă privind conceptul de „securitate internă europeană”, ca temei juridic pentru orice măsură viitoare în materie de securitate, ținând seama de libertatea de circulație și lipsa controalelor la frontierele interne, care să fie distinctă de noțiunea de „securitate națională”, pe care statele membre o invocă în lupta împotriva criminalității și a terorismului; solicită definirea noțiunii de „securitate națională” și a ceea ce nu se încadrează în domeniul său de aplicare; respinge folosirea securității naționale și a „secretelor de stat” ca pretext pentru subminarea drepturilor fundamentale, cum ar fi confidențialitatea în relația avocat-client;
32. invită Comisia să mobilizeze resursele de specialitate și resursele tehnice și financiare necesare pentru a asigura coordonarea la nivelul UE și schimbul de bune practici în lupta împotriva extremismului violent și a propagandei teroriste, a rețelelor radicale și a recrutării de către organizații teroriste; subliniază că măsurile represive pot fi eficiente numai dacă sunt însoțite de prevenirea pe termen lung, de integrare și reintegrare, precum și de strategii de politică nediscriminatorii;
33. îndeamnă Comisia și statele membre să efectueze o revizuire integrală a întregii legislații în materie de securitate care a fost deja adoptată și, pe această bază, să asigure retragerea sau aplicarea sa, după caz; își reiterează apelul pentru o evaluare aprofundată a strategiei UE de combatere a terorismului, care să evalueze aplicarea măsurilor adoptate, costurile și eficiența acestora; se așteaptă ca Comisia să actualizeze agenda de securitate în funcție de necesități, având în vedere lipsa de cooperare între statele membre în ceea ce privește eficacitatea luptei împotriva criminalității organizate și a terorismului;
34. invită Comisia să își prezinte propunerile anunțate privind un temei juridic adecvat pentru Centrul european de combatere a terorismului din cadrul Europol, propunerile pentru îmbunătățirea și dezvoltarea sistemelor de informații existente în ceea ce privește interoperabilitatea, eficiența și proporționalitatea, să abordeze lacunele în materie de informații și să se orienteze spre interoperabilitate, precum și propunerile privind obligativitatea schimbului de informații la nivelul UE cu privire la suspiciuni și riscuri relevante în acest domeniu între statele membre, însoțite de un nivel ridicat și coerent de protecție a datelor în toate cadrele din domeniul poliției și al justiției;
35. invită Comisia să propună inițiative legislative privind combaterea tuturor formelor de violență împotriva femeilor și a violenței bazate pe gen; invită Comisia să finalizeze rapid aderarea UE la Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul), astfel cum a solicitat în mod repetat Parlamentul;
Mobilizarea unei agende ambițioase de acțiune externă: țările din vecinătate și sistemul global
36. solicită o punere în aplicare ambițioasă a noii strategii globale a UE, poziționarea UE ca promotor eficient al valorilor, principiilor și normelor sale fundamentale într-o lume care se schimbă rapid și se așteaptă ca Comisia și Serviciul European de Acțiune Externă să mobilizeze, într-o manieră coerentă, toate instrumentele de acțiune externă a UE pentru a obține o mai bună guvernanță globală bazată pe norme, o convergență largă cu privire la standarde mai bune, o pace durabilă, îmbunătățirea securității și consolidarea respectării drepturilor omului, a democrației, a statului de drept și a libertăților fundamentale în întreaga lume; subliniază, în acest sens, că următoarele elemente cheie ar trebui să fie prioritare pe agenda de afaceri externe a UE:
– cerința ca UE și statele membre să inverseze tendința actuală de a renunța la standardele în materie de drepturile omului în favoarea unor interese comerciale, de securitate și aprovizionare cu energie pe termen scurt;
