Document de ședință
25.10.2013
***I
RAPORT
referitor la propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind siguranța produselor de consum și de abrogare a Directivei 87/357/CEE a Consiliului și a Directivei 2001/95/CE
COM(2013)0078 - C7-0042/2013 – 2013/0049(COD)
Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor
Raportoare: Christel Schaldemose
PR_COD_1amCom
Legenda simbolurilor utilizate |
* Procedura de consultare *** Procedura de aprobare ***I Procedura legislativă ordinară (prima lectură) ***II Procedura legislativă ordinară (a doua lectură) ***III Procedura legislativă ordinară (a treia lectură) (Procedura indicată se bazează pe temeiul juridic propus în proiectul de act.)
|
Amendamente la un proiect de act |
În amendamentele Parlamentului, modificările aduse proiectului de act sunt evidențiate prin caractere cursive aldine. Evidențierea cu caractere cursive simple este o indicație pentru serviciile tehnice, referitoare la elemente ale proiectului de act propuse pentru a fi corectate în vederea elaborării textului final (de exemplu elemente evident greșite sau omise într-o anumită versiune lingvistică). Propunerile de corectură sunt supuse acordului serviciilor tehnice în cauză.
Antetul amendamentelor referitoare la un act existent pe care proiectul de act urmărește să îl modifice cuprinde două rânduri suplimentare prin care se indică actul existent și, respectiv, dispoziția vizată a acestuia. Fragmentele preluate ca atare dintr-o dispoziție a unui act existent pe care Parlamentul dorește să o modifice, dar pe care proiectul de act nu a modificat-o, sunt evidențiate cu caractere aldine. Eventualele eliminări ale unor astfel de fragmente sunt semnalate prin simbolul [....]
|
CUPRINS
Pagina
PROIECT DE REZOLUȚIE LEGISLATIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN 4
EXPUNERE DE MOTIVE 57
AVIZ al Comisiei pentru comerț internațional 63
AVIZ al Comisiei pentru industrie, cercetare și energie 83
AVIZ al Comisiei pentru afaceri juridice 118
PROCEDURĂ 130
PROIECT DE REZOLUȚIE LEGISLATIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN
referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind siguranța produselor de consum și de abrogare a Directivei 87/357/CEE a Consiliului și a Directivei 2001/95/CE
( COM(2013)0078 – C7‑0042/2013 – 2013/0049(COD) )
(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)
Parlamentul European,
– având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului ( COM(2013)0078 ),
– având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolul 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C7‑0043/2013),
– având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
– având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 22 mai 2013[1],
– având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor și avizul Comisiei pentru comerț internațional, precum și cel al Comisiei pentru industrie, cercetare și energie și cel al Comisiei pentru afaceri juridice, ( A7-0355/2013 ),
1. adoptă poziția în primă lectură prezentată în continuare;
2. solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial propunerea sau să o înlocuiască cu un alt text;
3. încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.
Amendamentul 1
Propunere de regulament
Considerentul 1
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(1) Directiva 2001/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 decembrie 2001 privind siguranța generală a produselor prevede că produsele de consum trebuie să fie sigure și că autoritățile de supraveghere a pieței din statele membre trebuie să ia măsuri împotriva produselor periculoase și să facă schimb de informații în acest sens prin sistemul comunitar de alertă rapidă RAPEX. Directiva 2001/95/CE trebuie revizuită profund pentru a îmbunătăți funcționarea acesteia și pentru a asigura concordanța cu evoluția legislației Uniunii în ceea ce privește supravegherea pieței, obligațiile operatorilor economici și standardizarea. Din motive de claritate, Directiva 2001/95/CE trebuie abrogată și înlocuită cu prezentul regulament. | (1) Directiva 2001/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 decembrie 2001 privind siguranța generală a produselor prevede cerința fundamentală pentru produsele de pe piața internă, conform căreia produsele de consum trebuie să fie sigure și autoritățile de supraveghere a pieței din statele membre trebuie să ia măsuri eficiente împotriva produselor periculoase și să facă schimb de informații în acest sens prin sistemul comunitar de alertă rapidă RAPEX. Directiva 2001/95/CE trebuie revizuită profund pentru a îmbunătăți funcționarea acesteia și pentru a asigura concordanța cu evoluția legislației Uniunii în ceea ce privește supravegherea pieței, obligațiile operatorilor economici și standardizarea. Din motive de claritate, Directiva 2001/95/CE ar trebui abrogată și înlocuită cu prezentul regulament. |
Amendamentul 2
Propunere de regulament
Considerentul 2
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(2) Un regulament constituie instrumentul juridic adecvat, deoarece acesta impune norme clare și detaliate care nu permit apariția de diferențe la transpunerea de către statele membre. Un regulament garantează că dispozițiile juridice sunt aplicabile în același moment pe întreg teritoriul Uniunii. | (2) Un regulament constituie instrumentul juridic adecvat, deoarece acesta impune norme clare și detaliate care nu permit apariția de diferențe la transpunerea și punerea în aplicare de către statele membre. Un regulament garantează că dispozițiile juridice sunt aplicabile în același moment pe întreg teritoriul Uniunii. |
Amendamentul 3
Propunere de regulament
Considerentul 3
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(3) Prezentul regulament trebuie să contribuie la atingerea obiectivelor menționate la articolul 169 din TFUE. În speță, acesta trebuie să urmărească asigurarea funcționării pieței interne în ceea ce privește produsele destinate consumatorilor, prin stabilirea unor norme uniforme referitoare la o cerință generală de siguranță, criteriile de evaluare și obligațiile operatorilor economici. Având în vedere că Regulamentul (UE) nr. […/…] [privind supravegherea pe piață a produselor] prevede norme referitoare la supravegherea pieței, inclusiv norme privind RAPEX, și că regulamentul menționat se aplică și produselor care intră sub incidența prezentului regulament, nu este necesar să se includă în prezentul regulament alte dispoziții referitoare la supravegherea pieței sau la RAPEX. | (3) Pentru a asigura un nivel ridicat de protecție a consumatorilor, Uniunea ar trebui să contribuie la protecția sănătății și a siguranței consumatorilor. În acest sens, prezentul regulament este esențial pentru atingerea obiectivului fundamental al unei piețe interne, cel de a avea produse sigure, contribuind totodată la atingerea obiectivelor menționate la articolul 169 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). |
[A se vedea formularea considerentului (4) din Directiva 2001/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 decembrie 2001 privind siguranța generală a produselor.]
Amendamentul 4
Propunere de regulament
Considerentul 3 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (3a) Prezentul regulament ar trebui să urmărească, în special, asigurarea funcționării pieței interne în ceea ce privește produsele destinate consumatorilor, prin stabilirea unor norme uniforme referitoare la o cerință generală de siguranță, criteriile de evaluare și obligațiile operatorilor economici. Având în vedere că Regulamentul (UE) nr. […/…] al Parlamentului European și al Consiliului* prevede norme referitoare la supravegherea pieței, nu este necesar să se includă în prezentul regulament alte dispoziții referitoare la supravegherea pieței sau la RAPEX. |
| __________________ |
| * JO: a se introduce în text numărul Regulamentului privind supravegherea pe piață a produselor ( 2013/0048(COD) ) și titlul complet și referința publicării într-o notă de subsol. |
Amendamentul 5
Propunere de regulament
Considerentul 3 b (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (3b) Siguranța consumatorilor depinde în mare măsură de punerea în aplicare activă a cerințelor Uniunii privind siguranța produselor. Activitățile de supraveghere a pieței de la nivel național și de la nivelul Uniunii ar trebui îmbunătățite constant și ar trebui să fie din ce în ce mai eficiente pentru a răspunde provocărilor aflate în continuă schimbare ale pieței mondiale și ale unui lanț de aprovizionare din ce în ce mai complex. Sistemele ineficiente de supraveghere a pieței ar putea genera o denaturare a concurenței, ar putea pune în pericol siguranța consumatorilor și ar putea submina încrederea cetățenilor în piața internă. Prin urmare, statele membre ar trebui să stabilească abordări sistematice pentru a asigura o eficiență din ce în ce mai mare a supravegherii pieței și a altor activități de punere în aplicare și ar trebui să asigure deschiderea lor față de public și de părțile interesate. |
[A se vedea formularea considerentului (24) din Directiva 2001/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 decembrie 2001 privind siguranța generală a produselor.]
Justificare
Siguranța produselor și supravegherea pieței trebuie să se completeze reciproc pentru a consolida piața unică. Prin urmare, este necesar să se stabilească cerințe stricte privind activitățile de supraveghere a pieței, iar acestea trebuie considerate o prioritate.
Amendamentul 6
Propunere de regulament
Considerentul 6
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(6) Prezentul regulament nu trebuie să vizeze serviciile. Însă, pentru a se asigura protecția sănătății și siguranței consumatorilor, acesta trebuie să se aplice produselor care sunt furnizate sau puse la dispoziția consumatorilor în contextul furnizării de servicii, inclusiv produselor la care consumatorii sunt direct expuși în timpul furnizării unui serviciu. Echipamentele cu care se deplasează sau călătoresc consumatorii și care sunt exploatate de un furnizor de servicii trebuie excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament, întrucât acestea trebuie tratate împreună cu siguranța serviciului furnizat. | (6) Prezentul regulament nu ar trebui să vizeze serviciile. Însă, pentru a se asigura protecția sănătății și a siguranței consumatorilor, acesta ar trebui să se aplice tuturor produselor care sunt utilizate, furnizate sau puse la dispoziția consumatorilor în contextul furnizării de servicii, inclusiv produselor la care consumatorii sunt direct expuși în timpul furnizării unui serviciu de un furnizor de servicii. |
Justificare
Pentru claritate, scutirile au fost mutate la AM 9.
Amendamentul 7
Propunere de regulament
Considerentul 6 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (6a) Produsele destinate exclusiv utilizării profesionale, dar care au migrat ulterior către piața consumatorilor, ar trebui să facă obiectul prezentului regulament, deoarece prezintă riscuri pentru sănătatea și siguranța consumatorilor, în cazul în care sunt folosite în condiții care pot fi prevăzute în mod rezonabil. |
[A se vedea formularea considerentului (10) din Directiva 2001/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 decembrie 2001 privind siguranța generală a produselor.]
