Document de ședință
24.10.2017
PROPUNERE DE REZOLUȚIE
depusă pe baza declarației Comisiei
în conformitate cu articolul 123 alineatul (2) din Regulamentul de procedură
referitoare la combaterea hărțuirii sexuale și a abuzului sexual în UE
( 2017/2897(RSP) )
Malin Björk, Marina Albiol Guzmán, Patrick Le Hyaric, Josu Juaristi Abaunz, Marie-Christine Vergiat, Marie-Pierre Vieu, Ángela Vallina, Kateřina Konečná, Jiří Maštálka, Stelios Kouloglou, Paloma López Bermejo, Lola Sánchez Caldentey, Tania González Peñas, Estefanía Torres Martínez, Xabier Benito Ziluaga, Miguel Urbán Crespo, Eleonora Forenza, Sabine Lösing, Stefan Eck, Martina Anderson, Lynn Boylan, Matt Carthy, Liadh Ní Riada, Neoklis Sylikiotis
în numele Grupului GUE/NGL
Rezoluția Parlamentului European referitoare la combaterea hărțuirii sexuale și a abuzului sexual în UE
( 2017/2897(RSP) )
Parlamentul European,
– având în vedere Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, care a fost deschisă spre semnare la 11 mai 2011, la Istanbul (denumită în continuare „Convenția de la Istanbul”),
– având în vedere articolele 2 și 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE),
– având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în special articolele 8, 19, 157, 216 și articolul 218 alineatul (6) al doilea paragraf litera (a),
– având în vedere articolele 21, 23, 24, 25 și 26 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,
– având în vedere Declarația și Platforma de acțiune de la Beijing, adoptate în cadrul celei de a patra Conferințe mondiale privind femeile, la 15 septembrie 1995, precum și documentele finale rezultate, adoptate cu ocazia sesiunilor speciale ale ONU, Beijing +5 (2000), Beijing +10 (2005), Beijing +15 (2010) și Beijing +20 (2015), precum și Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei (CEDAW) și protocolul opțional la aceasta,
– având în vedere rezoluțiile sale din 20 septembrie 2001 referitoare la hărțuirea la locul de muncă[1], din 26 noiembrie 2009 referitoare la eliminarea violenței împotriva femeilor[2], din 5 aprilie 2011 referitoare la prioritățile și structura unui nou cadru al politicii UE de combatere a violenței împotriva femeilor[3], din 15 decembrie 2011 referitoare la Bilanțul intermediar al Strategiei europene 2007-2012 privind sănătatea și securitatea în muncă[4], din 25 februarie 2014 conținând recomandări adresate Comisiei privind combaterea violenței împotriva femeilor[5] și evaluarea valorii adăugate europene, care o însoțește, din noiembrie 2013, din 24 noiembrie 2016 referitoare la aderarea UE la Convenția de la Istanbul privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor[6], din 12 septembrie 2017 referitoare la propunerea de decizie a Consiliului privind încheierea, de către Uniunea Europeană, a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice[7],
– având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 3 decembrie 2015 intitulat „Angajamentul strategic pentru egalitatea de gen 2016-2019” ( SWD(2015)0278 ),
– având în vedere declarația din 19 iulie 2017 a trioului Președinției UE, alcătuit din Estonia, Bulgaria și Austria, privind egalitatea dintre femei și bărbați,
– având în vedere Directiva 2012/29/UE din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului[8],
– având în vedere Directiva 2011/99/UE din 13 decembrie 2011 privind ordinul european de protecție[9] și Regulamentul (UE) nr. 606/2013 din 12 iunie 2013 privind recunoașterea reciprocă a măsurilor de protecție în materie civilă[10](10),
– având în vedere Directiva 2006/54/CE privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă[11] și Directiva 2004/113/CE de aplicare a principiului egalității de tratament între femei și bărbați privind accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii[12], care definește hărțuirea și condamnă hărțuirea și hărțuirea sexuală,
– având în vedere Rezoluția sa din 14 martie 2017 referitoare la egalitatea dintre femei și bărbați în Uniunea Europeană în 2014-2015[13], precum și cea din 10 martie 2015 referitoare la egalitatea între femei și bărbați în Uniunea Europeană în 2013[14],