– promovarea stabilității și a prosperității în vecinătatea UE, prin intermediul unor inițiative de promovare a dezvoltării, a democrației, a cooperării culturale, a bunei guvernanțe și a statului de drept, prin îmbunătățirea prevenirii conflictelor civile și a măsurilor de reconciliere, consolidarea transparenței, a responsabilității, a controlului parlamentar și a controlului democratic asupra sectorului de securitate, precum și asistența acordată Vicepreședintei Comisiei/Înaltei Reprezentante a Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și statelor membre privind eforturile de menținere și de impunere a păcii în contextul politicii de securitate și apărare comune;
– acordarea de asistență VP/ÎR și statelor membre pentru a asigura că politica de securitate și apărare comună devine o politică mai eficientă, care este coerentă și consecventă cu alte politici externe ale UE, cum ar fi ajutorul pentru dezvoltare și prevenirea conflictelor civile în cadrul instrumentului care contribuie la stabilitate și pace și care asigură securitatea, pacea, stabilitatea, democrația și drepturile omului, consolidează aderarea la principiile Cartei ONU; asigurarea faptului că structurile, mecanismele sau instrumentele deja existente devin o realitate operațională;
– încurajarea Comisiei și VP/ÎR să intensifice respectarea poziției comune a UE privind exporturile de arme de către statele membre și să se asigure că legislația care reglementează exportul de tehnologii cu dublă utilizare împiedică transferul supravegherii în masă și urmărirea în țări nedemocratice;
– încurajarea Comisiei să prezinte un raport asupra eficacității proiectului-pilot privind cercetarea în domeniul apărării și cooperarea sa cu Agenția Europeană de Apărare; invitarea Comisiei să retragă planul de lansare a unei acțiuni pregătitoare în valoare de 80 de milioane EUR pentru cercetarea în domeniul apărării, ca măsură subsecventă, având în vedere că date recente ale Agenției Europene de Apărare au confirmat, de asemenea, că statele membre nu sunt nici dispuse și nici în măsură să coopereze în domeniul cercetării și dezvoltării apărării; respingerea încercărilor de a utiliza resursele bugetare ale UE pentru cercetare și dezvoltare militară;
– accelerarea semnificativă a procesului negocierilor de aderare, prin consolidarea stabilității sociale, politice și economice, a durabilității mediului și democrației în țările candidate, fără a aduce atingere criteriilor de aderare fundamentale;
– eficientizarea politicii de cooperare pentru dezvoltare și îmbunătățirea coordonării și coerenței cu alte instrumente de acțiune externă ale UE; asigurarea coerenței și consecvenței între dezvoltare, prevenirea conflictelor civile și politicile de securitate civilă, deoarece acestea sunt legate între ele, sunt interdependente și se întăresc reciproc;
– integrarea Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă și coerența politicilor pentru dezvoltare (CPD) în politicile externe și interne ale UE;
– adoptarea unor inițiative mai puternice, mai eficace, convingătoare și mai coerente în ceea ce privește soluționarea conflictelor în vecinătatea UE și punerea la dispoziție a tuturor instrumentelor de care dispune UE;
– respingerea Acordului economic și comercial cuprinzător (CETA), Acordului privind comerțul cu servicii (TiSA) și al Parteneriatului transatlantic pentru comerț și investiții (TTIP), luând act de faptul că cetățenii europeni și Parlamentul European sunt din ce în ce mai critici cu privire la impactul concret al acordurilor de liber schimb, deoarece acestea pot avea, de asemenea, efecte nedorite asupra ocupării forței de muncă, concurenței și standardelor UE în domeniul drepturilor omului și al dezvoltării durabile; cerința ca instrumentele de apărare comercială ale Uniunii Europene să fie modernizate și politicile comerciale să fie concepute în concordanță cu obiectivele UE în domeniul dezvoltării, obiectivele privind clima, prioritățile de mediu și standardele sociale și cele privind drepturile omului;
Politici de impozitare echitabilă pentru resurse adecvate