Amendamentul 8
Propunere de regulament
Considerentul 6 b (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (6b) Echipamentele cu care călătoresc consumatorii și care sunt exploatate de un furnizor de servicii ar trebui excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament, întrucât acestea trebuie tratate împreună cu siguranța serviciului furnizat. |
Amendamentul 9
Propunere de regulament
Considerentul 8
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(8) În ceea ce privește produsele de consum care fac obiectul prezentului regulament, domeniul de aplicare a diferitelor părți ale acestuia trebuie clar delimitat de cel al legislației sectoriale de armonizare a Uniunii. Deși cerința generală de siguranță a produselor și dispozițiile conexe trebuie să fie aplicabile tuturor produselor de consum, obligațiile operatorilor economici nu trebuie să se aplice în cazurile în care legislația de armonizare a Uniunii prevede obligații echivalente, precum cele prevăzute de legislația Uniunii privind produsele cosmetice, jucăriile, aparatele electrice sau produsele de construcție. | (8) În ceea ce privește produsele de consum care fac obiectul prezentului regulament, domeniul de aplicare a diferitelor părți ale acestuia ar trebui delimitat clar de cel al legislației sectoriale de armonizare a Uniunii. Deși cerința generală de siguranță a produselor și dispozițiile conexe din capitolul I al prezentului regulament ar trebui să fie aplicabile tuturor produselor de consum, obligațiile operatorilor economici nu ar trebui să se aplice în cazurile în care legislația de armonizare a Uniunii prevede obligații echivalente, precum cele prevăzute de legislația Uniunii privind produsele cosmetice, jucăriile, aparatele electrice sau produsele de construcție. |
Justificare
Clarificare editorială.
Amendamentul 10
Propunere de regulament
Considerentul 9
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(9) Pentru a asigura coerența între prezentul regulament și legislația sectorială de armonizare a Uniunii în privința unor obligații specifice ale operatorilor economici, dispozițiile referitoare la producători, reprezentanți autorizați, importatori și distribuitori trebuie să se bazeze pe dispozițiile de referință incluse în Decizia nr. 768/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 iulie 2008 privind un cadru comun pentru comercializarea produselor. | (9) Pentru a asigura coerența între prezentul regulament și legislația sectorială de armonizare a Uniunii în privința unor obligații specifice ale operatorilor economici, dispozițiile referitoare la producători, reprezentanți autorizați, importatori și distribuitori ar trebui să se bazeze pe dispozițiile de referință incluse în Decizia nr. 768/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 iulie 2008 privind un cadru comun pentru comercializarea produselor. Cu toate acestea, o legislație armonizată nu ar trebui să impună întreprinderilor sarcini administrative inutile. |
Amendamentul 11
Propunere de regulament
Considerentul 10
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(10) Domeniul de aplicare al prezentului regulament nu trebuie limitat la nicio tehnică de vânzare a produselor de consum, și, prin urmare, include vânzarea la distanță. | (10) Domeniul de aplicare al prezentului regulament nu ar trebui limitat la nicio tehnică de vânzare a produselor de consum, și, prin urmare, include vânzarea la distanță, cum ar fi vânzările electronice, vânzarea online și platformele de vânzări. |
Justificare
Considerăm că propunerea ar trebui să clarifice dacă prezentul regulament se aplică și vânzărilor online. Deși în considerentul (10) se menționează faptul că nu se limitează la niciun tip de vânzări, referința la cazul specific al vânzărilor electronice figurează împreună cu vânzarea la distanță în considerentul (7) al Directivei generale privind siguranța produselor (GPSD), care în propunerea actuală a fost eliminat.
Amendamentul 12
Propunere de regulament
Considerentul 11
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(11) Prezentul regulament trebuie să se aplice produselor la mâna a doua care intră din nou în lanțul de aprovizionare în cursul unei activități comerciale, cu excepția acelor produse la mâna a doua de la care consumatorul nu se poate aștepta, în mod rezonabil, să respecte cele mai recente standarde de siguranță, cum ar fi antichitățile. | (11) Prezentul regulament ar trebui să se aplice produselor la mâna a doua care intră din nou în lanțul de aprovizionare în cursul unei activități comerciale, cu condiția ca acestea să fie introduse pe piață ca atare, și produselor la mâna a doua introduse pentru prima dată pe piață după intrarea în vigoare a prezentului regulament, cu excepția acelor produse la mâna a doua de la care consumatorul nu se poate aștepta, în mod rezonabil, să respecte cele mai recente standarde de siguranță, cum ar fi antichitățile. |
Justificare
Nu trebuie să existe nesiguranță juridică în legătură cu retroactivitatea legislației privind produsele la mâna a doua.
Amendamentul 13
Propunere de regulament
Considerentul 12
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(12) Prezentul regulament trebuie să se aplice, de asemenea, produselor de consum care, deși nu sunt produse alimentare, seamănă cu produsele alimentare și pot fi confundate cu acestea, astfel încât consumatorii, în special copiii, ar putea să le introducă în gură, să le sugă sau să le înghită, ceea ce ar putea conduce la sufocare, otrăvire, perforarea sau obturarea tubului digestiv. Aceste produse care imită alimentele au fost reglementate până în prezent de Directiva 87/357/CEE a Consiliului din 25 iunie 1987 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la produsele care, nefiind ceea ce par a fi, pot pune în pericol sănătatea sau siguranța consumatorilor, care trebuie abrogată. | (12) Prezentul regulament ar trebui să se aplice, de asemenea, și să interzică, prin urmare, comercializarea, importul și fabricarea sau exportul produselor de consum care, deși nu sunt produse alimentare, seamănă cu produsele alimentare și pot induce în eroare anumite persoane, în special copiii de vârste mici, astfel încât să le confunde cu alimente și, prin urmare, să le introducă în gură, să le sugă sau să le înghită, ceea ce poate conduce la deces sau la vătămări corporale. Aceste produse care imită alimentele au fost reglementate până în prezent de Directiva 87/357/CEE a Consiliului din 25 iunie 1987 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la produsele care, nefiind ceea ce par a fi, pot pune în pericol sănătatea sau siguranța consumatorilor, care ar trebui abrogată. |
Justificare
Având în vedere că prezentul regulament abrogă Directiva 87/357/CEE privind produsele care imită alimentele și o transpun în aspecte legate de evaluarea produselor [articolul 6 litera (e) din prezentul regulament], nu este clar dacă comercializarea, importul și producerea sau exportul produselor care imită alimentele vor continua sau nu să fie interzise. Prin acest amendament, interdicția, astfel cum este prevăzută de Directiva 87/357/CEE, va fi păstrată în prezentul regulament.