– având în vedere articolul 12a din Statutul funcționarilor,
– având în vedere Decizia Comisiei din 26 aprilie 2006 privind politica Comisiei în domeniul protecției demnității persoanei și al prevenirii hărțuirii psihologice și sexuale,
– având în vedere Ghidul pentru deputații în Parlamentul European intitulat „Zero Harassment at the Work Place” (Eliminarea hărțuirii la locul de muncă”) și planul de acțiune al administrației Parlamentului cu privire la această chestiune crucială,
– având în vedere articolul 123 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,
A. întrucât egalitatea de gen este o valoare fundamentală a UE; întrucât egalitatea de tratament și nediscriminarea sunt drepturi fundamentale consacrate în tratate și în Carta drepturilor fundamentale și ar trebui respectate, promovate și aplicate pe deplin în legislație, în practică, în hotărârile judecătorești și în viața cotidiană;
B. întrucât, potrivit Indicelui egalității de gen din 2017, statele membre sunt toate departe de a asigura egalitatea între bărbați și femei, iar progresele sunt lente; întrucât violența de gen este atât o cauză, cât și o consecință a inegalităților dintre femei și bărbați;
C. întrucât „hărțuire sexuală” înseamnă un comportament cu conotații sexuale, care este nedorit de persoana căreia i se adresează și care are ca scop sau efect jignirea respectivei persoane sau crearea unui mediu intimidant, ostil, jignitor sau deranjant; întrucât hărțuirea sexuală trebuie considerată discriminare de gen; întrucât hărțuirea sexuală poate avea loc printr-un singur act sau printr-un comportament persistent;
D. întrucât, din cauza politicilor și legislațiilor diferite ale statelor membre, femeile din Uniunea Europeană nu beneficiază de același grad de protecție împotriva violenței, hărțuirii și abuzurilor sexuale comise de bărbați; întrucât sistemele judiciare nu oferă suficient sprijin femeilor;
E. întrucât violența și hărțuirea sexuală la locul de muncă constituie o chestiune de sănătate și siguranță și ar trebui tratate ca atare și împiedicate;
F. întrucât hărțuirea și violența sexuală nu vor fi eliminate printr-o intervenție izolată, însă acest fenomen și consecințele sale pot fi reduse în mod semnificativ printr-o combinație de acțiuni legate de infrastructură, de aspectele juridice, de asigurarea respectării normelor, de educație, de sănătate, precum și alte acțiuni legate de servicii;
G. întrucât în Raportul Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene din martie 2014, intitulat „Violența împotriva femeilor: o anchetă la nivelul UE”, se arată că una din zece femei a fost supusă hărțuirii sexuale sau urmăririi obsesive prin intermediul noilor tehnologii, iar 75 % dintre femeile care ocupă poziții de conducere au făcut obiectul unor hărțuiri sexuale; întrucât acest lucru indică faptul că nicio femeie sau fată, indiferent de vârstă și de poziție în viață, nu este la adăpost în fața violenței sexuale;
H. întrucât hărțuirea sexuală și abuzul sexual, care implică predominant acte ale bărbaților împotriva femeilor, reprezintă o problemă structurală și larg răspândită în toată Europa și în lume, fiind un fenomen care implică victime și agresori de toate vârstele, nivelurile de educație, categoriile de venituri sau pozițiile sociale, și este legată de distribuția inegală a puterii între femei și bărbați în societatea noastră;
I. întrucât violența împotriva femeilor, inclusiv hărțuirea sexuală și abuzul sexual, sunt prea ușor tolerate; întrucât, de fapt, acest lucru constituie o încălcare sistemică a drepturilor fundamentale și o infracțiune gravă care trebuie pedepsită ca atare; întrucât trebuie pus capăt impunității prin garantarea faptului că agresorii nu rămân nepedepsiți și că femeile și fetele care au fost victime ale violenței beneficiază de un sprijin adecvat și de o recunoaștere corespunzătoare din partea sistemului judiciar, pentru a putea rupe cercul vicios al tăcerii și singurătății pentru persoanele care au fost victime ale violenței;
