Document de şedinţă

 

A7-0244/2012

18.7.2012

***I

RAPORT

referitor la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind stabilirea unor standarde minime privind drepturile, sprijinul acordat și protejarea victimelor criminalității

( COM(2011)0275 – C7‑0127/2011 – 2011/0129(COD) )

Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne

Comisia pentru drepturile femeii și egalitatea de gen

Raportori: Teresa Jiménez-Becerril Barrio, Antonyia Parvanova

(Procedura reuniunilor comune ale comisiilor – articolul 51 din Regulamentul de procedură)

PR_COD_1amCom

 

 

Legenda simbolurilor utilizate

  *  Procedura de consultare

  ***  Procedura de aprobare

  ***I  Procedura legislativă ordinară (prima lectură)

  ***II  Procedura legislativă ordinară (a doua lectură)

  ***III  Procedura legislativă ordinară (a treia lectură)

(Procedura indicată se bazează pe temeiul juridic propus în proiectul de act.)

 

 

 

 

 

Amendamente la un proiect de act

În amendamentele Parlamentului, modificările aduse proiectului de act sunt evidențiate prin caractere cursive aldine. Evidențierea cu caractere cursive simple este o indicație pentru serviciile tehnice, referitoare la elemente ale proiectului de act propuse pentru a fi corectate în vederea elaborării textului final (de exemplu elemente evident greșite sau omise într-o anumită versiune lingvistică). Propunerile de corectură sunt supuse acordului serviciilor tehnice în cauză.

 

Antetul amendamentelor referitoare la un act existent pe care proiectul de act urmărește să îl modifice cuprinde două rânduri suplimentare prin care se indică actul existent și, respectiv, dispoziția vizată a acestuia. Fragmentele preluate ca atare dintr-o dispoziție a unui act existent pe care Parlamentul dorește să o modifice, dar pe care proiectul de act nu a modificat-o, sunt evidențiate cu caractere aldine. Eventualele eliminări ale unor astfel de fragmente sunt semnalate prin simbolul [...].

 

 

 

CUPRINS

Pagina

PROIECT DE REZOLUŢIE LEGISLATIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN  4

EXPUNERE DE MOTIVE  55

AVIZ al Comisiei pentru afaceri juridice  60

PROCEDURĂ  81

 

PROIECT DE REZOLUŢIE LEGISLATIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN

referitoare la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind stabilirea unor standarde minime privind drepturile, sprijinul acordat și protejarea victimelor criminalității

( COM(2011)0275 – C7‑0127/2011 – 2011/0129(COD) )

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

Parlamentul European,

–  având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului și Consiliului ( COM(2011)0275 ),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolul 82 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora Comisia a prezentat propunerea Parlamentului (C7–0127/2011),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 7 decembrie 2011[1],

­–  având în vedere avizul Comitetului Regiunilor din 16 februarie 2012[2],

–   având în vedere angajamentul asumat de reprezentantul Consiliului prin scrisoarea sa din 1 iunie 2012 de a aproba poziția Parlamentului, în conformitate cu articolul 294 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere deliberările comune ale Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne și Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen, în temeiul articolului 51 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne și avizul Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen și al Comisiei pentru afaceri juridice ( A7-0244/2012 ),

1.  adoptă poziția în primă lectură prezentată în continuare;

2.  solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial propunerea sau să o înlocuiască cu un alt text;

3.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului, Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.

POZIȚIA PARLAMENTULUI EUROPEAN[3]*

ÎN PRIMĂ LECTURĂ

---------------------------------------------------------

DIRECTIVA 2012/…/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității

 

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 82 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European[4]1,

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor[5]2,

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară[6]3,

întrucât:

(1)  Uniunea ▌și-a stabilit obiectivul de a menține și de a dezvolta un spațiu de libertate, securitate și justiție, având drept fundament principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie civilă și penală.

(2)  Uniunea s-a angajat să protejeze victimele criminalității și să stabilească norme minime și a adoptat Decizia-cadru 2001/220/JAI a Consiliului din 15 martie 2001 privind statutul victimelor în cadrul procedurilor penale[7]. În temeiul Programului de la Stockholm – o Europă deschisă și sigură în serviciul cetățenilor și pentru protecția acestora[8]5, adoptat de către Consiliul European cu ocazia reuniunii din 10 și 11 decembrie 2009, Comisia și statele membre au fost invitate să examineze modalitățile de îmbunătățire a legislației și a măsurilor practice de sprijin pentru protecția victimelor, prin atenție, sprijin și recunoaștere acordate tuturor victimelor, inclusiv victimelor terorismului, ca prioritate.

(2a)  Articolul 82 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevede instituirea unor norme minime aplicabile în statele membre în vederea facilitării recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a deciziilor judiciare, precum și a cooperării polițienești și judiciare în materie penală cu dimensiune transfrontalieră. Articolul 82 alineatul (2) litera (c) din TFUE prevede că „drepturile victimelor criminalității” reprezintă unul dintre domeniile în care pot fi instituite norme minime.

(2b)  În Rezoluția sa din 10 iunie 2011 privind o foaie de parcurs pentru consolidarea drepturilor și protecției victimelor, în special în cadrul procedurilor penale[9]6, Consiliul a stipulat că, la nivelul Uniunii, ar trebui desfășurate acțiuni în vederea consolidării drepturilor, a sprijinirii și a protejării victimelor criminalității.

În acest scop, în conformitate cu rezoluția menționată, prezenta directivă urmărește să revizuiască și să completeze principiile stabilite în Decizia-cadru 2001/220/JAI și să determine progrese semnificative în ceea ce privește nivelul de protejare a victimelor în întreaga Uniune, în special în cadrul procedurilor penale.

(3)  Rezoluția Parlamentului European din 26 noiembrie 2009 referitoare la eliminarea violenței împotriva femeilor[10]7 a invitat statele membre să-și îmbunătățească legislația și politicile naționale de combatere a tuturor formelor de violență împotriva femeilor și să ia măsuri pentru a aborda cauzele violenței împotriva femeilor, nu în ultimul rând prin utilizarea de măsuri preventive și a invitat, de asemenea, Uniunea să garanteze dreptul la asistență și sprijin pentru toate victimele violenței.

(3a)  Rezoluția Parlamentului European din 5 aprilie 2011 referitoare la prioritățile și structura unui nou cadru al politicii UE de combatere a violenței împotriva femeilor[11]8 propune o strategie de combatere a violenței împotriva femeilor, a violenței domestice și a mutilării genitale a femeilor ca bază pentru viitoarele instrumente legislative în materie de drept penal îndreptate împotriva violenței bazate pe gen, inclusiv un cadru de combatere a violenței împotriva femeilor (politică, prevenire, protecție, urmărire în justiție, măsuri concrete și parteneriat), urmat de un plan de acțiune al UE. Reglementările internaționale din acest domeniu includ Convenția Națiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei (CEDAW), recomandările și deciziile Comitetului CEDAW și Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice adoptată la 7 aprilie 2011.

 

(3b)  Directiva 2011/99/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind ordinul european de protecție[12]9 [și Regulamentul (UE) nr. …/2012 privind recunoașterea reciprocă a măsurilor de protecție în materie civilă1[13]0] stabilesc mecanisme pentru recunoașterea reciprocă a măsurilor de protecție între statele membre.

Directiva 2011/92/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei infantile[14]1și Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2011 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia[15]2 abordează nevoile specifice ale categoriilor speciale de victime ale abuzului sexual asupra copiilor, ale exploatării sexuale și pornografiei infantile și ale traficului de persoane.

▌

(5)  Criminalitatea reprezintă un prejudiciu pentru societate și, în aceeași măsură, este o încălcare a drepturilor individuale ale victimelor. Ca atare, victimele ar trebui să fie recunoscute și tratate cu respect, atenție și profesionalism, fără a fi discriminate în niciun fel, pe baza oricărui motiv cum ar fi rasa, culoarea, originea etnică sau socială, trăsăturile genetice, limba, religia sau credința, opiniile politice sau de oricare altă natură, apartenența la o minoritate națională, bunurile de care dispune, nașterea, handicapul, vârsta, genul, identitatea de gen și modalitatea de exprimare a genului, orientarea sexuală, statutul acestora din punctul de vedere al reședinței, starea de sănătate. În toate contactele cu orice autoritate competentă în contextul procedurilor penale și cu orice serviciu care intră în contact cu victimele, precum un serviciu de sprijinire a victimelor sau de justiție reparatorie ar trebui să se țină seama de situația personală a victimelor și de nevoile imediate, vârsta, genul, eventuala dizabilitate și nivelul de maturitate al acestora, respectându-se totodată pe deplin integritatea lor fizică, mentală și morală. Victimele ar trebui să fie protejate împotriva victimizării secundare și repetate și împotriva intimidării, să primească sprijin adecvat pentru a se facilita recuperarea lor și să beneficieze de un acces suficient la justiție.

(5a)  Prezenta directivă nu se referă la condițiile privind reședința victimelor criminalității pe teritoriul statelor membre. Statele membre ar trebui să adopte măsurile necesare pentru a se asigura că drepturile prevăzute în prezenta directivă nu sunt acordate în funcție de statutul de rezident legal al victimei pe teritoriul acestora sau în funcție de cetățenia sau naționalitatea victimei. Denunțarea unei infracțiuni și participarea la procedurile penale nu creează niciun drept în ceea ce privește statutul victimei din punctul de vedere al reședinței.

(6)  Prezenta directivă vizează modificarea și extinderea dispozițiilor Deciziei-cadru 2001/220/JAI. Dat fiind că modificările care trebuie aduse sunt substanțiale ca număr și natură, decizia-cadru respectivă ar trebui, pentru o mai mare claritate, să fie înlocuită în întregime.

(7)  Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și se conformează principiilor recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Mai precis, aceasta caută să promoveze dreptul la demnitate, viață, integritate fizică și mentală, libertate și securitate, dreptul la nediscriminare, dreptul la respectarea vieții private și de familie, principiul egalității de șanse dintre femei și bărbați, dreptul la proprietate, ▌drepturile minorilor, ale persoanelor în vârstă și ale persoanelor cu handicap, precum și dreptul la un proces echitabil.

(8)  Prezenta directivă stabilește norme minime. Statele membre pot extinde drepturile stabilite prin prezenta directivă pentru a oferi un nivel mai ridicat de protecție.

(8a)  Drepturile prevăzute de prezenta directivă nu aduc atingere drepturilor autorului infracțiunii. Utilizarea termenului „autor al infracțiunii” nu aduce atingere prezumției de nevinovăție și se referă la persoane suspectate sau acuzate, atunci când se referă la etapele anterioare unei posibile recunoașteri a vinovăției sau a unei posibile condamnări. Cu toate acestea, termenul acoperă și situația în care o persoană a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni.

(8b)  Prezenta directivă se aplică în privința infracțiunilor săvârșite în Uniunea Europeană și procedurilor penale care se desfășoară în Uniune. Directiva conferă drepturi victimelor infracțiunilor extrateritoriale doar în legătură cu procedurile penale care se desfășoară în Uniune. Plângerile depuse pe lângă autorități competente din afara Uniunii, precum ambasadele, nu generează obligații în temeiul prezentei directive.

(8c)  În aplicarea dispozițiilor prezentei directive, interesul superior al copilului trebuie să constituie preocuparea primordială, în conformitate cu Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și cu Convenția Națiunilor Unite din 1989 privind drepturile copilului. Victimele minore ar trebui să fie considerate și tratate ca beneficiari deplini ai drepturilor prevăzute în prezenta directivă și ar trebui să li se permită să își exercite respectivele drepturi astfel încât să se țină seama de capacitatea lor de a-și forma propriile păreri.

(8d)  În aplicarea dispozițiilor prezentei directive, statele membre ar trebui să se asigure că victimele cu handicap se bucură pe deplin de drepturile prevăzute în temeiul prezentei directive în aceeași măsură cu ceilalți cetățeni, inclusiv prin facilitarea accesului în incinta în care se desfășoară procedurile penale, precum și a accesului la informații.

(8e)  Victimele terorismului au suferit agresiuni menite, în ultimă instanță, să aducă prejudicii societății. Prin urmare, acestea pot avea nevoie de o atenție specială, de sprijin și de recunoaștere socială, ținând seama de caracterul specific al infracțiunii săvârșite împotriva lor. Victimele terorismului se pot afla în atenția sporită a publicului și necesită adesea recunoaștere socială și respect din partea societății. Prin urmare, statele membre ar trebui să acorde o atenție deosebită victimelor terorismului și ar trebui să urmărească protejarea demnității și securității acestora.

(8f)  Violența îndreptată împotriva unei persoane din cauza genului, a identității de gen sau a exprimării de gen a acesteia sau care afectează în mod disproporționat persoane aparținând unui anumit gen este înțeleasă ca fiind violență bazată pe gen. Aceasta poate avea ca rezultat vătămări sau suferințe de natură fizică, sexuală, psihologică sau economică ale victimelor. Violența bazată pe gen este considerată o formă de discriminare și o încălcare a libertăților fundamentale ale victimei și include, dar nu se limitează la, violența în cadrul relațiilor apropiate, violența sexuală (inclusiv violul, agresiunea sexuală și hărțuirea), traficul de persoane și sclavia și diferite forme de practici vătămătoare, precum căsătoriile forțate, mutilarea genitală a femeilor și așa-numitele infracțiuni „de onoare”. Femeile victime ale violenței bazate pe gen și copiii acestora necesită adeseori un sprijin și o protecție deosebite din cauza unui risc ridicat de victimizare repetată și de intimidare asociat acestor infracțiuni.

(8g)  Atunci când violențele sunt săvârșite în cadrul unei relații apropiate, violențele sunt săvârșite de o persoană care este în prezent sau a fost soțul/soția sau partenerul sau un alt membru de familie al victimei, indiferent dacă autorul infracțiunii locuiește sau a locuit împreună cu victima. Violențele de acest tip pot include violențe fizice, sexuale, psihologice sau economice și pot avea drept rezultat o atingere adusă integrității fizice sau mentale, o suferință emoțională sau o pierdere materială cauzate victimei. Violențele din cadrul relațiilor apropiate sunt o problemă socială gravă și adesea ascunsă care ar putea cauza traume psihologice și fizice sistematice, cu consecințe severe din cauza săvârșirii lor de o persoană în care victima ar trebui să poată avea încredere. Victimele violențelor din cadrul relațiilor apropiate ar putea, în consecință, să necesite măsuri de protecție specifice. Femeile sunt afectate în mod disproporționat de acest tip de violență, iar situația poate fi mai gravă dacă femeia depinde de autorul infracțiunii din punct de vedere financiar, social sau în ceea ce privește dreptul său la reședință.

(9)  O persoană ar trebui considerată a fi victimă indiferent dacă autorul infracțiunii a fost identificat, arestat, urmărit în justiție sau condamnat și indiferent de legătura familială dintre autorul infracțiunii și respectiva persoană. Membrii familiei victimelor pot de asemenea să sufere prejudicii ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni. În special, membrii familiei unei persoane al cărei deces a fost cauzat în mod direct de o infracțiune pot să sufere prejudicii ca urmare a infracțiunii. Aceste victime indirecte pot prin urmare să beneficieze și ele de protecție, în temeiul prezentei directive. Cu toate acestea, statele membre pot stabili proceduri prin care să limiteze numărul membrilor de familie care pot beneficia de drepturi în temeiul prezentei directive. În cazul minorului, minorul însuși sau titularul răspunderii părintești ar trebui să poată exercita drepturile prevăzute de prezenta directivă în numele minorului, cu excepția cazului în care acest lucru nu este în interesul superior al minorului. Prezenta directivă nu aduce atingere niciunei proceduri și formalități administrative naționale care confirmă că o persoană este o victimă.

(9a)  Rolul victimelor în cadrul sistemului judiciar penal și posibilitatea acestora de a participa activ la procedurile penale variază de la stat membru la stat membru, în funcție de sistemul național și sunt determinate de unul dintre criteriile următoare: sistemul național prevede un statut juridic în calitate de parte la procedurile penale; victima este supusă unei cerințe juridice de a participa activ la procedurile penale sau este solicitată în acest sens, cum ar fi în calitate de martor; și/sau victima are un drept legal în temeiul legislației naționale de a participa activ la procedurile penale și urmărește să facă acest lucru, în cazul în care sistemul național nu prevede un statut juridic în calitate de parte la procedurile penale. Statele membre ar trebui să stabilească care dintre aceste criterii vor fi aplicabile pentru a stabili domeniul de aplicare al drepturilor prevăzute în temeiul articolelor, în cazul în care există trimiteri la rolul victimei în sistemul judiciar penal relevant.

(9b)  Informațiile și consilierea furnizate de autoritățile competente, serviciile de sprijinire a victimelor și serviciile de justiție reparatorie ar trebui să fie, pe cât posibil, prezentate printr-o serie de mijloace mass-media într-o manieră care poate fi înțeleasă de către victimă. Informațiile și consilierea menționate ar trebui furnizate într-un limbaj simplu și accesibil. De asemenea, trebuie garantat faptul că victima poate fi înțeleasă în cursul procedurilor. În acest sens, cunoașterea de către victimă a limbii folosite pentru furnizarea informațiilor, vârsta, maturitatea, capacitățile intelectuale și emoționale, nivelurile de instruire și orice deficiență mentală sau fizică ar trebui să fie luate în considerare. Ar trebui să se țină seama în mod deosebit de dificultățile de înțelegere sau de comunicare ce se pot datora unui handicap de orice fel, precum deficiențele de auz sau de vorbire. De asemenea, limitările privind capacitatea unei victime de a comunica informații ar trebui luate în considerare în cursul procedurii penale.

(9c)  Momentul în care se face o plângere ar trebui să fie considerat, în sensul prezentei directive, ca făcând parte din procedurile penale. Acesta include și situațiile în care autoritățile inițiază procedurile penale din oficiu ca urmare a unei infracțiuni suferite de o victimă.

(9d)  Din momentul primului contact cu o autoritate competentă, pot fi furnizate informații privind rambursarea cheltuielilor, de exemplu printr-o broșură în care să se prezinte condițiile de bază. În această etapă inițială a procedurilor penale, statelor membre nu le este solicitat să decidă dacă victima în cauză îndeplinește condițiile privind rambursarea cheltuielilor.

(9e)  În momentul denunțării unei infracțiuni, victimele ar trebui să primească o confirmare scrisă de înregistrare din partea poliției, în care să se menționeze elementele de bază ale infracțiunii, cum ar fi tipul infracțiunii, data și locul, prejudiciile cauzate de infracțiune etc. Această confirmare ar trebui să includă un număr de dosar și data și locul denunțării infracțiunii, pentru a putea fi eventual folosită ca documentație a faptului că infracțiunea a fost denunțată, de exemplu în legătură cu cererile de despăgubire aferente unei asigurări.

(9f)  Fără a aduce atingere normelor privind prescripția extinctivă, denunțarea întârziată a unei infracțiuni, din cauza temerilor de răzbunare, umilire sau stigmatizare, nu ar trebui să aibă drept rezultat refuzarea recunoașterii plângerii victimei.

(10)  Atunci când sunt furnizate informații, ar trebui oferite suficiente detalii pentru a se garanta că victimele sunt tratate cu respect și pentru a le permite acestora să ia decizii în cunoștință de cauză cu privire la participarea lor la proceduri ▌. În acest sens, informațiile care îi permit victimei să cunoască stadiul curent al oricăror proceduri ▌ sunt extrem de importante. Acest lucru este valabil și pentru informațiile care îi permit victimei să decidă dacă să conteste o decizie de neîncepere a urmăririi penale. Cu excepția cazului în care sunt solicitate în mod expres, informațiile comunicate victimei pot fi transmise verbal sau în scris, inclusiv prin mijloace electronice.

(10a)  Informațiile furnizate unei victime ar trebui trimise la cea mai recentă adresă de corespondență cunoscută sau la datele electronice de contact furnizate autorității competente de către victimă. În circumstanțe excepționale, de exemplu din cauza numărului ridicat de victime implicate într-un caz, informațiile pot fi furnizate prin intermediul presei, prin intermediul unei pagini de internet oficiale a autorității competente sau printr-un canal de comunicare similar.

(10b)  Statele membre nu ar trebui să fie obligate să furnizeze informații, în cazul în care dezvăluirea acestora ar putea afecta instrumentarea adecvată a cauzei sau ar putea aduce prejudicii unei anumite cauze sau persoane sau dacă statul membru consideră acest lucru contrar intereselor sale esențiale în materie de securitate.

(10c)  Autoritățile competente implicate ar trebui să garanteze faptul că victimele primesc datele de contact actualizate pentru comunicările legate de cauza lor, cu excepția cazului în care victima și-a exprimat dorința de a nu primi astfel de informații.

(10d)  Trimiterea la o „decizie” în contextul dreptului la informare, traducere și interpretariat, ar trebui înțeleasă doar ca o trimitere la stabilirea vinovăției sau la finalizarea în alt mod a procedurilor penale. Motivarea respectivei decizii poate fi furnizată victimei fie printr-o copie a hotărârii în care este inclusă decizia respectivă, fie printr-un rezumat succint al acestora.

(10e)  Dreptul de a fi informat cu privire la data și locul unui proces care se desfășoară ca urmare a plângerii depuse de victima unei infracțiuni se aplică și în ceea ce privește data și locul unei audieri din cadrul unui recurs împotriva unei hotărâri pronunțate în respectiva cauză.

(10f)  Informațiile specifice privind eliberarea sau evadarea autorului infracțiunii ar trebui furnizate victimelor, în cazul în care acestea au solicitat acest lucru, cel puțin în cazurile în care ar putea fi în pericol sau în cazul unui risc identificat de prejudiciu la adresa victimelor, cu excepția cazului în care există un risc identificat de prejudiciu la adresa autorului infracțiunii care ar rezulta din notificare. În cazul în care există un risc identificat de prejudiciu la adresa autorului infracțiunii care ar rezulta din notificare, autoritatea competentă ar trebui să țină seama de toate riscurile în momentul stabilirii unei acțiuni adecvate. Trimiterea la „riscul identificat de prejudiciu la adresa victimelor” ar trebui să acopere factori precum gravitatea sau natura infracțiunii și riscurile de răzbunare. Prin urmare, acesta nu ar trebui să se aplice situațiilor în care au fost săvârșite infracțiuni minore și, în consecință, există o posibilitate redusă de prejudiciu la adresa victimei.

(10g)  Victimele ar trebui să primească informații cu privire la orice drept de recurs împotriva unei decizii de eliberare a autorului infracțiunii, dacă un astfel de drept există în dreptul național.

▌

(12)  Justiția nu poate fi înfăptuită efectiv decât dacă victimele pot să explice în mod adecvat circumstanțele infracțiunilor săvârșite împotriva lor și să furnizeze probe autorităților competente într-un mod inteligibil. Este la fel de important să se garanteze faptul că victima este tratată cu respect și că își poate exercita drepturile. Prin urmare, ar trebui să fie întotdeauna disponibile servicii gratuite de interpretariat, în conformitate cu rolul victimei în sistemul judiciar penal relevant, în timpul audierii victimei și pe durata participării active a acesteia la audierile în fața instanței. Pentru alte aspecte ale procedurilor penale, necesitatea interpretării și a traducerii poate varia în funcție de aspecte specifice, de rolul victimei și de implicarea acesteia în proceduri, precum și de orice drepturi specifice de care beneficiază. Ca atare, serviciile de interpretariat și traducere în aceste cazuri trebuie să fie disponibile doar în măsura în care acest lucru este necesar pentru ca victima să își poată exercita drepturile.

(12a)  Victima ar trebui să aibă dreptul de a contesta o decizie prin care se constată că nu sunt necesare servicii de traducere sau de interpretare, în conformitate cu procedurile din dreptul național. Acest drept nu atrage după sine obligația ca statele membre să pună la dispoziție un mecanism separat sau o procedură privind plângerile prin care o astfel de decizie să poată fi contestată și nu ar trebui să prelungească în mod nerezonabil procedurile penale. O revizuire internă a deciziei ar fi suficientă.

(12b)  Faptul că o victimă vorbește o singură limbă rară nu ar trebui să constituie un motiv pentru a decide că traducerea sau interpretarea ar prelungi în mod nerezonabil procedurile penale.

(13)  Sprijinul ▌ar trebui să fie ▌disponibil din momentul în care autoritățile au fost informate cu privire la victimă, pe durata procedurilor penale și pentru o perioadă adecvată după respectivele proceduri, în conformitate cu nevoile victimei și cu drepturile în temeiul prezentei directive. Sprijinul ar trebui furnizat prin diverse mijloace, fără formalități excesive și printr-o distribuție geografică suficientă pentru a oferi tuturor victimelor ▌posibilitatea de a accesa aceste servicii. Victimele care au suferit prejudicii considerabile ca urmare a gravității infracțiunii pot avea nevoie de servicii de asistență specializată ▌.

(13a)  Persoanele cele mai vulnerabile sau care se află în situații de expunere deosebită, precum persoanele supuse unor violențe repetate în cadrul relațiilor apropiate, victimele violenței bazate pe gen sau persoanele care sunt victimele altor tipuri de infracțiuni într-un stat membru, altul decât statul de cetățenie sau de reședință, necesită asistență specializată și protecție juridică. Serviciile de asistență specializată ar trebui să se bazeze pe o abordare integrată și orientată care ar trebui să țină seama în special de nevoile specifice ale victimei, de gravitatea prejudiciului suferit ca urmare a infracțiunii, precum și de relația dintre victime, autorii infracțiunilor, minori și mediul social mai larg al acestora. O sarcină principală a acestor servicii și a personalului acestora, care joacă un rol important în procesul de recuperare a victimelor și de depășire de către acestea a eventualelor prejudicii sau traume rezultate dintr-o infracțiune, ar trebui să fie informarea victimelor cu privire la drepturile lor care sunt acoperite de domeniul de aplicare al prezentei directive și susținerea victimelor pentru ca acestea să poată lua decizii într-un mediu care le oferă sprijin și care le tratează cu demnitate, respect și sensibilitate. Tipurile de sprijin pe care aceste servicii specifice ar trebui să le ofere pot include, dar nu se limitează la oferirea de adăpost și cazare sigură, sprijin medical imediat, trimiterea la serviciile de examinare medicală și medico-legală în vederea colectării de probe în cazurile de viol sau de agresiune sexuală, consilierea psihologică pe termen scurt și lung, asistență în caz de traume, consiliere juridică, acces la apărare și servicii specifice pentru minori în calitate de victime directe sau indirecte. Prin definiție, nu se așteaptă de la serviciile de sprijinire a victimelor să ofere ele însele expertiză specializată și profesională vastă. Dacă este necesar, serviciile de sprijinire a victimelor ar trebui să asiste victimele prin recurgerea la sprijinul profesional existent, ca de exemplu psihologii.

(14)  Deși furnizarea sprijinului nu ar trebui să depindă de existența unei plângeri depuse de către victime pe lângă o autoritate competentă, cum ar fi poliția, privind săvârșirea unei infracțiuni, aceste autorități sunt adesea cel mai bine plasate pentru a informa victimele cu privire la posibilitatea de a primi sprijin. Prin urmare, statele membre sunt încurajate să instituie condițiile corespunzătoare pentru a permite trimiterea victimelor către serviciile de sprijinire a victimelor, inclusiv prin garantarea faptului că cerințele privind protecția datelor pot fi și sunt respectate. Trimiterile repetate ar trebui evitate.

(14a)  Dreptul victimelor de a fi audiate ar trebui, de asemenea, considerat ca fiind garantat în cazul în care victimele pot face declarații sau pot formula explicații în scris.

(14b)  Dreptul victimelor minore de a fi audiate în cadrul procedurilor penale nu ar trebui exclus numai pe motiv că victima este un minor sau pe motivul vârstei minorului.

(15)  Dreptul de a solicita revizuirea deciziei de neîncepere a urmăririi penale se referă la deciziile luate de procurori și judecători de instrucție sau de autorități de aplicare a legii, precum funcționari de poliție, dar nu la deciziile luate de instanțe. Orice revizuire a deciziei de a neîncepere a urmăririi penale ar trebui realizată de o persoană sau o autoritate diferită de cea care a luat decizia inițială, cu excepția cazului în care decizia inițială de neîncepere a urmăririi penale a fost luată de cea mai înaltă autoritate de urmărire, a cărei decizie nu poate face obiectul unei cereri de revizuire, caz în care cererea de revizuire poate fi soluționată de aceeași autoritate. Dreptul de a solicita revizuirea unei decizii de neîncepere a urmăririi penale nu vizează procedurile speciale, precum procedurile împotriva membrilor parlamentului sau guvernului, în relație cu exercitarea funcției lor oficiale.

(15a)  O decizie de încetare a procedurilor ar trebui să acopere și situațiile în care procurorul hotărăște să retragă acuzațiile sau să întrerupă procedurile.

(15b)  Decizia procurorului care conduce la o soluționare extrajudiciară care încheie astfel procedurile, ar trebui să excludă pentru victime doar dreptul de a solicita revizuirea unei decizii a procurorului de neîncepere a urmăririi penale, în cazul în care soluționarea impune un avertisment sau o obligație.

(16)  Serviciile de justiție reparatorie, inclusiv de pildă medierea dintre victimă și infractor, conferința familială și cercurile de verdict, se pot dovedi extrem de benefice pentru victimă, însă necesită bariere de protecție pentru a fi împiedicată persecutarea în continuare a acesteia. Aceste servicii ar trebui, prin urmare, să aibă ca primă prioritate interesele și nevoile victimei, repararea prejudiciilor aduse victimei și evitarea altor daune. Factori cum ar fi tipul, natura și gravitatea infracțiunii și a traumei suferite ca urmare a acesteia, agresiunile repetate ale integrității fizice, sexuale sau psihologice a victimei, dezechilibrele dintre raporturile de forțe, vârsta, maturitatea sau capacitatea intelectuală a victimei, care ar putea limita sau reduce capacitatea acesteia de a face o alegere în cunoștință de cauză sau care ar putea compromite un rezultat pozitiv pentru victimă, ar trebui luați în considerare în momentul sesizării serviciului de justiție reparatorie și în momentul desfășurării procesului reparatoriu. Procedurile private ar trebui să fie în general confidențiale, cu excepția cazului în care părțile hotărăsc altfel, sau astfel cum prevede legislația națională, având în vedere interesul public prevalent. Factori precum amenințările proferate sau alte forme de violență care au loc în timpul procesului pot fi considerate ca necesitând divulgarea în interes public.

(16a)  Nu ar trebui să se aștepte din partea victimelor ca acestea să suporte cheltuielile de participare în cadrul procedurilor penale.   Cu toate acestea, victimele nu ar trebui să ocazioneze cheltuieli care nu sunt necesare prin participarea lor. Statele membre trebuie să ramburseze numai cheltuielile necesare, dar nu sunt obligate să ramburseze cheltuielile de judecată suportate de victime. Statele membre pot impune condiții de plată prin legislația națională, precum termene pentru solicitarea rambursării, sume standard pentru costurile de subzistență și călătorie și sume zilnice maxime pentru pierderile din venituri. Dreptul la rambursarea cheltuielilor în cadrul procedurilor penale nu ar trebui legat de o situație în care o victimă face o declarație privind o infracțiune. Cheltuielile trebuie rambursate doar în măsura în care victima este obligată sau i se solicită de autoritățile competente să fie prezentă și să participe activ la proceduri.

(16b)  Bunurile recuperabile care sunt sechestrate pe durata procedurilor penale ar trebui să i se restituie victimei infracțiunii cât mai curând posibil, cu excepția unor condiții excepționale, precum un litigiu privind proprietatea, posesia asupra bunurilor sau în cazul în care bunurile însele sunt ilegale. Restituirea bunurilor nu ar trebui să aducă atingere reținerii legitime a acestora în scopul altor proceduri judiciare.

(16c)  Dreptul de a obține o decizie privind despăgubirile din partea autorului infracțiunii și procedura aplicabilă relevantă ar trebui să se aplice și victimelor care își au reședința într-un stat membru, altul decât cel în care a avut loc infracțiunea.

(16d)  Obligația prevăzută în prezenta directivă de a transmite plângerile nu ar trebui să afecteze competența statelor membre de a institui proceduri și nu aduce atingere normelor privind conflictele de competență, inclusiv privind schimbul de informații, astfel cum prevede Decizia-cadru 2009/948/JAI a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind prevenirea și soluționarea conflictelor referitoare la exercitarea competenței în cadrul procedurilor penale1[16]3..

(16e)  Dacă victima nu se mai află pe teritoriul statului membru în care a avut loc infracțiunea, statul membru respectiv nu ar trebui să mai fie obligat să asigure asistență, sprijin și protecție, cu excepția a ceea ce este legat în mod direct de orice proceduri penale pe care le desfășoară privind infracțiunea în cauză, ca de exemplu măsuri speciale de protecție pe durata procedurilor judiciare. Statul membru în care își are reședința victima ar trebui să acorde asistența, sprijinul și protecția de care este nevoie pentru recuperarea victimei.

(16f)  Ar trebui să existe măsuri de protejare a siguranței și demnității victimelor și a membrilor familiei acestora împotriva răzbunării, intimidării sau victimizării ulterioare sau repetate, cum ar fi acțiunile în încetare intermediare sau ordinele de protecției sau de restricție.