Amendamentul 14
Propunere de regulament
Considerentul 13
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(13) Siguranța produselor trebuie evaluată luând în considerare toate aspectele relevante, în special caracteristicile și modul de prezentare al acestora, precum și categoriile de consumatori care ar putea utiliza produsele, în special copiii, persoanele în vârstă și persoanele cu handicap, ținând seama de vulnerabilitatea acestora. | (13) Siguranța produselor ar trebui evaluată luând în considerare toate aspectele relevante, în special caracteristicile, componentele, autenticitatea, materialele și modul de prezentare al produsului și ambalajul său, precum și categoriile de consumatori care ar putea utiliza produsele, în special copiii, persoanele în vârstă și persoanele cu handicap, ținând seama de vulnerabilitatea acestora. |
Justificare
Indicarea materialelor care compun produsul furnizează consumatorului o informație completă. În plus, autenticitatea produsului și existența unei mărci înregistrate indică faptul că produsul respectă standarde calitative recunoscute la nivel european.
Amendamentul 15
Propunere de regulament
Considerentul 13 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (13a) Principiul precauției, astfel cum este prevăzut la articolul 191 alineatul (2) din TFUE și subliniat, printre altele, în Comunicarea Comisiei din 2 februarie 2000 privind principiul precauției, este un principiu fundamental pentru siguranța produselor și a consumatorilor și ar trebui luat în considerare în mod corespunzător la stabilirea criteriilor de evaluare a siguranței unei produs. |
[A se vedea Comunicarea Comisiei din 2 februarie 2000 privind principiul precauției ( COM(2000)0001 ).]
Amendamentul 16
Propunere de regulament
Considerentul 13 b (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (13b) Prezentul regulament ar trebui să țină seama de „produsele atrăgătoare pentru copii”, a căror proiectare și ale căror caracteristici prezintă asemănări, de orice fel, cu o jucărie sau cu un alt obiect recunoscut ca atrăgător pentru copii sau destinat uzului copiilor. Produsele atrăgătoare pentru copii ar trebui să fie evaluate și din punctul de vedere al nivelului lor de risc și ar trebui să se ia măsurile corespunzătoare pentru a reduce respectivul risc; |
Amendamentul 17
Propunere de regulament
Considerentul 13 c (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (13c) La evaluarea siguranței unui produs, ar trebui să se acorde o atenție deosebită situațiilor în care produsul a provocat vătămări corporale, notificate în baza de date paneuropeană privind vătămările corporale, așa cum stabilește Regulamentul (UE) nr. .../... *. |
| _______________ |
| * JO: a se introduce numărul Regulamentului privind supravegherea pe piață a produselor ( 2013/0048(COD) ). |
Justificare
Crearea unei baze de date paneuropene privind rănirile trebuie inclusă în viitorul regulament privind supravegherea pe piață a produselor ( COM(2013)0075 ).
Amendamentul 18
Propunere de regulament
Considerentul 14 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (14a) Marcajul CE reprezintă o declarație a producătorului că produsul respectă legislația Uniunii. Cu toate acestea, potrivit unor studii, consumatorii cred că marcajul CE reprezintă dovada siguranței produsului. Astfel, marcajul „EU Safety Tested” („Siguranța testată de UE”) ar trebui introdus și utilizat pe bază voluntară de către operatorii economici care sunt dispuși și capabili să asigure respectarea siguranței în urma acordării unui marcaj de siguranță de către un organism terț acreditat. |
Amendamentul 19
Propunere de regulament
Considerentul 14 b (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (14b) Marcajul „EU Safety Tested” utilizat pe bază voluntară de operatorii economici ar trebui să acopere atât produsele armonizate, cât și pe cele nearmonizate. Pe produsele armonizate ar trebui să se poată aplica ambele marcaje, CE și „EU Safety Tested”, ceea ce ar asigura respectarea legislației armonizate și a cerințelor în materie de siguranță. Marcajul „EU Safety Tested” de pe produsele nearmonizate asigură respectarea cerințelor în materie de siguranță; cu ajutorul său, consumatorii ar trebui să poată distinge între actualul marcaj simplu CE și marcajul „EU Safety Tested”, care este singurul marcaj ce indică testarea siguranței produselor. |
Amendamentul 20
Propunere de regulament
Considerentul 15
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(15) Operatorii economici trebuie să răspundă de conformitatea produselor, în funcție de atribuțiile care le revin în cadrul lanțului de aprovizionare, astfel încât să asigure un nivel ridicat de protecție a sănătății și siguranței consumatorilor. | (15) Operatorii economici ar trebui să răspundă de conformitatea produselor, în funcție de atribuțiile care le revin în cadrul lanțului de aprovizionare, astfel încât să asigure un nivel ridicat de protecție a sănătății și siguranței consumatorilor. În acest sens, ar trebui existe o aliniere strictă a dispozițiilor cu privire la obligațiile operatorilor economici din Decizia nr.768/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului1, deoarece aceasta va asigura condiții de concurență echitabile între obligațiile operatorilor economici acoperite de legislația armonizată și cele acoperite de legislația nearmonizată în temeiul prezentului regulament. |
| _____________ |
| 1Decizia nr.768/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 iulie 2008 privind un cadru comun pentru comercializarea produselor (JO L 218, 13.8.2008, p. 82.). |
Justificare
Printr-o aliniere strictă a dispozițiilor privind obligațiile operatorilor economici, dispozițiile prezentului regulament cu privire la acest aspect ar trebui să sufere doar modificări editoriale pentru a transpune dispozițiile deciziei cât mai clar cu putință.