37. subliniază faptul că niciodată nu a fost mai urgentă necesitatea de a intensifica lupta împotriva fraudei fiscale și a evaziunii fiscale, care reprezintă venituri potențiale la bugetele naționale în valoare de până la 1 000 de miliarde EUR; consideră că aceste resurse ar fi putut fi cheltuite în investiții în viitor, stimulând creșterea ocupării forței de muncă și reducând inegalitățile;
38. solicită Comisiei să acționeze fără întârziere pentru a asigura că profiturile sunt impozitate în țările în care activitatea economică efectivă și valoarea sunt create în Europa; consideră că UE ar trebui să depună eforturi pentru o bază fiscală consolidată comună obligatorie a societăților (CCCTB), să intensifice eforturile de investigare a încălcărilor normelor privind ajutoarele de stat cu caracter fiscal, să aplice norme comune privind utilizarea și transparența deciziilor fiscale și să urmărească o abordare comună fermă cu privire la închiderea paradisurilor fiscale;
39. invită Comisia să includă în lupta împotriva fraudei fiscale și a evaziunii fiscale o dimensiune de gen și o dimensiune externă, inclusiv în ceea ce privește profiturile care părăsesc teritoriul UE fără a fi impozitate;
40. solicită o taxă pe tranzacțiile financiare, care va obliga sectorul financiar să contribuie cu partea care îi revine pentru a face față crizei care a cauzat-o, pentru a reduce activitățile speculative pe termen scurt neproductive și pentru a mări veniturile suplimentare ca răspuns la provocările sociale, de mediu și economice actuale; deplânge slăbirea propunerii inițiale a Comisiei și consideră că aceasta ar trebui să fie extinsă la tranzacțiile valutare, astfel cum a fost propus de Parlament, și pusă în aplicare cel târziu la mijlocul lui 2017;
Consolidarea bugetului UE și instrumentele financiare
41. este de părere că, pentru a acționa eficient, UE are nevoie de o nouă strategie financiară și fiscală; consideră că Comisia ar trebui, în acest scop, să propună măsuri bazate pe următoarele principii și elemente:
– mobilizarea rapidă a unor resurse adecvate, având în vedere că nu se poate evita nevoia de a reforma sistemul de finanțare a Uniunii, prin consolidarea propriilor resurse veritabile sau introducerea de noi resurse pentru a institui un buget al Uniunii mai stabil, mai sustenabil și mai previzibil; în același timp, este important să se respecte principiul universalității și să se îmbunătățească transparența;
– inițierea punerii în aplicare cu prioritate a dimensiunii de gen în buget;
– pentru rezultate optime, este necesar ca instrumentele bugetare ale UE să fie gestionate cu atenție în ceea ce privește performanța și rentabilitatea, asigurând, în același timp, respectarea și protejarea intereselor financiare ale UE;
– UE ar trebui să ia măsurile necesare pentru a furniza resurse pentru formularea unui răspuns la provocările create de șomajul în rândul tinerilor și șomajul pe termen lung, precum și de dimensiunea internă și externă a crizei refugiaților;
– după numai doi ani de punere în aplicare, cadrul financiar multianual (CFM) și-a atins limitele; mai mult decât atât, fără o revizuire completă la jumătatea perioadei a cadrului financiar multianual, bugetul UE nu va fi în măsură nici să abordeze necesitățile financiare suplimentare și noile priorități politice și nici să evite reizbucnirea unei crize a plăților; trebuie realizată o veritabilă revizuire postelectorală a CFM, și nu doar o analiză tehnică, ca o modalitate de a mobiliza bugetul UE și a contribui astfel la redresarea economiei europene, asigurând succesul strategiei Europa 2020, sprijinind angajamentele internaționale ale UE pentru perioada de după 2015 și abordând problemele de plată din ce în ce mai mari din punct de vedere structural;