J. întrucât autorul unei violențe de gen este adesea o persoană deja cunoscută victimei și întrucât, în multe cazuri, victima se află într-o poziție de dependență, ceea ce amplifică teama de a raporta violența;
K. întrucât stereotipurile de gen și sexismul, inclusiv discursurile sexiste de incitare la ură, care apar în întreaga lume, offline, online și în viața publică și privată constituie o cauză principală a tuturor formelor de violență împotriva femeilor;
L. întrucât toate statele membre au semnat Convenția de la Istanbul, dar numai 15 au ratificat-o; întrucât aderarea UE la convenție nu scutește statele membre de ratificarea la nivel național;
M. întrucât, la articolul 40 din Convenția de la Istanbul se prevede că „părțile vor lua măsurile legislative sau alte măsuri necesare pentru a se asigura că orice formă de conduită verbală, nonverbală sau fizică de natură sexuală, cu scopul sau cu efectul violării demnității unei persoane, în special atunci când se creează un mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau jignitor, este supusă unei sancțiuni penale sau altor sancțiuni legale”;
N. întrucât violența și hărțuirea sexuală în spațiile publice sunt foarte răspândite în Uniunea Europeană;
O. întrucât violența și hărțuirea în viața politică vizează în mod disproporționat femeile din motive legate de gen;
P. întrucât o astfel de violență împotriva femeilor constituie o încălcare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, inclusiv a obligației de a asigura participarea liberă a femeilor în procesul de reprezentare politică; întrucât aceste libertăți sunt consacrate în acordurile internaționale, cum ar fi Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei (CEDAW), Platforma de acțiune de la Beijing și obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD);
Q. întrucât o anchetă efectuată de Uniunea Interparlamentară (UIP) a constatat că, în ceea ce privește femeile implicate în viața politică în întreaga lume, inclusiv în 15 țări europene, 81,8 % dintre respondentele din toate țările și regiunile au făcut obiectul unei violențe psihologice, iar 65,5 % au fost supuse de mai multe ori sau adesea la remarci sexiste și umilitoare pe durata mandatului lor parlamentar;
R. întrucât hărțuirea sexuală este definită la articolul 12a din Statutul funcționarilor;
S. întrucât majoritatea parlamentelor naționale din UE nu au la dispoziție măsuri active de combatere a hărțuirii sexuale și a abuzului sexual la locul de muncă; întrucât Parlamentul European a instituit un Comitet consultativ privind hărțuirea la locul de muncă, în ceea ce privește plângerile depuse de asistenți parlamentari acreditați (APA) împotriva unor deputați, în timp ce un Comitet consultativ privind hărțuirea la locul de muncă și prevenirea acesteia se ocupă cu alte proceduri formale referitoare la membrii personalului din administrația Parlamentului și grupurile politice,
Toleranță zero pentru hărțuirea sexuală și abuzul sexual în UE
1. condamnă toate formele de violență împotriva femeilor și regretă profund faptul că femeile și fetele sunt adeseori expuse la hărțuire sexuală și abuzuri sexuale, care constituie o încălcare gravă a drepturilor omului și a demnității lor;
2. sprijină cu fermitate toate femeile și fetele care au luat parte la campania #MeToo, în special pe cele care au denunțat autorii actelor respective;
3. solicită din nou Comisiei să prezinte o strategie cuprinzătoare a UE împotriva tuturor formelor de violență de gen, inclusiv hărțuirea sexuală și abuzurile sexuale împotriva femeilor și a fetelor;
4. solicită crearea unui instrument de drept penal, sub forma unei directive împotriva violenței pe bază de gen, inclusiv hărțuirea sexuală și abuzurile sexuale, și a unor măsuri în vederea abordării cadrului de șase „P-uri” privind hărțuirea sexuală și abuzurile sexuale împotriva femeilor (politică, prevenire, protecție, proceduri penale, prevederi și parteneriat); insistă ca statele membre să se asigure că autorii sunt pedepsiți în conformitate cu gravitatea infracțiunii, să fie obligate să trateze cu atenția cuvenită, să înregistreze și să ancheteze toate formele de violență pe criterii de gen, inclusiv infracțiunile de hărțuire sexuală, pentru a putea începe urmărirea penală publică, și să elaboreze planuri de creare a unor reguli specifice de anchetare pentru personalul din poliție și pentru personalul medical în vederea obținerii probelor de hărțuire sexuală și abuz sexual;
5. reamintește că hărțuirea sexuală poate lua diferite forme (fizică, verbală, scrisă sau alte forme) și implică persoane de sex opus sau de același sex; întrucât diferite tipuri de comportament pot fi considerate a fi hărțuire sexuală, cum ar fi: promisiunea unui anumit tip de recompensă (facilitarea evoluției profesionale etc.) în schimbul unor favoruri sexuale, sau amenințări cu represalii în cazul în care aceste cereri sunt refuzate; repetarea unor remarci grosiere sau sugestive sau a unor insinuări sexuale; utilizarea unui limbaj și a unor gesturi grosolane și obscene; complimente repetate și exagerate cu privire la aspectul fizic al unui coleg de muncă; contactul fizic, frecarea de corpul altei persoane, ciupituri, sărutarea intenționată a unei persoane, fără consimțământul acesteia; actele de voyeurism sau exhibiționismul; utilizarea de material pornografic;
6. invită statele membre să incrimineze hărțuirea sexuală și abuzurile sexuale sub toate formele și să se angajeze pe deplin să asigure eliminarea lor în mod eficient; acest lucru include, dar nu se limitează la următoarele: incriminarea hărțuirii sexuale în spațiile publice, în viața politică și la locul de muncă; desfășurarea unor campanii de sensibilizare cu privire la drepturile victimelor hărțuirii sexuale și ale intimidării; formarea forțelor de poliție și a membrilor sistemului de justiție penală cu privire la drepturile victimelor și asigurarea respectării unui protocol strict pentru sprijinirea victimelor și anchetarea cazurilor de hărțuire sexuală și intimidare; furnizarea unui sprijin și a unei consilieri juridice gratuite pentru victimele care sesizează instanțele;
7. solicită Comisiei să promoveze activ o schimbare de atitudini și comportamente și să combată stereotipurile în ceea ce privește rolurile de gen, inclusiv prin promovarea limbajului neutru din perspectiva genului, făcând eforturi concertate pentru a aborda rolul esențial al mass-mediei și al publicității și încurajând toți cetățenii, inclusiv bărbații și băieții, să contribuie activ la prevenirea tuturor formelor de violență;
8. solicită statelor membre să se asigure că în sistemele lor de învățământ au loc campanii obligatorii de sensibilizare cu privire la consimțământul sexual și hărțuirea sexuală;
9. invită Comisia să inițieze și să investească într-un dialog cu mass-media referitor la responsabilitatea acesteia de a oferi informații obiective cu privire la violența și hărțuirea sexuală în spațiile publice, la locul de muncă și în alte locuri și să încurajeze mass-media să ofere o mare vizibilitate pentru campaniile de sensibilizare și pentru activitatea desfășurată de societatea civilă pentru combaterea violenței împotriva femeilor;
10. solicită statelor membre să asigure respectarea directivelor UE în vigoare în acest domeniu, în special a Directivei 2006/54/CE privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă și a Directivei 2004/113/CE de aplicare a principiului egalității de tratament între femei și bărbați privind accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii, care definește hărțuirea și condamnă hărțuirea și hărțuirea sexuală, precum și să aloce resursele financiare și umane adecvate pentru prevenirea și combaterea violenței, a hărțuirii sexuale și a abuzului sexual, pentru capacitarea femeilor și a fetelor, pentru protecția victimelor și pentru asigurarea compensării acestora;
11. îndeamnă statele membre să pună în aplicare pe deplin Directiva 2011/99/UE privind ordinul european de protecție, Regulamentul (UE) nr. 606/2013 privind recunoașterea reciprocă a măsurilor de protecție în materie civilă și Directiva 2012/29/UE privind protecția victimelor; solicită Comisiei să publice raportul său de punere în aplicare, care era așteptat la 1 ianuarie 2016;
12. invită Comisia să revizuiască decizia-cadru în vigoare a Consiliului privind combaterea anumitor forme și expresii ale rasismului și xenofobiei prin intermediul dreptului penal, pentru a include în aceasta sexismul, infracțiunile generate de prejudecăți și incitarea la ură pe motive de orientare sexuală, identitate de gen și caracteristici sexuale;
13. solicită Comisiei să îmbunătățească colectarea de date defalcate comparabile privind violența pe motive de gen la nivelul UE;
Hărțuirea sexuală în parlamente, inclusiv în Parlamentul European
14. invită statele membre să examineze situația hărțuirii sexuale și a abuzului, să ia, în parlamentele lor naționale, măsuri active pentru a le combate și să pună în aplicare în mod adecvat o politică de respect și demnitate la locul de muncă pentru membrii aleși și membrii personalului, precum și să asigure respectarea corespunzătoare a acesteia; solicită monitorizarea punerii în aplicare a unei astfel de politici;
15. invită statele membre să ofere sprijin și protecție pentru parlamentarii care se află în contact cu publicul, în special pentru cei care se confruntă cu abuzuri sexuale și cu amenințări de violență de gen, inclusiv online;
16. solicită constituirea unei comisii de experți independenți, care să examineze situația hărțuirii sexuale și a abuzului sexual în Parlamentul European;
17. îndeamnă Parlamentul să recunoască hărțuirea sexuală și abuzurile sexuale din instituție ca infracțiuni în cazurile în care victima nu și-a dat consimțământul, pentru a se asigura că astfel de infracțiuni conduc în mod automat la o urmărire penală;
18. solicită Parlamentului să revizuiască și să consolideze funcționarea Comitetului consultativ privind hărțuirea la locul de muncă, în ceea ce privește plângerile depuse de APA împotriva unor deputați în PE; solicită consolidarea Comitetului consultativ privind hărțuirea la locul de muncă și prevenirea acesteia în vederea întăririi măsurilor sale pozitive și pentru a evita conflictele de interese în ceea ce privește membrii acestor organisme importante, precum și instituirea unui comitet special privind hărțuirea sexuală, din care să facă parte și un consilier juridic și reprezentanți ai personalului medical, pentru a investiga cazurile constatate, a menține un registru confidențial al cazurilor survenite de-a lungul timpului și a adopta cel mai bun mijloc de a asigura o toleranță zero la toate nivelurile instituției;
19. solicită Parlamentului să sprijine pe deplin victimele care denunță cazuri în cadrul instituției și/sau la poliția locală, să activeze măsuri de urgență sau de protecție, dacă este cazul, și să pună pe deplin în aplicare articolul 12a din Statutul funcționarilor, asigurându-se, în același timp, că toate cazurile sunt pe deplin investigate și că sunt luate măsuri disciplinare;
20. solicită Parlamentului să asigure punerea în aplicare a unui plan de acțiune puternic și eficient în scopuri de prevenție și sprijin și să introducă cursuri obligatorii de formare pentru toți membrii personalului și pentru deputați în materie de respect și demnitate la locul de muncă, astfel încât să garanteze că abordarea „toleranță zero” devine regula; este hotărât să se implice pe deplin în campanii de sensibilizare cu toți deputații și toate serviciile administrației, cu un accent special pe grupurile cele mai vulnerabile, cum ar fi stagiarii, asistenții parlamentari acreditați (APA) și agenții contractuali, și să creeze o rețea instituțională de consilieri confidențiali pentru sprijinirea și consilierea victimelor, așa cum se întâmplă în cadrul Comisiei;
o
o o
21. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Parlamentului European, parlamentelor și guvernelor statelor membre, Consiliului, Comisiei și Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.