Amendamentul 21
Propunere de regulament
Considerentul 15 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (15a) În cazul produselor care nu fac obiectul legislației de armonizare a Uniunii, al standardelor UE sau al legislației naționale privind cerințele în domeniul sănătății și siguranței, operatorii economici ar trebui să evalueze siguranța produselor în conformitate cu criterii speciale, pe baza cărora ar trebui stabilit nivelul de risc asociat unui produs. Autoritățile de supraveghere a pieței pot oferi asistență operatorilor economici la efectuarea evaluării siguranței. |
Justificare
Este important ca autoritățile de supraveghere a pieței să ofere asistență operatorilor economici (de exemplu, producătorilor, importatorilor etc.) la evaluarea riscurilor prezentate de produse, în special în cazul în care acestea nu sunt reglementate de legislația de armonizare sau de standarde europene. În special în cazul produselor importate, evaluarea siguranței produsului poate fi complexă, întrucât importatorii nu cunosc pe deplin caracteristicile unui produs.
Amendamentul 22
Propunere de regulament
Considerentul 15 b (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (15b) Pentru a facilita introducerea pe piață a unor produse sigure, operatorii economici, în special IMM-urile, ar trebui să își poată îndeplini obligațiile impuse de prezentul regulament prin crearea unor consorții având ca dublu obiectiv garantarea respectării eficiente a cerințelor privind siguranța produselor și standardele de calitate și reducerea costurilor și a sarcinilor administrative și birocratice cu care sunt împovărate întreprinderile individuale. |
Amendamentul 23
Propunere de regulament
Considerentul 16 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (16a) Producătorii ar trebui să se asigure că produsele pe care le introduc pe piață au fost proiectate și fabricate în conformitate cu cerințele de siguranță prevăzute în prezentul regulament. Pentru a clarifica obligațiile producătorului și a reduce la minimum sarcinile administrative conexe, Comisia ar trebui să stabilească o metodologie generală a Uniunii de evaluare a riscurilor pentru produse și să creeze instrumente electronice de evaluare a riscurilor care să fie accesibile utilizatorilor. Metodologia ar trebui să stabilească, bazându-se pe cele mai bune practici și pe contribuții ale părților interesate, un instrument eficient de evaluare a riscurilor pe care îl pot utiliza producătorii în faza de proiectare a produselor. |
Justificare
Planul multianual al Comisiei publicat cu propunerea de regulament privind siguranța produselor pentru consumatori prevede o abordare comună privind evaluarea riscurilor. Pentru a beneficia din plin de metodologie, producătorii ar trebui să fie obligați să integreze metodologia în activitatea de proiectare a produselor. Comisia ar trebui să pună la dispoziție un instrument electronic de evaluare pentru operatorii economici și autoritățile de supraveghere a pieței.
Amendamentul 24
Propunere de regulament
Considerentul 16 b (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (16b) Pentru a facilita comunicarea dintre operatorii economici, autoritățile de supraveghere a pieței și consumatori, statele membre at trebui să încurajeze operatorii economici să furnizeze, pe lângă adresa poștală, o adresă internet. |
Amendamentul 25
Propunere de regulament
Considerentul 18 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (18a) Distribuitorul ar trebui să se asigure că producătorul și importatorul și-au respectat obligațiile, adică au verificat indicațiile de pe produs sau de pe ambalaj privind denumirea, modelul, marca sau adresa la care pot fi contactați producătorul și importatorul, precum și aplicarea numărului de lot de fabricație, a numărului de serie sau a altui element de pe produs pentru identificarea sa. Distribuitorul nu ar trebui să verifice fiecare produs individual, decât dacă consideră că producătorul sau importatorul nu și-au îndeplinit obligațiile. |
Amendamentul 26
Propunere de regulament
Considerentul 20 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (20a) Globalizarea, creșterea delocalizării în comerțul internațional înseamnă comercializarea unui număr mai mare de produse pe piață și, în acest sens, este esențială o cooperare strânsă între autoritățile de reglementare la nivel mondial și alți factori interesați în domeniul siguranței produselor pentru a răspunde provocărilor prezentate de lanțurile complexe de aprovizionare și volumurile comerciale crescute. În special, Comisia ar trebui să fie încurajată să crească importanța acordată siguranței produsului din faza de proiectare, prin cooperarea bilaterală cu autoritățile de supraveghere a pieței din țările terțe. |
[A se vedea formularea punctului 10 din Rezoluția Parlamentului European din 8 martie 2011 referitoare la revizuirea Directivei privind siguranța generală a produselor și supravegherea pieței ( 2010/2085(INI) ]
Amendamentul 27
Propunere de regulament
Considerentul 20 b (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (20b) Sistemele actuale de trasabilitate și procedurile de identificare deja existente ar trebui aplicate eficient și îmbunătățite. În acest scop, sunt necesare aprecieri și evaluări privind utilizarea tehnologiilor disponibile pentru a asigura performanțe superioare și pentru a reduce sarcinile administrative ale operatorilor economici. Unul dintre obiectivele regulamentului îl constituie îmbunătățirea continuă a sistemelor de trasabilitate impuse operatorilor economici și produselor. |
Amendamentul 28
Propunere de regulament