(16g)  Riscul victimizării ulterioare, fie de către cel care a săvârșit infracțiunea, fie ca rezultat al participării la procedurile penale, ar trebui limitat prin derularea procedurilor într-un mod coordonat, în care victimele să fie tratate cu respect și să li se permită să aibă încredere în autorități. Interacțiunea cu autoritățile ar trebui să fie cât mai simplă, limitându-se în același timp numărul interacțiunilor inutile dintre autorități și victimă, de exemplu prin înregistrarea pe suport video a audierilor și prin permiterea utilizării acestora în fața instanței. Un număr cât mai mare de măsuri ar trebui puse la dispoziția practicienilor pentru a se preveni suferința victimelor în cursul procedurilor judiciare, în special ca urmare a contactului vizual cu autorul infracțiunii, cu membrii familiei sale, cu asociații săi sau cu persoanele din public. În acest scop, statele membre sunt încurajate să introducă, în special în clădirile instanțelor judecătorești și în secțiile de poliție, măsuri fezabile și practice pentru a permite amenajarea unor facilități precum intrări, săli de așteptare etc. separate pentru victime. În plus, statele membre ar trebui, în măsura posibilului, să planifice procedurile penale astfel încât să se evite contactele dintre autorul infracțiunii și victime și membrii familiei acestora, de pildă prin citarea victimei și a autorului infracțiunii la audieri în momente diferite.

(16h)  Protecția vieții private a victimei poate fi un mijloc important de a se evita victimizarea ulterioară și poate fi obținută printr-o serie de măsuri, printre care nedivulgarea sau limitarea divulgării informațiilor cu privire la identitatea și adresa victimei. Această protecție este deosebit de importantă pentru victimele minore, ea incluzând nedivulgarea numelui copilului. Cu toate acestea, ar putea exista cazuri în care, în mod excepțional, minorul poate ar putea avea beneficii dacă informațiile sunt dezvăluite sau chiar publicate extensiv, de exemplu în cazul răpirii unui minor. Măsurile luate pentru a proteja viața privată și imaginile victimelor și ale membrilor familiilor acestora ar trebui întotdeauna să fie conforme cu articolele 6 și 10 privind dreptul la un proces echitabil și libertatea de exprimare din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

(17)  Unele victime sunt extrem de expuse în cursul procedurilor penale riscurilor de victimizare secundară și repetată și de intimidare de către autorul infracțiunii ▌. Astfel de riscuri provin în mare ▌din caracteristicile personale ale victimei, tipul sau natura infracțiunii și circumstanțele infracțiunii. Aceste riscuri pot fi identificate eficient numai prin evaluări individuale, realizate în cel mai scurt termen posibil. Aceste evaluări ar trebui realizate pentru toate victimele pentru a stabili dacă acestea sunt expuse riscului de victimizare ulterioară și ce măsuri de protecție specifice le sunt necesare.

(18)  Evaluările individuale ar trebui ▌să țină seama de caracteristicile personale ale victimei, precum vârsta, genul și identitatea sau exprimarea de gen, etnia, rasa, religia, orientarea sexuală, ▌sănătatea, prezența unei dizabilități, statutul victimei din punctul de vedere al reședinței, dificultățile de comunicare, relația cu autorul infracțiunii sau dependența de acesta, experiențele anterioare în materie infracțională, tipul sau natura infracțiunii sau circumstanțele infracțiunii, precum infracțiunile inspirate de ură, infracțiunile inspirate de prejudecăți sau infracțiunile săvârșite pe motive de discriminare, violența sexuală, violența în cadrul relațiilor apropiate, infracțiuni în cazul cărora autorul se afla într-o poziție de control, faptul că victimele își au reședința într-o zonă cu o rată mare a criminalității sau dominată de bande organizate sau faptul că victima este dintr-o altă țară.

(18a)  Victimele traficului de persoane, ale terorismului, ale crimei organizate, ale violenței în cadrul relațiilor apropiate, ale violenței sexuale sau exploatării, ale violenței bazate pe gen, ale infracțiunilor inspirate de ură, victimele cu dizabilități și victimele minore tind să facă obiectul unei rate ridicate a victimizării secundare sau repetate sau a intimidării. Ar trebui acordată o atenție specială evaluării riscului de victimizare ulterioară la care sunt sau nu supuse victimele și ar trebui să existe o prezumție puternică că respectivele victime vor beneficia de măsuri de protecție specifice.

(19)  Victimele care au fost identificate ca fiind vulnerabile la victimizarea secundară sau repetată sau la intimidare ar trebui să beneficieze de măsuri adecvate care să le protejeze pe durata procedurilor penale. Natura exactă ▌a acestor măsuri ar trebui determinată prin evaluări individuale, luând în considerare dorința victimei. Amploarea acestor măsuri ar trebui stabilită fără a aduce atingere drepturilor apărării și în conformitate cu normele privind marja de apreciere a instanțelor. Îngrijorările și teama victimelor în ceea ce privește procedurile ar trebui să fie un factor-cheie în stabilirea necesității aplicării unei anumite măsuri în ce le privește.

(19a)  Necesitățile operaționale imediate și constrângerile pot face imposibilă garantarea faptului că, de exemplu, același funcționar de poliție audiază constant victima; boala, maternitatea sau concediile parentale sunt exemple de astfel de constrângeri. În plus, incintele destinate în mod special pentru audierile victimelor pot să nu fie disponibile din cauza renovărilor etc. În eventualitatea unor asemenea constrângeri de ordin operațional sau practic, poate să nu fie posibilă aplicarea de la caz la caz a unei măsuri speciale preconizate ca urmare a unei evaluări individuale.

▌

(23)  Atunci când, în conformitate cu prezenta directivă, trebuie să fie numit un tutore ▌sau un reprezentant pentru un minor, rolurile respective pot fi asumate de aceeași persoană sau de către o persoană juridică, o instituție sau o autoritate.

(24)  Orice funcționar implicat în cadrul procedurilor penale care este susceptibil de a intra în contact personal cu o victimă ar trebui să poată să primească și să aibă acces la o formare corespunzătoare astfel încât să poată identifica victimele și nevoile acestora și să le trateze într-un mod sensibil, respectuos, profesional și nediscriminatoriu, atât prin acțiuni de formare inițială și continuă, cât și într-un mod adecvat în funcție de importanța contactului cu victima respectivă. Practicienii susceptibili de a fi implicați evaluarea individuală pentru a identifica necesitățile specifice de protecție ale victimelor și pentru a stabili necesitatea acestora pentru măsuri speciale de protecție ar trebui să beneficieze de formare specifică cu privire la modalitățile de realizare a unei astfel de evaluări. Statele membre ar trebui să asigure această cerință privind formarea funcționarilor de poliție și a personalului autorităților judiciare. De asemenea, formarea ar trebui să fie promovată pentru avocați, procurori și judecători, precum și pentru practicienii care oferă sprijin pentru victime și serviciile de justiție reparatorie. Această cerință ar trebui să includă o formare privind serviciile specifice spre care ar trebui trimisă victima sau cursuri specializate în cazul în care munca lor privește îndeosebi victimele cu nevoi speciale și formare psihologică adecvată, după caz. Acolo unde este cazul, această formare ar trebui să fie sensibilă la aspectele legate de gen. Acțiunile statelor membre privind formarea ar trebui să fie completate de orientări, recomandări și schimburi de bune practici, în conformitate cu Rezoluția Consiliului din 10 iunie 2011.

(25)  Statele membre ar trebui să încurajeze și să colaboreze îndeaproape cu organizațiile societății civile, inclusiv cu organizațiile neguvernamentale recunoscute și active care sunt în contact cu victime ale criminalității, în special în ceea ce privește elaborarea de politici, campaniile de informare și de sensibilizare, programele de cercetare și de instruire, formarea, precum și monitorizarea și evaluarea impactului măsurilor de sprijin și protecție a victimelor infracțiunilor. Pentru ca victimele criminalității să beneficieze de atenția, sprijinul și protecția cuvenite, serviciile publice ar trebui să lucreze într-un mod coordonat și să se implice la toate nivelurile administrative - la nivelul Uniunii, precum și la nivel național, regional și local. Victimele ar trebui să fie asistate în găsirea și contactarea autorităților competente pentru a evita trimiterile repetate. Statele membre ar trebui să aibă în vedere dezvoltarea de servicii multiagenție, respectând principiul „punctului unic de acces” sau al „ghișeului unic”, care abordează necesitățile multiple ale victimelor implicate în procedurile penale, inclusiv nevoia de a primi informații, sprijin, asistență, protecție și despăgubiri.

(25a)  Pentru a încuraja și a facilita denunțarea și pentru a permite victimelor să rupă ciclul victimizărilor repetate, este esențial ca acestea să aibă la dispoziție servicii de sprijinire fiabile și ca autoritățile competente să fie pregătite să răspundă sesizărilor victimelor în mod respectuos, cu considerație, în condiții de egalitate și cu profesionalism. Acest lucru ar putea spori încrederea victimelor în sistemele judiciare penale și reduce numărul de infracțiuni nedenunțate. Practicienii care sunt susceptibili de a primi plângeri din partea victimelor cu privire la infracțiuni sunt formați în mod corespunzător pentru a facilita denunțarea și ar trebui adoptate măsuri pentru a permite denunțarea de către părți terțe, inclusiv de către organizații ale societății civile. Ar trebui să fie posibilă folosirea tehnologiilor comunicațiilor, precum e-mail, înregistrările video sau formulare electronice pentru depunerea plângerilor.

(25b)  Colectarea sistematică și corespunzătoare de date este recunoscută ca o componentă esențială a unui proces de elaborare a politicilor eficient în domeniul drepturilor victimelor care intră sub incidența domeniului de aplicare al prezentei directive. Pentru a facilita evaluarea aplicării prezentei directive, statele membre ar trebui să transmită Comisiei datele relevante privind aplicarea procedurilor naționale referitoare la victimele criminalității, cuprinzând cel puțin numărul, tipul sau natura infracțiunilor denunțate și, în măsura în care datele sunt cunoscute și disponibile, numărul victimelor genul și vârsta acestora. Datele statistice relevante pot include date judiciare înregistrate de autoritățile judiciare și agențiile de aplicare a legii și, în măsura posibilului, date administrative colectate de serviciile de asistență medicală și de bunăstare socială și de organizațiile publice și neguvernamentale de sprijinire a victimelor, de justiție reparatorie și alte organizații care lucrează cu victimele criminalității. Datele judiciare pot include informații privind infracțiuni denunțate, numărul de cazuri anchetate, urmărite penal și soldate cu condamnări. Datele administrative bazate pe servicii pot include, în măsura posibilului, datele privind modul în care victimele utilizează serviciile furnizate de agențiile guvernamentale și organizațiile de sprijin publice sau private, cum ar fi numărul de trimiteri către serviciile de sprijinire a victimelor realizate de poliție, numărul de victime care solicită sprijin, primesc sau nu sprijin sau beneficiază sau nu de justiție reparatorie.

(26)  Întrucât obiectivul prezentei directive, și anume stabilirea ▌unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de statele membre prin acțiuni unilaterale, fie la nivel național, fie la nivel regional sau local, ci mai degrabă, din motive ce țin de amploarea și efectele sale potențiale, poate fi atins mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum se prevede la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut în respectivul articol, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului respectiv.

(27)  Datele cu caracter personal prelucrate în cadrul punerii în aplicare a prezentei directive ar trebui să fie protejate în conformitate cu Decizia-cadru 2008/977/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind protecția datelor cu caracter personal prelucrate în cadrul cooperării polițienești și judiciare în materie penală și în conformitate cu principiile stabilite în Convenția Consiliului Europei din 28 ianuarie 1981 pentru protejarea persoanelor față de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, pe care toate statele membre au ratificat-o.

(28)  Prezenta directivă nu aduce atingere dispozițiilor mai ambițioase ale altor acte ale Uniunii care abordează nevoile specifice ale unor categorii speciale de victime, precum victimele traficului de persoane și victimele abuzului sexual asupra minorilor, ale exploatării sexuale sau ale pornografiei infantile, într-un mod mai concret.

(29)   În conformitate cu articolul 3 din Protocolul privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat Tratatului privind Uniunea Europeană și Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, Regatul Unit și Irlanda și-au notificat dorința de a lua parte la adoptarea și la aplicarea prezentei directive.

(30)  În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul privind poziția Danemarcei, anexat Tratatului privind Uniunea Europeană și Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei directive și ▌nu are obligații în temeiul acesteia și nici nu face obiectul aplicării sale,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Capitolul 1

DISPOZIȚII INTRODUCTIVE

Articolul 1

Obiective

1.  Scopul prezentei directive este de a garanta faptul că ▌victimele criminalității, astfel cum sunt definite la articolul 2, beneficiază de sprijinul și protecția adecvate ▌și sunt în măsură să participe la procedurile penale ▌.

  Statele membre asigură faptul că victimele sunt recunoscute și tratate cu respect, atenție, în mod individual, cu profesionalism și de o manieră nediscriminatorie ▌, în toate contactele cu ▌ serviciile de sprijinire a victimelor sau de justiție reparatorie sau cu orice autoritate competentă, care intervine în contextul procedurilor penale. Drepturile prevăzute în prezenta directivă se aplică victimelor de o manieră nediscriminatorie, inclusiv în ceea ce privește statutul acestora din punctul de vedere al reședinței.

2.  În punerea în aplicare a prezentei directive, în cazul în care victima este un minor, statele membre asigură luarea în considerare în primul rând a interesului superior al acestuia, evaluat în mod individual. O abordare orientată spre minor, luând în considerare în mod corespunzător vârsta, nivelul de maturitate, opiniile, nevoile și preocupările acestuia, prevalează în cadrul tuturor interacțiunilor. Minorul și, după caz, reprezentantul legal al acestuia, este informat cu privire la orice măsuri sau drepturi axate în mod specific pe drepturile copilului.

Articolul 2

Definiții

1.  În sensul prezentei directive:

(a)  „victimă” înseamnă:

(i)  o persoană fizică ce a suferit un prejudiciu, inclusiv o atingere adusă integrității sale fizice sau mentale, o suferință emoțională sau o pierdere materială, cauzate în mod direct de o infracțiune;

(ii)   ▌ membrii familiei unei persoane al cărei deces a fost cauzat direct de o infracțiune și care au suferit prejudicii în urma acestui fapt;

(b)  „membri ai familiei” înseamnă soțul/soția, persoana care conviețuiește cu victima, fiind angajată într-o relație intimă pe o bază stabilă și continuă și gospodărind împreună cu aceasta, rudele în linie directă, frații și surorile, precum și persoanele aflate în întreținerea victimei;

▌

(e)  „servicii de justiție reparatorie” înseamnă orice proces prin care victima și autorul infracțiunii pot, în cazul în care consimt liber, să participe activ la soluționarea problemelor generate de infracțiune cu ajutorul unei terțe părți imparțiale;

(f)  „minor” înseamnă orice persoană având o vârstă mai mică de 18 ani.

▌

2.  Statele membre pot stabili proceduri:

(a)  pentru limitarea numărului membrilor familiei care pot beneficia de drepturi în temeiul prezentei directive, ținând seama de circumstanțele individuale ale fiecărui caz; precum și

(b)  în cazurile care intră sub incidența articolului 2 alineatul (1) litera (a) punctul (ii), pentru stabilirea membrilor familiei care au prioritate în raport cu exercitarea drepturilor în temeiul prezentei directive.

Capitolul 2

FURNIZAREA DE INFORMAȚII ȘI SPRIJIN

Articolul 2a

Dreptul de a înțelege și de a fi înțeles

1.  Statele membre iau măsurile corespunzătoare pentru a asista victimele astfel încât acestea să înțeleagă și să poată fi înțelese de la primul contact și în cursul oricărei interacțiuni necesare pe care o au cu orice autoritate competentă în contextul procedurilor penale, inclusiv în cazul în care informațiile sunt furnizate de aceste autorități.

2.  Statele membre asigură furnizarea comunicațiilor către victime într-un limbaj simplu și accesibil, fie verbal, fie în scris. Astfel de comunicații iau în considerare caracteristicile personale ale victimei, inclusiv orice dizabilitate care poate afecta abilitatea acestora de a înțelege sau de a comunica.

3.  Cu excepția cazului în care acest lucru este contrar intereselor victimei sau ar afecta negativ cursului procedurilor, statele membre permit victimelor să fie însoțite de persoană aleasă de acestea cu ocazia primului contact cu autoritățile competente, în situația în care victima solicită asistență pentru a înțelege sau a fi înțeleasă, datorită impactului infracțiunii.

Articolul 3

Dreptul de a primi informații încă de la primul contact cu o autoritate competentă

1.  Statele membre se asigură că victimele primesc următoarele informații, fără întârzieri inutile, încă de la primul contact cu autoritatea competentă, pentru a le permite să beneficieze de drepturile conferite în temeiul prezentei directive:

(a)   tipul de sprijin pe care victimele îl pot primi și din partea cui, inclusiv, în cazul în care este relevant, informații de bază privind accesul la asistență medicală, orice tip de asistență specializată, inclusiv asistență psihologică și cazare alternativă;

▌

(d)  procedurile privind depunerea unei plângeri privind o infracțiune și rolul victimelor în aceste proceduri;

(e)  modul și condițiile în care victimele pot obține protecție, inclusiv măsurile de protecție;

(f)  modul și condițiile de acces la consiliere juridică, asistență juridică sau orice altă formă de consiliere;

(g)  modul și condițiile în care victimele pot avea acces la despăgubiri;

(ga)  modul și condițiile în care victimele au dreptul la interpretare și traducere;

(h)  în cazul în care victimele își au reședința în alt stat membru decât cel în care a avut loc infracțiunea, orice măsură, procedură sau instrument specific care este disponibil ▌pentru a-și apăra interesele în statul membru unde se stabilește contactul;

(i)  toate procedurile de înaintare a plângerilor în cazul în care drepturile acestora nu sunt respectate de autoritatea competentă care intervine în contextul procedurilor penale;

(j)  datele de contact pentru comunicările cu privire la cauza lor;

(ja)  serviciile de justiție reparatorie disponibile;

(jb)  modul și condițiile în care victimelor li se pot rambursa cheltuielile suportate ca urmare a participării la procedurile penale.

2.  Amploarea sau gradul de detaliu al informațiilor poate varia în funcție de nevoile specifice și de situația personală a victimei și de tipul sau natura infracțiunii. Detalii suplimentare pot fi, de asemenea, transmise în etape ulterioare în funcție de nevoile victimei și de relevanța acestora în fiecare etapă a procedurilor.

Articolul 3a

Drepturile victimelor în momentul înaintării unei plângeri

1.  Statele membre se asigură că victimele primesc o confirmare scrisă de înregistrare, care conține elementele de bază referitoare la infracțiune, a oricărei plângeri oficiale privind o infracțiune depuse de acestea la o autoritate competentă din statul membru.

2.  Statele membre se asigură că victimele care doresc să depună o plângere referitoare la o infracțiune și care nu înțeleg sau vorbesc limba autorității competente au posibilitatea de a depune plângerea intr-o limbă pe care o înțeleg sau primesc asistența lingvistică necesară.

3.  Statele membre se asigură că victimele care nu înțeleg sau nu vorbesc limba autorității competente, primesc gratuit o traducere a confirmării scrise de înregistrare prevăzute la alineatul (1), dacă solicită acest lucru, într-o limbă pe care o înțeleg.

Articolul 4

Dreptul de a primi informații cu privire la propria cauză

1.  Statele membre se asigură că victimele sunt informate, fără întârzieri inutile, cu privire la dreptul lor de a primi și că, dacă doresc acest lucru, primesc următoarele informații privind ▌procedurile penale inițiate ca urmare a plângerii privind săvârșirea unei infracțiuni împotriva victimei:

(a)  orice decizie de a nu continua sau de a înceta ancheta sau de a nu începe urmărirea penală împotriva autorului infracțiunii;

(b)  data și locul procesului și natura acuzațiilor.

1a.  Statele membre se asigură că victimele, în funcție de rolul lor în sistemul judiciar penal relevant, sunt informate, fără întârzieri inutile, cu privire la dreptul lor de a primi și că, dacă doresc acest lucru, primesc următoarele informații privind procedurile penale inițiate ca urmare a plângerii privind săvârșirea unei infracțiuni împotriva victimei:

(a)  orice hotărâre finală pronunțată într-un proces ▌;

(b)  informații care să îi permită victimei să ia la cunoștință stadiul ▌procedurilor penale ▌, cu excepția situației excepționale în care desfășurarea corespunzătoare a cauzei ar putea fi afectată.

▌

1b.  Informațiile prevăzute la alineatul (1) litera (a) și la alineatul (1a) litera (a) includ fie motivarea, fie un rezumat succint al motivării respectivei decizii, cu excepția cazului unei decizii confidențiale sau a unei decizii aparținând unui juriu, când motivarea nu este furnizată în temeiul legislației naționale.

1c.  Dorința victimelor de a primi sau nu informații are forță obligatorie pentru autoritățile competente, cu excepția cazului în care informațiile respective trebuie transmise în virtutea dreptului victimei de a avea o participare activă la procedurile penale. Statele membre permit victimelor să își modifice în orice moment opțiunea, aceasta fiind ulterior luată în considerare.

2.  Statele membre se asigură că victimelor li se oferă posibilitatea de a fi informate fără întârzieri inutile, atunci când persoana aflată în arest, urmărită penal sau condamnată pentru faptele care privesc victimele este eliberată sau a evadat din detenție. În plus, victimele sunt informate cu privire la orice măsuri relevante adoptate pentru protecția lor în caz de eliberare sau evadare.

3.  Victimele primesc informațiile menționate la alineatul (2) dacă solicită acest lucru, cel puțin în cazurile în care ar putea fi în pericol sau în cazul unui risc identificat de prejudiciu la adresa victimelor, cu excepția cazului în care există un risc identificat de prejudiciu la adresa autorului infracțiunii care ar rezulta din notificare.

▌

Articolul 6

Dreptul la servicii de interpretariat și traducere

1.  Statele membre se asigură că victimele care nu înțeleg sau nu vorbesc limba utilizată în procedurile penale la care participă pot beneficia, în cazul în care solicită acest lucru, gratuit, de servicii de interpretariat, în conformitate cu rolul lor în sistemul judiciar penal relevant, în timpul participării lor la procedurile penale, cel puțin la audierile și interogatoriile victimei din cadrul procedurilor penale în fața organelor de anchetă și autorităților judiciare, inclusiv în cursul interogatoriilor de către organele de poliție, precum și de servicii de interpretariat în momentul participării active la audierile în fața instanței și a oricăror audieri intermediare care sunt necesare.

▌

3.  Fără a se aduce atingere dreptului la apărare și în conformitate cu normele privind marja de apreciere a instanței, pot fi utilizate tehnologii ale comunicațiilor, cum ar fi videoconferința, telefonul sau internetul, cu excepția cazului în care este necesară prezența fizică a interpretului pentru ca victima să-și poată exercita în mod corespunzător drepturile sau să poată înțelege procedura.

4.  Statele membre se asigură că victimele care nu înțeleg sau nu vorbesc limba utilizată în procedurile penale la care participă, beneficiază în mod gratuit, dacă doresc acest lucru, în conformitate cu rolul lor în sistemul judiciar penal relevant, în timpul participării lor la procedurile penale, de o traducere într-o limbă pe care o înțeleg ce cuprinde informațiile esențiale pentru ca victima să își poată exercita drepturile în cadrul procedurilor penale, în măsura în care acestea sunt puse la dispoziția victimei, cel puțin orice decizie de încetare a procedurilor penale aferente infracțiunii la care a fost supusă victima și, la solicitarea victimei, fie motivarea, fie un rezumat succint al motivării respectivei decizii, cu excepția cazului unei decizii confidențiale sau a unei decizii aparținând unui juriu, când motivarea nu este furnizată în temeiul legislației naționale.

▌

4a.  Statele membre se asigură că victimele care au dreptul să primească informații privind data și locul procesului, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) și care nu înțeleg limba autorității competente, primesc o traducere a acestor informații la care au dreptul, în cazul în care solicită acest lucru.

4b.  Nu se impune obligația de a traduce acele părți din documentele esențiale care nu sunt relevante pentru obiectivul de a permite victimelor să participe în mod activ la procedurile penale. Victimele pot înainte o cerere motivată pentru ca un document să fie considerat esențial.

4c.  Prin derogare de la normele generale instituite la alineatele (1),(3) și (4), o traducere verbală sau un rezumat verbal al documentelor esențiale poate fi furnizat în locul unei traduceri scrise, cu condiția ca o astfel de traducere verbală sau rezumat verbal să nu prejudicieze caracterul echitabil al procedurilor.

5..  Statele membre se asigură că autoritatea competentă evaluează dacă victimele au nevoie de traducere și de asistență din partea unui interpret, astfel cum se prevede la alineatele (1) și (4). Victimele pot contesta o decizie de a nu furniza traducere sau interpretare. Normele procedurale sunt determinate prin legislația națională.

5a.  Serviciile de traducere și interpretariat, precum și examinarea unei contestații a unei decizii de a nu furniza traducere sau interpretariat, nu trebuie să prelungească în mod nerezonabil procedurile penale.

▌

Articolul 7

Dreptul de acces la serviciile de sprijinire a victimelor

1.  Statele membre se asigură că victimele au acces la servicii gratuite și confidențiale de sprijinire a victimelor care acționează în interesul victimelor, în conformitate cu ▌nevoile ▌lor înainte, în timpul și pentru o durată adecvată după încetarea procedurilor penale. Membrii familiei au acces la serviciile de sprijinire a victimelor în conformitate cu nevoile lor și cu gradul de vătămare suferit ca urmare a infracțiunii săvârșite împotriva victimei.

2.  Statele membre facilitează trimiterea victimelor, de către autoritatea competentă la care a fost depusă plângerea și de către alte instituții relevante, către serviciile de sprijinire a victimelor.

3.  Statele membre adoptă măsuri pentru a institui servicii specializate, gratuite și confidențiale de sprijinire a victimelor în plus față de sau ca parte integrantă a serviciilor generale de sprijinire a victimelor sau pentru a permite organizațiilor de sprijinire a victimelor să facă apel la agențiile profesionale existente care oferă astfel de sprijin specializat. Victimele au acces la astfel de servicii în conformitate cu nevoile lor specifice, iar membrii familiei au acces la respectivele servicii în conformitate cu nevoile lor specifice și cu gradul de vătămare suferit ca urmare a infracțiunii săvârșite împotriva victimei.

3a.  Serviciile de sprijinire a victimelor și orice servicii specializate de sprijinire pot fi instituite ca organizații publice sau neguvernamentale și pot fi organizate pe bază profesională sau voluntară.

3b.  Statele membre se asigură că accesul la serviciile de sprijinire a victimelor nu depinde de depunerea unei plângeri formale privind săvârșirea unei infracțiuni de către victimă pe lângă o autoritate competentă.

 

Articolul 7a

Sprijinul disponibil din partea serviciilor de sprijinire a victimelor

1.  Astfel cum se prevede la articolul 7, serviciile de sprijinire a victimelor furnizează cel puțin:

(a)  informațiile, consilierea și sprijinul relevant cu referire la drepturile victimelor, inclusiv în ceea ce privește accesul la sistemele publice de despăgubire în cazul daunelor penale, precum și cu privire la rolul victimelor în cadrul procedurilor penale, inclusiv pregătirea pentru participarea la proces;

(b)  informații privind sau trimitere directă la ▌orice servicii specializate de sprijinire a victimelor relevante existente;

(c)  sprijinul emoțional și, dacă este disponibil, cel psihologic;

(d)  consiliere privind aspectele financiare și practice ▌subsecvente infracțiunii;

(e)  cu excepția cazului în care este furnizată de alte servicii publice sau private, consiliere cu privire la riscurile de răzbunare, intimidare și de victimizare ulterioară și la modalitățile de prevenire sau evitare a acestora.

2.  Statele membre încurajează serviciile de sprijinire a victimelor să acorde o atenție deosebită nevoilor specifice ale victimelor care au suferit un prejudiciu considerabil ca urmare a gravității infracțiunii.

3.  Cu excepția cazului în care acestea sunt furnizate de alte servicii publice sau private, serviciile specializate de sprijinire menționate la articolul 7 alineatul (3) , dezvoltă și furnizează cel puțin:

(a)  adăposturi sau orice altă cazare provizorie adecvată pentru victimele care au nevoie de un loc sigur din cauza unui risc iminent de răzbunare, intimidare sau victimizare ulterioară repetată;

(b)  sprijinul orientat și integrat pentru victimele cu nevoi specifice, precum victimele violenței sexuale, victimele violenței bazate pe gen și victimele violențelor în cadrul unor relații apropiate, inclusiv sprijin în cazul traumelor și consiliere.

Capitolul 3

PARTICIPAREA LA PROCEDURILE PENALE

▌

Articolul 9

Dreptul de a fi ascultat

1.  Statele membre se asigură că victimele pot fi audiate în cursul procedurii penale și pot depune elemente de probă. În cazul audierii unei victime minore, se ia în considerare în mod adecvat vârsta și maturitatea acesteia.

2.  Normele procedurale în temeiul cărora victimele pot fi audiate în cursul procedurilor penale și pot depune elemente de probă sunt determinate de legislația națională.

Articolul 10

Drepturi în cazul unei decizii de neîncepere a urmăririi penale

1.  Statele membre se asigură că victimele, în conformitate cu rolul lor în sistemul judiciar penal relevant, au dreptul de a solicita revizuirea unei decizii de neîncepere a urmăririi penale pentru o infracțiune săvârșită împotriva victimei. Normele procedurale pentru o astfel de revizuire sunt determinate de legislația națională.

1a.  În cazul în care, în conformitate cu legislația națională, rolul victimei în sistemul judiciar penal relevant se stabilește numai după adoptarea deciziei de urmărire penală, statele membre se asigură că cel puțin victimele unor infracțiuni grave au dreptul de a solicita revizuirea unei decizii de neîncepere a urmăririi penale pentru o infracțiune săvârșită împotriva victimei. Normele procedurale pentru o astfel de revizuire sunt determinate de legislația națională.

2.  Statele membre se asigură că victimele sunt informate fără întârzieri inutile cu privire la dreptul lor de a primi și că, dacă solicită acest lucru, primesc informații suficiente pentru a decide dacă doresc sau nu să solicite revizuirea oricărei decizii de neîncepere a urmării penale.

2a.  În cazul în care decizia inițială de neîncepere a urmării penale este adoptată de cea mai înaltă autoritate de urmărire, a cărei decizie nu poate face obiectul unei revizuiri în temeiul legislației naționale, poate fi soluționată de aceeași autoritate .

2b.  Alineatele (1,) (2) și (2a) nu se aplică deciziei procurorului de neîncepere a urmăririi penale, în cazul care o astfel de decizie conduce la o soluționare extrajudiciară, în măsura în care legislația națională prevede o astfel de posibilitate.

Articolul 11

Dreptul la garanții în contextul ▌serviciilor de justiție reparatorie

1.  Statele membre iau măsuri care garantează protejarea victimei împotriva intimidării sau a victimizării ulterioare, care să se aplice atunci când se recurge la ▌servicii de justiție reparatorie, dacă este cazul. Astfel de măsuri garantează victimei care se implică în procesul de justiție reparatorie, că are acces la servicii de justiție reparatorie sigure și competente și includ cel puțin următoarele:

(a)   ▌se recurge la servicii de justiție reparatorie dacă acestea sunt în interesul victimei, în funcție de considerațiile privind siguranța și cu acordul liber și în cunoștință de cauză al acesteia; acordul respectiv poate fi retras în orice moment;

(b)  înainte de a accepta să participe la proces, victima primește informații complete și obiective cu privire la proceduri și la eventualele rezultatele ale acestora, precum și informații cu privire la procedurile de supraveghere a punerii în aplicare a oricărui acord;

(c)  autorul infracțiunii ▌trebuie să fi recunoscut faptele de bază ale cauzei;

(d)  orice acord trebuie să fie încheiat în mod voluntar și ar putea fi luat în considerare în cadrul oricăror proceduri penale ulterioare;

(e)  discuțiile din cadrul ▌procedurilor de justiție reparatorie care nu au loc în public sunt confidențiale și nu sunt divulgate ulterior, cu excepția cazului în care părțile își dau acordul în acest sens sau dacă acest lucru se prevede în legislația națională, având în vedere interesul public prevalent.

2.  Statele membre facilitează trimiterea cauzelor, care se pretează la astfel de măsuri, către ▌serviciile de justiție reparatorie, inclusiv prin stabilirea de proceduri sau orientări cu privire la condițiile de trimitere.

Articolul 12

Dreptul la asistență juridică

Statele membre se asigură că victimele au acces ▌la asistență juridică, atunci când au calitatea de parte în procedurile penale. Condițiile sau normele procedurale în conformitate cu care victimele pot avea acces la asistență juridică sunt determinate de legislația națională.

Articolul 13

Dreptul la rambursarea cheltuielilor

Statele membre ▌le oferă victimelor care participă la procedurile penale posibilitatea de a li se rambursa cheltuielile suportate ca urmare a participării lor active la aceste proceduri, în funcție de rolul victimelor în sistemul judiciar penal relevant. Condițiile sau normele procedurale în conformitate cu care victimele pot fi rambursate sunt determinate de legislația națională.

Articolul 14

Dreptul la restituirea bunurilor

Statele membre se asigură că, în urma unei decizii a unei autorități competente, bunurile recuperabile ▌care sunt sechestrate pe durata procedurilor penale li se restituie victimelor fără întârziere, cu excepția cazului în care ele sunt necesare pentru procedurile penale. Condițiile sau normele procedurale în conformitate cu care astfel de bunuri sunt restituite sunt determinate de legislația națională.

Articolul 15

Dreptul de a obține o decizie privind despăgubirile din partea autorului infracțiunii în cadrul procedurilor penale

1.  Statele membre se asigură că, în cursul procedurilor penale, victimele au dreptul de a obține o decizie privind despăgubirile din partea autorului infracțiunii, într-un termen rezonabil, cu excepția cazului în care legislația națională prevede că o astfel de decizie trebuie adoptată în cadrul altor proceduri judiciare.

2.  Statele membre promovează măsurile necesare pentru a-i încuraja pe autorii de infracțiuni să despăgubească în mod corespunzător victimele.

Articolul 16

Drepturile victimelor rezidente în alt stat membru

1.  Statele membre se asigură că autoritățile lor competente sunt în măsură să adopte măsurile adecvate pentru a atenua dificultățile care apar atunci când victima își are reședința în alt stat decât cel în care a fost săvârșită infracțiunea, în special în ceea ce privește desfășurarea procedurilor. În acest scop, autorităților statului membru în care a avut loc infracțiunea le revine sarcina:

(a)  de a lua o declarație victimei imediat după depunerea plângerii privind săvârșirea infracțiunii pe lângă autoritatea competentă;

(b)  de a recurge cât mai mult posibil la dispozițiile privind videoconferințele și teleconferințele prevăzute în Convenția privind asistența reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene din 29 mai 2000[17]4 în scopul audierii victimelor care își au reședința în străinătate.

2.  Statele membre se asigură că victimele infracțiunilor săvârșite într-un alt stat membru decât cel în care acestea își au reședința pot depune o plângere pe lângă autoritățile competente din statul membru de reședință dacă nu au posibilitatea de a face acest lucru în statul membru în care a fost săvârșită infracțiunea sau, în cazul săvârșirii unei infracțiuni grave stabilite prin legislația națională a respectivului stat membru, dacă nu doresc să facă acest lucru.

3.  Statele membre se asigură că autoritatea competentă care înregistrează plângerea o transmite fără întârziere autorității competente din teritoriul în care a fost săvârșită infracțiunea, în cazul în care competența nu a fost exercitată.

Capitolul 4

▌PROTECȚIA VICTIMELOR ȘI RECUNOAȘTEREA VICTIMELOR CU NEVOI DE PROTECȚIE SPECIFICE

Articolul 17

Dreptul la protecție

Fără a aduce atingere dreptului la apărare, statele membre garantează adoptarea de măsuri de protecție a siguranței victimelor și a membrilor familiilor acestora împotriva răzbunării, intimidării sau victimizării repetate sau ulterioare, inclusiv împotriva riscului de daune psihologice sau emoționale și de protecție a demnității victimelor pe durata audierilor și în momentul depunerii mărturiei. După caz, dreptul la protecție include și proceduri instituite prin legislația națională privind protecția fizică a victimelor și a membrilor familiilor acestora.

Articolul 17a

Dreptul la evitarea contactului dintre victimă și autorul infracțiunii

1.  Statele membre stabilesc condițiile necesare pentru a se permite evitarea contactului dintre victime și membrii familiei acestora, după caz, și autorul infracțiunii în incinta în care se desfășoară procedurile penale, în afară de cazul în care acest lucru este impus de procedurile penale.

2.  Statele membre se asigură că noile clădiri ale instanțelor judecătorești beneficiază de săli de așteptare separate pentru victime.

Articolul 17b

Dreptul la protecție al victimelor în cursul anchetei penale

Fără a se aduce atingere dreptului la apărare și în conformitate cu normele privind marja de apreciere a instanțelor, statele membre se asigură că pe durata anchetelor penale:

(a)  atunci când victimele urmează să fie audiate, audierile se desfășoară fără întârzieri nejustificate, de îndată ce autoritățile competente au primit o plângere privind săvârșirea infracțiunii;

(b)  numărul audierilor victimelor este cât mai redus cu putință, iar audierile au loc numai atunci când sunt strict necesare pentru desfășurarea anchetei penale;

(c)  victimele pot fi însoțite de reprezentantul lor legal și de o persoană aleasă de acestea, cu excepția cazului în care s-a luat o decizie contrară motivată în legătură cu una dintre persoanele respective sau cu amândouă;

(d)  examinarea medicală necesară procedurilor penale este menținută la un nivel cât mai redus posibil și se desfășoară numai atunci când este strict necesară în acest scop.

Articolul 17c

Dreptul la protecția vieții private

1.  Statele membre se asigură că autoritățile competente pot adopta, în cursul procedurilor penale, măsurile adecvate pentru a proteja viața privată, inclusiv caracteristicile personale luate în considerație în evaluarea individuală prevăzut la articolul 18, și imaginile victimelor și ale membrilor familiilor acestora. În plus, statele membre se asigură că autoritățile competente pot adopta toate măsurile legale pentru a împiedica difuzarea publică a oricăror informații care ar putea duce la identificarea unei victime minore.

2.  În vederea protejării vieții private, a integrității personale și a datelor cu caracter personal ale victimei, în ceea ce privește libertatea presei și libertatea de exprimare, statele membre încurajează mijloacele de comunicare să adopte măsuri de autoreglementare.

Articolul 18

Evaluarea individuală a victimelor pentru identificarea nevoilor de protecție specifice

1.  Statele membre se asigură că victimele beneficiază de o evaluare promptă și individuală, în conformitate cu procedurile naționale, pentru a se identifica nevoile de protecție specifice și pentru a se determina dacă și în ce măsură ar putea beneficia de măsuri speciale în cursul procedurilor penale, astfel cum se prevede la articolul 21, datorită faptului că sunt extrem de expuse victimizării secundare și repetate sau intimidării.

2.  Evaluarea ia în considerare în special:

(a)  caracteristicile personale ale victimei;

(b)  tipul sau natura infracțiunii; precum și

(ba)  circumstanțele infracțiunii.

2a.  În contextul evaluării individuale, se acordă o atenție deosebită victimelor care au suferit un prejudiciu considerabil ca urmare a gravității infracțiunii, victimelor unei infracțiuni săvârșite din cauza prejudecăților sau din motive de discriminare care ar putea avea legătură în special cu caracteristicile lor personale și victimelor care sunt deosebit de vulnerabile din cauza relației cu făptuitorul și a dependenței de acesta. În acest sens, victimele terorismului, ale criminalității organizate, ale traficului de persoane, ale violenței bazate pe gen, ale violenței în cadrul relațiilor apropiate, ale violenței sexuale sau ale exploatării, ale infracțiunilor săvârșite din ură și victimele cu dizabilități vor fi luate în considerare în mod corespunzător.

3.  În sensul prezentei directive, se prezumă întotdeauna că victimele minore au nevoi de protecție specifice din cauza faptului că sunt vulnerabile față de victimizarea secundară și repetată sau față de intimidare. Pentru a se determina dacă și în ce măsură ar trebui să beneficieze de măsurile speciale prevăzute la articolele 22 și 23, acestea sunt supuse unei evaluări individuale astfel cum se prevede la alineatul (1).

▌

5.  Amploarea evaluării poate fi adaptată în funcție de gravitatea infracțiunii și de nivelul prejudiciului aparent suferit de victimă.

5a.  Evaluarea individuală se desfășoară cu strânsa implicare a victimelor și ia în considerare dorințele acestora, inclusiv în cazul în care nu doresc să beneficieze de măsurile speciale.

5b.  În cazul în care elementele de evaluare individuală s-au modificat în mod semnificativ, statele membre se asigură că evaluarea individuală menționată la alineatul (1) este actualizată pe întreaga durată a procedurilor penale.

▌

Articolul 21

Dreptul la protecție al ▌victimelor cu nevoi de protecție specifice în cursul procedurilor penale

1.  Fără a se aduce atingere dreptului la apărare și în conformitate cu normele privind marja de apreciere a instanței, statele membre se asigură că ▌victimele care beneficiază de măsurile specifice identificate ca urmare a unei evaluări individuale pot beneficia de măsurile prevăzute la alineatele (2) și (3). O măsură specială preconizată ca urmare a evaluării individuale nu poate fi aplicată în cazul în care constrângeri de natură operațională sau practică fac acest lucru imposibil sau în cazul în care există o nevoie urgentă de a audia victima și neîndeplinirea acestui lucru ar putea aduce un prejudiciu victimei, unei alte persoane sau procedurilor.

2.  Următoarele măsuri speciale sunt disponibile în cursul anchetelor penale pentru victimele identificate în conformitate cu articolul 18:

(a)  audierea victimei se desfășoară în incinte concepute sau adaptate în acest scop;

(b)  audierea victimei se desfășoară de către sau prin intermediul unor persoane profesioniste pregătite în acest scop;

(c)  toate audierile victimei sunt realizate de aceleași persoane, cu excepția cazului în care acest lucru este contrar bunei administrări a justiției;

(d)  toate audierile victimelor violenței sexuale, ale violenței bazate pe gen sau ale violenței în cadrul unor relații apropiate, cu excepția cazului în care sunt efectuate de un procuror sau un judecător, sunt efectuate de către o persoană de același sex, dacă victima dorește acest lucru și dacă nu este afectată derularea procedurilor.

3.  Următoarele măsuri sunt disponibile în cursul procedurilor judiciare pentru victimele identificate în conformitate cu articolul 18:

(a)  măsuri de evitare a contactului vizual între victime și autorii infracțiunilor, inclusiv pe parcursul depunerii mărturiei, prin mijloace adecvate, inclusiv prin utilizarea tehnologiilor comunicațiilor;

(b)  măsuri de garantare a posibilității ca victima să fie audiată în instanță fără a fi prezentă, în special prin folosirea tehnologiilor de comunicare adecvate;

(c)  măsuri de evitare a adresării de întrebări inutile victimei privind viața privată, care nu sunt legate de infracțiunea respectivă; precum și

(d)  măsuri prin care să se permită derularea audierii fără public.

Articolul 22

Dreptul la protecție al victimelor minore în cursul procedurilor penale

1.  Pe lângă măsurile prevăzute la articolul 21, statele membre se asigură că atunci când victima este minoră:

(a)  în anchetele penale, toate audierile victimei minore pot fi înregistrate pe suport audiovizual și că aceste ▌înregistrări pot fi utilizate ▌ca probe în procedurile judiciare penale. Normele procedurale pentru astfel de înregistrări și pentru utilizarea acestora sunt determinate de legislația națională;

(b)  în anchetele penale și procedurile judiciare, în funcție de rolul victimelor în sistemul judiciar penal relevant, autoritățile competente numesc un reprezentant special pentru victimele minore în cazul în care, conform legislației naționale, titularii răspunderii părintești nu pot reprezenta victima minoră ca urmare a unui conflict de interese între aceștia și victima minoră sau atunci când victima minoră este neînsoțită sau separată de familie;

(ba)  în cazul în care victima minoră are dreptul la consiliere juridică, minorul are dreptul la propriul consilier juridic și la propria reprezentare, în numele său, în procedurile unde există, sau ar putea exista, un conflict de interese între copil și părinți sau alte părți implicate.

1a.  În cazul în care vârsta victimei nu este cunoscută și există motive pentru a se considera că aceasta este minoră, în sensul prezentei directive se prezumă că victima este minoră.

▌

Capitolul 6

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 24

Formarea practicienilor

1.  Statele membre se asigură că funcționarii susceptibili să intre în contact cu victimele, precum funcționarii de poliție și personalul instanțelor beneficiază de cursuri de formare atât generale, cât și de specialitate, până la un nivel adecvat din punctul de vedere al contactului cu victimele, pentru ca să poată conștientiza nevoile victimelor și să le poată trata pe acestea într-un mod imparțial, respectuos și profesionist.

2.  Fără a aduce atingere independenței judiciare și diferențelor de organizare ale sistemelor judiciare din Uniune, statele membre solicită celor care răspund de formarea judecătorilor și a procurorilor implicați în proceduri penale să pună la dispoziție cursuri de formare atât generale, cât și de specialitate, pentru a spori sensibilizarea judecătorilor și a procurorilor la nevoile victimelor.

2a.  Cu respectarea adecvată a independenței profesiei juridice, statele membre recomandă celor care răspund de formarea avocaților să pună la dispoziție cursuri de formare atât generale, cât și de specialitate, pentru a spori sensibilizarea avocaților la nevoile victimelor.

3.  Prin serviciile publice sau prin finanțarea organizațiilor de sprijinire a victimelor, statele membre încurajează inițiative prin care cei care furnizează servicii de sprijinire a victimelor și de justiție reparatorie beneficiază de formare corespunzătoare la un nivel adecvat în ceea ce privește contactul cu victimele și îndeplinesc standardele profesionale necesare pentru a garanta că aceste servicii sunt furnizate într-un mod imparțial, respectuos și profesionist.

4.  În conformitate cu funcțiile practicianului, cu natura și nivelul contactului acestuia cu victimele, cursurile de formare urmăresc să permită practicianului să recunoască și să trateze victimele în mod respectuos, profesionist și nediscriminatoriu.

Articolul 25

Cooperare și coordonarea serviciilor

1.  Statele membre adoptă măsurile adecvate pentru a facilita cooperarea dintre statele membre în vederea îmbunătățirii accesului victimelor la drepturile lor, astfel cum se prevede în prezenta directivă și în legislația națională. Cooperarea în cauză urmărește cel puțin:

(a)  schimburile de bune practici;

(b)  consultarea în cazuri individuale; precum și

(c)  asistența acordată rețelelor europene care lucrează în domenii direct relevante pentru drepturile victimelor.

2.  Statele membre adoptă măsurile corespunzătoare, inclusiv prin intermediul internetului, menite să sensibilizeze publicul larg cu privire la drepturile prevăzute în prezenta directivă, să reducă riscul victimizării și să reducă la minim impactul negativ al ▌criminalității și riscurile de victimizare secundară și repetată ▌, în special prin orientarea către grupuri vulnerabile precum minorii, victimele violenței bazate pe gen și ale violenței în cadrul unor relații apropiate. Astfel de măsuri pot include campanii de informare și sensibilizare, programe de cercetare și educare, dacă este cazul în cooperare cu organizațiile relevante ale societății civile și cu alte părți interesate.

Capitolul 7

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 26

Transpunere

1.  Statele membre pun în aplicare dispozițiile legale, de reglementare și administrative necesare în vederea conformării cu prezenta directivă până la data de [18]*….

▌

3.  Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, acestea conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

Articolul 27

Furnizarea de date și statistici

Cel târziu la ...[19]* și ulterior la fiecare trei ani, statele membre comunică Comisiei Europene datele disponibile care arată modul în care victimele și-au accesat drepturile care intră sub incidența prezentei directive.

Articolul 27a

Raportare

Până la data de…[20]*, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport de evaluare a gradului în care statele membre au luat măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive, inclusiv o descriere a măsurilor adoptate în temeiul articolelor 7, 7a și 21, raport însoțit, dacă este necesar, de propuneri legislative.

Articolul 28

Înlocuire

Decizia-cadru 2001/220/JAI se înlocuiește pentru statele membre care participă la adoptarea prezentei directive, fără a se aduce atingere obligațiilor statelor membre în ceea ce privește termenele de transpunere în legislația națională.

Pentru statele membre care participă la adoptarea prezentei directive, trimiterile la decizia-cadru sus-menționată se interpretează drept trimiteri la prezenta directivă.

Articolul 29

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare ▌în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 30

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre, în conformitate cu tratatele.

Adoptată la ...,

Pentru Parlamentul European      Pentru Consiliu

Președintele  Președintele

 

_______________

 

EXPUNERE DE MOTIVE

 

Raportoarele salută propunerea Comisiei de directivă privind drepturile, asistența și protecția victimelor infracțiunilor, ca parte a unui pachet legislativ al cărui scop este acela de a conferi mai multă substanță drepturilor victimelor în UE și care include, de asemenea, o propunere de regulament privind recunoașterea reciprocă a măsurilor de protecție în materie civilă și o comunicare privind consolidarea drepturilor victimelor în UE. De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în 2009, și a orientărilor privind Spațiul european de libertate, securitate și justiție, protecția victimelor tuturor tipurilor de infracțiuni s-a aflat - după cum se preconizează în Programul de la Stockholm - printre prioritățile absolute ale agendei UE.

 

Propunerea Comisiei accentuează necesitatea adoptării unui cadru juridic european cuprinzător, care să ofere tuturor victimelor, indiferent de statutul lor juridic, o recunoaștere și o protecție optimă pe teritoriul Uniunii. Propunerea își are originea, în parte, în Decizia-cadru 2011/220/JAI a Consiliului din 15 martie 2001 privind statutul victimelor în cadrul procedurilor penale. Comisia a extins drepturile tuturor victimelor infracțiunilor prin instituirea unor standarde minime pe teritoriul UE, conferindu-le, indiferent de naționalitatea lor sau de locul unde s-a comis infracțiunea, dreptul la informare, dreptul de a înțelege și de a fi înțeles, dreptul la servicii de interpretare și traducere, dreptul de acces la asistență juridică, dreptul de a accesa servicii de asistență a victimelor, dreptul de a fi ascultat, dreptul la justiție reparatorie, dreptul de a nu fi urmări în cazul în care există o decizie în acest sens, dreptul de a evita contactul între victimă și infractor, dreptul la protecție al victimei în timpul audierii în cadrul unei anchete penale, printre altele. De asemenea, este esențial ca viitoarea directivă să ofere o definiție uniformă a conceptului de „victimă”, care să ofere acest statut nu doar persoanelor prejudiciate în urma infracțiunii, ci și membrilor familiilor acestora.

 

Raportoarele salută numeroase propuneri cuprinse în această directivă.

 

Încrederea în justiție este o prioritate în privința tuturor cetățenilor, în special a victimelor care își văd drepturile neluate în seamă sau nerespectate. Un sistem judiciar comun și transparent, aplicabil în toate statele membre UE, este o necesitate imperioasă dacă UE dorește să ducă la îndeplinire Programul de la Stockholm. Directiva nu se va limita să apere drepturile victimelor, oferindu-le sprijin și protecție, ci va și ajuta cetățenii europeni să dobândească încredere în sistemele judiciare ale țării lor și ale vecinilor din UE, prin armonizarea standardelor minime.

 

Adaptându-se la procedurile rezultate din aplicarea Tratatului de la Lisabona, articolul 51 din Regulamentul de procedură al Parlamentului European permite ca rapoartele să fie elaborate transversal. La elaborarea prezentului raport s-a ținut seama de discuțiile din cadrul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne și al Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen, precum și de colaborarea dintre cele două raportoare.

 

Cadrul general - consolidarea drepturilor victimelor

 

În ciuda dispozițiilor în acest sens incluse actualmente în propunerea Comisiei, se poate face mai mult pentru victime în fiecare dintre statele membre. Toate victimele, indiferent de apartenența lor sau de gravitatea prejudiciilor suferite, au nevoie să simtă că sunt luate în considerare în această directivă. O serie de studii și de date arată că, mult prea des, victimele nu denunță infracțiunea din cauza fricii, nesiguranței, lipsei de încredere sau informării insuficiente. Datorită vulnerabilității lor, victimele se simt copleșite în urma experienței dificile pe care au trăit-o, fiindu-le astfel greu să facă față procedurilor judiciare. De aceea, este important să se ofere victimelor sprijin încă din momentul în care s-a produs vătămarea. În toate etapele procesului judiciar, victimele trebuie să fie tratate cu respect, în mod demn și, practic vorbind, într-o limbă pe care o înțeleg.

 

Raportoarele consideră că este necesară o evidențiere și o detaliere mai pronunțată a anumitor aspecte. De aceea, dreptul de a fi informat încă din momentul primului contact cu o autoritate competentă a fost extins și aprofundat pentru victimele care au suferit traume majore. Dreptul de a primi informații cu privire la cazul propriu include îndatorirea statelor membre de a oferi asistență atunci când victima este informată cu privire la eliberarea persoanei care a săvârșit infracțiunea. Având în vedere presiunea psihologică care poate exista, și pentru reconfortarea persoanei care a fost ținta unui act violent, victima ar trebui să aibă dreptul de a refuza anumite informații și de a revoca acest refuz în orice moment.

 

Victima ar trebui să beneficieze de asistență gratuită din momentul în care a suferit vătămarea. Acest lucru ar trebui să se aplice și copiilor și membrilor familiilor victimelor. Sprijinul acordat victimelor ar trebui transformat în programe sau inițiative la nivelul comunităților, cu sprijinul statelor membre. O recunoaștere socială mai largă a victimizării în general este importantă pentru victime, întrucât reabilitarea lor depinde și de o reacție pozitivă din partea societății, care să demonstreze sensibilitate față de starea specială în care se află și să recunoască dificultățile cu care acestea se confruntă. Raportoarele consideră că media ar trebui să joace un rol important în ceea ce privește stimularea recunoașterii victimizării în societate, luând totodată măsuri adecvate pentru ca, în cadrul activităților de informare, să fie respectată viața privată și cea de familie a victimelor.

 

Raportoarele sunt conștiente de faptul că măsurile suplimentare a căror implementare este recomandată statelor membre pot implica, în unele cazuri, realocarea resurselor sau o mobilizare mai mare a acestora de către autoritățile naționale. De aceea, nu trebuie trecut cu vederea faptul că, conform estimării Comisiei Europene, costul total al infracționalității - nu doar pentru victime, dar și pentru angajatori, stat și societate ca întreg - se ridică la 233 de miliarde EUR pe an în Uniunea Europeană. Această sumă nu rezultă doar din infracționalitate ca atare, ci și din absența unui sprijin adecvat pentru victime, care să le ajute să se refacă și să facă față procedurilor penale. Prin urmare, toate acțiunile vizând consolidarea drepturilor victimelor și oferirea unor servicii de asistență adecvate ar trebui considerate ca măsuri rentabile, care vor contribui în mod sigur la încurajarea denunțării infracțiunilor și la sustenabilitatea sistemelor naționale judiciare și de sănătate.

 

O protecție suplimentară pentru victimele cu nevoi specifice

 

Raportorii susțin ideea generală a directivei, de a stabili standarde minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor infracțiunilor, însă consideră că trebuie acordată mai multă atenție serviciilor de asistență destinate victimelor care se confruntă cu șanse mari de a suferi noi prejudicii, de a fi supuse intimidărilor sau de a fi încă o dată victime în timpul desfășurării procedurilor penale.

 

Raportoarele sunt de acord cu propunerea Comisiei de a face referire la victimele vulnerabile, dar preferă formularea „victime cu nevoi specifice”. Terminologia folosită în propunerea Comisiei, care definește această categorie de victime ca „victime vulnerabile”, ar putea fi considerată discriminatorie - deși nu aceasta este intenția. Multe victime, printre care și victimele violenței de gen, nu doresc să fie asociate cu vulnerabilitatea. Cu toate acestea, victimele violenței de gen pot avea nevoi specifice, fără ca acest lucru să echivaleze cu vulnerabilitatea. Propunerea Comisiei menționează în mod corect, în rândul victimelor vulnerabile, copiii și persoanele cu dizabilități, datorită caracteristicilor personale ale acestora. Într-adevăr, este logic să definim o persoană care suferă de dizabilități, o femeie care a suferit o agresiune sexuală sau un copil ca victimă vulnerabilă, însă caracteristicile personale ale acestora dinainte de a fi devenit victime nu ar trebui să constituie singurul criteriu de definire. De aceea, raportoarele preferă să se refere la această categorie ca „victime cu nevoi specifice” și să prevadă o serie de măsuri de protecție specifice pentru aceste victime.

 

Aceste măsuri includ, dar nu se limitează la oferirea unui adăpost, asistență medicală, probe medico-legale, consiliere psihologică și consiliere juridică. Aceste servicii de sprijinire ar trebui să fie suficient de răspândite pe teritoriul țărilor și să fie accesibile tuturor victimelor.

 

Pentru a evalua mai în detaliu circumstanțele și caracteristicile victimelor, raportoarele introduc, de asemenea, o serie de definiții suplimentare, și anume „violența de gen” și „violența în cadrul relațiilor apropiate”. Violența de gen se referă la violența îndreptată împotriva unei persoane din cauza genului ei. Violența în cadrul relațiilor apropiate include actele de violență săvârșite de parteneri sau de foști parteneri, ori de alți membri ai familiei, conducând la discriminare și încălcare a libertăților fundamentale ale victimelor.

 

Atunci când victimele cu nevoi specifice sunt tratate în funcție de natura infracțiunii, ar trebui ajutate și alte tipuri de victime, nu doar cele ale traficului de persoane sau ale violenței sexuale (conform textului Comisiei).

 

Victimele terorismului, ale criminalității organizate, ale violenței în cadrul relațiilor apropiate și ale violenței de gen. Cum caracterul infracțiunii ia forme diferite, și nevoile victimelor sunt diferite. Evidențierea acestor nevoi specifice este pe cât de importantă, pe atât de sensibilă. De exemplu, în cazul victimelor actelor teroriste, principala diferență față de alte categorii de victime constă în contextul în care se produce agresiunea teroristă, precum și în publicul acesteia. Victimele actelor teroriste sunt prin definiție atacate în calitatea lor de reprezentanți ai unui grup mai larg. Recunoașterea agresiunii săvârșite implică recunoașterea acestui fapt. Grupurile de sprijinire a victimelor terorismului clasifică nevoile acestora, în contextul asistenței juridice, în funcție de patru imperative: dreptul la justiție, la demnitate, la adevăr și la memoria istorică, aceasta din urmă referindu-se la condamnarea terorismului și a agresiunilor teroriste și la păstrarea amintirii actelor comise pentru generațiile viitoare.

 

Evaluarea și instruirea individuală

 

Pe lângă asistența curentă oferită victimelor, nu trebui trecute cu vederea, în afară de atenția inițială acordată acelor victime care au trecut prin experiențe deosebit de tragice, aspecte precum: expunerea la pericole și distrugeri grave sau pierderi traumatizante; trăirea unor evenimente traumatice ori o boală psihică actuală sau trecută, sau un tratament pentru probleme de sănătate mintală în absența unui sprijin din partea comunității, lipsa susținerii din partea membrilor apropiați ai familiei și a prietenilor - toate acestea sunt extrem de importante și trebuie luate în considerare. Ar trebui depuse eforturi pentru identificare acelor membri ai comunității care sunt izolați, întrucât tocmai pentru aceștia susținerea socială și un ajutor a posteriori pot fi deosebit de importante.

 

De aceea, raportoarele consideră că este importantă efectuarea unei evaluări individuale începând din momentul în care are loc prejudiciul. Aceasta va identifica nevoile victimelor înainte, în timpul și după desfășurarea procedurilor penale. În cadrul procedurilor penale, autoritățile ignoră adesea nevoile victimelor, îngreunând astfel cooperarea acestora. Personalul poliției, parchetului și al altor instanțe ar trebui instruit pentru a ști cum să abordeze victimele în funcție de tipul infracțiunii. Concret, pentru a răspunde mai bine nevoilor victimelor violenței de gen și violenței în relațiile apropiate, raportoarele solicită ca personalul din sistemul judiciar, ofițerii de poliție și membrii serviciilor de sprijinire a victimelor să beneficieze de o formare care să-i sensibilizeze în raport cu dimensiunea de gen și care să le permită să identifice rapid și să răspundă nevoilor victimelor. În numele spiritului de cooperare, raportoarele consideră important ca, în realizarea acestei formări, să fie consultate în mod aprofundat organizațiile neguvernamentale și entitățile care oferă servicii victimelor violenței de gen, și consideră, de asemenea, important ca formarea să fie instituționalizată și standardizată în statele membre.

 

Înțelegerea dinamicii de gen în contextul drepturilor victimelor

 

Violența de gen este o formă de violență care afectează în mod disproporționat femeile și poate fi corelată cu - dar nu se limitează la - cazurile de violență în cadrul relațiilor apropiate. Cercetările arată că, în Europa, o cincime până la un sfert din numărul total de femei au suferit acte de violență fizică cel puțin o dată în cursul vieții adulte, iar peste o zecime au suferit acte de violență sexuală implicând folosirea forței. În acest context, raportoarele consideră că este esențială incriminarea tuturor formelor de violență de gen și luarea unor măsuri speciale de prevenire, protecție și reparație în favoarea victimelor acestui tip de violență.

 

În acest scop, raportoarele instituie obligația explicită ca asistența destinată victimelor cu nevoi specifice să integreze cunoașterea dinamicii de gen și să opereze într-un cadru al egalității de gen și al drepturilor omului. Raportoarele sunt convinse că această abordare este, de asemenea, crucială pentru a evita victimizarea secundară a victimelor violenței de gen.

 

Intenția raportoarelor este de a se asigura că se adoptă, la nivel european, o definiție cuprinzătoare a conceptului de „victimă” și că situația specială a victimelor cu nevoi specifice este luată în considerare atunci când se concep servicii de sprijinire adecvate sau se procedează la formarea practicienilor care vor avea contact direct cu victimele. În acest scop, directiva include o serie de drepturi garantate pentru victime, acoperind astfel un gol semnificativ care exista în protecția drepturilor omului în cazul victimelor infracțiunilor. Raportoarele definesc, de asemenea, violența de gen ca o manifestare a inegalității de gen și ca o încălcare a drepturilor omului, realizând astfel un progres semnificativ în privința recunoașterii violenței împotriva femeilor ca o formă de discriminare care trebuie identificată și combătută.

 

O cooperare și o coordonare mai bună pentru protecția victimelor

 

De asemenea, li se recomandă statelor membre să adopte o abordare generală cu implicarea mai multor agenți, care să asigure o coordonare eficientă între diferitele autorități care acordă sprijin victimelor. În această privință, directiva preconizează crearea unor structuri formale și informale care să permită celor care lucrează în sistemul judiciar, în agențiile de aplicare a legii și în ONG-uri să coopereze într-o formă standardizată. Raportoarele consideră că o reacție coordonată în privința tuturor victimelor va minimiza efectele negative ale infracțiunilor, riscul de victimizare secundară sau repetată, precum și stigmatizarea și îngreunarea situației victimelor datorită interacțiunilor repetate dintre acestea și instanțele justiției penale.

 

Asigurarea protecției vieții private a victimelor

 

Raportoarele stabilesc o obligație clară de protecție a vieții private și de familie a victimelor pe parcursul procedurilor penale și după încheierea acestora. Respectarea vieții private a victimelor, indiferent de natura vătămării suferite, ar trebuie garantată prin toate mijloacele, întrucât acest lucru este necesar pentru ca victima să poată face față procedurilor judiciare, în special, și să se poată reface din punct de vedere psihologic, în general. Mass-media, de exemplu, poate aduce adesea prejudicii victimelor infracțiunilor sau urmașilor prin exacerbarea sentimentelor lor de abuz, dezorientare și pierdere a controlului. De aceea, raportoarele solicită, de asemenea, ca mass-media să aplice măsuri de autocontrol pentru a proteja integritatea personală a victimelor de demersul intruziv al presei.

 

 

Rețeaua și statisticile europene

 

Victimele trebuie să știe că drepturile lor vor fi standardizate în întreaga UE. Campaniile de informare și sensibilizare, programele de cercetare și educație și cooperarea cu agențiile societății civile trebuie realizate printr-o serie de acțiuni de promovare bine orchestrate între statele membre. În plus, pentru a contracara infracționalitatea, este necesară colectarea și schimbul de date cu privire la toate categoriile de victime. Din acest motiv, raportoarele solicită înființarea, prin intermediul asociațiilor europene deja constituite pentru a răspunde nevoilor victimelor, a unei Rețele europene pentru observarea și ajutorarea victimelor, pentru a crea o bază de date statistice în care să se menționeze numărul, vârsta, genul și naționalitatea victimelor. Această rețea ar putea crea premizele pentru o viitoare directivă care să ducă și mai departe dezvoltarea Spațiului de libertate, securitate și justiție.

 

Mulțumiri

 

Raportoarele își exprimă recunoștința pentru explicațiile oferite de Comisie prin intermediul DG Justiție și pentru schimbul fructuos de opinii cu raportorii alternativi, și doresc să mulțumească, de asemenea, Președinției daneze a UE. Raportoarele țin, de asemenea, să mulțumească pentru opiniile și expertiza oferite de organizațiile, asociațiile și ONG-urile care activează în domeniul drepturilor, asistenței și protecției victimelor.

26.3.2012

AVIZ al Comisiei pentru afaceri juridice

destinat Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne și Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen

referitor la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității

( COM(2011)0275 – C7‑0127/2011 – 2011/0129(COD) )

Raportor pentru aviz: Antonio López-Istúriz White

 

JUSTIFICARE SUCCINTĂ

Într-un cauză clasică a Curții de Justiție, un cetățean britanic, Ian Cowan, a fost victima unei agresiuni violente la ieșirea dintr-o stație de metrou în timpul unei scurte șederi la Paris. Agresorii nu au putut fi identificați. În consecință, el a cerut compensații autorităților franceze pentru vătămările suferite în urma acelui atac.

După cum s-a dovedit, în cazul unei vătămări petrecute în Franța, statul acordă compensare victimei unui atac în urma căruia a rezultat o vătămare fizică numai dacă victima are un permis de ședere sau este cetățean al unei țări care are un acord reciproc cu Franța. Deoarece dl Cowan nu intra în niciuna din aceste categorii, nu i-a fost acordată compensare. Curtea, în urma unei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare adresate de un organism național de despăgubire, a susținut că o astfel de limitare este contrară interdicției de discriminare pe motiv de naționalitate, consacrată de tratat.

Acest caz demonstrează în ce măsură lacunele sau chiar măsurile discriminatorii, în materie de protecție a victimelor pe piața internă și, acum, în spațiul de libertate, securitate și justiție pot obstrucționa drepturile fundamentale ale cetățenilor Uniunii, mai ales ale celor care aleg să își exercite dreptul la libera circulație. După cum s-a pronunțat cu justețe Curtea de Justiție, protecția victimelor este „corolarul libertății de circulație”[21]. Uniunea asigură libertatea de circulație a persoanelor, dar trebuie să asigure în egală măsură standarde și norme adecvate pentru cazul în care se înregistrează abateri.

În consecință, comisia salută călduros propunerea de directivă a Comisiei de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității, în special ca urmare a deficiențelor din instrumentele UE adoptate anterior, atât în ceea ce privește conținutul, cât și punerea în aplicare[22]. Comisia consideră că era necesar de multă vreme și că este esențial ca aceste drepturi să fie consolidate și promovate, pentru a asigura un echilibru adecvat cu actualele inițiative ale UE referitoare la drepturile persoanelor suspectate sau acuzate. În general, sistemele de justiție penală se concentrează asupra făptuitorului și a publicului, uneori în detrimentul victimei și al efectelor traumatizante ale infracțiunii. Victimele nu ar trebui să se simtă excluse în cadrul unor asemenea proceduri.

Comisia ar dori să constate o consolidare și o sporire a eficacității anumitor aspecte ale propunerii, păstrându-se eficiența din perspectiva costurilor și sustenabilitatea financiară.

Comisia sprijină abordarea Comisiei de a stabili standarde minime, astfel încât statele membre să poată adopta, dacă doresc, măsuri suplimentare pentru protecția victimelor. Această abordare ar trebui să stabilească nivelul de bază al sprijinului acordat victimelor în acele state membre care nu au organizații de sprijinire a victimelor cu experiență în domeniu.

În anumite cazuri, în urma unor acte de criminalitate de mare anvergură, victimele pot fi deosebit de traumatizate. Acesta este, în general, cazul victimelor terorismului, dar poate fi și cel al victimelor criminalității organizate, deoarece actele criminale respective, din cauza numărului mare de persoane afectate și a modului în care sunt comise, distrug viața de zi cu zi a victimelor pentru totdeauna, lipsindu-le de posibilitatea de a mai avea o senzație de normalitate. Încrederea unei victime a unui atac terorist cu bombe, de exemplu, poate fi zdruncinată iremediabil, la fel ca și cea a unei victime a traficului de persoane. Asemenea victime au nevoie să își refacă viața. De aceea, raportorul consideră că victimele unor astfel de crime trebuie tratate ca victime vulnerabile.

Chiar dacă o serie de drepturi minime constituie baza esențială, victimele au nevoie mai presus de toate de o atenție individuală și respectuoasă din partea sistemului de justiție relevant.

În final, comisia consideră că sistemele de justiție penală din statele membre trebuie să se orienteze mai mult către protecția victimelor, și nu exclusiv către acuzați. Această schimbare de cultură nu se poate realiza numai prin legislație, ci are nevoie de pregătiri susținute și eforturi educaționale, îndrumări practice și schimburi de bune practici. Uniunea se află într-o poziție privilegiată pentru a se pronunța asupra unor aspecte precum o mai bună conștientizare a drepturilor victimelor, o mai bună aplicare a acestor drepturi și o pregătire adecvată, mai ales pentru personalul judiciar și practicienii din domeniul dreptului.

AMENDAMENTE

Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne recomandă Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen, competentă în fond, să includă în raportul său următoarele amendamente:

 

Amendamentul    1

Propunere de directivă

Considerentul 8

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(8) Prezenta directivă stabilește norme minime. Statele membre pot extinde drepturile stabilite prin prezenta directivă pentru a oferi un nivel mai ridicat de protecție.

(8) Prezenta directivă stabilește norme minime. Statele membre pot extinde drepturile stabilite prin prezenta directivă, în special pentru a garanta pe deplin victimelor calitate procesuală în procedurile penale, inclusiv dreptul la asistență juridică și dreptul de acces la dosar, pentru a oferi un nivel mai ridicat de protecție;

 

Amendamentul    2

Propunere de directivă

Considerentul 10

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(10) Atunci când sunt furnizate informații, trebuie oferite suficiente detalii pentru a se garanta că victimele sunt tratate cu respect și pentru a le permite acestora să ia decizii în cunoștință de cauză cu privire la participarea lor la proceduri și la modul în care își pot exercita drepturile. În acest sens, informațiile care îi permit victimei să cunoască stadiul curent al oricăror proceduri și evoluția acestora sunt extrem de importante. Acest lucru este valabil și pentru informațiile care îi permit victimei să decidă dacă să conteste o decizie de a neîncepere a urmăririi penale.

(10) Atunci când sunt furnizate informații, victimelor ar trebui să li se permită accesul la dosarul de procedură și să li se ofere suficiente detalii pentru a se garanta că victimele sunt tratate cu respect și pentru a le permite acestora să ia decizii în cunoștință de cauză cu privire la participarea lor la proceduri și la modul în care își pot exercita drepturile. În acest sens, informațiile care îi permit victimei să cunoască stadiul curent al oricăror proceduri și evoluția acestora sunt extrem de importante. Acest lucru este valabil și pentru informațiile care îi permit victimei să decidă dacă să conteste o decizie de a neîncepere a urmăririi penale.

 

Amendamentul    3

Propunere de directivă

Considerentul 13

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(13) Sprijinul, indiferent că este furnizat de organizații guvernamentale sau neguvernamentale, ar trebui să fie disponibil încă din momentul săvârșirii infracțiunii, precum și în cursul procedurilor penale și ulterior acestor proceduri, în conformitate cu nevoile victimelor. Sprijinul ar trebui furnizat prin diverse mijloace, fără formalități excesive și printr-o distribuție geografică suficientă pentru a oferi tuturor victimelor posibilitatea de a accesa aceste servicii. Anumite categorii de victime, printre care victimele actelor de violență sexuală, ale actelor de violență îndreptată împotriva femeilor, ale infracțiunilor declanșate de ura rasială sau de alte infracțiuni generate de discriminare, precum și victimele terorismului au adesea nevoie de servicii de asistență specializată, date fiind circumstanțele specifice ale infracțiunii ale cărei victime au fost.

(13) Sprijinul, indiferent că este furnizat de organizații guvernamentale sau neguvernamentale, care sunt înregistrate și monitorizate în conformitate cu legislația națională ar trebui să fie disponibil încă din momentul săvârșirii infracțiunii, precum și în cursul procedurilor penale și ulterior acestor proceduri, în conformitate cu nevoile victimelor. Sprijinul ar trebui furnizat prin diverse mijloace, fără formalități excesive și printr-o distribuție geografică suficientă pentru a oferi tuturor victimelor posibilitatea de a accesa aceste servicii. Anumite categorii de victime, printre care victimele actelor de violență sexuală, violență pe motive de gen, ale xenofobiei sau ale altor infracțiuni generate de discriminare, precum și victimele terorismului sau ale criminalității organizate pot avea nevoie de servicii de asistență specializată, date fiind circumstanțele specifice ale infracțiunii ale cărei victime au fost.

Justificare

Victimele criminalității organizate aparțin grupului victimelor deosebit de vulnerabile, acestea putând fi supuse mai ușor intimidării și amenințării cu violența repetată de către autorii unor astfel de infracțiuni. De aceea, aceste victime au nevoie nu numai de măsuri speciale protecție pe perioada procedurilor penale, dar și de servicii specializate de sprijin.

 

 

Amendamentul    4

Propunere de directivă

Considerentul 17

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(17) Unele victime sunt extrem de expuse în cursul procedurilor penale la victimizarea și intimidarea secundară și repetată de către cel care a săvârșit infracțiunea sau de complicii acestuia. Această vulnerabilitate poate fi dedusă în linii generale din caracteristicile personale ale victimei și din tipul sau natura crimei. Pe această bază, unele victime cum ar fi copiii, persoanele cu handicap, victimele violenței sexuale și ale traficului de persoane sunt în majoritatea cazurilor expuse victimizării suplimentare și necesită măsuri de protecție speciale. Accesul la astfel de măsuri de protecție nu ar trebui limitat decât în circumstanțe excepționale, cum ar situațiile în care se iau în considerare drepturile fundamentale ale persoanei învinuite sau suspectate sau cele în care victima dorește acest lucru. În cazul victimelor traficului de persoane, abuzului sexual asupra minorilor, exploatării sexuale sau pornografiei infantile, pentru care există deja dispoziții specifice mai detaliate în diverse acte care au fost adoptate sau care fac obiectul negocierilor, prezenta directivă nu abordează aceleași aspecte.

(17) Unele victime sunt extrem de expuse în cursul procedurilor penale la victimizarea și intimidarea secundară și repetată de către cel care a săvârșit infracțiunea sau de complicii acestuia. Această vulnerabilitate poate fi dedusă în linii generale din caracteristicile personale ale victimei și din tipul sau natura crimei. Pe această bază, unele victime cum ar fi copiii, persoanele cu handicap, victimele violenței sexuale, victimele criminalității organizate și ale traficului de persoane sunt în majoritatea cazurilor expuse victimizării suplimentare și necesită măsuri de protecție speciale. Accesul la astfel de măsuri de protecție nu ar trebui limitat decât în circumstanțe excepționale, cum ar situațiile în care se iau în considerare drepturile fundamentale ale persoanei învinuite sau suspectate sau cele în care victima dorește acest lucru. În cazul victimelor traficului de persoane sau ale criminalității organizate, abuzului sexual asupra minorilor, exploatării sexuale sau pornografiei infantile, pentru care există deja dispoziții specifice mai detaliate în diverse acte care au fost adoptate sau care fac obiectul negocierilor, prezenta directivă nu abordează aceleași aspecte.

Justificare

Victimele criminalității organizate reprezintă una din categoriile specifice de victime definite în Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor privind consolidarea drepturilor victimelor în Uniunea Europeană – 18.5.2011 ( COM(2011) 274 ). Ca urmare a faptului că aceste victime sunt deosebit de vulnerabile la intimidare și la amenințarea cu violența repetată din partea autorilor acestui tip de infracțiuni, ele au nevoie de măsuri de protecție speciale.

 

Amendamentul    5

Propunere de directivă

Considerentul 24

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(24) Orice funcționar care, în cadrul procedurii penale, este susceptibil de a intra în contact cu o victimă ar trebui să fie format pentru a putea identifica nevoile victimei și a răspunde acestora, atât prin acțiuni de formare inițială și continuă, cât și într-un mod adecvat în funcție de importanța contactului cu victima respectivă. Această formare ar trebui să includă cursuri specializate, după caz.

(24) Orice persoană implicată în calitate profesională în procedurile penale, care ar putea intra în contact cu o victimă ar trebui să fie formată pentru a putea identifica nevoile victimei și a răspunde acestora, atât prin acțiuni de formare inițială și continuă, cât și într-un mod adecvat în funcție de importanța contactului cu victima respectivă. Această formare ar trebui să includă cursuri specializate, privind, de exemplu, victimele infracțiunilor sexuale, familiile îndoliate în urma unor crime, victime tinere ale unor infracțiuni sau victime ale unor infracțiuni transfrontaliere.

 

 

Amendamentul    6

Propunere de directivă

Considerentul 26a (nou)

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(26a) În conformitate cu Declarația politică comună a statelor membre și a Comisiei cu privire la documentele explicative din 28 septembrie 2011, statele membre s-au angajat să anexeze, în cazuri justificate, la notificarea măsurilor lor de transpunere, unul sau mai multe documente care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespondente din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, organul legislativ consideră că este justificată1 transmiterea unor astfel de documente.

 

______________

 

1Comisia a trimis Consiliului o justificare scrisă la data de X (X).

 

 

Amendamentul    7

Propunere de directivă

Articolul 3 – teza introductivă

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Statele membre se asigură că victimele primesc următoarele informații, fără întârzieri inutile, încă de la primul contact cu autoritatea competentă pe lângă care acestea depun o plângere privind o infracțiune:

Statele membre se asigură că toate victimele primesc următoarele informații, fără întârzieri nejustificate și într-o limbă pe care o înțeleg, utilizând, atunci când este cazul, tehnici de comunicare adaptate copiilor, încă de la primul contact cu orice autoritate publică în urma depunerii unei plângeri privind o infracțiune:

 

Amendamentul    8

Propunere de directivă

Articolul 3 – paragraful 1 – litera f

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(f) măsura și condițiile în care victima are dreptul la consiliere juridică, asistență juridică sau orice altă formă de consiliere;

(f) condițiile în care victima are dreptul la consiliere juridică, asistență juridică sau orice altă formă de consiliere independentă și de specialitate;

 

 

 

Amendamentul    9

Propunere de directivă

Articolul 3 – litera fa (nouă)

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(fa) că au dreptul la interpretare și traducere în orice cauză, cu titlu gratuit;

 

 

 

Amendamentul    10

Propunere de directivă

Articolul 3 – alineatul 1a (nou)

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

Informațiile prevăzute la alineatul (1) sunt furnizate atât oral, cât și în scris, într-un limbaj simplu și accesibil, ținând seama de orice nevoi speciale ale persoanelor vulnerabile.

Justificare

Nu este suficient să li se ofere autorităților, la alineatul (1), opțiunea de a furniza informații numai oral.

 

Amendamentul    11

Propunere de directivă

Articolul 4 – alineatul 1 – teza introductivă

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(1) Statele membre se asigură că victimele sunt informate cu privire la dreptul lor de a primi următoarele informații referitoare la cauza lor și că ele primesc respectivele informații în cazul în care și-au exprimat dorința în acest sens:

(1) Statele membre se asigură că victimele sunt informate cu privire la dreptul lor de a primi informații referitoare la cauza lor, că pot avea acces la documentația relevantă din dosarul de procedură în cazul în care și-au exprimat dorința în acest sens și că primesc, astfel, următoarele informații:

 

Amendamentul    12

Propunere de directivă

Articolul 4 – alineatul 2

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(2) Statele membre se asigură că victimelor li se oferă posibilitatea de a fi informate atunci când persoana urmărită penal sau condamnată pentru faptele care privesc victima este eliberată din închisoare. Victimele primesc aceste informații dacă și-au exprimat dorința în acest sens.

(2) Statele membre se asigură că victimelor li se oferă posibilitatea de a fi informate atunci când persoana urmărită penal sau condamnată pentru faptele care privesc victima este eliberată din închisoare sau evadează. Victimele primesc aceste informații imediat și de fiecare dată.

 

Amendamentul    13

Propunere de directivă

Articolul 4 – alineatul 2a (nou)

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(2a) Statele membre se asigură că notificarea și informațiile prevăzute la alineatele (1) și (2) sunt furnizate într-un limbaj simplu și accesibil, ținându-se seama de orice nevoi speciale ale victimelor care sunt vulnerabile.

 

Amendamentul    14

Propunere de directivă

Articolul 4 – alineatul 3a (nou)

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(3a) statele membre garantează dreptul victimelor de a modifica oricând decizia cu privire la dorința de a primi sau nu informațiile menționate la alineatele (1) și (2);

 

Amendamentul    15

Propunere de directivă

Articolul 6 – alineatul 4 – litera a

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(a) plângerea privind săvârșirea infracțiunii, depusă la autoritatea competentă;

(a) (Nu privește versiunea în limba română.)

 

 

Amendamentul    16

Propunere de directivă

Articolul 7 – alineatul 1

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(1) Statele membre se asigură că victimele și familiile acestora au acces la servicii gratuite și confidențiale de sprijinire a victimelor, în conformitate cu nevoile lor.

(1) Statele membre se asigură că victimele și membrii familiilor acestora au acces la servicii gratuite și confidențiale de sprijinire a victimelor, în conformitate cu nevoile lor înainte, în timpul și pe o durată adecvată după încheierea oricăror proceduri penale.

Justificare

Este necesar să se precizeze că ar trebui să existe un nivel de sprijin constant, garantat în statele membre și că sprijinul nu ar trebui limitat doar la perioada imediat următoare infracțiunii, deoarece procedurile penale pot fi amânate, pot fi complexe și traumatizante, îndeosebi pentru victimele unor infracțiuni violente și/sau sexuale.,

 

Amendamentul    17

Propunere de directivă

Articolul 7 – alineatul 4a (nou)

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(4a) Statele membre respectă opțiunea victimei de a utiliza sau nu de sprijinul oferit de stat.

 

Amendamentul    18

Propunere de directivă

Articolul 7 – alineatul 4a (nou)

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(4a) Statele membre permit intervenția organizațiilor guvernamentale sau neguvernamentale care au un interes legitim și sunt înregistrate și monitorizate în conformitate cu legislația națională în cadrul procedurilor penale în sprijinul sau în numele victimei sau victimelor.

 

Amendamentul    19

Propunere de directivă

Articolul 8

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Statele membre se asigură că victimele primesc o confirmare scrisă de înregistrare a oricărei plângeri depuse de acestea la o autoritate de resort din statul membru.

Statele membre se asigură că victimele primesc, într-o limbă pe care o înțeleg, o confirmare scrisă de înregistrare a oricărei plângeri depuse de acestea la o autoritate de resort din statul membru.

Justificare

În conformitate cu drepturile acordate persoanelor acuzate că au comis infracțiuni în străinătate.

 

Amendamentul    20

Propunere de directivă

Articolul 9

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Statele membre se asigură că victimele pot fi audiate în cursul procedurii penale și pot depune elemente de probă.

Statele membre se asigură că victimele pot participa la procedurile penale și au dreptul de a fi audiate în cursul procedurii penale și de a depune elemente de probă.

 

Amendamentul    21

Propunere de directivă

Articolul 11 – alineatul 1 – litera c

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(c) persoana suspectată sau acuzată sau autorul infracțiunii trebuie să își fi asumat responsabilitatea faptei săvârșite;

(c) persoana suspectată sau acuzată sau autorul infracțiunii trebuie să își fi asumat responsabilitatea faptei săvârșite și trebuie să ofere o explicație victimei;

 

Amendamentul    22

Propunere de directivă

Articolul 11 – alineatul 2

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(2) Statele membre facilitează trimiterea cauzelor către serviciile de mediere sau către alte servicii de justiție reparatorie, inclusiv prin stabilirea de protocoale cu privire la condițiile de trimitere.

(2) Statele membre facilitează trimiterea cauzelor către serviciile de mediere sau către alte servicii de justiție reparatorie, inclusiv prin stabilirea de proceduri cu privire la condițiile de trimitere.

 

Amendamentul    23

Propunere de directivă

Articolul 11 – alineatul 2a (nou)

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(2a) Statele membre se asigură că medierea sau la alte servicii de justiție reparatorie, atunci când sunt asigurate de organizații neguvernamentale, sunt înregistrate și fac obiectul unei monitorizări regulate în conformitate cu legislațiile naționale.

 

 

Amendamentul    24

Propunere de directivă

Articolul 14

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Statele membre se asigură că bunurile recuperabile care aparțin victimelor și care sunt sechestrate pe durata procedurii penale li se restituie acestora fără întârziere, cu excepția cazului în care ele sunt necesare pentru procedurile penale.

Statele membre se asigură că bunurile care aparțin victimelor și care sunt sechestrate pe durata procedurii penale li se restituie acestora fără întârziere, cu excepția cazului în care ele sunt necesare pentru procedurile penale.

 

Amendamentul    25

Propunere de directivă

Articolul 15 – alineatul 2

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(2) Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a-i încuraja pe autorii de infracțiuni să despăgubească în mod corespunzător victimele.

(2) Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a-i încuraja pe autorii de infracțiuni să despăgubească în mod corespunzător victimele și oferă asistență victimelor în executarea la timp a ordonanțelor de compensare .

Justificare

Dispozițiile de la prezentul alineat ar trebui întărite prin sublinierea faptului că statele membre ar trebui să răspundă pentru asigurarea unei executări rapide a ordonanțelor de compensare.

 

Amendamentul    26

Propunere de directivă

Articolul 16 – alineatul 3a (nou)

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(3a) Statele membre se asigură că sunt prevăzute proceduri simple, comune care să le permită victimelor unei infracțiuni domiciliate într-un alt stat membru să ceară compensații cu ușurință, precum și că ordonanțele de compensare sunt executate fără întârzieri nejustificate.

Justificare

Victimele unor infracțiuni comise în străinătate nu ar trebui descurajate să ceară compensațiile la care au dreptul din cauza caracterului complex al procedurilor în cauză. Statele membre ar trebui să se asigure că există o singură procedură simplă pentru cererile de compensații adresate de persoane care nu sunt resortisanți și că ordonanțele de compensare transfrontaliere sunt executate cu punctualitate.

 

Amendamentul    27

Propunere de directivă

Articolul 18 – alineatul 1 – teza introductivă

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(1) În sensul prezentei directive, următoarele categorii de victime sunt considerate drept vulnerabile, din cauza caracteristicilor lor personale:

(1) În sensul prezentei directive, următoarele categorii de victime sunt considerate drept vulnerabile, din cauza caracteristicilor sau situației lor personale:

 

Amendamentul    28

Propunere de directivă

Articolul 18 – alineatul 1 – litera a

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(a) copiii;

(a) copiii și persoanele în vârstă;

 

Amendamentul    29

Propunere de directivă

Articolul 18 – alineatul 1 – litera ba (nouă)

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(ba) persoanele care riscă să devină ținte sau să fie intimidate;

 

Amendamentul    30

Propunere de directivă

Articolul 18 – alineatul 2 – litera aa (nouă)

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(aa) victimele violenței domestice;

 

Amendamentul    31

Propunere de directivă

Articolul 18 – alineatul 2 – litera ba (nouă)

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(ba) victimele atacurilor teroriste, pedofiliei și criminalității informatice.

 

Amendamentul    32

Propunere de directivă

Articolul 19

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Statele membre stabilesc progresiv condițiile necesare pentru a se permite evitarea contactului dintre victime și persoanele acuzate sau suspectate în orice loc în care victimele pot intra personal în contact cu autoritățile publice datorită statutului lor de victime și în special incintele în care se desfășoară procedurile penale.

Statele membre stabilesc condițiile necesare pentru a se permite evitarea contactului dintre victime și persoanele acuzate sau suspectate în orice loc în care victimele pot intra personal în contact cu autoritățile publice datorită statutului lor de victime și în special incintele în care se desfășoară procedurile penale.

 

Amendamentul    33

Propunere de directivă

Articolul 20 – paragraful 1 – litera a

 

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(a) victimele sunt audiate fără întârzieri nejustificate, de îndată ce autoritățile competente au primit o plângere privind săvârșirea infracțiunii;

(a) victimele sunt audiate fără întârzieri inutile, de îndată ce autoritățile competente au primit o plângere referitoare la săvârșirea infracțiunii;

 

Amendamentul    34

Propunere de directivă

Articolul 20 – alineatul 1a (nou)

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(1a) Statele membre vor promova organizarea unor vizite în instanțe, înaintea procesului, pentru a le permite victimelor să se familiarizeze cu mediul respectiv.

Justificare

Comisia consideră că victimele ar trebui să poată beneficia de vizite de familiarizare în instanțe înaintea procesului.

 

Amendamentul    35

Propunere de directivă

Articolul 21 – alineatul 2 – litera c

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(c) toate audierile victimei sunt realizate de aceleași persoane, cu excepția cazului în care acest lucru este contrar bunei administrări a justiției;

(c) toate audierile victimei sunt realizate de aceleași persoane, cu excepția cazului în care acest lucru este contrar bunei administrări a justiției și cazului în care victima și-a exprimat dorința contrarie pe parcursul desfășurării anchetei penale;

 

Amendamentul    36

Propunere de directivă

Articolul 21 – alineatul 2 – litera d

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(d) toate audierile victimelor actelor de violență sexuală sunt efectuate de o persoană de același sex.

(d) toate audierile victimelor actelor de violență sexuală sunt efectuate de o persoană de același sex, cu excepția unei solicitări diferite din partea victimei.

 

Amendamentul    37

Propunere de directivă

Articolul 23 – alineatul 1

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(1) Statele membre se asigură că autoritățile judiciare pot adopta, în cursul procedurilor judiciare, măsurile adecvate pentru a proteja viața privată și imaginile fotografice aparținând victimelor și membrilor familiilor lor.

(1) Statele membre se asigură că se adoptă măsuri adecvate, mai ales în cursul anchetei, urmăririi penale și procedurilor judiciare pentru a proteja viața privată și imaginile fotografice aparținând victimelor și membrilor familiilor lor.

 

Amendamentul    38

Propunere de directivă

Articolul 23 – alineatul 1a (nou)

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(1a) Statele membre se asigură că toate agențiile care au contact cu victimele adoptă standarde clare prin care se pot divulga unei părți terțe informații referitoare la victime numai cu condiția ca victima să fie de acord cu această divulgare sau să existe o cerință legală sau o autorizare legală pentru aceasta.

 

 

Amendamentul    39

Propunere de directivă

Articolul 24 – alineatul 1

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(1) Statele membre se asigură că personalul poliției, al parchetelor și al instanțelor beneficiază de cursuri de formare atât generale, cât și de specialitate, până la un nivel adecvat din punctul de vedere al contactului cu victimele, pentru ca să poată conștientiza nevoile victimelor și să le poată trata pe acestea într-un mod imparțial, respectuos și profesionist.

(1) Statele membre se asigură că personalul poliției, al parchetelor și al instanțelor beneficiază întotdeauna de cursuri de formare atât generale, cât și de specialitate, până la un nivel proporțional cu contactul acestora cu victimele, pentru ca să poată conștientiza nevoile victimelor și să le poată trata pe acestea într-un mod imparțial, respectuos și profesionist.

 

Amendamentul    40

Propunere de directivă

Articolul 24 – alineatul 2

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(2) Statele membre se asigură că membrii sistemului judiciar au acces la cursuri de formare atât generale, cât și de specialitate, pentru ca să poată conștientiza nevoile victimelor și să le poată trata pe acestea într-un mod imparțial, respectuos și profesionist.

(2) Fără a aduce atingere independenței justiției și diferențelor existente la nivelul organizării sistemelor judiciare din Uniune, Statele membre se asigură că membrii sistemului judiciar au acces la cursuri de pregătire atât generale, cât și de specialitate, pentru a deveni conștienți de nevoile victimelor și de necesitatea de a trata astfel de victime într-un mod imparțial, respectuos și profesionist, și că aceștia sunt încurajați să ia parte la astfel de pregătiri, inclusiv la instruiri suplimentare, dacă este cazul.

 

Amendamentul    41

Propunere de directivă

Articolul 24 – alineatul 2a (nou)

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(2a) Statele membre se asigură că avocații au întotdeauna acces la cursuri de pregătire atât generale, cât și de specialitate, care să îi sensibilizeze cu privire la nevoile victimelor și să îi ajute să trateze victimele într-un mod imparțial, respectuos și profesionist.

 

Amendamentul    42

Propunere de directivă

Articolul 24 – alineatul 3

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(3) Pentru a garanta că serviciile de sprijinire a victimelor și de justiție reparatorie sunt furnizate într-un mod imparțial, respectuos și profesionist, statele membre iau măsuri care să garanteze că furnizorii de astfel de servicii beneficiază de cursuri corespunzătoare la un nivel adecvat în ceea ce privește contactul cu victimele și îndeplinesc standardele profesionale necesare.

(3) Pentru a garanta că serviciile de sprijinire a victimelor și de justiție reparatorie sunt furnizate întotdeauna într-un mod imparțial, respectuos și profesionist, statele membre iau măsuri care să garanteze că furnizorii de astfel de servicii beneficiază de cursuri corespunzătoare la un nivel proporțional cu contactul acestora cu victimele și îndeplinesc standardele profesionale necesare.

 

Amendamentul    43

Propunere de directivă

Articolul 25 – alineatul 2b (nou)

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(2b) Statele membre se asigură că ambasadele și consulatele lor dispun de mecanisme de legătură bine stabilite cu furnizorii de servicii pentru victime și cu agențiile din statele membre în care sunt situate, pentru a asigura direcționarea rapidă a victimelor către aceste servicii.

Justificare

Această sugestie practică a fost adresată de mai mulți alegători în cazuri în care ei sau rudele lor au fost victime ale unei infracțiuni comise în străinătate. Este o omisiune care ar trebui rezolvată la nivel legislativ.

 

Amendamentul    44

Propunere de directivă

Articolul 25 – alineatul 2c (nou)

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(2c) Statele membre se asigură că legislația națională privind repatrierea rămășițelor pământești respectă proceduri și intervale de timp comune, care țin seama atât de dorințele familiei, cât și de tradițiile lor religioase și culturale.

Justificare

Aceasta reprezintă o problemă recurentă și persistentă pentru familiile victimelor unor infracțiuni.

 

Amendamentul    45

Propunere de directivă

Articolul 27a (nou)

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

Articolul 27a

 

Raport

 

(1) În termen de cel mult cinci ani de la data intrării în vigoare a prezentei directive, Comisia, Comisia publică un raport privind punerea sa în aplicare.

 

(2) Raportul este însoțit, dacă este cazul, de propuneri de modificare a prezentei directive.

 

 

 

PROCEDURĂ

Titlu

Norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității

Referințe

COM(2011)0275 – C7-0127/2011 – 2011/0129(COD)

Comisii competente în fond

       Data anunțului în plen

LIBE

7.6.2011

FEMM

7.6.2011

 

 

Comisie(i) sesizată(e) pentru avizare

       Data anunțului în plen

JURI

7.6.2011

 

 

 

Raportor(i)

       Data numirii

Antonio López-Istúriz White

20.6.2011

 

 

 

Articolul 51 - Reuniuni comune ale comisiilor

       Data anunțului în plen

       

19.1.2012

Examinare în comisie

10.10.2011

25.1.2012

 

 

Data adoptării

26.3.2012

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

16

0

0

Membri titulari prezenți la votul final

Luigi Berlinguer, Sebastian Valentin Bodu, Françoise Castex, Christian Engström, Giuseppe Gargani, Klaus-Heiner Lehne, Antonio Masip Hidalgo, Bernhard Rapkay, Evelyn Regner, Dimitar Stoyanov, Alexandra Thein, Rainer Wieland, Cecilia Wikström

Membri supleanți prezenți la votul final

Piotr Borys, Eva Lichtenberger

Membri supleanți [articolul 187 alineatul (2)] prezenți la votul final

Pablo Arias Echeverría

 

 

 

 

PROCEDURĂ

Titlu

Norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității

Referințe

COM(2011)0275 – C7-0127/2011 – 2011/0129(COD)

Data prezentării la PE

18.5.2011

 

 

 

Comisii competente în fond

       Data anunțului în plen

LIBE

7.6.2011

FEMM

7.6.2011

 

 

Comisie(i) sesizată(e) pentru avizare

       Data anunțului în plen

JURI

7.6.2011

 

 

 

Raportor(i)

       Data numirii

Teresa Jiménez-Becerril Barrio

12.7.2011

Antonyia Parvanova

12.7.2011

 

 

Articolul 51 - Reuniuni comune ale comisiilor

       Data anunțului în plen

       

19.1.2012

Examinare în comisie

9.2.2012

20.3.2012

21.3.2012

30.5.2012

Data adoptării

10.7.2012

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

79

1

1

Membri titulari prezenți la votul final

Jan Philipp Albrecht, Roberta Angelilli, Regina Bastos, Edit Bauer, Mario Borghezio, Rita Borsellino, Emine Bozkurt, Arkadiusz Tomasz Bratkowski, Simon Busuttil, Philip Claeys, Carlos Coelho, Ioan Enciu, Frank Engel, Cornelia Ernst, Edite Estrela, Monika Flašíková Beňová, Hélène Flautre, Kinga Gál, Iratxe García Pérez, Kinga Göncz, Nathalie Griesbeck, Sylvie Guillaume, Zita Gurmai, Mikael Gustafsson, Anna Hedh, Salvatore Iacolino, Sophia in ‘t Veld, Lívia Járóka, Teresa Jiménez-Becerril Barrio, Nicole Kiil-Nielsen, Timothy Kirkhope, Constance Le Grip, Juan Fernando López Aguilar, Baroness Sarah Ludford, Monica Luisa Macovei, Svetoslav Hristov Malinov, Véronique Mathieu, Anthea McIntyre, Louis Michel, Claude Moraes, Elisabeth Morin-Chartier, Siiri Oviir, Antigoni Papadopoulou, Georgios Papanikolaou, Antonyia Parvanova, Carmen Romero López, Judith Sargentini, Joanna Katarzyna Skrzydlewska, Renate Sommer, Rui Tavares, Britta Thomsen, Nils Torvalds, Kyriacos Triantaphyllides, Wim van de Camp, Axel Voss, Josef Weidenholzer, Cecilia Wikström, Anna Záborská, Tatjana Ždanoka, Auke Zijlstra

Membri supleanți prezenți la votul final

Alexander Alvaro, Minodora Cliveti, Anna Maria Corazza Bildt, Cornelis de Jong, Leonidas Donskis, Dimitrios Droutsas, Lorenzo Fontana, Mariya Gabriel, Monika Hohlmeier, Stanimir Ilchev, Mojca Kleva, Ádám Kósa, Marek Henryk Migalski, Raül Romeva i Rueda, Kārlis Šadurskis, Marco Scurria, Salvador Sedó i Alabart, Bogusław Sonik, Michèle Striffler

Membri supleanți [articolul 187 alineatul (2)] prezenți la votul final

Nadja Hirsch, Elisabeth Morin-Chartier

Data depunerii

18.7.2012

 

 

[1]   JO C 43, 15.2.2012, p. 39.
[2] JO C 113, 18.4.2012, p. 56
[3]*   Amendamente: textul nou sau modificat este marcat cu caractere cursive aldine; textul eliminat este marcat prin simbolul ▌.
[4]1  JO C 43, 15.2.2012, p. 39.
[5]2  JO C 113, 18.4.2012, p. 56.
[6]3  Poziția Parlamentului European din ... (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din … .
[7] JO L 82, 22.3.2001, p. 1.
[8]5  JO C 115, 4.5.2010, p. 1.
[9]6  JO C 187, 28.6.2011, p. 1.
[10]7  JO C 285E, 21.10.2010, p. 53.
[11]8  Nepublicat încă în Jurnalul Oficial.
[12]9  JO L 388, 21.12.2011, p. 2.
[13]10  JO L ... .
[14]11  JO L 335, 17.12.2011, p. 1.
[15]12  JO L 101, 14.4.2011, p. 1.
[16]13  JO L 328, 15.12.2009, p. 42.
[17]14  JO C 197, 12.7.2000, p. 3.
[18]*   JO: a se introduce data: trei ani de la data adoptării prezentei directive.
[19]**   JO: a se introduce data: cinci ani de la data adoptării prezentei directive.
[20]***   JO: a se introduce data: doi ani de la data transpunerii prezentei directive. 
[21] Hotărârea din 2 februarie 1989 în Cauza 186/87 Cowan împotriva Trésor public, la punctul 17.
[22] Decizia-cadru a Consiliului din 15 martie 2001 privind statutul victimelor în cadrul procedurilor penale (2011/220/JAI ), JO L 82, 22.3.2011, p. 1; Raportul Comisiei din 20.4.2009 COM (2009) 166 final; Directiva 2004/80/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind despăgubirea victimelor infracționalității, JO L 261, 6.8.2004, p. 15; Raportul Comisiei COM (2009) 170 final.