Document de ședință

 

B8-0348/2017

15.5.2017

PROPUNERE DE REZOLUȚIE

depusă pe baza declarației Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate

depusă în conformitate cu articolul 123 alineatul (2) din Regulamentul de procedură

referitoare la punerea în aplicare a soluției bazate pe coexistența a două state în Orientul Mijlociu

( 2016/2998(RSP) )

Neoklis Sylikiotis, Patrick Le Hyaric, Martina Anderson, Younous Omarjee, Marie-Christine Vergiat, Josu Juaristi Abaunz, Paloma López Bermejo, Merja Kyllönen, Takis Hadjigeorgiou, Maria Lidia Senra Rodríguez, Ángela Vallina, Marina Albiol Guzmán, Eleonora Forenza, Barbara Spinelli, João Ferreira, João Pimenta Lopes, Miguel Viegas, Sofia Sakorafa, Miguel Urbán Crespo, Rina Ronja Kari, Javier Couso Permuy, Malin Björk, Xabier Benito Ziluaga, Lola Sánchez Caldentey, Estefanía Torres Martínez, Tania González Peñas, Lynn Boylan, Matt Carthy, Liadh Ní Riada, Kostadinka Kuneva, Martina Michels

în numele Grupului GUE/NGL

 

B8-0348/2017

Rezoluția Parlamentului European referitoare la punerea în aplicare a soluției bazate pe coexistența a două state în Orientul Mijlociu

( 2016/2998(RSP) )

Parlamentul European,

–  având în vedere rezoluțiile sale anterioare privind conflictul dintre Israel și Palestina,

–  având în vedere Rezoluția 194 a Adunării Generale a ONU și Rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU 242 (1967), 252 (1968), 338 (1972), 476 (1980), 478 (1980), 1860 (2009) și 2334 (2016),

–  având în vedere Rezoluția 67(19) a Adunării Generale a ONU,

–  având în vedere convențiile ONU privind drepturile omului la care Israel și Palestina sunt părți semnatare,

–  având în vedere Rezoluția Consiliului de Securitate al ONU A/HRC/29/L.35 privind asigurarea răspunderii penale și a justiției pentru toate încălcările dreptului internațional din Teritoriile palestiniene ocupate, inclusiv Ierusalimul de Est, adoptată la 3 iulie 2015 cu susținere unanimă din partea UE,

–  având în vedere Carta Organizației Națiunilor Unite,

–  având în vedere cea de-a patra Convenție de la Geneva,

–  având în vedere Declarația Universală a Drepturilor Omului,

–  având în vedere Convenția împotriva torturii și altor forme de tratament sau de pedeapsă crude, inumane sau degradante, adoptată prin intermediul Rezoluției 39/46 a Adunării Generale a ONU din 10 decembrie 1984,

–  având în vedere acordurile de la Oslo („Declarația de principii privind aranjamentele interimare de autoguvernare”) din 13 septembrie 1993,

–  având în vedere Acordul de asociere UE-Israel, în special articolul 2 din acesta,

–  având în vedere concluziile Consiliului privind procesul de pace din Orientul Mijlociu, în special cele din 18 ianuarie 2016,

–  având în vedere Rezoluția UNESCO din mai 2017 privind „Palestina ocupată”,

–  având în vedere Raportul ONU din martie 2016 privind practicile Israelului față de poporul palestinian și chestiunea apartheidului,

–  având în vedere declarațiile Vicepreședintelui Comisiei Europene/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (VP/ÎR), Federica Mogherini, referitoare la situația din Israel și Palestina,

–  având în vedere articolul 123 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât la 50 de ani după războiul din 1967 Israelul continuă să ocupe Palestina, încălcând dreptul internațional și toate rezoluțiile aplicabile ale Consiliului de Securitate al ONU și ale Adunării Generale a ONU și întrucât statul Palestina, definit prin frontierele din 1967 și având capitala în Ierusalimul de Est, nu a devenit încă membru cu drepturi depline al ONU, în conformitate cu rezoluția ONU din 1948;

B.  întrucât Parlamentul și-a exprimat în mod repetat sprijinul ferm pentru o soluție implicând existența a două state, statul Israel și un stat palestinian independent, suveran, liber, contiguu și viabil, cu capitala la Ierusalimul de Est, în conformitate cu frontierele stabilite în 1967, care să conviețuiască în pace;

C.  întrucât politicile Guvernului israelian conduc la o și mai mare erodare și la distrugerea completă a șanselor de reușită a unei soluții bazate pe coexistența a două state, după cum se menționează în toate rezoluțiile ONU, precum și în toate concluziile Consiliului UE pe această temă;