Considerentul 20 c (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (20c) Pentru a îmbunătăți trasabilitatea pe viitor, Comisia ar trebui să evalueze modul în care poate facilita aplicarea tehnologiilor de urmărire și identificare, precum și a tehnologiilor de autentificare a produselor. În această evaluare, tehnologiile evaluate ar trebui să asigure, printre altele, siguranța produselor pentru consumatori, să îmbunătățească mecanismele de urmărire și să evite sarcinile administrative inutile pentru a împiedica transferarea costurilor acestora către consumatori. |
Amendamentul 29
Propunere de regulament
Considerentul 20 d (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (20d) Valorificând instituirea unor puncte naționale de contact în Regulamentul (UE) nr.764/2008 al Parlamentului European și al Consiliului1, punctele de contact privind siguranța produselor ar trebui să funcționeze ca centre de informare în statele membre, destinate operatorilor economici care primesc orientare și formare privind cerințele și legislația referitoare la siguranța produselor. |
| __________________ |
| 1Regulamentul (CE) nr. 764/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a unor proceduri de aplicare a anumitor norme tehnice naționale pentru produsele comercializate în mod legal în alt stat membru (JO L 218, 13.8.2008, p. 21). |
Amendamentul 30
Propunere de regulament
Considerentul 21
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(21) Indicarea originii vine în completarea cerințelor de bază privind trasabilitatea, referitoare la numele și adresa producătorului. În speță, indicarea țării de origine contribuie la identificarea locului de producție efectiv în toate cazurile în care producătorul nu poate fi contactat sau adresa menționată a acestuia este diferită de locul de producție real. Astfel de informații pot înlesni sarcina autorităților de supraveghere a pieței de a urmări proveniența produsului până la locul de producție efectiv și permit stabilirea unei legături cu autoritățile din țările de origine în cadrul cooperării bilaterale sau multilaterale în domeniul siguranței produselor de consum în vederea întreprinderii unor acțiuni subsecvente corespunzătoare. | (21) Indicarea originii este o completare necesară la cerințele de bază privind trasabilitatea, referitoare la numele și adresa producătorului, prevăzute în prezentul regulament. În plus, indicarea țării de origine contribuie la identificarea locului de producție efectiv în toate cazurile în care producătorul nu poate fi contactat, în special în cazul în care adresa menționată a acestuia este diferită de locul de producție real, în care numele și adresa producătorului lipsesc sau dacă adresa era pe ambalajul care s-a pierdut. Astfel de informații pot înlesni sarcina autorităților de supraveghere a pieței de a urmări proveniența produsului până la locul de producție efectiv și permit stabilirea unei legături cu autoritățile din țările de origine în cadrul cooperării bilaterale sau multilaterale în domeniul siguranței produselor de consum în vederea întreprinderii unor acțiuni subsecvente corespunzătoare. |
Amendamentul 31
Propunere de regulament
Considerentul 21 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (21a) Precizarea originii produsului ar facilita accesul consumatorilor la informațiile privind lanțul produsului, ridicând astfel nivelul acestora de conștientizare. În speță, prin precizarea numelui producătorului, ca urmare a obligațiilor impuse operatorilor economici, există un risc de a induce consumatorul în eroare, deoarece precizarea producătorului nu permite consumatorului în mod necesar să stabilească locul de producție. Astfel, precizarea originii va fi singurul mijloc prin care consumatorii pot stabili țara de producție a unui produs. |
Amendamentul 32
Propunere de regulament
Considerentul 21 b (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (21b) În anumite jurisdicții ale partenerilor comerciali ai Uniunii, precizarea originii este obligatorie pe etichetele produsului și în declarațiile vamale. Introducerea precizării originii, în conformitate cu prezentul regulament, va armoniza regimul Uniunii cu cel al comerțului internațional. În plus, deoarece cerința de a preciza originea vizează toate produsele nealimentare de pe teritoriul Uniunii, importate sau nu, aceasta va respecta obligațiile Uniunii cu privire la comerțul internațional. |
Amendamentul 33
Propunere de regulament
Considerentul 24
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(24) Procedurile de solicitare a unor standarde europene în sprijinul prezentului regulament și cele cu privire la obiecțiile formale împotriva acestora trebuie prevăzute în prezentul regulament și trebuie aliniate la Regulamentul (UE) nr. 1025/2012. Prin urmare, pentru a asigura o coerență globală în materie de standardizare europeană, cererile de standarde europene sau obiecțiile față de un standard european trebuie prezentate comitetului înființat prin regulamentul menționat, după consultarea corespunzătoare a experților în domeniul siguranței produselor de consum din țările membre. | (24) Procedurile de solicitare a unor standarde europene în sprijinul prezentului regulament și cele cu privire la obiecțiile formale împotriva acestora ar trebui prevăzute în prezentul regulament și aliniate la Regulamentul (UE) nr. 1025/2012. Prin urmare, pentru a asigura o coerență globală în materie de standardizare europeană, cererile de standarde europene sau obiecțiile față de un standard european ar trebui prezentate comitetului înființat prin regulamentul menționat, după consultarea corespunzătoare a experților în domeniul siguranței produselor de consum din țările membre și a părților interesate relevante. |
[A se vedea amendamentul la articolul 16 alineatul (1)]
Justificare
La stabilirea conținutului noilor standarde europene de siguranță, Comisia ar trebui să țină seama, după caz, de opiniile părților interesate pentru a se asigura că aceste standarde sunt relevante, proporționale și eficiente.