– FEIS trebuie să fie reformate pentru a permite tuturor statelor membre să realizeze niveluri mai ridicate de investiții strategice, să se concentreze mai bine asupra regiunilor în care există nevoia cea mai acută de investiții și să se asigure că finanțarea publică pentru investiții contribuie la tranziția către o economie durabilă; ar trebui luată în considerare suplimentarea finanțării în locul redirecționării fondurilor existente ale UE, precum Orizont 2020 sau Mecanismul pentru interconectarea Europei (MIE), pentru alte fonduri sau instrumente de investiții noi;
– punerea eficientă în aplicare a politicii de coeziune pentru perioada 2014-20 ar trebui să fie însoțită de pregătirile pentru etapa de după 2020, respectând natura sa reală prevăzută în tratate, importanța sa ca instrument de investiții pentru toate regiunile din UE și ca expresie a solidarității europene; resursele provenite din politica de coeziune ar trebui să fie utilizate în continuare pentru trecerea la o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon, cu scopul de a contribui la Acordul de la Paris - COP 21, precum și pentru sprijinirea eforturilor de primire și integrare a refugiaților și migranților, și orice reducere a bugetului alocat politicii de coeziune ar trebui evitată;
Finalizarea uniunii economice și monetare
42. insistă asupra respectării cerințelor din legislația Uniunii în ceea ce privește răspunderea democratică pentru deciziile adoptate în contextul guvernanței economice europene;
43. insistă asupra faptului că UE trebuie să depună eforturi pentru creșterea convergenței în ceea ce privește indicatorii economici și sociali și indicatorii de resurse; consideră că cadrul de guvernanță economică ar trebui reformat în acest scop;
44. consideră că UE trebuie să îmbunătățească credibilitatea, coerența, asumarea națională, legitimitatea democratică, durabilitatea, dimensiunea socială și de gen din cadrul de guvernanță economică existent prin introducerea unor norme mai simple, transparente și anticiclice, evitând hazardul moral, garantând o corecție simetrică a dezechilibrelor macroeconomice și stimulând investițiile publice;
45. solicită o coordonare mai strânsă a politicilor economice pentru a aborda deficiențele în materie de investiții din zona euro și a consolida eforturile de reformă pentru a crește productivitatea și eficiența utilizării resurselor în general și a susține cererea;
46. consideră că Uniunea bancară trebuie să fie completată cu măsuri de reducere a riscurilor care să fie strâns legate de partajarea riscurilor;
47. subliniază faptul că o capacitate bugetară a UEM ar trebui dezvoltată de urgență pentru ca UEM să reziste la șocuri simetrice și asimetrice și pentru a combate nivelurile inacceptabile ale șomajului în multe regiuni ale Uniunii economice și monetare (UEM);
48. solicită Comisiei să examineze de urgență modalități de utilizare a instrumentelor financiare comune de combatere a crizei migranților;
Consolidarea drepturilor fundamentale și a democrației
49. este preocupat de faptul că crizele cumulate nu numai că au afectat coeziunea societăților europene, dar au subminat și încrederea cetățenilor europeni în propriile instituții democratice la nivelul UE și, în unele cazuri, la nivel național; consideră, prin urmare, că consolidarea legitimității democratice a Uniunii și restabilirea încrederii în capacitatea sa de a servi interesele cetățenilor trebuie să fie prioritatea absolută a Europei;
50. reamintește că mai multe provocări contemporane - de la schimbările climatice la politica privind azilul și migrația, de la piețele financiare la companiile multinaționale, și de la rețelele teroriste la statele eșuate și statele paria - sunt transnaționale și fără frontiere și necesită acțiuni de compensare și răspuns la nivelul lor; consideră că Comisia ar trebui, în acest scop, să încurajeze o dezbatere reînnoită la nivelul întregii societăți privind provocările pe care oamenii le consideră cele mai importante pentru a fi abordate la nivel european și unde UE ar trebui să exercite „suveranitatea europeană”;