D.  întrucât statutul Ierusalimului rămâne o chestiune primordială în procesul de pace din Orientul Mijlociu; întrucât UE și comunitatea internațională nu au acceptat niciodată anexarea unilaterală a Ierusalimului de Est de către Israel; întrucât palestinienii care trăiesc în Ierusalimul de Est suferă în continuare deoarece nu au un statut sigur de rezidenți legali, deoarece li se confiscă terenurile și sunt discriminați sistematic în privința accesului la serviciile publice, a planificării teritoriale și construcțiilor și a accesului la lăcașuri și situri religioase ca urmare a politicilor Guvernului israelian care urmăresc schimbarea structurii demografice a zonei;

E.  întrucât populația palestiniană din Cisiordania, în special din zona C și din Ierusalimul de Est, se confruntă cu încălcări grave ale drepturilor lor, între care se numără violența coloniștilor, devierea apei, restricții grave ale liberei circulații, demolarea caselor și evacuările forțate; întrucât strămutarea forțată a rezidenților unui teritoriu ocupat reprezintă o încălcare gravă a dreptului umanitar internațional; întrucât politica de planificare este folosită ca mijloc de evacuare a palestinienilor și de extindere a avanposturilor coloniilor;

F.  întrucât coloniile israeliene sunt ilegale conform dreptului internațional și constituie un obstacol major în calea eforturilor de pace, problemă care durează de mulți ani; întrucât, conform dreptului internațional, toate părțile terțe, inclusiv statele membre ale UE, au obligația de a nu recunoaște, ajuta sau susține coloniile, precum și obligația de a li se opune în mod efectiv; întrucât produse din coloniile israeliene sunt în continuare importate în statele membre ale UE și, prin urmare, pe piața europeană, beneficiind de tratament preferențial, în ciuda faptului că legislația actuală a UE nu permite importul unor astfel de produse în condițiile preferențiale stabilite prin Acordul de asociere UE-Israel;

G.  întrucât cetățenii arabi din Israel reprezintă 20 % din populația Israelului; întrucât aceștia suferă de diverse forme de discriminare; întrucât sistemul israelian de segregare a generat o situație în care, potrivit unui sondaj recent, 42 % dintre israelieni afirmă că nu au întâlnit niciodată un palestinian;

H.  întrucât 7 000 de deținuți palestinieni, dintre care 61 de femei, 300 de copii și 11 membri ai Consiliului Legislativ Palestinian, sunt închiși în închisorile israeliene; întrucât, la 17 aprilie 2017, 1 500 de deținuți politici palestinieni au intrat în greva foamei pe termen nedeterminat; întrucât impunerea aplicării Legii privind hrănirea cu forța, adoptată de Knesset în 2015, asupra greviștilor foamei ar constitui o încălcare a drepturilor omului de care se bucură aceștia; întrucât, din 1967 și până în prezent, aproape 800 000 de palestinieni au fost închiși ca deținuți politici în Israel;

I.  întrucât unitatea palestiniană poate juca un rol semnificativ în încetarea ocupației;

J.  întrucât numărul refugiaților palestinieni, o altă chestiune esențială în procesul de pace, a ajuns în prezent la aproape 5 milioane potrivit Agenției Organizației Națiunilor Unite de Ajutorare și Lucrări pentru Refugiații Palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA), din care marea majoritate sunt refugiați din a doua sau a treia generație, în regiune și în întreaga lume;

K.  întrucât Acordul de asociere UE-Israel, și îndeosebi articolul 2 al acestuia, prevede clar că „[r]elațiile dintre părți [...] se bazează pe respectarea drepturilor omului și a principiilor democratice, care inspiră politicile interne și internaționale ale acestora și constituie un element esențial al prezentului acord”,

1.  subliniază că soluția bazată pe coexistența a două state se întemeiază pe Rezoluția Organizației Națiunilor Unite din 1948 și pe recunoașterea celor două state de către comunitatea internațională și, în consecință, îndeamnă toate statele membre ale UE, instituțiile UE și organizațiile ONU să recunoască, în conformitate cu Rezoluția Adunării Generale a ONU din noiembrie 2012, statul Palestina, definit prin frontierele sale din 1967 și având capitala la Ierusalimul de Est, după cum este stabilit în rezoluțiile ONU, un stat care să conviețuiască în pace și securitate cu statul Israel;

2.  consideră că, dată fiind situația generală din Orientul Mijlociu, o soluție convenită de comun acord între Israel și Palestina ar contribui la dezamorsarea și la rezolvarea pașnică a conflictului;

3.  solicită încetarea ocupării, care durează de 50 de ani, de către Israel a Cisiordaniei, Fâșiei Gaza și Ierusalimului de Est, demers ce va deschide calea către pace;

4.  condamnă cu fermitate extinderea continuă a coloniilor israeliene, care contravine dreptului internațional, alimentează resentimentele palestiniene și subminează viabilitatea și șansele de reușită ale soluției bazate pe coexistența a două state; regretă cel mai recent anunț dat publicității de Guvernul israelian la 24 ianuarie 2017, potrivit căruia acesta urmează să construiască 2 500 de locuințe noi în coloniile din Cisiordania, precum și autorizațiile de construcție eliberate pentru 566 de locuințe în coloniile din Ierusalimul de Est, care subminează grav perspectivele unei soluții viabile bazate pe coexistența a două state; face apel la autoritățile israeliene să pună imediat capăt și să inverseze politica de colonizare și confiscarea terenurilor;