Amendamentul 34
Propunere de regulament
Considerentul 30
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(30) Statele membre trebuie să stabilească regimul sancțiunilor aplicabile în cazul încălcării prezentului regulament și să asigure punerea lor în aplicare. Aceste sancțiuni trebuie să fie eficace, proporționale și disuasive. | (30) Statele membre ar trebui să stabilească regimul sancțiunilor aplicabile în cazul încălcării prezentului regulament și să asigure punerea lor în aplicare. Aceste sancțiuni trebuie să fie eficace, proporționale și disuasive și să depindă de gravitatea, durata și caracterul intenționat sau recurent al încălcărilor regulamentului, precum și de mărimea întreprinderilor, din punctul de vedere al numărului angajaților și al cifrei de afaceri anuale a operatorilor economici în cauză, acordând o atenție deosebită întreprinderilor mici și mijlocii. Încălcările regulamentului ar trebui să atragă după sine sancțiuni administrative, care sunt armonizate la nivelul Uniunii. Statele membre ar trebui să fie încurajate să aloce veniturile colectate prin astfel de sancțiuni activităților de supraveghere a pieței. |
Justificare
Fără existența unor sancțiuni armonizate în diferitele state membre sau care respectă măcar niște niveluri minime și maxime stabilite la nivel european problema nu va fi rezolvată; de fapt, dimpotrivă, ar încuraja importul și distribuția în statele în care penalizările sunt mai mici decât în altele.
Amendamentul 35
Propunere de regulament
Considerentul 30 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (30a) Pentru a spori efectul disuasiv al sancțiunilor, Comisia ar trebui să le facă publice. În plus, operatorii economici în privința cărora s-a dovedit în mod repetat că au încălcat prezentul regulament, ar trebui incluși pe o listă neagră publică a Uniunii. |
Amendamentul 36
Propunere de regulament
Articolul 1 – titlu
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
Obiect | Obiect și obiectiv |
Amendamentul 37
Propunere de regulament
Articolul 1 – alineatul -1 (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| Obiectivul prezentului regulament este asigurarea unei bune funcționări a pieței interne, menținând în același timp un nivel ridicat de sănătate, siguranță și protecție a consumatorilor. |
Justificare
Acest amendament stabilește în mod clar obiectivul prezentului regulament, în strânsă corelare cu articolul 114 din TFUE.
Amendamentul 38
Propunere de regulament
Articolul 1 – alineatul 1 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| Dispozițiile prezentului regulament au la bază principiul precauției. |
Amendamentul 39
Propunere de regulament
Articolul 2 – alineatul 1 – partea introductivă
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(1) Prezentul regulament se aplică produselor obținute printr-un proces de fabricare, introduse sau puse la dispoziție pe piață, indiferent dacă sunt noi, folosite sau recondiționate, care îndeplinesc oricare dintre următoarele criterii: | (1) Prezentul regulament se aplică produselor obținute printr-un proces de fabricare, introduse sau puse la dispoziție pe piață, inclusiv online, indiferent dacă sunt noi, folosite sau recondiționate, care îndeplinesc oricare dintre următoarele criterii: |
Justificare
Având în vedere rolul tot mai important al comerțului electronic, este esențial să se specifice că regulamentul se aplică inclusiv pieței online.
Amendamentul 40
Propunere de regulament
Articolul 2 – alineatul 1 – litera b
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(b) în condiții previzibile în mod rezonabil, prezintă o probabilitate de a fi utilizate de consumatori, chiar dacă nu sunt destinate acestora; | (b) în condiții previzibile în mod rezonabil, prezintă o probabilitate de a fi utilizate de consumatori, chiar dacă în momentul introducerii pe piață nu le erau destinate în mod direct; produsele nu sunt susceptibile de a fi utilizate de consumatori dacă sunt destinate utilizării exclusive de către profesioniști și etichetate în mod explicit și prezentate ca atare; |
Amendamentul 41
Propunere de regulament
Articolul 2 – alineatul 1 – litera c
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(c) consumatorii sunt expuși acestora în contextul unui serviciu care le este furnizat. | (c) produsele sunt furnizate unui consumator în cursul unui serviciu, indiferent dacă produsul este utilizat sau nu de consumatorul însuși. |
Amendamentul 42
Propunere de regulament
Articolul 2 – alineatul 2
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(2) Prezentul regulament nu se aplică produselor care necesită să fie reparate sau recondiționate înainte de a fi utilizate, în cazul în care aceste produse sunt puse la dispoziție pe piață ca atare. | (2) Prezentul regulament nu se aplică produselor care necesită să fie reparate sau recondiționate înainte de a fi utilizate, în cazul în care aceste produse sunt puse la dispoziție pe piață ca atare, nici produselor la mâna a doua introduse prima oară pe piață înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament. |
Justificare
Retroactivitatea legislației privind produsele la mâna a doua trebuie să fie evitată.
Amendamentul 43
Propunere de regulament
Articolul 2 – alineatul 3 – litera da (nouă)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (da) dispozitivelor medicale menționate în Directiva 93/42/CEE1, în Directiva 90/385/CEE2 și în Directiva 98/79/CE a Parlamentului European și a Consiliului3; |
| ________ |
| 1Directiva 93/42/CEE a Consiliului din 14 iunie 1993 privind dispozitivele medicale(JO L 169, 12.7.1993, p. 1). |
| 2Directiva 90/385/CEE a Consiliului din 20 iunie 1990 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la dispozitivele medicale active implantabile (JO L 189, 20.7.1990, p. 17). |
| 3Directiva 98/79/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 octombrie 1998 privind dispozitivele medicale pentru diagnostic in vitro (JO L 331, 7.12.1998, p. 1). |
Justificare
Trimiterea la directivele încă în vigoare ar trebui adaptate corespunzător propunerii de regulament al Parlamentului European și al Consiliului, aflat încă în fază de consultare și care urmează a fi adoptat, privind dispozitivele medicale și de modificare a Directivei 2001/83/CE, a Regulamentelor (CE) nr. 178/2002 și nr. 1223/2009, precum și propunerii de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind diagnosticarea in vitro.