51. reamintește Comisiei că, în calitate de gardian al tratatelor, ea trebuie să promoveze interesul general al Uniunii (articolul 17 din TUE), și anume pacea, valorile sale și bunăstarea popoarelor sale (articolul 3 din TUE); invită Comisia să adopte propunerea de regulament privind o administrație europeană transparentă, eficientă și independentă; observă că Parlamentul are o responsabilitate politică specifică în acest scop și trebuie să își exercite rolul instituțional pe deplin și fără autoindulgență; consideră că recenta constituire a comisiilor de anchetă este un semn încurajator că Parlamentul își asumă responsabilitățile politice în ceea ce privește sistemul de control și echilibru cu mai multă seriozitate;
52. consideră că tendința din ultimii ani a Consiliului European de a recurge la expediente interguvernamentale pune în pericol „metoda comunitară” și încalcă tratatele; reamintește că, în timp ce, în temeiul Tratatului de la Lisabona, membrii Consiliului European sunt răspunzători individual în fața propriilor parlamente naționale însă colectiv doar față de ei înșiși, parlamentele naționale trebuie să fie conștiente de responsabilitatea lor politică specifică de a exercita pe deplin controlul democratic asupra reprezentanților lor în cadrul Consiliului European;
53. solicită, având în vedere faptul că activitățile de lobby netransparente și unilaterale constituie o amenințare majoră la adresa elaborării politicilor și a interesului public, ca toate instituțiile UE să depună eforturi pentru adoptarea celor mai înalte standarde de transparență, responsabilitate și integritate și să combată în mod constant conflictele de interese, care sunt în detrimentul eficienței, corectitudinii și fiabilității procesului decizional; sprijină, în plus, o propunere legislativă referitoare la protecția la nivel european a avertizorilor de integritate atât în sectorul privat, cât și în sectorul public, și reamintește Comisiei de apelurile repetate ale Parlamentului în acest sens;
54. solicită Comisiei să ofere un răspuns european cuprinzător la problemele legate de drepturile fundamentale care decurg din infracțiunile motivate de ură, discursurile de incitare la ură, sexism, homofobie, transfobie și alte forme de discriminare generalizate, inclusiv intensificarea eforturilor pentru a se asigura că propunerile legislative care vor consolida drepturile sociale și drepturile fundamentale sunt deblocate în cadrul Consiliului, în special propunerea de directivă din 2008 privind punerea în aplicare a principiului tratamentului egal al persoanelor indiferent de religie sau convingeri, dizabilități, vârstă sau orientare sexuală și directiva privind femeile în consiliile de administrație;
55. solicită Comisiei să ia inițiative în vederea consolidării, întăririi și dezvoltării mijloacelor la dispoziția cetățenilor UE de a interveni în procesul politic și în afara ciclurilor electorale; subliniază că acest lucru presupune o mai mare transparență și accesul public la documente, precum și un sprijin mai mare și resurse pentru Ombudsmanul UE, petițiile cetățenilor și o reformă a regulamentului privind inițiativa cetățenească europeană;
56. consideră că Comisia ar trebui să prezinte propuneri pentru un mecanism de protecție a democrației, a statului de drept și a drepturilor fundamentale în întreaga Uniune, prin înlocuirea cadrului său pentru statul de drept cu un instrument mai eficient; consideră că ar trebui să continue să facă progrese în direcția aderării UE la Convenția europeană a drepturilor omului, ținând seama de avizul Curții de Justiție referitor la acest subiect și soluționând dificultățile juridice rămase;
57. își exprimă angajamentul de a utiliza toate instrumentele și resursele de care dispune pentru a acționa ca o forță motrice în cadrul relansării procesului democratic de reformare a Uniunii Europene;
58. solicită ca Comisia să fi confirmată în calitate de negociator cu Regatul Unit în cadrul procedurii conform articolului 50;
59. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Comisiei.