5.  subliniază că frecvența cu care sunt demolate clădiri, printre care se numără și case, școli și alte infrastructuri esențiale din teritoriile palestiniene ocupate, inclusiv din Ierusalimul de Est, a crescut dramatic în ultimele 12 luni; atrage atenția că, potrivit Oficiului ONU pentru coordonarea problemelor umanitare (UNOCHA), numărul clădirilor demolate în prima lună a anului 2017 a fost cu peste 50 % mai ridicat decât media lunară a clădirilor demolate în 2016 (91); subliniază că toate aceste demolări au avut loc în zona C și în Ierusalimul de Est, pe motivul lipsei autorizațiilor de construcție, deși acestea sunt aproape imposibil de obținut de către palestinieni;

6.  face apel la statul Israel să respecte pe deplin egalitatea și drepturile cetățenilor arabi din Israel și subliniază că aceștia ar putea să joace un rol semnificativ în instaurarea înțelegerii reciproce și a cooperării între israelieni și palestinieni și ar putea astfel să își aducă o contribuție pozitivă la procesul de pace din Orientul Mijlociu;

7.  solicită încetarea imediată a blocadei ilegale a Fâșiei Gaza, care reprezintă o pedepsire colectivă a populației locale; subliniază că Israelul, în calitatea sa de putere de ocupație și în temeiul celei de-a patra Convenții de la Geneva, este singura și principala parte responsabilă pentru asigurarea condițiilor minime de trai pentru locuitorii din Gaza;

8.  consideră că eliberarea tuturor deținuților politici palestinieni poate consolida încrederea și poate ajuta la procesul de pace; solicită, prin urmare, eliberarea tuturor deținuților, în special a membrilor Consiliului Legislativ Palestinian; cere să se respecte întru totul drepturile deținuților și prizonierilor politici palestinieni din închisorile israeliene, inclusiv a celor aflați în greva foamei;

9.  evidențiază decizia sa de a trimite o misiune de informare ad-hoc care să studieze la fața locului condițiile în care sunt ținuți deținuții aflați în greva foamei și să evalueze direct cu aceștia încălcările drepturilor omului pe care le denunță;

10.  reamintește că diferențierea descurajează achizițiile ilegale de terenuri ale Israelului și reafirmă baza teritorială a soluției bazate pe coexistența a două state; face apel la UE să asigure că toate acordurile dintre UE și Israel specifică în mod neechivoc și explicit faptul că nu sunt aplicabile în teritoriile ocupate de Israel în 1967, astfel cum se reafirmă în concluziile Consiliului Afaceri Externe; solicită etichetarea corectă pe piața UE a produselor provenite din coloniile israeliene, în conformitate cu legislația în vigoare a UE și cu politica de durată a UE în această privință;

11.  consideră că UE ar trebui să își asume răspunderea pentru a deveni un veritabil factor și mediator politic în procesul de pace din Orientul Mijlociu și solicită UE:

•  să încurajeze recunoașterea Palestinei de către statele membre, ceea ce ar contribui la reluarea imediată a negocierilor de pace directe dintre israelieni și palestinieni;

•  să pună în aplicare articolul 2 al Acordului de asociere UE-Israel prin înghețarea acordului atât timp cât Israelul continuă să încalce drepturile omului;

•  să nu acorde fonduri entităților israeliene prin Programul Orizont 2020;

•  să solicite Israelului despăgubiri pentru proiectele finanțate de UE și distruse în timpul atacurilor care au avut loc atât în Gaza, cât și în Cisiordania;

•  să îndemne statele membre ale UE să pună capăt exporturilor de materiale de război și de tehnologii cu dublă utilizare în această regiune;

12.  speră că forțele politice palestiniene vor fi în măsură să ajungă la o reconciliere și unitate națională, fapt ce va contribui la încetarea ocupației;

13.  își exprimă indignarea față de obstrucționarea continuă și nejustificată de către autoritățile israeliene a tuturor vizitelor organismelor oficiale ale Parlamentului European în Fâșia Gaza;

14.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate/Vicepreședintelui Comisiei, Reprezentantului Special al UE pentru procesul de pace în Orientul Mijlociu, guvernelor și parlamentelor statelor membre, Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite, Knessetului, Consiliului Legislativ Palestinian, președintelui și Guvernului statului Palestina, președintelui și Guvernului Israelului, Secretarului General al Ligii Statelor Arabe și Comisarului General al Agenției Organizației Națiunilor Unite de Ajutorare și Lucrări pentru Refugiații Palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA).