Document de ședință

 

A7-0177/2011

6.6.2011

***II

RECOMANDARE PENTRU A DOUA LECTURĂ

referitoare la poziția în primă lectură a Consiliului în vederea adoptării unui regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 și (CE) nr. 1925/2006 și de abrogare a Directivelor 87/250/CEE, 90/496/CEE, 1999/10/CE, 2000/13/CE, 2002/67/CE, 2008/5/CE și a Regulamentului (CE) nr. 608/2004

(17602/1/2010 – C7-0060/2011 – 2008/0028(COD) )

Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară

Raportoare: Renate Sommer

PR_COD_2am

 

 

Legenda simbolurilor utilizate

  *  Procedura de consultare

  ***  Procedura de aprobare

  ***I  Procedura legislativă ordinară (prima lectură)

  ***II  Procedura legislativă ordinară (a doua lectură)

  ***III  Procedura legislativă ordinară (a treia lectură)

(Procedura indicată se bazează pe temeiul juridic propus în proiectul de act.)

 

 

 

 

Amendamente la un proiect de act

În amendamentele Parlamentului, modificările aduse proiectului de act sunt evidențiate prin caractere cursive aldine. Evidențierea cu caractere cursive simple este o indicație pentru serviciile tehnice, referitoare la elemente ale proiectului de act propuse pentru a fi corectate în vederea elaborării textului final (de exemplu elemente evident greșite sau omise într-o anumită versiune lingvistică). Propunerile de corectură sunt supuse acordului serviciilor tehnice în cauză.

 

Antetul amendamentelor referitoare la un act existent pe care proiectul de act dorește să îl modifice cuprinde două rânduri suplimentare prin care se indică actul existent și, respectiv, dispoziția vizată a acestuia. Fragmentele preluate ca atare dintr-o dispoziție a unui act existent pe care Parlamentul dorește să o modifice, dar pe care proiectul de act nu a modificat-o, sunt evidențiate cu caractere aldine. Eventualele eliminări ale unor astfel de fragmente sunt semnalate prin simbolul următor: [...].

 

 

 

CUPRINS

Pagina

PROIECT DE REZOLUȚIE LEGISLATIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN  5

PROCEDURĂ  75

 

 

PROIECT DE REZOLUȚIE LEGISLATIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN

referitoare la poziția în primă lectură a Consiliului în vederea adoptării unui regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 și (CE) nr. 1925/2006 și de abrogare a Directivelor 87/250/CEE, 90/496/CEE, 1999/10/CE, 2000/13/CE, 2002/67/CE, 2008/5/CE și a Regulamentului (CE) nr. 608/2004

(17602/1/2010 – C7–0060/2011– 2008/0028(COD) )

(Procedura legislativă ordinară: a doua lectură)

Parlamentul European,

–  având în vedere poziția Consiliului la prima lectură (17602/1/2010-C7-0060/2011),

–  având în vedere poziția sa în primă lectură[1] referitoare la propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului ( COM(2008)0040 ),

–  având în vedere angajamentele asumate de către Comisie în cadrul ședinței plenare a Parlamentului din [... 2011] de a include poziția Parlamentului în a doua lectură, și de către reprezentantul Consiliului în scrisoarea din [... 2011] de a accepta această poziție, în conformitate cu articolul 294 alineatul (8) litera (a) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere articolul 294 alineatul (7) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere articolul 66 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere recomandarea pentru a doua lectură a Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară ( A7-0177/2011 ),

1.  adoptă în a doua lectură poziția sa prezentată în continuare;

2.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului, Comisiei și parlamentelor naționale poziția sa.

Amendamentul    1

Poziția Consiliului

Considerentul 2

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(2) Libera circulație a unor produse alimentare sigure și sănătoase constituie un aspect esențial al pieței interne și contribuie în mod semnificativ la sănătatea și bunăstarea cetățenilor, precum și la interesele sociale și economice ale acestora.

(2) Libera circulație a produselor alimentare sigure reprezintă un aspect esențial al pieței interne și contribuie substanțial la sănătatea și bunăstarea cetățenilor, precum și la interesele lor sociale și economice. Prezentul regulament servește atât intereselor pieței interne, deoarece astfel se simplifică legislația, se asigură certitudinea juridică și se reduce birocrația, cât și celor ale cetățenilor, deoarece impune o etichetare obligatorie a produselor alimentare clară, pe înțelesul cetățeanului și lizibilă.

 

Amendamentul    2

Poziția Consiliului

Considerentul 10

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(10) Există un interes public pentru relația dintre alimentație și sănătate, precum și pentru alegerea unei alimentații adecvate, adaptate necesităților fiecăruia. Cartea Albă a Comisiei din 30 mai 2007 referitoare la o Strategie pentru Europa privind problemele de sănătate legate de alimentație, excesul de greutate și obezitate („Cartea Albă a Comisiei”) a semnalat faptul că etichetarea nutrițională reprezintă un instrument important pentru informarea consumatorilor cu privire la compoziția alimentelor și care îi ajută să facă o alegere în cunoștință de cauză. Comunicarea Comisiei din 13 martie 2007 intitulată „Strategia UE pentru politica de protecție a consumatorilor 20072013 - Mai multă putere consumatorilor, bunăstare crescută și protecție eficientă a acestora” a subliniat că această posibilitate de alegere în cunoștință de cauză este esențială atât pentru asigurarea unei veritabile concurențe, cât și pentru bunăstarea consumatorilor. Cunoașterea principiilor de bază ale nutriției, precum și prezentarea unor informații nutriționale corespunzătoare pe produsele alimentare ar ajuta în mod substanțial consumatorul în efectuarea unei astfel de alegeri în cunoștință de cauză.

(10) Publicul larg manifestă interes pentru relația dintre alimentație și sănătate, precum și pentru alegerea unei alimentații adecvate corespunzătoare necesității fiecăruia. Cartea Albă a Comisiei din 30 mai 2007 referitoare la o Strategie pentru Europa privind problemele de sănătate legate de alimentație, excesul de greutate și obezitate („Cartea Albă a Comisiei”) a semnalat faptul că etichetarea nutrițională reprezintă o metodă de informare a consumatorilor cu privire la compoziția alimentelor și care îi ajută să facă o alegere în deplină cunoștință de cauză. Campaniile de educare și informare reprezintă un mecanism important prin care consumatorii pot înțelege mai bine informațiile referitoare la produsele alimentare. Comunicarea Comisiei din 13 martie 2007 intitulată „Strategia UE pentru politica de protecție a consumatorilor 20072013 - Mai multă putere consumatorilor, bunăstare crescută și protecție eficientă a acestora” a subliniat că această posibilitate de alegere în cunoștință de cauză este esențială atât pentru asigurarea unei veritabile concurențe, cât și pentru bunăstarea consumatorilor. Cunoașterea principiilor de bază ale nutriției, precum și prezentarea unor informații nutriționale corespunzătoare pe produsele alimentare ar ajuta în mod substanțial consumatorul în efectuarea unei astfel de alegeri în cunoștință de cauză. De asemenea, este util și corect ca un consumator dintr-un stat membru să poată consulta o sursă de informații neutră pentru a-și clarifica anumite întrebări legate de nutriție. De aceea, statele membre ar trebui să înființeze linii de asistență telefonică corespunzătoare, la finanțarea cărora ar putea contribui industria alimentară.

 

Amendamentul    3

Poziția Consiliului

Considerentul 11

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(11) Pentru a spori certitudinea juridică și pentru a asigura raționalitatea și coerența aplicării legislației, este necesară abrogarea Directivelor 90/496/CEE și 2000/13/CE și înlocuirea acestora cu un regulament unic care să garanteze certitudinea atât pentru consumatori, cât și pentru industrie și să reducă obligațiile administrative.

(11) Pentru a spori certitudinea juridică și pentru a asigura raționalitatea și coerența aplicării legislației, este necesară abrogarea Directivelor 90/496/CEE și 2000/13/CE și înlocuirea acestora cu un regulament unic care să garanteze certitudinea atât pentru consumatori cât și pentru părțile implicate și să reducă obligațiile administrative.

 

Amendamentul    4

Poziția Consiliului

Considerentul 15

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(15) Normele Uniunii ar trebui să se aplice numai întreprinderilor, noțiune care implică o anumită continuitate a activităților și un anumit nivel de organizare. Operațiuni cum ar fi manipularea ocazională, servirea și vânzarea produselor alimentare de către persoane fizice în cadrul unor evenimente precum evenimentele în scopuri caritabile sau târgurile și reuniunile comunității locale nu ar trebui să intre sub incidența prezentului regulament.

(15) Normele Uniunii ar trebui să se aplice numai întreprinderilor, noțiune care implică o anumită continuitate a activităților și un anumit nivel de organizare. Operațiunile cum ar fi manipularea și livrarea ocazională de produse alimentare, servirea hranei și vânzarea produselor alimentare de către persoane fizice, de exemplu în cadrul unor evenimente în scopuri caritabile sau târgurile și reuniunile comunității locale, precum și vânzarea produselor alimentare sub diferite forme de comercializare directă de către agricultori, nu trebuie să intre în domeniul de aplicare al prezentului regulament.

 

Amendamentul    5

Poziția Consiliului

Considerentul 18

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(18) Pentru a permite legislației privind informațiile referitoare la produsele alimentare să se adapteze la evoluția necesităților de informare a consumatorilor, orice considerente privind necesitatea informațiilor obligatorii referitoare la produsele alimentare ar trebui să țină seama și de interesul larg demonstrat al majorității consumatorilor pentru dezvăluirea anumitor informații.

(18) Pentru a permite legislației privind informațiile referitoare la produsele alimentare să se adapteze la evoluția necesităților de informare a consumatorilor și pentru a evita producerea inutilă de deșeuri provenite de la ambalaje, etichetarea obligatorie a produselor alimentare ar trebui să fie limitată la o etichetare de bază, care să ofere informații care se poate demonstra că sunt de mare interes pentru majoritatea consumatorilor;

 

Amendamentul    6

Poziția Consiliului

Considerentul 23

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(23) Pentru a se ține cont de schimbările și evoluțiile în domeniul informațiilor referitoare la produsele alimentare, Comisia ar trebui să fie împuternicită să permită punerea la dispoziție a anumitor mențiuni prin mijloace alternative. Consultarea părților interesate ar trebui să faciliteze o modificare bine orientată și oportună a cerințelor aplicabile în materie de informații referitoare la produsele alimentare.

eliminat

 

Amendamentul    7

Poziția Consiliului

Considerentul 24

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(24) Atunci când sunt utilizate pentru producerea alimentelor și rămân prezente în acestea, anumite ingrediente, alte substanțe sau produse (precum adjuvanții tehnologici) cauzează alergii sau intoleranțe consumatorilor, iar unele dintre aceste alergii sau intoleranțe reprezintă un pericol pentru sănătatea celor în cauză. Este importantă furnizarea de informații cu privire la prezența aditivilor alimentari, a adjuvanților tehnologici și a altor substanțe sau produse care pot cauza alergii sau intoleranțe pentru a permite consumatorilor care suferă de alergii sau intoleranțe alimentare să poată face alegeri sigure și în cunoștință de cauză.

(24) Atunci când sunt utilizate pentru producerea alimentelor și rămân prezente în acestea, anumite ingrediente, alte substanțe sau produse (precum adjuvanții tehnologici) pot provoca alergii sau intoleranțe unor persoane, iar unele dintre aceste alergii sau intoleranțe reprezintă un pericol pentru sănătatea celor în cauză. Prin urmare, este important să se furnizeze informații cu privire la prezența aditivilor alimentari, a adjuvanților tehnologici și a altor substanțe cu efect alergenic demonstrat științific și a altor substanțe sau produse care pot cauza alergii sau intoleranțe pentru a permite consumatorilor, în special acelora dintre ei care suferă de alergii sau intoleranțe alimentare, să poată alege în cunoștință de cauză produse sigure pentru ei. De asemenea, ar trebui indicată prezența oricăror urme de astfel de substanțe, în așa fel încât persoanele care suferă de alergii mai grave să poată face alegeri sigure. Ar trebui redactate norme comune în legătură cu semnalarea acestor urme.

 

Amendamentul    8

Poziția Consiliului

Considerentul 25

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(25) Etichetele produselor alimentare ar trebui să fie clare și ușor de înțeles pentru a-i ajuta pe consumatorii care doresc să facă alegeri în mod mai avizat în privința produselor alimentare și a regimului alimentar. Studiile arată că lizibilitatea este un element important în maximizarea posibilității ca mențiunile etichetei să poată influența publicul și că tipărirea cu litere de mici dimensiuni este una din principalele cauze de nemulțumire a consumatorilor față de etichetele produselor alimentare. Cu toate acestea, ar trebui să fie elaborată o abordare cuprinzătoare pentru a se ține seama de toate aspectele privind lizibilitatea.

(25) Etichetele produselor alimentare ar trebui să fie clare și ușor de înțeles pentru a-i ajuta pe consumatorii care doresc să facă alegeri în mod mai avizat în privința produselor alimentare și a regimului alimentar. Studiile arată că o bună lizibilitate este un element important în maximizarea posibilității ca mențiunile etichetei să poată influența publicul și că informațiile ilizibile referitoare la produsele alimentare reprezintă una dintre principalele cauze de nemulțumire a consumatorilor cu privire la etichetele produselor alimentare. Prin urmare, ar trebui să fie elaborată o abordare cuprinzătoare pentru a se ține seama de toate aspectele privind lizibilitatea, inclusiv tipul de caracter, culoarea și contrastul.

 

Amendamentul    9

Poziția Consiliului

Considerentul 27a (nou)

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

 

(27a) În conformitate cu rezoluția Parlamentului European, cu avizul Comitetului Economic și Social European1, cu activitatea Comisiei Europene, precum și cu preocupările publicului general referitoare la problemele generate de alcool, în special în cazul tinerilor și al consumatorilor vulnerabili, Comisia ar trebui să stabilească, împreună cu statele membre, o definiție pentru băuturi cum ar fi cele de tip „alcopop”, destinate în mod specific tinerilor. Din cauza naturii lor alcoolice, acestea ar trebui să aibă cerințe de etichetare mai stricte și ar trebui să fie în mod clar separate de băuturile răcoritoare în magazine.

 

1 JO C 77, 31.3.2009, p. 81.

Justificare

Amendamentul 21 din prima lectură.

Amendamentul    10

Poziția Consiliului

Considerentul 29

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(29) În ceea ce privește băuturile comparabile cu vinurile, vinurile aromatizate, băuturile aromatizate pe bază de vin, cocteilurile aromatizate din produse vitivinicole și băuturile spirtoase, trebuie să se fie supuse aceluiași tratament ca și băuturile respective și să se asigure aplicarea acelorași cerințe ale legislației privind informațiile referitoare la produsele alimentare ca și în cazul băuturilor menționate. Prin urmare, exceptarea de la obligația de a indica lista ingredientelor și de a furniza o declarație nutrițională ar trebui să se aplice și băuturilor care conțin mai mult de 1,2% alcool în volum obținute prin fermentarea fructelor sau legumelor, hidromelului și tuturor tipurilor de bere.

eliminat

 

Amendamentul    11

Poziția Consiliului

Considerentul 30

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(30) Cu toate acestea, Comisia ar trebui să întocmească, în termen de cinci ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, un raport care să abordeze chestiunea exceptării unor categorii de băuturi în special de obligația de a fi însoțite de informații privind valoarea energetică, precum și motivele care ar justifica eventualele exceptări, ținând seama de nevoia de a asigura coerența cu alte politici relevante ale Uniunii. De asemenea, Comisia poate propune, dacă este necesar, cerințe specifice în contextul prezentului regulament.

(30) Cu toate acestea, Comisia ar trebui să întocmească, în termen de cinci ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, un raport care să abordeze chestiunea exceptării oricăror categorii de băuturi alcoolice în special de obligația de a fi însoțite de informații privind valoarea energetică, precum și motivele care ar justifica eventualele exceptări, ținând seama de nevoia de a asigura coerența cu alte politici relevante ale Uniunii. De asemenea, Comisia ar trebui să propună, dacă este cazul, cerințe specifice în contextul prezentului regulament.

 

Amendamentul    12

Poziția Consiliului

Considerentul 31

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(31) Ar trebui să se indice țara de origine sau locul de proveniență a unui produs alimentar atunci când, în absența unei astfel de mențiuni, consumatorul ar putea fi indus în eroare cu privire la țara de origine reală sau locul real de proveniență a produsului. În toate cazurile, modul de indicare a țării de origine sau a locului de proveniență nu ar trebui să înșele consumatorul și ar trebui să se bazeze pe criterii clar definite care să asigure condiții de concurență echitabile la nivelul industriei și care să îmbunătățească înțelegerea de către consumatori a informațiilor privind țara de origine sau locul de proveniență a produsului alimentar. Astfel de criterii nu ar trebui să se aplice indicațiilor referitoare la denumirea sau adresa operatorului din sectorul alimentar.

(31) Ar trebui să se indice țara de origine sau locul de proveniență a unui produs alimentar, ca o cerință obligatorie în temeiul articolului 25, atunci când, în absența unei astfel de mențiuni, consumatorul ar putea fi indus în eroare cu privire la țara de origine reală sau locul real de proveniență a produsului. În toate cazurile, modul de indicare a țării de origine sau a locului de proveniență nu ar trebui să înșele consumatorul și ar trebui să se bazeze pe criterii clar definite care să asigure condiții de concurență echitabile la nivelul industriei și care să îmbunătățească înțelegerea de către consumatori a informațiilor privind țara de origine sau locul de proveniență a produsului alimentar. Astfel de criterii nu trebuie să se aplice indicațiilor referitoare la denumirea sau adresa operatorului din sectorul alimentar.

Justificare

A se vedea amendamentul 309 din poziția Parlamentului în primă lectură.

Amendamentul    13

Poziția Consiliului

Considerentul 34

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(34) Dispozițiile privind indicarea obligatorie a originii au fost elaborate pe baza unor abordări verticale precum cele pentru miere, fructe și legume, pește, carne de vită și mânzat și produse din carne de vită și mânzat, ulei de măsline. Trebuie să se ia în calcul posibilitatea de a extinde dispozițiile privind indicarea obligatorie a originii pe etichetă la alte produse alimentare. Prin urmare ar trebui să se solicite Comisiei să pregătească rapoarte referitoare la următoarele produse alimentare: alte tipuri de carne decât carnea de vită și mânzat, carnea de animale din specia porcină, ovină, caprină și carnea de păsări de curte; lapte; laptele utilizat ca ingredient în produsele lactate; carnea utilizată ca ingredient; produsele alimentare neprelucrate; produsele dintr-un singur ingredient; ingrediente care reprezintă mai mult de 50 % dintr-un produs alimentar. Laptele fiind unul dintre produsele în cazul cărora se consideră că indicarea originii prezintă un interes deosebit, raportul Comisiei cu privire la acest produs ar trebui să fie pus la dispoziție cât mai curând posibil. Pe baza concluziilor rapoartelor menționate, Comisia poate înainta propuneri de modificare a dispozițiilor relevante ale Uniunii sau, după caz, poate avea noi inițiative, în funcție de sector.

(34) Dispozițiile privind indicarea obligatorie a originii au fost elaborate pe baza unor abordări verticale precum cele pentru miere, fructe și legume, pește, carne de vită și mânzat și produse din carne de vită și mânzat, ulei de măsline. Trebuie să se ia în calcul posibilitatea de a extinde dispozițiile privind indicarea obligatorie a originii pe etichetă la alte produse alimentare. În consecință, pentru a proteja consumatorii, dispozițiile privind indicarea originii trebuie să fie obligatorii pentru următoarele produse alimentare: alte tipuri de carne decât carnea de vită și mânzat, carnea de animale din specia porcină, ovină, caprină și carnea de păsări de curte; lapte; laptele utilizat ca ingredient în produsele lactate; carnea utilizată ca ingredient; produsele alimentare neprelucrate; produsele dintr-un singur ingredient; ingrediente care reprezintă mai mult de 50 % dintr-un produs alimentar. Laptele fiind unul dintre produsele în cazul cărora se consideră că indicarea originii prezintă un interes deosebit, raportul Comisiei cu privire la acest produs ar trebui să fie pus la dispoziție cât mai curând posibil. Pe baza concluziilor rapoartelor menționate, Comisia poate înainta propuneri de modificare a dispozițiilor relevante ale Uniunii sau, după caz, poate avea noi inițiative, în funcție de sector.

 

Amendamentul    14

Poziția Consiliului

Considerentul 36

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(36) Declarația nutrițională privind un produs alimentar se referă la informațiile privind valoarea sa energetică și prezența anumitor nutrienți. Indicarea obligatorie a informațiilor nutriționale ar trebui să sprijine acțiunile din domeniul educației alimentare a cetățenilor și să le permită să facă o alegere a produselor în cunoștință de cauză.

(36) Declarația nutrițională privind un produs alimentar se referă la informațiile privind valoarea sa energetică și prezența anumitor nutrienți și ingrediente. Indicarea obligatorie a informațiilor nutriționale pe ambalaj ar trebui susținută prin acțiuni din partea statelor membre, ca, de exemplu, un plan de acțiune în domeniul nutriției în cadrul politicii lor de sănătate publică, care să ofere recomandări specifice pentru educația alimentară a cetățenilor și să le permită să facă o alegere a produselor în deplină cunoștință de cauză.

 

Amendamentul    15

Poziția Consiliului

Considerentul 36a (nou)

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

 

(36a) Pentru a facilita compararea produselor cu ambalaje de diferite dimensiuni, este necesar, așadar, ca informațiile nutriționale să se refere în continuare în mod obligatoriu la 100 g/100 ml și, dacă este cazul, să se permită specificarea suplimentară pe porție. Dacă alimentul respectiv este preambalat ca porție individuală, declarația nutrițională pe porție ar trebui să fie, la rândul său, obligatorie. Pentru a evita indicațiile înșelătoare privind dimensiunile porțiilor, Comisia ar trebui să adopte, printr-o procedură de consultare, norme pentru standardizarea, la nivelul întregii Uniuni Europene, a dimensiunii porțiilor.

 

Amendamentul    16

Poziția Consiliului

Considerentul 41

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(41) Pentru a evita obligațiile inutile pentru industrie, anumite categorii de produse alimentare neprelucrate sau pentru care informațiile nutriționale nu constituie un factor determinant pentru alegerea consumatorului ar trebui să fie exceptate de la introducerea obligatorie a declarației nutriționale, cu excepția cazului în care obligația de a furniza respectivele informații este prevăzută de alte norme ale Uniunii.

(41) Pentru a evita obligațiile inutile pentru producătorii de alimente și comercianți, anumite categorii de produse alimentare neprelucrate sau pentru care informațiile nutriționale nu constituie un factor determinant pentru decizia de cumpărare a consumatorului, respectiv al căror ambalaj este prea mic pentru a se putea realiza etichetarea obligatorie, ar trebui să fie exceptate de la introducerea obligatorie a declarației nutriționale, cu excepția cazului în care obligația de a furniza respectivele informații este prevăzută de alte norme ale Uniunii.

 

Amendamentul    17

Poziția Consiliului

Considerentul 42

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(42) Pentru a atrage consumatorul de rând și pentru a servi scopului informativ pentru care a fost introdusă și dat fiind nivelul actual de cunoștințe privind alimentația, informațiile nutriționale prezentate ar trebui să fie simple și ușor de înțeles. Plasarea informațiilor nutriționale parțial pe partea frontală a ambalajului și parțial pe partea posterioară a ambalajului ar putea crea confuzii pentru consumatori. Prin urmare, declarația nutrițională ar trebui să figureze în același câmp vizual. În plus, cu titlu voluntar, unele informații pot fi repetate, de exemplu „partea frontală a ambalajului”. Alegerea liberă privind informațiile care pot fi repetate ar putea crea confuzii pentru consumatori. Prin urmare, este necesar să se clarifice care sunt informațiile care pot fi repetate pentru ca, în momentul achiziționării produselor alimentare, consumatorii să poată observa cu ușurință informațiile nutriționale esențiale.

(42) Pentru a atrage consumatorul de rând și pentru a servi scopului informativ pentru care a fost introdusă și dat fiind nivelul actual de cunoștințe privind alimentația, informațiile nutriționale prezentate ar trebui să fie simple și ușor de înțeles. Cele mai importante elemente ale informațiilor nutriționale ar trebui amplasate pe „partea frontală a ambalajului”, iar informațiile nutriționale complete ar trebui plasate pe partea din spate a ambalajului. Aceasta va garanta că, în momentul achiziționării produselor alimentare, consumatorii pot observa cu ușurință informațiile nutriționale esențiale.

Justificare

Pentru ca consumatorii să poată compara cu ușurință produsele similare și pentru ca să poată lua decizii informate cu privire la variantele mai sănătoase, cele mai importante informații trebuie să fie menționate în mod clar pe partea frontală a produsului.

Amendamentul    18

Poziția Consiliului

Considerentul 50

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(50) În ceea ce privește chestiunile armonizate în mod specific prin prezentul regulament, statele membre nu ar trebui să fie în măsură să adopte dispoziții naționale, cu excepția cazurilor permise de dreptul Uniunii. Prezentul regulament nu ar trebui să împiedice statele membre să adopte dispoziții de drept intern privind chestiunile care nu sunt în mod specific armonizate prin acesta.

(50) În ceea ce privește chestiunile armonizate în mod specific prin prezentul regulament, statele membre nu ar trebui să fie în măsură să adopte dispoziții naționale, cu excepția cazurilor permise de dreptul Uniunii. În plus, având în vedere faptul că cerințele naționale de etichetare pot ridica obstacole în calea liberei circulații în cadrul pieței interne, statele membre ar trebui să argumenteze necesitatea unor astfel de măsuri și să stabilească măsurile pe care le vor lua pentru a garanta că modul în care vor fi aplicate cerințele va restricționa cât mai puțin schimburile comerciale.

 

Amendamentul    19

Poziția Consiliului

Considerentul 55a (nou)

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

 

(55a) Produsele alimentare artizanale și produsele proaspete preparate în unitățile de vânzare cu amănuntul direct la locul vânzării pot conține substanțe care determină reacții alergice sau intoleranțe în cazul persoanelor sensibile. Cum însă exact produsele care nu sunt preambalate sunt vândute în urma unui contact direct cu consumatorul, informațiile respective ar putea fi furnizate, de exemplu, în cadrul unui dialog cu vânzătorul, prin intermediul unui panou informativ foarte vizibil sau prin materiale informaționale expuse în spațiul de comercializare.

 

Amendamentul    20

Poziția Consiliului

Considerentul 58

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(58) Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte acte delegate, în conformitate cu articolul 290 din TFUE, în ceea ce privește, printre altele, disponibilitatea anumitor mențiuni obligatorii, prin alte mijloace decât pe ambalaj sau pe etichetă, lista produselor alimentare pentru care nu este obligatorie furnizarea unei liste a ingredientelor, reexaminarea listei substanțelor sau a produselor care provoacă alergii sau intoleranțe, sau lista nutrienților care pot fi declarați în mod voluntar. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți.

(58) Competența de a adopta acte delegate, în conformitate cu articolul 290 din TFUE, ar trebui delegată Comisiei, în ceea ce privește, printre altele, disponibilitatea anumitor mențiuni obligatorii, prin alte mijloace decât pe ambalaj sau pe etichetă, lista produselor alimentare pentru care nu este obligatorie furnizarea unei liste a ingredientelor, reexaminarea listei substanțelor sau a produselor care provoacă alergii sau intoleranțe, sau lista nutrienților care pot fi declarați în mod voluntar. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți. În cursul pregătirii și elaborării actelor delegate, Comisia ar trebui să asigure transmiterea simultană, adecvată și la timp a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu.

 

Amendamentul    21

Poziția Consiliului

Considerentul 59

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(59) Pentru a asigura condiții uniforme de punere în aplicare a prezentului regulament, Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte norme de punere în aplicare în ceea ce privește, printre altele, modalitățile de exprimare a uneia sau a mai multor mențiuni prin intermediul pictogramelor sau al simbolurilor, în locul cuvintelor sau al cifrelor, contrastul dintre caracterele tipărite și fond, modalitățile de indicare a datei durabilității minimale, modalitățile de indicare a țării de origine sau a locului de proveniență pentru carne, precizia valorilor declarate în vederea declarației nutriționale sau exprimarea per porție sau per unitate de consum în cadrul declarației nutriționale. În conformitate cu articolul 291 din TFUE, normele și principiile generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării de către Comisie a competențelor de punere în aplicare se stabilesc în prealabil printr-un regulament adoptat în conformitate cu procedura legislativă ordinară. Până la adoptarea noului regulament, se aplică în continuare dispozițiile Deciziei 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei1, cu excepția procedurii de reglementare cu control, care nu se aplică.

(59) Pentru a asigura condiții uniforme de punere în aplicare a prezentului regulament, Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte norme de punere în aplicare în ceea ce privește, printre altele, modalitățile de exprimare a uneia sau a mai multor mențiuni prin intermediul pictogramelor sau al simbolurilor, în locul cuvintelor sau al cifrelor, contrastul dintre caracterele tipărite și fond, modalitățile de indicare a datei durabilității minimale, modalitățile de indicare a țării de origine sau a locului de proveniență pentru carne, precizia valorilor declarate în vederea declarației nutriționale sau exprimarea per porție sau per unitate de consum în cadrul declarației nutriționale. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie.

1 JO L 184, 17.07.99, p. 23.

1 JO L 55, 28.02.11, p. 13.

 

 

Amendamentul    22

Poziția Consiliului

Articolul 1 – alineatul 3

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(3) Prezentul regulament se aplică operatorilor din sectorul alimentar în toate etapele lanțului alimentar, în cazul în care activitățile acestora privesc informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare. Acesta se aplică tuturor produselor alimentare destinate consumatorului final, inclusiv produsele alimentare livrate de restaurațiile colective și cele destinate a fi furnizate acestora.

(3) Prezentul regulament se aplică operatorilor din sectorul alimentar în toate etapele lanțului alimentar, în cazul în care activitățile acestora privesc informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare. Acesta se aplică tuturor produselor alimentare destinate consumatorului final, inclusiv produsele alimentare livrate de restaurațiile colective și cele destinate a fi furnizate acestora.

 

 

 

Serviciile de restaurație oferite de societățile de transport intră sub incidența prezentului regulament doar dacă sunt furnizate pe rute situate între două puncte de pe teritoriul Uniunii.

 

Amendamentul    23

Poziția Consiliului

Articolul 1 – alineatul 3a (nou)

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

 

(3a) Prezentul regulament ar trebui să se aplice numai produselor realizate în cadrul întreprinderilor al căror concept implică o anumită continuitate a activităților și un anumit nivel de organizare. Operațiuni cum ar fi manipularea ocazională, servirea și vânzarea produselor alimentare de către persoane fizice în cadrul unor evenimente ocazionale, precum strângeri de fonduri în scopuri caritabile sau târguri ale comunității locale și reuniuni, nu sunt reglementate de domeniul de aplicare al prezentului regulament.

 

Amendamentul    24

Poziția Consiliului

Articolul 2 – alineatul 2 – litera d

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(d) ‘restaurație colectivă’ înseamnă orice unitate (inclusiv un vehicul sau un stand fix sau mobil) precum restaurantele, cantinele, școlile și spitalele, în care, în cadrul unei activități profesionale, produsele alimentare sunt preparate pentru a fi oferite consumatorului final și sunt disponibile pentru consum fără preparare suplimentară;

(d) „restaurație colectivă” înseamnă orice unitate (inclusiv un automat, un vehicul sau un stand fix sau mobil) precum restaurantele, cantinele, școlile, spitalele și firmele de catering, în care, în cadrul unei activități profesionale, sunt preparate produse alimentare destinate consumului direct de către consumatorul final;

 

Amendamentul    25

Poziția Consiliului

Articolul 2 – alineatul 2 – litera e

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(e) ‘produs alimentar preambalat’ înseamnă orice unitate de vânzare destinată a fi prezentată ca atare consumatorului final și unităților de restaurație colectivă, constituită dintr-un produs alimentar și din ambalajul în care a fost introdus acesta înainte de a fi oferit spre vânzare, ambalajul acoperind în întregime sau numai parțial produsul alimentar, dar în asemenea mod încât conținutul să nu poată fi modificat fără ca ambalajul să fie deschis sau să suporte o modificare;

(e) „produs alimentar preambalat” înseamnă orice unitate de vânzare destinată a fi prezentată ca atare consumatorului final și unităților de restaurație colectivă, constituită dintr-un produs alimentar într-un ambalaj, pe care acest ambalaj îl acoperă în întregime sau parțial, dar în asemenea mod încât conținutul să nu poată fi modificat fără ca ambalajul să fie deschis sau să suporte o modificare; „Produs alimentar preambalat” nu se referă la produsele alimentare care sunt ambalate proaspete la locul de vânzare;

 

Amendamentul    26

Poziția Consiliului

Articolul 2 – alineatul 2 – litera ea (nouă)

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

 

(ea) „produs alimentar artizanal” înseamnă orice produs alimentar prelucrat a cărui producție se bazează pe metode tradiționale și implică cel puțin un stagiu de procesare executat manual sau cu unelte manuale sau alte tehnologii unice de acest tip; pentru a respecta prezenta definiție, cel puțin 50% dintre angajații implicați în producția acestui produs trebuie să posede calificările corespunzătoare, definite în Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale1;

 

1 JO L 255, 30.09.05, p. 22.

 

Amendamentul    27

Poziția Consiliului

Articolul 2 – alineatul 2 – litera k

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(k) „câmp vizual” înseamnă toate suprafețele a unui ambalaj care pot fi citite dintr-un singur unghi de vedere, ceea ce asigură un acces rapid și simplu la informațiile de etichetare prin faptul că li se permite consumatorilor să poată citi informațiile respective fără a fi nevoiți să examineze ambalajul din mai multe părți;

(k) „câmp vizual” înseamnă toate suprafețele a unui ambalaj care pot fi citite dintr-un singur unghi de vedere;

Justificare

Pentru a asigura coerența cu amendamentul propus de PE în primă lectură (amendamentul 52). Formularea este suficient de clară fără a mai fi necesară a doua parte a tezei.

 

Amendamentul    28

Poziția Consiliului

Articolul 2 – alineatul 2 – litera ka (nouă)

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

 

(ka)„câmpul vizual principal” sau „partea din față a ambalajului” înseamnă câmpul vizual care este cel mai probabil să fie văzut la prima vedere de către consumator, la momentul cumpărării, și care permite consumatorului să identifice imediat un produs după caracterul sau natura sa și, dacă este cazul, după marca acestuia. În cazul în care ambalajul are mai multe câmpuri vizuale principale identice sau „părți din față ale ambalajului”, toate acestea sunt considerate ca „partea din față a ambalajului”;

 

Amendamentul    29

Poziția Consiliului

Articolul 2 – alineatul 2 – litera kb (nouă)

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

 

(kb) „lizibilitate” înseamnă text scris, imprimat, în relief, marcat, gravat sau ștampilat, printre altele, într-o manieră care permite consumatorului cu o acuitate vizuală normală să înțeleagă conținutul textului. Lizibilitatea depinde de dimensiunea caracterelor, tipul caracterelor, grosimea liniilor acestora, de distanțele dintre litere, cuvinte și rânduri, de raportul dintre lățimea și înălțimea caracterului, precum și de contrastul dintre text și fundal;

 

Amendamentul    30

Poziția Consiliului

Articolul 2 – alineatul 2 – litera o

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(o) „ingredient primar” înseamnă ingredientul sau ingredientele dintr-un produs alimentar care reprezintă mai mult de 50 % din respectivul aliment sau pe care consumatorul le asociază de obicei cu denumirea produsului și pentru care, în majoritatea cazurilor, este necesară o mențiune cantitativă;

eliminat

Justificare

A se vedea amendamentele 56, 57 și 58 din poziția Parlamentului în primă lectură.

 

Amendamentul    31

Poziția Consiliului

Articolul 2 – alineatul 2 – litera oa (nouă)

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

 

(oa) „produse care conțin un singur ingredient” înseamnă orice produs care, cu excepția sării, a zahărului, a condimentelor, a apei, a aditivilor, a aromelor sau enzimelor, conține un singur ingredient;

 

Amendamentul    32

Poziția Consiliului

Articolul 2 – alineatul 2 – litera pa (nouă)

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

 

(pa) „data expirării” înseamnă data până la care trebuie consumat un produs alimentar. După această dată, produsul alimentar nu mai poate fi oferit consumatorilor sau reprocesat;

 

Amendamentul    33

Poziția Consiliului

Articolul 2 – alineatul 2 – litera qa (nouă)

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

 

(qa) „imitație de produs alimentar" înseamnă un produs alimentar care are aspectul unui alt produs alimentar și în cazul căruia un ingredient utilizat în mod normal este amestecat sau înlocuit total sau parțial cu un alt ingredient.

Justificare

Se reia poziția Parlamentului în primă lectură.

 

Amendamentul    34

Poziția Consiliului

Articolul 3 – alineatul 1a (nou)

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

 

(1a) Etichetele produselor alimentare trebuie să fie ușor de recunoscut, de citit și de înțeles de către consumator.

 

Amendamentul    35

Poziția Consiliului

Articolul 3 – alineatul 3

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(3) Atunci când legislația privind informațiile referitoare la produsele alimentare stabilește noi cerințe, trebuie să se aibă în vedere necesitatea unei perioade de tranziție după intrarea în vigoare a noilor cerințe, în timpul căreia produsele alimentare ale căror etichete nu respectă noile cerințe să poată fi introduse pe piață, iar stocurile de astfel de produse introduse pe piață înainte de expirarea perioadei tranzitorii să continue să fie vândute până la epuizarea lor.

(3) Atunci când legislația privind informațiile referitoare la produsele alimentare stabilește noi cerințe, se acordă o perioadă de tranziție după intrarea în vigoare a noilor cerințe, în timpul căreia produsele alimentare ale căror etichete nu respectă noile cerințe să poată fi introduse pe piață, iar stocurile de astfel de produse introduse pe piață înainte de expirarea perioadei tranzitorii să continue să fie vândute până la epuizarea lor.

Justificare

Pentru a facilita funcționarea armonioasă a pieței interne, dar și pentru a reduce la minimum deșeurile provenite din ambalaje, este normal să se prevadă o perioadă de tranziție o dată cu impunerea unor noi cerințe de etichetare. Acest lucru a fost convenit în cursul primei lecturi a Parlamentului.

 

Amendamentul    36

Poziția Consiliului

Articolul 4 – alineatul 1 – litera b

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(b) Informații privind protecția sănătății consumatorului și utilizarea sigură a unui produs alimentar. În mod special, acestea se referă la informații privind:

(b) Informații privind protecția sănătății consumatorului și utilizarea sigură a unui produs alimentar. În mod special, acestea se referă la informații privind:

(i) însușirile legate de compoziție care pot dăuna sănătății anumitor grupuri de consumatori;

(i) însușirile legate de compoziție care pot dăuna sănătății anumitor grupuri de consumatori;

(ii) data durabilității minimale, condițiile de păstrare și de siguranță a utilizării;

(ii) data durabilității minimale, condițiile de păstrare, condițiile de conservare după deschiderea ambalajului, dacă este cazul, și condițiile de siguranță a utilizării;

(iii) efectele asupra sănătății, inclusiv riscurile și consecințele legate de consumul dăunător și periculos al unui produs alimentar;

 

 

Amendamentul    37

Poziția Consiliului

Articolul 7 – alineatul 1

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(1) Informațiile referitoare la produsele alimentare nu trebuie să inducă cumpărătorul în eroare, în special:

(1) Informațiile referitoare la produsele alimentare nu trebuie să inducă cumpărătorul în eroare, în special:

(a) în ceea ce privește caracteristicile produsului alimentar și în special în ceea ce privește natura, identitatea, proprietățile, compoziția, cantitatea, data durabilității minimale, țara de origine sau locul de proveniență, metoda de fabricație sau producție;

(a) în ceea ce privește caracteristicile produsului alimentar și în special în ceea ce privește natura, identitatea, proprietățile, compoziția, cantitatea, data durabilității minimale, țara de origine sau locul de proveniență, metoda de fabricație sau producție;

(b) atribuind produsului alimentar efecte sau proprietăți pe care nu le are;

(b) atribuind produsului alimentar efecte sau proprietăți pe care nu le are;

(c) sugerând că produsul alimentar posedă caracteristici speciale, atunci când, în realitate, toate produsele alimentare similare posedă asemenea caracteristici;

(c) sugerând că produsul alimentar posedă caracteristici speciale, atunci când, în realitate, toate produsele alimentare similare posedă asemenea caracteristici;

 

(ca) evidențiind în mod special absența anumitor ingrediente și/sau nutrienți care în mod normal nu se găsesc în produsul alimentar respectiv;

(d) sugerând în descrieri sau imagini prezența unui anumit produs alimentar sau a unui anumit ingredient, câtă vreme, în realitate, o componentă prezentă în mod natural sau un ingredient utilizat în mod normal în respectivul produs alimentar a fost înlocuit(ă) cu o altă componentă sau cu un alt ingredient.

(d) sugerând prin prezentare, în descrieri sau imagini prezența unui anumit produs alimentar sau a unui anumit ingredient, câtă vreme, în realitate, o componentă prezentă în mod natural sau un ingredient utilizat în mod normal în respectivul produs alimentar a fost înlocuit(ă) cu o altă componentă sau cu un alt ingredient;

 

(da) indicând explicit o reducere semnificativă a conținutului de zahăr și/sau grăsimi atunci când aceasta nu corespunde unei reduceri a valorii energetice a produsului în cauză.

 

Amendamentul    38

Poziția Consiliului

Articolul 7 – alineatul 1 – litera ba (nouă)

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

 

(ba) sugerând consumatorului prezența unui anumit produs sau a unui anumit ingredient prin folosirea pe ambalaj a unei descrieri sau a unei imagini simbolice, în ciuda faptului că, în realitate, ambalajul conține o imitație de produs alimentar sau un înlocuitor al unui ingredient folosit în mod obișnuit într-un produs. În aceste cazuri, trebuie să se specifice în mod vizibil pe ambalajul produsului mențiunea „imitație” sau „fabricat utilizând (denumirea ingredientului înlocuitor) în loc de (denumirea ingredientului substituit)”;

Justificare

Poziția PE în primă lectură.

 

Amendamentul    39

Poziția Consiliului

Articolul 7 – alineatul 1 – litera bb (nouă)

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

 

(bb) prin crearea impresiei, în cazul produselor din carne, că este vorba de o bucată de carne întreagă, cu toate că produsul constă din mai multe bucăți de carne lipite între ele. În asemenea cazuri, produsul este prevăzut pe partea vizibilă a ambalajului cu mențiunea "produs din carne constituit din bucăți de carne lipite între ele”.

Justificare

Se reia poziția Parlamentului în primă lectură.

 

 

Amendamentul    40

Poziția Consiliului

Articolul 8 – alineatul 6

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(6) În cadrul întreprinderilor pe care le gestionează, operatorii din sectorul alimentar asigură transmiterea informațiilor privind produsele alimentare care nu sunt preambalate și care sunt destinate consumatorului final sau unei unități de restaurație colectivă către operatorul din sectorul alimentar care recepționează produsele alimentare respective pentru a permite, după caz, furnizarea informațiilor obligatorii referitoare la produsele alimentare către consumatorul final.

(6) În cadrul întreprinderilor pe care le gestionează, operatorii din sectorul alimentar se asigură că informațiile privind produsele alimentare care nu sunt preambalate sunt puse la dispoziția operatorului care manevrează produsele alimentare respective cu scopul unei vânzări sau prelucrări ulterioare pentru a permite acestuia să furnizeze consumatorului final, la cerere, informațiile obligatorii.

Justificare

Amendamentul 88 din prima lectură.

 

 

Amendamentul    41

Poziția Consiliului

Articolul 9 – alineatul 1 – litera fa (nouă)

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

 

(fa) data primei congelări în cazul cărnii neprocesate, a cărnii de pasăre de curte și a peștelui;

 

Amendamentul    42

Poziția Consiliului

Articolul 9 – alineatul 2

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(2) Mențiunile prevăzute la alineatul (1) sunt exprimate prin cuvinte și cifre. Acestea pot fi exprimate, în mod alternativ, prin intermediul unor pictograme sau al unor simboluri, în locul cuvintelor sau al cifrelor, în cazurile în care Comisia a adoptat măsuri de punere în aplicare, în conformitate cu alineatul (3), și în conformitate cu aceste măsuri.

(2) Mențiunile prevăzute la alineatul (1) sunt exprimate prin cuvinte și cifre.

 

Amendamentul    43

Poziția Consiliului

Articolul 9a (nou)

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

 

Articolul 9a

 

Derogări pentru microîntreprinderi

 

Produsele artizanale fabricate de microîntreprinderi sunt scutite de la cerința stabilită la articolul 9 alineatul (1) litera (l). Aceste produse pot fi scutite și de cerințele stabilite la articolul 9 alineatul (1) literele (a)-(k) în cazul în care sunt comercializate la locul de producție, iar personalul responsabil de vânzări este în măsură să furnizeze informațiile la cerere. Alternativ, informațiile respective pot fi oferite prin intermediul etichetelor de pe rafturi.

Justificare

Ar trebui permise derogări numai în cazul microîntreprinderilor care realizează produse artizanale. Aceasta a fost și poziția Parlamentului European în primă lectură.

 

Amendamentul    44

Poziția Consiliului

Articolul 10 – alineatul 2

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(2) Pentru a asigura informarea consumatorilor în ceea ce privește tipurile și categoriile specifice de produse alimentare și pentru a ține seama de progresele tehnologice, evoluțiile științifice, protecția sănătății consumatorilor sau utilizarea sigură a unui produs alimentar, Comisia poate modifica anexa III prin intermediul actelor delegate, în conformitate cu articolul 49 și sub rezerva condițiilor menționate la articolele 50, 51 și 52.

(2) Pentru a asigura informarea consumatorilor în ceea ce privește tipurile și categoriile specifice de produse alimentare și pentru a ține seama de progresele tehnologice, evoluțiile științifice, protecția sănătății consumatorilor sau utilizarea sigură a unui produs alimentar, Comisia poate modifica anexa III prin intermediul actelor delegate, în conformitate cu articolul 49 .

 

În cazul în care există motive de urgență absolută, procedura prevăzută la articolul 52 se aplică actelor delegate adoptate în conformitate cu prezentul articol.

 

Amendamentul    45

Poziția Consiliului

Articolul 12 – alineatul 3

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(3) Pentru a se asigura că consumatorii pot beneficia de alte mijloace de furnizare a informațiilor obligatorii referitoare la produsele alimentare, mai bine adaptate pentru anumite mențiuni obligatorii, Comisia poate stabili norme, prin intermediul actelor delegate, în conformitate cu articolul 49 și sub rezerva condițiilor menționate la articolele 50 și 51, cu privire la anumite mențiuni obligatorii prin alte mijloace decât pe pachet sau pe etichetă.

eliminat

 

Amendamentul    46

Poziția Consiliului

Articolul 13 – alineatul 1

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(1) Fără a aduce atingere normelor adoptate în temeiul articolului 42 alineatul (2), informațiile obligatorii referitoare la produsele alimentare sunt amplasate într-un loc evident, astfel încât să fie ușor vizibile, lizibile și, după caz, indelebile. Acestea nu trebuie să fie în niciun caz disimulate, ascunse, trunchiate sau separate prin orice alte reprezentări scrise sau imagini sau prin orice alt element intercalat.

(1) Fără a aduce atingere normelor adoptate în temeiul articolului 4 alineatul (2), informațiile obligatorii referitoare la produsele alimentare sunt amplasate într-un loc evident, astfel încât să fie ușor vizibile, lizibile și, după caz, indelebile. Acestea nu trebuie să fie în niciun caz disimulate, ascunse, trunchiate sau separate prin orice alte reprezentări scrise sau imagini sau prin orice alt element intercalat, de exemplu, prin părți ale ambalajului în sine.

 

 

Amendamentul    47

Poziția Consiliului

Articolul 13 – alineatele 2-5

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(2) Fără a aduce atingere dispozițiilor specifice ale Uniunii aplicabile anumitor produse alimentare în ceea ce privește cerințele menționate la articolul 9 alineatul (1) literele (a)-(k), atunci când apar pe ambalaj sau pe eticheta atașată la acesta, mențiunile obligatorii prevăzute la articolul 9 alineatul (1) se imprimă pe ambalaj sau pe etichetă cu caractere folosind dimensiuni ale fontului pentru care înălțimea literei mici x, astfel cum este definită în anexa IIIa, este mai mare sau egală cu 1,2 mm. Caracterele obligatorii sunt prezentate astfel încât să asigure un contrast considerabil între caracterele tipărite și fond.

(2) Fără a aduce atingere dispozițiilor specifice ale Uniunii aplicabile anumitor produse alimentare în ceea ce privește cerințele menționate la articolul 9 alineatul (1) literele (a)-(k), atunci când apar pe ambalaj sau pe eticheta atașată la acesta, mențiunile obligatorii prevăzute la articolul 9 alineatul (1) se imprimă pe ambalaj sau pe etichetă astfel încât să se asigure lizibilitate optimă cu caractere folosind dimensiuni ale fontului pentru care înălțimea literei mici x, astfel cum este definită în anexa IV, este mai mare sau egală cu 1,2 mm. Ar trebui avute în vedere criterii precum dimensiunea caracterelor, tipul acestora, contrastul dintre caractere și fond, distanța dintre rânduri și dintre caractere.

(3) În cazul ambalajelor sau al recipientelor la care cea mai mare față prezintă o suprafață mai mică de 60 cm², dimensiunea fontului înălțimii literei mici x menționată la alineatul (2) este mai mare sau egală cu 0,9 mm.

(3) În cazul ambalajelor sau al recipientelor la care cea mai mare față prezintă o suprafață imprimabilă mai mică de 80 cm², dimensiunea minimă a fontului înălțimii literei mici x menționată la alineatul (2) este mai mare sau egală cu 0,9 mm.

(4) Pentru a asigura o punere în aplicare uniformă a dispozițiilor alineatului (2) din prezentul articol, Comisia poate, în conformitate cu procedura de reglementare menționată la articolul 46 alineatul (2), să adopte norme detaliate privind contrastul dintre caracterele tipărite și fond.

eliminat

(5) În scopul atingerii obiectivelor prezentului regulament, Comisia stabilește, prin intermediul actelor delegate, în conformitate cu articolul 49 și sub rezerva condițiilor menționate la articolele 50 și 51, criterii privind lizibilitatea în plus față de cele menționate la alineatul (2) din prezentul articol.

(5) În scopul atingerii obiectivelor prezentului regulament, Comisia, împreună cu părțile interesate și organizațiile de consumatori vizate, stabilește, prin intermediul actelor delegate, în conformitate cu articolul 49 și sub rezerva condițiilor menționate la articolele 50 și 51, norme obligatorii privind lizibilitatea.

Cu același scop ca cel menționat la primul paragraf, Comisia poate, prin intermediul actelor delegate, în conformitate cu articolul 49 și sub rezerva condițiilor menționate la articolele 50 și 51, să extindă cerințele de la alineatul (6) din prezentul articol la mențiunile obligatorii suplimentare pentru categorii sau tipuri specifice de produse alimentare.

Cu același scop ca cel menționat la primul paragraf, Comisia poate, prin intermediul actelor delegate, în conformitate cu articolul 49 și sub rezerva condițiilor menționate la articolele 50 și 51, să extindă cerințele de la alineatul (6) din prezentul articol la mențiunile obligatorii suplimentare pentru categorii sau tipuri specifice de produse alimentare.

 

 

Amendamentul    48

Poziția Consiliului

Articolul 13 – alineatul 6

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(6)Mențiunile prevăzute la articolul 9 alineatul (1), literele (a), (e), (f) și (k) figurează în același câmp vizual.

(6)Mențiunile prevăzute la articolul 9 alineatul (1), literele (a), (e) și (k) figurează în același câmp vizual.

 

Amendamentul    49

Poziția Consiliului

Articolul 13 – alineatul 7

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(7) Dispozițiile alineatului (6) din prezentul articol nu se aplică în cazurile menționate la articolul 16 alineatele (1) și (2).

(7) Dispozițiile alineatului (6) din prezentul articol nu se aplică în cazurile menționate la articolul 16 alineatele (1) și (2). Dispoziții naționale specifice pot fi adoptate pentru astfel de ambalaje sau recipiente, în cazul statelor membre care au mai mult de o limbă oficială.

 

 

Amendamentul    50

Poziția Consiliului

Articolul 15 – alineatul 2a (nou)

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

 

2a. Produsele alimentare vândute în regim „duty-free” pot fi comercializate doar cu informațiile în limba engleză.

 

Amendamentul    51

Poziția Consiliului

Articolul 16 – alineatul 1

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(1) În cazul buteliilor de sticlă destinate reutilizării, care au un marcaj indelebil și care, prin urmare, nu poartă nici etichetă, nici inel, nici manșetă, sunt obligatorii numai mențiunile prevăzute la articolul 9 alineatul (1) literele (a), (c), (e), (f) și (l).

(1) În cazul buteliilor de sticlă destinate reutilizării, care au un marcaj indelebil și care, prin urmare, nu poartă nici etichetă, nici inel, nici manșetă, sunt obligatorii numai mențiunile prevăzute la articolul 9 alineatul (1) literele (a), (c), (e) și (f).

Justificare

A se vedea amendamentul 124 din poziția Parlamentului în primă lectură.

 

Amendamentul    52

Poziția Consiliului

Articolul 16 – alineatul 2

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(2) În cazul ambalajelor sau al recipientelor la care cea mai mare față prezintă o suprafață mai mică de 10 cm2, numai mențiunile prevăzute la articolul 9 alineatul (1) literele (a), (c), (e), (f) sunt obligatorii pe ambalaj sau pe etichetă. Mențiunile prevăzute la articolul 9 alineatul (1) litera (b) sunt furnizate prin alte mijloace sau sunt puse la dispoziție la cererea consumatorului.

(2) În cazul ambalajelor sau al recipientelor la care cea mai mare față care se poate imprima are o suprafață mai mică de 80 cm2, numai mențiunile prevăzute la articolul 9 alineatul (1) literele (a), (c), (e), (f) sunt obligatorii pe ambalaj sau pe etichetă. Sunt posibile mențiuni suplimentare pe ambalaj, pe bază voluntară. Mențiunile prevăzute la articolul 9 alineatul (1) litera (b) sunt furnizate prin alte mijloace sau sunt puse la dispoziție la cererea consumatorului.

Justificare

Cea mai mare față care poate fi imprimată este cea mai mare suprafață unică a ambalajului care se poate imprima. În cazul etichetelor, cea mai mare față imprimabilă este cea mai mare etichetă disponibilă pentru ambalajul individual. În cazul în care cea mai mare față care se poate imprima este de 80 cm² sau mai puțin și nu este suficient spațiu pentru dimensiunea recomandată a caracterelor (înălțimea literei mici x), ar trebui să se evidențieze anumite aspecte, cum ar fi culoarea și contrastul textului, tipul caracterelor, de exemplu cele ușor lizibile (sans serif), utilizarea caracterelor aldine și cursive, dacă este cazul, dispunerea textului, gradul de concizie și claritate a mesajului.

 

Amendamentul    53

Poziția Consiliului

Articolul 16 – alineatul 4 – paragraful 1

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(4) Fără a aduce atingere altor dispoziții ale Uniunii care prevăd o listă a ingredientelor sau o declarație nutrițională obligatorie, mențiunile de la articolul 9 alineatul (1) literele (b) și (l) nu sunt obligatorii pentru:

(4) Fără a aduce atingere altor dispoziții ale Uniunii care prevăd o listă a ingredientelor sau o declarație nutrițională obligatorie, mențiunile de la articolul 9 alineatul (1) literele (b) și (l) nu sunt obligatorii pentru băuturile care conțin alcool;

(a) vinurile reglementate de anexa XIb la Regulamentul (CE) nr. 1234/2007,

 

(b)produsele reglementate de Regulamentul (CEE) nr. 1601/91;

 

(c) băuturile similare celor menționate la literele (a) și (b) de la prezentul alineat, care conțin mai mult de 1,2 % alcool în volum, obținute prin fermentarea fructelor sau legumelor;

 

(d) hidromel;

 

(e)toate tipurile de bere; precum și

 

f) băuturile spirtoase, astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 110/2008.

 

 

Amendamentul    54

Poziția Consiliului

Articolul 16 – alineatul 4 – paragrafele 2 şi 3

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

Până la …*, Comisia întocmește un raport privind aplicarea articolului 18 și a articolului 29 alineatul (1) în cazul produselor menționate la prezentul alineat și în care abordează chestiunea exceptării unor categorii de băuturi în special de obligația de a fi însoțite de informații privind valoarea energetică și motivele care ar justifica eventualele exceptări, ținând seama de nevoia de a asigura coerența cu alte politici relevante ale Uniunii.

După …*, Comisia întocmește un raport, cuprinzând o definiție a băuturilor de tip „alcopop”, privind aplicarea articolului 18 și a articolului 29 alineatul (1) în cazul produselor menționate la prezentul alineat și în care abordează chestiunea includerii în viitor a băuturilor alcoolice, în special în ceea ce privește obligația de a fi însoțite de informații privind valoarea energetică și motivele care ar justifica eventualele exceptări, ținând seama de nevoia de a asigura coerența cu alte politici relevante ale Uniunii.

Comisia poate alătura raportului respectiv o propunere legislativă care să stabilească norme pentru o listă a ingredientelor sau o declarație nutrițională obligatorie pentru aceste produse.

Comisia alătură raportului respectiv o propunere legislativă, dacă este cazul, care să stabilească norme pentru o listă a ingredientelor sau o declarație nutrițională obligatorie pentru aceste produse.

* JO: a se introduce data: cinci ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament.

* JO: a se introduce data: doi ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament.

 

Amendamentul    55

Poziția Consiliului

Articolul 19 – alineatul 2

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(2) Pentru a ține seama de relevanța pentru consumatori a unei liste a ingredientelor pentru anumite tipuri sau categorii de produse alimentare, Comisia poate, în cazuri excepționale, prin intermediul unor acte delegate, în conformitate cu articolul 49 și în condițiile prevăzute la articolele 50 și 51, să completeze dispozițiile de la alineatul (1) din prezentul articol, cu condiția ca omisiunile să nu determine o informare neadecvată a consumatorului final și a restaurațiilor colective.

(2) Pentru a ține seama de relevanța pentru consumatori a unei liste a ingredientelor pentru anumite tipuri sau categorii de produse alimentare, Comisia poate, în cazuri excepționale, prin intermediul unor acte delegate, în conformitate cu articolul 49, să completeze dispozițiile de la alineatul (1) din prezentul articol, cu condiția ca omisiunile să nu determine o informare neadecvată a consumatorului final și a restaurațiilor colective.

 

 

Amendamentul    56

Poziția Consiliului

Articolul 21 – alineatul 1

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(1)Fără a aduce atingere normelor adoptate în temeiul articolului 42 alineatul (2), mențiunile la care se face referire la articolul 9 alineatul (1) litera (c) sunt incluse în lista ingredientelor, în conformitate cu normele prevăzute la articolul 18 alineatul (1), făcându-se referire în mod clar la numele substanței sau produsului, enumerate în anexa II.

(1)Fără a aduce atingere normelor adoptate în temeiul articolului 42 alineatul (2), mențiunile la care se face referire la articolul 9 alineatul (1) litera (c) sunt specificate ca atare în apropierea listei de ingrediente, în modul următor: „conține (numele substanței sau produsului)”, conform listei de la anexa II.

În lipsa unei liste a ingredientelor, reprezentarea mențiunilor la care se face referire la articolul 9 alineatul (1) litera (c) include cuvântul „conține” urmat de numele substanței sau produsului, enumerate în anexa II.

 

În cazul în care mai multe ingrediente sau mai mulți adjuvanți tehnologici ai unui produs alimentar provin dintr-o singură substanță sau dintr-un singur produs enumerat în anexa II, indicațiile de pe etichetă clarifică acest fapt în cazul fiecărui ingredient sau adjuvant tehnologic în cauză.

 

Includerea mențiunilor la care se face referire la articolul 9 alineatul (1) litera (c) nu este obligatorie în cazurile în care numele produsului alimentar face referire în mod clar la substanța sau produsul în cauză.

 

 

Amendamentul    57

Poziția Consiliului

Articolul 21 – alineatul 2

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(2) Pentru a asigura o mai bună informare a consumatorilor și pentru a ține seama de cele mai recente progrese științifice și informații tehnice, Comisia reexaminează sistematic și, după caz, actualizează lista din anexa II prin intermediul actelor delegate, în conformitate cu articolul 49 și sub rezerva condițiilor de la articolele 50, 51 și 52.

(2) Pentru a asigura o mai bună informare a consumatorilor și pentru a ține seama de cele mai recente progrese științifice și cunoștințe tehnice, Comisia reexaminează sistematic și, după caz, actualizează lista din anexa II prin intermediul actelor delegate, în conformitate cu articolul 49.

 

În cazul în care există motive de urgență absolută, procedura prevăzută la articolul 52 se aplică actelor delegate adoptate în conformitate cu prezentul articol.

 

Amendamentul    58

Poziția Consiliului

Articolul 23 – alineatul 2

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(2) Pentru a asigura o mai bună înțelegere de către consumatori a informațiilor referitoare la produsele alimentare care figurează pe etichetă, Comisia poate stabili, pentru anumite produse alimentare specificate, prin intermediul unor acte delegate, în conformitate cu articolul 49 și în condițiile prevăzute la articolele 50 și 51, o modalitate de exprimare a cantității nete diferită de cea menționată la alineatul (1) din prezentul articol.

(2) Pentru a asigura o mai bună înțelegere de către consumatori a informațiilor referitoare la produsele alimentare care figurează pe etichetă, Comisia poate stabili, pentru anumite produse alimentare specificate, prin intermediul unor acte delegate, în conformitate cu articolul 49, o modalitate de exprimare a cantității nete diferită de cea menționată la alineatul (1) din prezentul articol.

 

Amendamentul    59

Poziția Consiliului

Articolul 24 – titlu

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

Data durabilității minimale și data limită de consum

Data durabilității minimale, data limită de consum și data primei congelări în cazul cărnii neprocesate, a cărnii de pasăre de curte și a peștelui

 

Amendamentul    60

Poziția Consiliului

Articolul 24 – alineatul 3

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(3) Pentru a asigura o aplicare uniformă a modalității de indicare a datei durabilității minimale, menționată la punctul 1 litera (c) din anexa X, Comisia poate adopta, în conformitate cu procedura de reglementare menționată la articolul 46 alineatul (2), norme de punere în aplicare în acest sens.

(3) Pentru a asigura o aplicare uniformă a modalității de indicare a datei durabilității minimale, menționată la punctul 1 litera (c) din anexa X, Comisia poate adopta, în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 46 alineatul (2), acte de punere în aplicare în care sunt stabilite norme de punere în aplicare în acest sens.

 

 

Amendamentul    61

Poziția Consiliului

Articolul 25

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(1) Prezentul articol se aplică fără a aduce atingere cerințelor de etichetare stabilite prin dispoziții specifice ale Uniunii, în special prin Regulamentul (CE) nr. 509/2006 al Consiliului din 20 martie 2006 privind specialitățile tradiționale garantate din produse agricole și alimentare1 și Regulamentul (CE) nr. 510/2006 din 20 martie 2006 privind protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare2.

(1) Prezentul articol se aplică fără a aduce atingere cerințelor de etichetare stabilite prin dispoziții specifice ale Uniunii, în special prin Regulamentul (CE) nr. 509/2006 al Consiliului din 20 martie 2006 privind specialitățile tradiționale garantate din produse agricole și alimentare1 și Regulamentul (CE) nr. 510/2006 din 20 martie 2006 privind protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare2.

1 JO L 93, 31.03.06, p. 1.

1 JO L 93, 31.03.06, p. 1.

2 JO L 93, 31.03.06, p. 12.

2 JO L 93, 31.03.06, p. 12.

(2) Mențiunile privind țara de origine sau locul de proveniență sunt obligatorii:

(2) Mențiunile privind țara sau locul de proveniență sunt obligatorii:

(a) în cazul în care lipsa acestor informații ar putea induce consumatorul în eroare în ceea ce privește adevărata țară de origine sau adevăratul loc de proveniență a produsului alimentar, în special dacă informațiile care însoțesc produsul alimentar sau eticheta în ansamblul ei ar sugera în alt fel că produsul are o altă țară de origine sau un alt loc de proveniență;

(a) în cazul în care lipsa acestor informații ar putea induce consumatorul în eroare în ceea ce privește adevărata țară sau adevăratul loc de proveniență a produsului alimentar, în special dacă informațiile care însoțesc produsul alimentar sau eticheta în ansamblul ei ar sugera în alt fel că produsul are o altă țară sau un alt loc de proveniență;

(b) pentru tipurile de carne care se încadrează la codurilor din Nomenclatura Combinată („NC”) enumerate în anexa XI. Aplicarea dispozițiilor de la prezenta literă face obiectul adoptării normelor de aplicare menționate la alineatul (6).

(b) pentru toate tipurile de carne și de carne de pasăre;

 

­– pentru lapte și produse lactate;

 

– pentru fructele și legumele proaspete;

 

– pentru alte produse cu un singur ingredient;

 

– carne, carne de pasăre și pește, atunci când se utilizează ca ingrediente în produsele procesate.

 

În cazul cărnii și al cărnii de pasăre, țara sau locul de proveniență pot fi indicate ca un singur loc numai atunci când animalele s-au născut, au fost crescute și sacrificate în aceeași țară sau în același loc. În alte cazuri, se furnizează informații privind fiecare din locurile diferite de naștere, de creștere sau de sacrificare.

 

 

 

Aplicarea dispozițiilor de la prezenta literă face obiectul adoptării normelor de aplicare menționate la alineatul (6).

(3) În cazul în care se indică țara de origine sau locul de proveniență a produsului și aceasta (acesta) nu este aceeași (același) cu țara de origine sau locul de proveniență a ingredientului primar:

(3) În cazul în care se indică țara de origine sau locul de proveniență a produsului și aceasta (acesta) nu este aceeași (același) cu țara de origine sau locul de proveniență a ingredientului primar:

(a) se indică de asemenea țara de origine sau locul de proveniență a ingredientului(ingredientelor) primar(e); or

(a) se indică de asemenea țara de origine sau locul de proveniență a ingredientului(ingredientelor) primar(e); or

(b) se indică faptul că țara de origine sau locul de proveniență a ingredientului(ingredientelor) primar(e) diferă de țara de origine sau locul de proveniență a produsului alimentar.

(b) se indică faptul că țara de origine sau locul de proveniență a ingredientului(ingredientelor) primar(e) diferă de țara de origine sau locul de proveniență a produsului alimentar.

Aplicarea dispozițiilor de la prezentul alineat face obiectul adoptării normelor de aplicare menționate la alineatul (6).

Aplicarea dispozițiilor de la prezentul alineat face obiectul adoptării normelor de aplicare menționate la alineatul (6).

(4) În termen de cinci ani de la punerea în aplicare a dispozițiilor de la alineatul (2) litera (b), Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport pentru a evalua indicarea obligatorie pe etichetă a țării de origine sau a locului de proveniență ale produselor menționate la litera respectivă.

(4) În termen de cinci ani de la data aplicării prezentului regulament, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind stadiul implementării dispozițiilor referitoare la indicarea obligatorie pe etichetă a țării sau a locului de proveniență ale produselor menționate la litera (b) de la alineatul (2).

(5) Până la …*, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului rapoarte privind indicarea obligatorie a țării de origine sau a locului de proveniență pentru:

Comisia poate alătura raportului respectiv propuneri de modificare a dispozițiilor relevante ale Uniunii.

(a) alte tipuri de carne decât carnea de vită și mânzat și decât cele menționate la alineatul (2) litera (b);

 

(b) lapte;

 

(c) laptele utilizat ca ingredient în produsele lactate;

 

(d) carnea utilizată ca ingredient;

 

(e) produsele alimentare neprelucrate;

 

(f) produsele dintr-un singur ingredient;

 

(g) ingrediente care reprezintă mai mult de 50% dintr-un produs alimentar.

 

Rapoartele menționate iau în considerare nevoia de informare a consumatorului, fezabilitatea măsurii privind indicarea obligatorie menționată la primul paragraf, precum și analiza costurilor și beneficiilor rezultate din introducerea unor astfel de măsuri, inclusiv impactul juridic asupra pieței interne și impactul asupra comerțului internațional.

 

Comisia poate însoți rapoartele respective de propuneri de modificare a dispozițiilor relevante ale Uniunii.

 

* OJ: JO, a se introduce data: trei ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

 

 

(5a) Indicarea denumirii sau a adresei operatorului din sectorul alimentar pe etichetă nu reprezintă o indicare a țării sau a locului de proveniență a produsului alimentar respectiv.

(6) Până la …*, Comisia adoptă, în conformitate cu procedura de reglementare menționată la articolul 46 alineatul (2), normele de aplicare privind aplicarea alineatului (2) litera (b) și a alineatului (3) din prezentul articol.

(6) Până la ..., Comisia adoptă, prin intermediul unor acte delegate, în conformitate cu articolul 49, normele de aplicare privind aplicarea alineatelor (2) și (3) din prezentul articol.

* JO: a se introduce data: doi ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament.

În cazul în care există motive de urgență absolută, procedura prevăzută la articolul 52 se aplică actelor delegate adoptate în conformitate cu prezentul articol.

 

* JO: a se introduce data: doi ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament.

Justificare

A se vedea amendamentele 101 și 328 din poziția Parlamentului în primă lectură.

 

Amendamentul    62

Poziția Consiliului

Articolul 26 – alineatul 1

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(1) Instrucțiunile de utilizare a unui produs alimentar sunt indicate astfel încât să permită o utilizare corespunzătoare a respectivului produs alimentar.

(1) Instrucțiunile de utilizare a unui produs alimentar sunt indicate astfel încât să permită o utilizare corespunzătoare a respectivului produs alimentar. Dacă este cazul, se oferă instrucțiuni privind condițiile de refrigerare și de păstrare, precum și termenul-limită de consum după deschiderea ambalajului.

 

Amendamentul    63

Poziția Consiliului

Articolul 26 – alineatul 2

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(2) Comisia poate adopta, conform procedurii de reglementare menționate la articolul 46 alineatul (2), norme detaliate de punere în aplicare a dispozițiilor alineatului (1) din prezentul articol în cazul anumitor produse alimentare.

(2) Comisia poate adopta, conform procedurii de examinare menționate la articolul 46 alineatul (2), acte de punere în aplicare în care sunt stabilite norme detaliate de punere în aplicare a dispozițiilor alineatului (1) din prezentul articol în cazul anumitor produse alimentare.

 

Amendamentul    64

Poziția Consiliului

Articolul 29 – alineatul 1 – paragraful 1 – litera b

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(b) cantitatea de grăsimi, acizi grași saturați, glucide, zaharuri, proteine și sare.

(b) cantitatea de lipide, acizi grași saturați, zaharuri și sare;

Justificare

Aceste substanțe nutritive și valoarea energetică sunt cele mai importante pentru consumatori și trebuie, prin urmare, plasate pe partea din față a ambalajului.

Amendamentul    65

Poziția Consiliului

Articolul 29 – alineatul 1 – paragraful 1 – litera ba (nouă)

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

 

(ba) cantitatea de proteine, glucide și acizi grași trans;

Justificare

Aceste substanțe nutritive sunt importante pentru consumatori și trebuie, prin urmare, să fie indicate în mod obligatoriu pe partea din spate a ambalajului.

 

Amendamentul    66

Poziția Consiliului

Articolul 29 – alineatul 2

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(2) Conținutul declarației nutriționale obligatorii menționate la alineatul (1) poate fi completat cu indicarea cantităților unuia sau mai multor elemente dintre următoarele:

(2) Conținutul declarației nutriționale obligatorii menționate la alineatul (1) poate fi completat cu indicarea cantităților unuia sau mai multor elemente dintre următoarele, astfel cum se definește în anexa I:

(a) acizi grași trans;

eliminat

(b) acizi grași mononesaturați;

(b)  acizi grași mononesaturați;

(c) acizi grași polinesaturați;

(c)  acizi grași polinesaturați;

(d) polioli;

(d)  polioli;

(e) amidon;

(e)  amidon;

(f) fibre;

(f)  fibre;

 

(fa) colesterol;

 

(fa) sodiu;

 

(fb) noi tipuri de zaharuri;

(g) oricare dintre vitaminele sau mineralele menționate în partea A punctul 1 din anexa XIII și prezente în cantități semnificative, astfel cum sunt definite în partea A punctul 2 din anexa XIII.

(g) oricare dintre vitaminele sau mineralele menționate în partea A punctul 1 din anexa XIII și prezente în cantități semnificative, astfel cum sunt definite în partea A punctul 2 din anexa XIII.

 

Amendamentul    67

Poziția Consiliului

Articolul 30 – alineatul 2

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(2) Comisia poate adopta, prin intermediul unor acte delegate, în conformitate cu articolul 49 și în condițiile prevăzute la articolele 50 și 51, factorii de conversie menționați în partea A punctul 1 din anexa XIII, care să permită un calcul mai exact al conținutului de vitamine și minerale în produsele alimentare. Factorii de conversie respectivi se adaugă la anexa XIV.

(2) Comisia poate adopta, prin intermediul unor acte delegate, în conformitate cu articolul 49, factorii de conversie pentru vitaminele și mineralele menționate în anexa XIII partea A punctul 1 pentru a calcula mai exact conținutul de astfel de vitamine și minerale în produsele alimentare. Factorii de conversie respectivi se adaugă la anexa XIV.

 

Amendamentul    68

Poziția Consiliului

Articolul 30 – alineatul 3

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(3) Valoarea energetică și cantitățile de nutrienți menționate la articolul 29 alineatele (1)-(5) se referă la produsele alimentare așa cum sunt vândute.

(3) Valoarea energetică și cantitățile de nutrienți menționate la articolul 29 alineatele (1) și (2) se referă la produsele alimentare așa cum sunt vândute.

După caz, se pot furniza informații cu privire la produsul alimentar după preparare, cu condiția să fie oferite instrucțiuni de preparare suficient de detaliate, iar informațiile să se refere la produsul alimentar gata pentru consum.

După caz, se pot furniza informații cu privire la produsul alimentar după preparare, cu condiția să fie oferite instrucțiuni de preparare suficient de detaliate, iar informațiile să se refere la produsul alimentar gata pentru consum.

 

Amendamentul    69

Poziția Consiliului

Articolul 30 – alineatul 4 – paragraful 2

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

În conformitate cu procedura de reglementare menționată la articolul 46 alineatul (2), Comisia poate adopta norme detaliate pentru punerea în aplicare uniformă a prezentului alineat în ceea ce privește precizia valorilor declarate, precum diferențele dintre valorile declarate și cele stabilite în cursul controalelor oficiale.

În conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 46 alineatul (2), Comisia poate adopta acte de punere în aplicare în care sunt stabilite norme detaliate pentru punerea în aplicare uniformă a prezentului alineat în ceea ce privește precizia valorilor declarate, precum diferențele dintre valorile declarate și cele stabilite în cursul controalelor oficiale.

 

Amendamentul    70

Poziția Consiliului

Articolul 31 – alineatul 1

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(1)Valoarea energetică și cantitatea de nutrienți menționate la articolul 29 alineatele (1) - (5) sunt exprimate în unitățile de măsură prevăzute în anexa XV.

(1) Valoarea energetică și cantitatea de nutrienți menționate la articolul 29 alineatele (1) și (2) sunt exprimate în unități de măsură prevăzute în anexa XV.

 

Amendamentul    71

Poziția Consiliului

Articolul 31 – alineatul 2

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(2) Valoarea energetică și cantitatea de nutrienți menționate la articolul 29 alineatele (1)-(5) se exprimă la 100 g sau la 100 ml.

(2) „Declarația nutrițională obligatorie de pe partea din spate a ambalajului” include valoarea energetică în kcal și toți nutrienții a căror afișare este obligatorie, menționați la articolul 29 alineatul (1), și, dacă este cazul, nutrienții a căror afișare este voluntară, menționați la articolul 29 alineatul (2),

 

Informațiile sunt menționate, dacă este cazul, în ordinea prezentării prevăzută în anexa XV, atât pentru 100 g/ml, cât și pe porție.

 

Informațiile sunt menționate sub formă de tabel, cu numerele aliniate.

Justificare

Prima lectură – amendamentul 313.

 

Amendamentul    72

Poziția Consiliului

Articolul 31 – alineatul 4

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(4) În plus față de forma de exprimare menționată la alineatul (2) din prezentul articol, valoarea energetică și cantitățile de nutrienți menționate la articolul 29 alineatele (1), (3), (4) și (5) pot fi exprimate, după caz, ca procent din consumul de referință stabilit în partea B din anexa XIII pentru 100 g sau 100 ml.

(4) În plus față de forma de exprimare menționată la alineatul (2) din prezentul articol, valoarea energetică și cantitățile de nutrienți menționate la articolul 29 alineatele (1) și (2) pot fi exprimate, după caz, ca procent din consumul de referință stabilit în partea B din anexa XIII pentru 100 g sau 100 ml.

 

 

Amendamentul    73

Poziția Consiliului

Articolul 31 – alineatul 4a (nou)

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

 

(4a) În cazul în care se fac mențiuni în conformitate cu articolul 4, se introduce următoarea completare în imediata apropriere: „Necesarul zilnic mediu al unei femei de vârstă mijlocie. Necesarul dumneavoastră zilnic poate fi diferit de acesta.”

 

Amendamentul    74

Poziția Consiliului

Articolul 32 – alineatul 1

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(1) În următoarele cazuri, valoarea energetică și cantitățile de nutrienți menționate la articolul 29 alineatele (1)-(5) pot fi exprimate per porție și/sau per unitate de consum ușor identificabilă(e) de către consumator, cu condiția marcării pe etichetă a cantității corespunzătoare porției sau a unității de consum utilizate și cu condiția să fie precizat numărul de porții sau de unități conținute în ambalaj:

(1) În următoarele cazuri, valoarea energetică și cantitățile de nutrienți menționate la articolul 29 alineatele (1) și (2) pot fi exprimate per porție și/sau per unitate de consum ușor identificabilă(e) de către consumator, cu condiția marcării pe etichetă a cantității corespunzătoare porției sau a unității de consum utilizate și cu condiția să fie precizat numărul de porții sau de unități conținute în ambalaj:

(a) în plus față de forma de exprimare la 100 g sau la 100 ml menționată la articolul 31 alineatul (2);

(a) în plus față de forma de exprimare la 100 g sau la 100 ml menționată la articolul 31 alineatul (2);

(b) în plus față de forma de exprimare la 100 g sau la 100 ml menționată la articolul 31 alineatul (3) privind cantitățile de vitamine și minerale;

(b) în plus față de forma de exprimare la 100 g sau la 100 ml menționată la articolul 31 alineatul (3) privind cantitățile de vitamine și minerale;

(c) în plus sau în loc de forma de exprimare la 100 g sau la 100 ml menționată la articolul 31 alineatul (4).

(c) în plus față de forma de exprimare la 100 g sau la 100 ml menționată la articolul 31 alineatul (4).

 

Amendamentul    75

Poziția Consiliului

Articolul 32 – alineatul 2

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(2) Prin derogare de la articolul 31 alineatul (2), în cazurile menționate la articolul 29 alineatele (3), (4) și (5), valoarea energetică și cantitatea de nutrienți și/sau procentul din consumul de referință stabilit(e) în partea B din anexa XIII pot fi exprimate numai per porție sau numai per unitate de consum.

eliminat

 

 

Amendamentul    76

Poziția Consiliului

Articolul 32 – alineatul 4

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(4) Pentru a asigura o aplicare uniformă a exprimării declarației nutriționale per porție sau per unitate de consum și pentru a asigura o bază de comparație uniformă pentru consumator, Comisia poate, ținând seama de comportamentul real de consum al consumatorilor, precum și de recomandările dietetice, să adopte norme privind exprimarea per porție sau per unitate de consum pentru anumite categorii de produse alimentare, în conformitate cu procedura de reglementare prevăzută la articolul 46 alineatul (2).

(4) Pentru a asigura o aplicare uniformă a exprimării declarației nutriționale pe porție sau pe unitate de consum și pentru a asigura o bază de comparație uniformă pentru consumator, Comisia adoptă, prin acte de punere în aplicare și ținând seama de comportamentul real de consum al consumatorilor, precum și de recomandările privind regimul alimentar, norme privind exprimarea pe porție sau pe unitate de consum pentru anumite categorii de produse alimentare, în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 46 alineatul (2).

 

 

 

Amendamentul    77

Poziția Consiliului

Articolul 33 – alineatul 2

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(2) Mențiunile la care se face referire la articolul 29 alineatele (1) și (2) sunt prezentate, în funcție de spațiul disponibil, sub formă de tabel, cu numerele aliniate. În cazul în care spațiul nu permite, declarația este prezentată în format liniar.

(2) Mențiunile la care se face referire la articolul 29 alineatele (1) și (2) sunt prezentate pe partea din spate a ambalajului, în funcție de spațiul disponibil, sub formă de tabel, cu numerele aliniate. În cazul în care spațiul nu permite, declarația este prezentată în format liniar și, după caz, în ordinea de prezentare prevăzută în anexa XV.

 

Amendamentul    78

Poziția Consiliului

Articolul 33 – alineatul 2b (nou)

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

 

(2b) Punctul 2a al prezentului articol nu se aplică în cazul ambalajelor pentru cadouri.

 

Amendamentul    79

Poziția Consiliului

Articolul 33 – alineatul 3

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(3) Mențiunile la care se face referire la articolul 29 alineatul (3) pot fi prezentate grupat:

(3) În cazul în care pe eticheta unui aliment preambalat se regăsește declarația nutrițională obligatorie prevăzută la articolul 29, alineatul (1), informațiile cu privire la valoarea energetică se repetă în colțul din dreapta jos pe partea frontală a ambalajului per 100 g/ml sau per porție, încadrate de un chenar: În plus, informațiile respective pot fi prezentate în același mod pe porție.

 

Cantitățile de lipide, acizi grași saturați, lipide și sare exprimate per 100 g/ml sau per porție pot fi repetate:

(a) într-un câmp vizual diferit de cel la care se face referire la alineatul (1) din prezentul articol; precum și

(a) într-un câmp vizual diferit de cel la care se face referire la alineatul (1) din prezentul articol; precum și

(b) într-un format diferit de cel precizat la alineatul (2) din prezentul articol.

(b) într-un format diferit de cel precizat la alineatul (2) din prezentul articol.

 

 

 

Amendamentul    80

Poziția Consiliului

Articolul 33 – alineatul 5 – paragraful 2

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

Pentru a asigura o aplicare uniformă a prezentului alineat, Comisia poate adopta, în conformitate cu procedura de reglementare menționată la articolul 46 alineatul (2), norme referitoare la valoarea energetică și la cantitățile de nutrienți menționate la articolul 29 alineatele (1)-(5) care pot fi considerate neglijabile.

Pentru a asigura o aplicare uniformă a prezentului alineat, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, Comisia poate adopta, în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 46 alineatul (2), norme referitoare la valoarea energetică și la cantitățile de nutrienți menționate la articolul 29 alineatele (1) și (2) care pot fi considerate neglijabile.

 

 

Amendamentul    81

Poziția Consiliului

Articolul 34 – alineatul 1

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(1) În plus față de formele de exprimare menționate la articolul 31 alineatele (2) și (4) și la articolul 32 și față de prezentarea menționată la articolul 33 alineatul (2), valoarea energetică și cantitatea de nutrienți menționate la articolul 29 alineatele (1)-(5) pot fi exprimate în alte moduri și/sau prezentate utilizând reprezentări grafice sau simboluri în plus față de cuvinte sau cifre, cu condiția să fie respectate următoarele cerințe:

(1) În plus față de formele de exprimare menționate la articolul 31 alineatele (2) și (4) și la articolul 32 și față de prezentarea menționată la articolul 33 alineatul (2), valoarea energetică și cantitatea de nutrienți menționate la articolul 29 alineatele (1 ) și (2) pot fi exprimate în alte moduri și/sau prezentate utilizând reprezentări grafice sau simboluri în plus față de cuvinte sau cifre, cu condiția să fie respectate următoarele cerințe:

(a) să nu inducă în eroare consumatorul, astfel cum se specifică la articolul 7;

(a) să fie bazate pe cercetări valabile, independente și să nu inducă în eroare consumatorul, astfel cum se specifică la articolul 7;

 

(aa) crearea lor este rezultatul unor consultări de amploare cu toate grupurile de părțile interesate;

(b) să vizeze facilitarea înțelegerii de către consumator a contribuției sau a importanței produsului alimentar pentru valoarea energetică și conținutul de nutrienți corespunzătoare unui regim alimentar;

(b) să vizeze facilitarea înțelegerii de către consumator a contribuției sau a importanței produsului alimentar pentru valoarea energetică și conținutul de nutrienți corespunzătoare unui regim alimentar;

(c) să fie sprijinite de elemente care să dovedească înțelegerea de către consumatorul mediu a unor astfel de forme de exprimare sau de prezentare; precum și

(c) să fie sprijinite de elemente independente care să dovedească înțelegerea de către consumatori a unor astfel de forme de exprimare sau de prezentare; precum și

(d) în cazul altor forme de exprimare, acestea să se bazeze fie pe consumul armonizat de referință fie, în absența acestuia, pe recomandările științifice general acceptate privind valoarea energetică și aporturile de nutrienți.

(d) în cazul altor forme de exprimare, acestea să se bazeze fie pe consumul armonizat de referință din partea B din anexa XIII fie, în absența acestuia, pe recomandările științifice general acceptate privind valoarea energetică și aporturile de nutrienți.

 

(da) să fie obiective și nediscriminatorii;

 

(db) aplicarea lor să nu creeze obstacole în calea liberei circulații a bunurilor.

 

 

Amendamentul    82

Poziția Consiliului

Articolul 34 – alineatul 2a (nou)

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

 

(2a) În cazul în care declarația nutrițională este obligatorie pentru produsele alimentare care figurează în anexa V din cauza unei mențiuni nutriționale sau de sănătate, declarația nutrițională sau o parte a acesteia nu trebuie să apară în câmpul vizual principal.

Justificare

Produsele alimentare care figurează în anexa IV sunt exceptate de la declarația nutrițională, deoarece nu conțin cantități semnificative de nutrienți. Totuși, conform articolului 7 din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, orice produs alimentar, chiar și cele menționate în anexa V, se supun obligației de declarație nutrițională atunci când cuprind mențiuni nutriționale sau de sănătate. Prezentarea declarației sau a unei părți a acesteia în câmpul vizual principal nu este posibilă pe ambalajele mici. Când cuprind mențiuni nutriționale sau de sănătate, produsele menționate la anexa V ar trebui exceptate, așadar, de la această obligație.

 

Amendamentul    83

Poziția Consiliului

Articolul 34 – alineatul 3 – paragraful 2

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

Pentru a facilita monitorizarea utilizării unor astfel de forme suplimentare de exprimare sau de prezentare, statele membre le pot solicita operatorilor din sectorul alimentar care introduc pe piața națională produse alimentare care poartă astfel de informații să notifice autorității competente utilizarea unei forme suplimentare de exprimare sau de prezentare, precum și să furnizeze justificările relevante referitoare la îndeplinirea cerințelor prevăzute la alineatul (1) literele (a) - (d). În astfel de cazuri, se pot solicita, de asemenea, informații privind încetarea utilizării unor astfel de forme suplimentare de exprimare sau de prezentare.

Pentru a facilita monitorizarea utilizării și a impactului unor astfel de forme suplimentare de exprimare sau de prezentare, statele membre solicită operatorilor din sectorul alimentar care introduc pe piața națională produse alimentare care poartă astfel de informații să notifice autorității competente utilizarea unei forme suplimentare de exprimare sau de prezentare, precum și să furnizeze justificările relevante referitoare la îndeplinirea cerințelor prevăzute la alineatul (1) literele (a) - (d). În astfel de cazuri, se solicită, de asemenea, informații privind încetarea utilizării unor astfel de forme suplimentare de exprimare sau de prezentare.

 

Amendamentul    84

Poziția Consiliului

Articolul 34 – alineatul 5

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(5) Ținând seama de experiența dobândită, până la …*, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind utilizarea unor forme suplimentare de exprimare și prezentare, impactul acestora asupra pieței interne și oportunitatea unei armonizări suplimentare a acestor forme de exprimare și prezentare. În acest scop, statele membre furnizează Comisiei informații relevante referitoare la utilizarea unor astfel de forme suplimentare de exprimare sau de prezentare pe piață, pe teritoriul lor. Comisia poate alătura acestui raport propuneri de modificare a dispozițiilor relevante ale Uniunii.

(5) Ținând seama de experiența dobândită, până la …*, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind utilizarea unor forme suplimentare de exprimare și prezentare, impactul acestora asupra pieței interne și oportunitatea unei armonizări suplimentare a acestor forme de exprimare și prezentare. În acest scop, statele membre furnizează Comisiei informații relevante referitoare la utilizarea unor astfel de forme suplimentare de exprimare sau de prezentare pe piață, pe teritoriul lor. Comisia poate alătura acestui raport propuneri de modificare a dispozițiilor relevante ale Uniunii.

* JO: a se introduce data: opt ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

* JO: a se introduce data: trei ani de la data aplicării prezentului regulament.

 

Amendamentul    85

Poziția Consiliului

Articolul 34 – alineatul 6

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(6) Pentru a asigura o aplicare uniformă a prezentului articol, în conformitate cu procedura de reglementare menționată la articolul 46 alineatul (2), Comisia adoptă norme detaliate privind punerea în aplicare a alineatelor (1), (3) și (4) din prezentul articol.

(6) Pentru a asigura o aplicare uniformă a prezentului articol, în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 46 alineatul (2), Comisia adoptă acte de punere implementare care stabilesc norme detaliate privind punerea în aplicare a alineatelor (1), (3) și (4) din prezentul articol.

 

Amendamentul    86

Poziția Consiliului

Articolul 35 – alineatul 2a (nou)

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

 

(2a) Termenul „vegetarian” nu se aplică produselor alimentare provenite de la animale care au murit, care au fost sacrificate sau care mor în urma consumării lor sau produselor care sunt fabricate din acestea sau cu ajutorul acestora. Termenul „vegan” nu se aplică produselor alimentare provenite din animale sau din produse animale, inclusiv din animale vii, sau produselor care sunt fabricate din acestea sau cu ajutorul acestora.

Justificare

Poziția PE în primă lectură.

 

Amendamentul    87

Poziția Consiliului

Articolul 35 – alineatul 2a (nou)

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

 

(2a) Pot fi specificate în continuare, în mod facultativ, informații nutriționale suplimentare destinate unor categorii speciale, de exemplu copiii, cu condiția ca valorile de referință specifice utilizate să se bazeze pe date științifice, să nu inducă în eroare consumatorii și să fie în concordanță cu dispozițiile generale ale prezentului regulament.

Justificare

Este mai util să se ofere informații nutriționale folosind valori de referință relevante pentru copii, în produsele destinate lor sau atractive pentru ei.

 

Amendamentul 88

Poziția Consiliului

Articolul 37 – alineatul 1

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(1) În ceea ce privește chestiunile armonizate în mod specific prin prezentul regulament, statele membre nu pot să adopte sau să mențină dispoziții de drept intern, cu excepția cazurilor permise de dreptul Uniunii. Respectivele dispoziții de drept intern nu creează obstacole în ceea ce privește libera circulație a mărfurilor.

(1) În ceea ce privește chestiunile armonizate în mod specific prin prezentul regulament, statele membre nu pot să adopte sau să mențină dispoziții de drept intern, cu excepția cazurilor permise de dreptul Uniunii. Respectivele dispoziții de drept intern nu creează obstacole în ceea ce privește libera circulație a mărfurilor sau discriminări față de produsele alimentare din alte state membre.

 

Amendamentul    89

Poziția Consiliului

Articolul 38 – alineatul 2

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(2) În conformitate cu alineatul (1), statele membre pot introduce dispoziții privind menționarea obligatorie a țării de origine sau a locului de proveniență a produselor alimentare numai atunci când există dovada unei legături între anumite calități ale produsului și originea sau proveniența sa. Odată cu notificarea Comisiei în legătură cu astfel de dispoziții, statele membre oferă dovezi conform cărora majoritatea consumatorilor consideră că furnizarea acestor informații prezintă o importanță deosebită.

eliminat

 

Amendamentul    90

Poziția Consiliului

Articolul 43 – alineatul 2

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(2) Comisia consultă Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală înființat prin articolul 58 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 în cazul în care consideră că o astfel de consultare este utilă sau în cazul în care un stat membru solicită acest lucru.

(2) Comisia consultă Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală înființat prin articolul 58 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 în cazul în care consideră că o astfel de consultare este utilă sau în cazul în care un stat membru solicită acest lucru. Comisia instituie, de asemenea, o procedură oficială de notificare destinată tuturor părților interesate, în conformitate cu dispozițiile Directivei 98/34/CE.

Justificare

După cum s-a convenit în prima lectură a Parlamentului European, o justificare esențială a propunerii de regulament este îmbunătățirea pieței unice și facilitarea liberei circulații a bunurilor. Este recunoscut că legile naționale privind etichetarea pot fragmenta piața unică și că acestea ar trebui adoptate numai în urma efectuării unui proces transparent de control, respectiv același lucru se aplică și în cazul celorlalte propuneri legislative naționale vizând piața internă.

 

Amendamentul    91

Poziția Consiliului

Articolul 43 – alineatul 4

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(4) În cazul în care avizul Comisiei este negativ și înainte de expirarea perioadei menționate la alineatul (3) din prezentul articol, Comisia inițiază procedura de reglementare menționată la articolul 46 alineatul (2) pentru a se stabili dacă măsurile avute în vedere pot fi puse în aplicare, sub rezerva unor modificări corespunzătoare, dacă este necesar.

(4) În cazul în care avizul Comisiei este negativ și înainte de expirarea perioadei menționate la alineatul (3) din prezentul articol, Comisia inițiază procedura de examinare menționată la articolul 46 alineatul (2) pentru a se stabili dacă măsurile avute în vedere pot fi puse în aplicare, sub rezerva unor modificări corespunzătoare, dacă este necesar.

 

Amendamentul    92

Poziția Consiliului

Articolul 44 – alineatul 1

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

Pentru a ținea seama de progresele tehnice, de evoluțiile științifice, de sănătatea consumatorilor sau de necesitatea informării consumatorilor, sub rezerva articolului 10 alineatul (2) și a articolului 21 alineatul (2) referitoare modificarea anexelor II și III, Comisia poate, prin intermediul actelor delegate, în conformitate cu articolul 49 și sub rezerva condițiilor de la articolele 50 și 51, să modifice anexele la prezentul regulament.

Pentru a ținea seama de progresele tehnice, de evoluțiile științifice, de sănătatea consumatorilor sau de necesitatea informării consumatorilor, sub rezerva articolului 10 alineatul (2) și a articolului 21 alineatul (2) referitoare modificarea anexelor II și III, Comisia poate, prin intermediul actelor delegate, în conformitate cu articolul 49, să modifice anexele la prezentul regulament.

 

Amendamentul    93

Poziția Consiliului

Articolul 45 – alineatul 1 – teza introductivă

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(1) Fără a aduce atingere alineatului (2) din prezentul articol, în exercitarea competențelor conferite de prezentul regulament de a adopta măsuri în conformitate cu procedura de reglementare menționată la articolul 46 alineatul (2) sau prin intermediul unor acte delegate, în conformitate cu articolele 49-52, Comisia:

(1) Fără a aduce atingere alineatului (2) din prezentul articol, în exercitarea competențelor conferite de prezentul regulament de a adopta măsuri prin intermediul actelor de punere în aplicare în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 46 alineatul (2) sau prin intermediul unor acte delegate, în conformitate cu articolul 49, Comisia:

 

Amendamentul    94

Poziția Consiliului

Articolul 46 – alineatul 1

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(1) Comisia este asistată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală.

(1) Comisia este asistată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, instituit în temeiul articolului 58 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 178/2002. Comitetul respectiv este un comitet în sensul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.

 

Amendamentul    95

Poziția Consiliului

Articolul 46 – alineatul 2 – paragraful 1

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE, cu respectarea dispozițiilor articolului 8 din decizia menționată anterior.

În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

 

Amendamentul    96

Poziția Consiliului

Articolul 46 – alineatul 2 – paragraful 2

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

Termenul prevăzut la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabilește la trei luni.

eliminat

 

Amendamentul    97

Poziția Consiliului

Articolul 49 – alineatul 1

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(1) Competența de adoptare a actelor delegate menționată la articolul 10 alineatul (2), articolul 12 alineatul (3), articolul 13 alineatul (5), articolul 19 alineatul (2), articolul 21 alineatul (2), articolul 23 alineatul (2), articolul 29 alineatul (6), articolul 30 alineatul (2), articolul 35 alineatul (4) și articolul 44 este conferită Comisiei pentru o perioadă de cinci ani de la …51. Comisia prezintă un raport privind competențele delegate cel târziu cu șase luni înainte de încheierea perioadei de cinci ani. Delegarea competențelor se prelungește automat pentru perioade cu o durată identică, cu excepția cazurilor în care Parlamentul European sau Consiliul o revocă în conformitate cu articolul 50.

(1) Competența de adoptare a actelor delegate este conferită Comisiei în condițiile prevăzute la prezentul articol.

 

(1) Delegarea competențelor menționată la articolul 10 alineatul (2), articolul 12 alineatul (3), articolul 13 alineatul (5), articolul 19 alineatul (2), articolul 21 alineatul (2), articolul 23 alineatul (2), articolul 29 alineatul (6), articolul 30 alineatul (2), articolul 35 alineatul (4) și articolul 44 pentru o perioadă de cinci ani de la …*. Comisia elaborează un raport referitor la competențele delegate cu cel puțin nouă luni înainte de sfârșitul perioadei de cinci ani. Delegarea de competențe se reînnoiește tacit pentru perioade de timp identice, cu excepția cazului în care Parlamentul European sau Consiliul se opune unei astfel de reînnoiri cel târziu cu trei luni înainte de expirarea fiecărei perioade.

 

(1b) Delegarea competențelor menționată la articolul 10 alineatul (2), articolul 12 alineatul (3), articolul 13 alineatul (5), articolul 19 alineatul (2), articolul 21 alineatul (2), articolul 23 alineatul (2), articolul 29 alineatul (6), articolul 30 alineatul (2), articolul 35 alineatul (4) și articolul 44 poate fi revocată în orice moment de Parlamentul European sau de Consiliu. Decizia de revocare pune capăt delegării competențelor specificate în respectiva decizie. Aceasta intră în vigoare în ziua următoare publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau la o dată ulterioară menționată în cuprinsul său. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.

 

Amendamentul    98

Poziția Consiliului

Articolul 49 – alineatul 3

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(3) Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei sub rezerva condițiilor prevăzute la articolele 50 și 51.

(3) Orice act delegat adoptat în conformitate cu articolul 10 alineatul (2), articolul 12 alineatul (3), articolul 13 alineatul (5), articolul 19 alineatul (2), articolul 21 alineatul (2), articolul 23 alineatul (2), articolul 29 alineatul (6), articolul 30 alineatul (2), articolul 35 alineatul (4) și articolul 44 intră în vigoare doar dacă Parlamentul European sau Consiliul nu au formulat obiecțiuni la acesta în termen de două luni de la data notificării actului respectiv către Parlamentul European și către Consiliu sau dacă, înainte de expirarea termenului respectiv, atât Parlamentul European, cât și Consiliul au informat Comisia că nu intenționează să formuleze obiecțiuni. Acest termen se prelungește cu două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

 

Amendamentul    99

Poziția Consiliului

Articolul 49 – alineatul 4

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(4) În cazul apariției unui nou risc grav pentru sănătatea umană, atunci când motive de maximă urgență o impun, procedura prevăzută la articolul 52 se aplică actelor delegate adoptate în conformitate cu articolul 10 alineatul (2) și articolul 21 alineatul (2).

eliminat

 

Amendamentul    100

Poziția Consiliului

Articolul 50

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

Revocarea delegării

eliminat

(1) Competența de adoptare a actelor delegate menționată la articolul 10 alineatul (2), articolul 12 alineatul (3), articolul 13 alineatul (5), articolul 19 alineatul (2), articolul 21 alineatul (2), articolul 23 alineatul (2), articolul 29 alineatul (6), articolul 30 alineatul (2), articolul 35 alineatul (4) și articolul 44 poate fi revocată în orice moment de Parlamentul European sau de Consiliu.

 

2. Instituția care a inițiat o procedură internă pentru a decide dacă să revoce delegările de competențe întreprinde măsuri pentru a informa cealaltă instituție și Comisia în timp util înaintea adoptării deciziei finale, indicând competențele delegate care ar putea face obiectul unei revocări, precum și posibilele motive ale acesteia.

 

(3) Decizia de revocare duce la încetarea delegării competențelor specificate în respectiva decizie. Decizia produce efecte imediat sau de la o dată ulterioară, menționată în decizie. Aceasta nu afectează valabilitatea actelor delegate care sunt deja în vigoare. Decizia se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

 

 

Amendamentul    101

Poziția Consiliului

Articolul 51

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

Obiecții la actele delegate

eliminat

(1) Parlamentul European sau Consiliul pot formula obiecții cu privire la un act delegat în termen de două luni de la data notificării. La inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului, acest termen se prelungește cu două luni.

 

(2) În cazul în care, la expirarea termenului prevăzut la alineatul (1), nici Parlamentul European, nici Consiliul nu a formulat obiecțiuni cu privire la actul delegat, acesta se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și intră în vigoare la data prevăzută în dispozițiile acestuia.

 

Actul delegat poate fi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și intră în vigoare înainte de expirarea perioadei respective dacă atât Parlamentul European, cât și Consiliul au informat Comisia cu privire la intenția lor de a nu ridica obiecții.

 

(3) În cazul în care Parlamentul European sau Consiliul formulează obiecții cu privire la actul delegat, acesta nu intră în vigoare. Instituția care formulează obiecții cu privire la actul delegat își expune motivele care au stat la baza obiecțiilor cu privire la actul delegat.

 

 

Amendamentul    102

Poziția Consiliului

Articolul 52 – alineatul 1

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(1) Actele delegate adoptate în temeiul prezentului articol intră în vigoare fără întârziere și se aplică atât timp cât nu se formulează nicio obiecție în conformitate cu alineatul (3).

(1) Actele delegate adoptate în temeiul prezentului articol intră în vigoare fără întârziere și se aplică atât timp cât nu se formulează nicio obiecție în conformitate cu alineatul (2). În notificarea unui act delegat către Parlamentul European și Consiliu sunt menționate motivele aplicării procedurii de urgență.

 

Amendamentul    103

Poziția Consiliului

Articolul 52 – alineatul 2

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

(2) Notificarea unui act delegat adoptat în temeiul prezentului articol transmisă Parlamentului European și Consiliului prezintă motivele pentru care s-a recurs la procedura de urgență.

(2) Atât Parlamentul European, cât și Consiliul pot obiecta cu privire la un act delegat în conformitate cu procedura menționată la articolul 49 alineatul (3). Într-o astfel de situație, Comisia abrogă actul respectiv fără întârziere ca urmare a notificării deciziei de a obiecta trimise de Parlamentul European sau de Consiliu.

 

Amendamentul    104

Poziția Consiliului

Anexa I – punctul 1

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

1. ‘declarația nutrițională’ sau ‘etichetarea nutrițională’ înseamnă informațiile referitoare la:

1. „declarația nutrițională” sau ”etichetarea nutrițională” se referă la informațiile care menționează:

(a) valoarea energetică; sau

(a) valoarea energetică; sau

(b) valoarea energetică și unul sau mai mulți dintre următorii nutrienți și elementele componente ale acestora menționate în mod special:

(b) valoarea energetică și unul sau mai multe din următoarele elemente nutritive și elementele componente ale acestora:

– grăsimi (acizi grași saturați, acizi grași trans, acizi grași mononesaturați, acizi grași polinesaturați);

– grăsimi (acizi grași saturați, acizi grași trans, acizi grași mononesaturați, acizi grași polinesaturați);

– glucide (zaharuri, polioli, amidon);

– glucide (zaharuri, polioli, amidon);

– sare;

– sare;

– fibre;

– fibre;

– proteine;

– proteine;

– oricare dintre vitaminele sau mineralele menționate în anexa XIII partea A punctul 1 și prezente în cantități semnificative, după cum se prevede în anexa XIII partea A punctul 2;

– oricare dintre vitaminele sau mineralele menționate în anexa XIII partea A punctul 1 și prezente în cantități semnificative, după cum se prevede în anexa XIII partea A punctul 2;

 

 

Amendamentul    105

Poziția Consiliului

Anexa III – tabel – punctul -1 (nou)

Poziția Consiliului

Amendamentul

 

-1. ALIMENTE CARE CONȚIN ACIZI GLUTAMICI SAU SĂRURI ALE ACESTORA

 

-1.1 Alimente care conțin unul sau mai mulți dintre aditivii alimentari E620, E621, E622, E623, E624 și E625

„conține amplificator de aromă”

Justificare

Părți ale amendamentului 275 din cadrul primei lecturi.

 

Amendamentul    106

Poziția Consiliului

Anexa III – tabel – punctul 1a (nou)

Poziția Consiliului

Amendamentul

 

1a. PRODUSE DIN CARNE OBȚINUTE DE LA ANIMALE SACRIFICATE PRIN METODE SPECIALE

 

1a.1 Carne, respectiv produse din carne obținute de la animale care nu au fost asomate înainte de sacrificare, ci au fost sacrificate ritualic.

„carne obținută prin sacrificare fără asomare”

 

 

Amendamentul    107

Poziția Consiliului

Anexa III – punctul 2.3 – coloana din dreapta

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

‘conține o sursă de fenilalanină’

„conține aspartam (o sursă de fenilalanină; ar putea fi necorespunzător pentru femeile însărcinate)”.

 

 

Amendamentul    108

Poziția Consiliului

Anexa III – tabel – punctul 3a (nou)

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

 

3a. CARNE COMPUSĂ DIN BUCĂȚI DE CARNE COMBINATE

 

3a.1 Carne compusă din bucăți de carne combinate, care poate da impresia că este formată dintr-o singură bucată.

Mențiunea „produs din carne constituit din bucăți de carne lipite între ele” trebuie să se regăsească lângă numele produsului alimentar.

 

 

Amendamentul  109

Poziția Consiliului

Anexa III – tabel – punctul 4.1 – coloana din dreapta

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

Mențiunea „Conținut ridicat de cafeină. Nu se recomandă pentru copii sau femeile însărcinate” în același câmp vizual ca și denumirea băuturii, urmată de menționarea, în paranteze și în conformitate cu articolul 13 alineatul (1) din prezentul regulament, a conținutului de cafeină exprimat în mg per 100 ml.

Mențiunea „Conținut ridicat de cafeină. Nu se recomandă pentru copii sau femeile însărcinate sau care alăptează” și „Nu se consumă împreună cu băuturi alcoolice” în același câmp vizual ca și denumirea băuturii, urmată de menționarea, în paranteze și în conformitate cu articolul 13 alineatul (1) din prezentul regulament, a conținutului de cafeină exprimat în mg per 100 ml.

 

 

Amendamentul    110

Poziția Consiliului

Anexa III – tabel – punctul 4.2

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

Alte produse alimentare în afara celor menționate la punctul 4.1 în cazul cărora se adaugă cafeină în scop nutrițional sau fiziologic.

Mențiunea „Adaos de cafeină. Nu se recomandă pentru copii sau femeile însărcinate” în același câmp vizual ca și denumirea produsului, urmată de menționarea, în paranteze și în conformitate cu articolul 13 alineatul (1) din prezentul regulament, a conținutului de cafeină exprimat în mg per 100g/ml. În cazul suplimentelor alimentare, conținutul de cafeină se exprimă per porție, astfel cum se recomandă pentru consumul zilnic pe etichetă.

Alte produse alimentare în afara băuturilor în cazul cărora se adaugă cafeină în scop fiziologic.

Mențiunea „Conține cafeină. Nu se recomandă pentru copii sau femeile însărcinate” în același câmp vizual ca și denumirea produsului, urmată de menționarea, în paranteze și în conformitate cu articolul 13 alineatul (1) din prezentul regulament, a conținutului de cafeină exprimat în mg per 100g/ml. În cazul suplimentelor alimentare, conținutul de cafeină se exprimă per porție, astfel cum se recomandă pentru consumul zilnic pe etichetă.

Justificare

Cuvântul „conține” ar fi mai potrivit din punct de vedere tehnic pentru a preveni lacunele legislative, de exemplu guarana este un aditiv cu un conținut ridicat de cafeină și nu ar trebui etichetat dacă se utilizează cuvintele „adaos de”. De asemenea, băuturile care conțin niveluri de cafeină mai mici de 150 mg/l, adăugată ca aromă, nu ar trebui să facă obiectul dispozițiilor privind etichetarea menționate la punctul 4.2.

Amendamentul 111

Poziția Consiliului

Anexa V – punctul 2

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

2. produse prelucrate a căror prelucrare constă numai în maturare și care conțin un singur ingredient sau o singură categorie de ingrediente;

2. produse prelucrate a căror prelucrare constă numai în afumare sau în maturare și care conțin un singur ingredient sau o singură categorie de ingrediente;

 

Amendamentul    112

Poziția Consiliului

Anexa V – punctul 4

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

4. plante aromatice, condimente sau amestecuri ale acestora;

4. plante aromatice, condimente, ingrediente pentru asezonare și amestecuri ale acestora;

 

Amendamentul    113

Poziția Consiliului

Anexa V – punctul 18a (nou)

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

 

18a. produse alimentare care nu sunt preambalate, inclusiv produse pentru restaurațiile colective, destinate consumului imediat;

 

Amendamentul    114

Poziția Consiliului

Anexa V – punctul 19a (nou)

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

 

19a. produse fabricate artizanal;

 

 

 

 

Amendamentul    115

Poziția Consiliului

Anexa V – punctul 19b (nou)

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

 

19b. butelii de sticlă care au un marcaj indelebil

Justificare

Buteliile de sticlă care au un marcaj indelebil sunt butelii de sticlă destinate reutilizării care poartă un marcaj imprimat sau gravat direct pe sticlă. Propunerea a extins elementele obligatorii ale etichetării nutriționale la astfel de butelii de sticlă care au un marcaj indelebil. Dată fiind valoarea (aproximativ 60 milioane de euro) și ciclul de viață îndelungat (8-12 ani) al seturilor existente de asemenea butelii din UE, poziția PE în primă lectură (amendamentele 124 și 223) ar trebui să fie sprijinită pentru a excepta astfel de butelii de la cerințele în materie de etichetare nutrițională.

 

Amendamentul    116

Poziția Consiliului

Anexa VI – punctul 1

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

1. Denumirea produsului alimentar cuprinde sau este însoțită de mențiuni referitoare la starea fizică în care se găsește produsul alimentar sau la tratamentul specific care i-a fost aplicat (de exemplu: transportat în pulbere, liofilizat, congelat rapid, concentrat, afumat), în toate cazurile în care omiterea acestui tip de informații ar putea induce cumpărătorul în eroare.

1. Denumirea produsului alimentar cuprinde sau este însoțită de o mențiune a stării fizice în care se găsește produsul alimentar sau a tratamentului specific care i-a fost aplicat (de exemplu: praf, recongelat, liofilizat, congelat, congelat rapid, decongelat, concentrat, afumat), în toate cazurile în care omiterea acestei indicații ar putea induce cumpărătorul în eroare.

 

Amendamentul    117

Poziția Consiliului

Anexa VI – partea A – punctul 2

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

2. În cazul unor produse alimentare care au fost congelate înainte de vânzare și care sunt vândute decongelate, denumirea produsului alimentar este însoțită de mențiunea „decongelat”.

eliminat

 

Amendamentul    118

Poziția Consiliului

Anexa VI – partea A – punctul 4

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

4. În cazul produselor alimentare în care o componentă sau un ingredient, cu privire la care consumatorii se așteaptă să fie utilizate în mod normal sau să fie prezente în mod natural, a fost substituit cu o componentă diferită sau cu un ingredient diferit, eticheta cuprinde - pe lângă lista ingredientelor - o indicație clară cu privire la componenta sau ingredientul care a fost utilizat pentru substituția parțială sau integrală.

4. În cazul produselor alimentare în care o componentă sau un ingredient, cu privire la care consumatorii se așteaptă să fie utilizate în mod normal sau să fie prezente în mod natural, a fost substituit cu o componentă diferită sau cu un ingredient diferit, eticheta cuprinde - pe lângă lista ingredientelor și într-un mod clar vizibil, în imediata apropiere a mărcii produsului și cu un font de 3mm, una dintre indicațiile următoare:

 

(a) „[denumirea produsului alimentar] fabricat utilizând [denumirea componentei/componentelor sau a ingredientului/ingredientelor înlocuitor/înlocuitoare] în loc de [denumirea componentei/componentelor sau a ingredientului/ingredientelor substituit/substituite]” sau

 

(b) „[denumirea produsului alimentar] cu înlocuitor de [denumirea componentei/componentelor sau a ingredientului/ingredientelor substituit/substituite]” sau „[denumirea produsului alimentar] cu imitație de [denumirea componentei/componentelor sau a ingredientului/ingredientelor substituit/substituite]”.

Justificare

Formularea propusă de Consiliu ar putea duce la includerea de către producătorii de alimente a unor descrieri lungi și elaborate a înlocuitorilor în etichetele produselor. În interesul unei mai bune protecții a consumatorilor este esențial ca eticheta să fie clară și inteligibilă, prezentând în mod direct ceea ce consumatorul are nevoie să știe pentru a cumpăra în cunoștință de cauză.

Amendamentul    119

Poziția Consiliului

Anexa VI – partea A – punctul 4a (nou)

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

 

4a. Denumirea produsului alimentar indică toate ingredientele adăugate de origine animală diferită de animalul principal pentru produse de carne care au aspect de tranșă, ciozvârtă, felie, porție sau carcasă de carne, precum și pentru produsele din pește.

Justificare

Poziția PE în primă lectură.

 

Amendamentul    120

Poziția Consiliului

Anexa VI – partea A – punctul 4b (nou)

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

 

4b. Denumirea produsului alimentar de pe eticheta oricărui produs de carne care are aspect de tranșă, ciozvârtă, felie, porție sau carcasă de carne sau de carne conservată include o mențiune referitoare la:

 

(a) orice ingredient adăugat de origine animală diferită de restul cărnii; precum și

 

(b) orice adaos de apă în următoarele circumstanțe:

 

– în cazul cărnii gătite și negătite, sau a cărnii conservate gătite, orice adaos de apă în proporție mai mare de 5% din masa produsului;

 

– în cazul cărnii conservate negătite, orice adaos de apă în proporție mai mare de 10% din masa produsului.

Justificare

Poziția PE în primă lectură.

 

 

Amendamentul    121

Poziția Consiliului

Anexa VI – partea A – punctul 4c (nou)

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

 

4c. Denumirea produsului alimentar de pe eticheta oricărui produs din pește care are un aspect de tranșă, filé, felie sau porție de pește include o mențiune referitoare la:

 

(a) orice adaos dintr-un ingredient de origine vegetală sau de origine animală dar care nu provine de la un pește; precum și

 

(b) orice adaos de apă în proporție mai mare de 5 % din masa produsului.

Justificare

Poziția PE în primă lectură.

 

 

Amendamentul    122

Poziția Consiliului

Anexa VI – partea B – punctul 2

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

2. În plus față de cerințele prevăzute în capitolul IV din secțiunea V a anexei III la Regulamentul (CE) nr. 853/2004, eticheta include mențiunile următoare:

2. Prin derogare de la cerințele prevăzute în capitolul IV din secțiunea V a anexei III la Regulamentul (CE) nr. 853/2004, eticheta include cuvintele următoare:

- „conținut de grăsimi (exprimat ca procent) ≤…%”,

- „procentaj de grăsimi mai mic de ...”;

- „raport colagen/proteine din carne ≤…%”.

- „raport țesut conjunctiv/ proteine din carne mai mic de…”.

 

Amendamentul    123

Poziția Consiliului

Anexa VI – partea Ba (nouă)

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

 

Partea Ba – CERINȚE SPECIFICE PRIVIND DENUMIREA MEMBRANELOR PENTRU CÂRNAȚI

 

În lista ingredientelor, membranele pentru cârnați sunt menționate:

 

- atunci când membrana utilizată la producerea cârnaților provine din ingrediente naturale în modul următor:

 

a) „membrană naturală” atunci când membrana provine de la tractul intestinal sau vezica animalelor de fermă;

 

b) „membrană din colagen” atunci când membrana provine din colagen natural de origine animală;

 

- „membrană artificială” în alte cazuri.

 

În cazul în care o membrană pentru cârnați nu este comestibilă, acest lucru trebuie specificat ca atare.

 

 

Amendamentul    124

Poziția Consiliului

Anexa VII – partea A – tabel – rândul 5 – coloana din stânga

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

Amestecurile de condimente sau plante aromatice, atunci când niciunul sau niciuna nu predomină în proporție, în funcție de cantitate

Amestecurile sau preparatele de condimente sau plante aromatice, atunci când niciunul sau niciuna nu predomină în proporție, în funcție de cantitate

 

Amendamentul    125

Poziția Consiliului

Anexa VII – partea B – tabel – punctul 1 – coloana din dreapta – paragraful 1

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

‘Ulei’, completată:

„Ulei”, completată fie prin calificativul „animal” (sau indicarea originii animale specifice), fie, după caz, prin indicarea originii specifice vegetale.

- fie prin calificativul, după caz, „vegetală” sau „animal”

În cazul în care nu se poate garanta absența anumitor uleiuri vegetale, este obligatorie precizarea „Poate conține...”.

- fie prin indicarea originii specifice vegetale sau animale.

 

 

Amendamentul    126

Poziția Consiliului

Anexa VII – partea B – tabel – punctul 15a (nou)

 

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

 

15a. Extrase naturale, cu excepția coloranților alimentari, din fructe, legume și plante, respectiv părți de plante comestibile, care sunt obținute prin procedee mecanico-fizice și care sunt utilizate în formă concentrată pentru colorarea produselor alimentare.

„Produs alimentar cu efect colorant” (însoțită de ingredientul identificat individual)

Justificare

Produsele alimentare cu efect colorant sunt utilizate ca ingredient colorant în fabricarea altor produse alimentare. Prin definirea acestui termen, consumatorului îi va deveni inteligibil, în lista de ingrediente, scopul colorant al utilizării. Deoarece legislația comunitară nu prevede obligația de a furniza informații în cazul produselor alimentare cu efect colorant, este necesară înlocuirea denumirii specifice prin menționarea unei categorii.

 

Amendamentul    127

Poziția Consiliului

Anexa X – titlu

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

DATA DURABILITĂȚII MINIME ȘI DATA LIMITĂ DE CONSUM

DATA DURABILITĂȚII MINIMALE, DATA LIMITĂ DE CONSUM ȘI DATA PRIMEI CONGELĂRI ÎN CAZUL CĂRNII NEPROCESATE, A CĂRNII DE PASĂRE DE CURTE ȘI A PEȘTELUI

 

 

Amendamentul    128

Poziția Consiliului

Anexa X – punctul 1 – litera ca (nouă)

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

 

(ca) termenul de valabilitate trebuie indicat pe fiecare produs ambalat individual al pachetului;

 

Amendamentul    129

Poziția Consiliului

Anexa X – punctul 2a (nou)

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

 

2a Data primei congelări în cazul cărnii neprocesate, a cărnii de pasăre de curte și a peștelui se indică după cum urmează:

 

(a) trebuie precedată de mențiunea „congelată la...”;

 

(b) Mențiunea de la litera (a) trebuie însoțită:

 

- de data însăși; sau

 

- de o referire la locul în care data este indicată pe etichetă.

 

Aceste mențiuni sunt urmate de o descriere a condițiilor de păstrare care trebuie respectate.

 

(c) Se precizează ziua, luna și, pe cât posibil, anul, în această ordine și în formă necodificată.

 

Amendamentul    130

Poziția Consiliului

Anexa XI

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

 

Anexă eliminată

Justificare

A se vedea amendamentul la articolul 25 alineatul (2) litera (b).

 

 

Amendamentul    131

Poziția Consiliului

Anexa XIII – partea A – titlu

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

CONSUMUL DE REFERINȚĂ DE VITAMINE ȘI MINERALE (ADULȚI)

CONSUMUL ZILNIC DE REFERINȚĂ DE VITAMINE ȘI MINERALE (ADULȚI)

Justificare

Amendament adoptat de Parlament în prima lectură (amendamentul 242).

 

 

Amendamentul    132

Poziția Consiliului

Anexa XIII – partea B – tabel – rândul 1

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

Valoarea energetică

8400 kJ (2000 kcal)

Valoarea energetică

2 000 kcal (8 400 kJ)

 

Amendamentul    133

Poziția Consiliului

Anexa XIII – partea B – tabel – rândul 5a (nou)

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

 

Proteine

80g

 

Amendamentul    134

Poziția Consiliului

Anexa XIV

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

glucide (cu excepția poliolilor)

4 kcal/g — 17 kJ/g

glucide (cu excepția poliolilor)

4 kcal/g (17 kJ/g)

polioli

2,4 kcal/g — 10 kJ/g

polioli

2,4 kcal/g (10 kJ/g)

proteine

4 kcal/g — 17 kJ/g

proteine

4 kcal/g (17 kJ/g)

grăsimi

9 kcal/g — 37 kJ/g

grăsimi

9 kcal/g (37 kJ/g)

salatrim

6 kcal/g — 25 kJ/g

salatrim

6 kcal/g (25 kJ/g)

alcool etilic (etanol)

7 kcal/g — 29 kJ/g

alcool etilic (etanol)

7 kcal/g (29 kJ/g)

acizi organici

3 kcal/g — 13 kJ/g

acizi organici

3 kcal/g (13 kJ/g)

fibre

2 kcal/g —8 kJ/g

fibre

2 kcal/g (8 kJ/g)

eritritol

0 kcal/g —0 kJ/g

eritritol

0 kcal/g (0 kJ/g)

 

Amendamentul    135

Poziția Consiliului

Anexa XV – tabel – rândul 1

 

Poziția Consiliului

Amendamentul

valoare energetică

kJ și kcal

valoare energetică

kcal (kJ)

 

 

 

PROCEDURĂ

Titlu

Informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare

Referințe

17602/1/2010 – C7-0060/2011 – 2008/0028(COD)

Data primei lecturi a PE

16.6.2010                      T7-0222/2010

Propunerea Comisiei

COM(2008)0040 - C6-0052/2008

Data anunțului în plen al primirii poziției Consiliului în primă lectură

10.3.2011

Comisie competentă în fond

       Data anunțului în plen

ENVI

10.3.2011

 

 

 

Raportor(i)

       Data numirii

Renate Sommer

21.7.2009

Renate Sommer

21.7.2009

 

 

Articolul 51 - Reuniuni comune ale comisiilor

       Data anunțului în plen

       

 

Examinare în comisie

16.3.2011

12.4.2011

 

 

Data adoptării

19.4.2011

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

57

4

1

Membri titulari prezenți la votul final

János Áder, Kriton Arsenis, Sophie Auconie, Pilar Ayuso, Paolo Bartolozzi, Sergio Berlato, Martin Callanan, Nessa Childers, Chris Davies, Esther de Lange, Anne Delvaux, Bas Eickhout, Edite Estrela, Elisabetta Gardini, Gerben-Jan Gerbrandy, Julie Girling, Nick Griffin, Françoise Grossetête, Cristina Gutiérrez-Cortines, Satu Hassi, Jolanta Emilia Hibner, Dan Jørgensen, Christa Klaß, Holger Krahmer, Jo Leinen, Corinne Lepage, Peter Liese, Linda McAvan, Radvilė Morkūnaitė-Mikulėnienė, Paul Nuttall, Miroslav Ouzký, Vladko Todorov Panayotov, Gilles Pargneaux, Antonyia Parvanova, Andres Perello Rodriguez, Sirpa Pietikäinen, Mario Pirillo, Pavel Poc, Vittorio Prodi, Anna Rosbach, Oreste Rossi, Dagmar Roth-Behrendt, Carl Schlyter, Horst Schnellhardt, Richard Seeber, Bogusław Sonik, Claudiu Ciprian Tănăsescu, Salvatore Tatarella, Åsa Westlund, Glenis Willmott, Sabine Wils, Marina Yannakoudakis

Membri supleanți prezenți la votul final

João Ferreira, Jutta Haug, Rovana Plumb, Michèle Rivasi, Renate Sommer, Bart Staes, Struan Stevenson, Eleni Theocharous, Marianne Thyssen, Giommaria Uggias

Data depunerii

6.6.2011

 

 

[1] JO .................................