Amendamentul 44
Propunere de regulament
Articolul 2 – alineatul 3 – litera ia (nouă)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (ia) materialelor de construcții menționate în Regulamentul (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European și al Consiliului1; |
| _______ |
| 1Regulamentul (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiții armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcții și de abrogare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului (Text cu relevanță pentru SEE) ( JO L 88, 4.4.2011, p. 5). |
Amendamentul 45
Propunere de regulament
Articolul 3 – punctul 1
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
1. „produs sigur” înseamnă orice produs care, în condiții de utilizare normale sau previzibile în mod rezonabil, care includ durata de utilizare și, după caz, punerea în funcțiune, instalarea și cerințele sale de întreținere, nu prezintă niciun risc sau prezintă doar riscurile minime compatibile cu utilizarea produsului, considerate acceptabile și în concordanță cu un nivel înalt de protecție a sănătății și siguranței persoanelor; | 1. „produs sigur” înseamnă orice produs autentic care este conform cu legislația de armonizare a Uniunii privind sănătatea și siguranța. În cazul în care nu există o astfel de legislație, „produs sigur” înseamnă orice produs care, în condiții de utilizare normale sau previzibile în mod rezonabil, care includ durata de utilizare și, după caz, punerea în funcțiune, instalarea, întreținerea, formarea și supravegherea și cerințele sale de întreținere, nu prezintă niciun risc sau prezintă doar riscurile minime compatibile cu utilizarea produsului, considerate acceptabile și în concordanță cu un nivel înalt de protecție a sănătății și siguranței persoanelor; |
Justificare
Risk assessment should focus on enforcing applicable legislation and minimising room for interpretation by local market surveillance authorities. The suggested amendment: clarifies the first chronological step of the Market Surveillance’s risk assessment: to determine whether the product is covered by applicable Union harmonisation legislation; •eliminates any area of legal conflict between this Regulation and Union harmonisation legislation, which already specifies the scope, extent and limitations to market operators’ obligations; •eliminates non-transparent and discretionary room for interpretation of concepts not defined in this Regulation such as “reasonable and acceptable”; “under normal and reasonably foreseeable conditions of use”; or “duration of use”; •removes reference to aspects of the risks not necessarily depending on the person liable for placing the product on the market: “putting into service, installation and maintenance”.
Amendamentul 46
Propunere de regulament
Articolul 3 – punctul 1 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| 1a. „model de produs” înseamnă produse care sunt considerate a fi distincte, prezentând caracteristici esențiale identice sau similare, cu diferențe, după caz, care nu au impact asupra nivelului lor de siguranță, cu excepția cazului în care producătorul sau importatorul dovedește contrariul; |
Justificare
Noțiunea de model este o piatră de temelie a activității autorităților de supraveghere a pieței. Testarea și supravegherea sunt efectuate în funcție de modele. Cu toate acestea, o serie de actori de pe piață fie nu au o identificare a modelelor, fie multiplică numărul modelelor de produse care sunt de fapt similare, ceea ce îngreunează activitatea autorităților de supraveghere a pieței și le descurajează de la efectuarea de controale, întrucât crește semnificativ nivelul resurselor de care au nevoie pentru respectivele controale.
Amendamentul 47
Propunere de regulament
Articolul 3 – punctul 17
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
17. „risc grav” înseamnă un risc care necesită intervenția rapidă și monitorizarea, inclusiv în cazurile în care efectele s-ar putea să nu fie imediate. | 17. „risc grav” înseamnă orice risc major, inclusiv cele ale căror efecte nu sunt imediate, necesitând intervenția rapidă a autorităților publice; |
[A se vedea formularea articolului 2 litera (d) din Directiva 2001/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 decembrie 2001 privind siguranța generală a produselor.]
Amendamentul 48
Propunere de regulament
Articolul 4 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| Articolul 4a |
| Interzicerea comercializării, importului și producerii sau exportului produselor care imită alimentele |
| Statele membre iau toate măsurile necesare pentru interzicerea comercializării, importului, producerii sau exportului produselor care, deși nu sunt produse alimentare, se aseamănă cu produsele alimentare și ar putea fi confundate cu produse alimentare din cauza formei, mirosului, culorii, aspectului, ambalajului, etichetării, volumului, dimensiunii sau a altor caracteristici ale sale, punând astfel în pericol sănătatea și siguranța consumatorilor. |
(A se vedea formularea Directivei 87/357/CEE din 25 iunie 1987 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la produsele care, nefiind ceea ce par a fi, pot pune în pericol sănătatea sau siguranța consumatorilor.)
Justificare
Având în vedere că prezentul regulament abrogă Directiva 87/357/CEE privind produsele care imită alimentele și o transpun în aspecte legate de evaluarea produselor [articolul 6 litera (e) din prezentul regulament], nu este clar dacă comercializarea, importul și producerea sau exportul produselor care imită alimentele vor continua sau nu să fie interzise. Prin acest amendament, interdicția, astfel cum este prevăzută de Directiva 87/357/CEE va fi păstrată în prezentul regulament.
Amendamentul 49
Propunere de regulament
Articolul 5 – litera aa (nouă)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (aa) este autentic, ceea ce înseamnă că produsul sau orice prezentare a produsului nu include o marcă comercială, fără o autorizație din partea proprietarului mărcii comerciale, care este identică sau similară cu o marcă comercială înregistrată pentru produsul respectiv, astfel inducând în eroare consumatorii în ceea ce privește adevărata identitate a produsului; |
Amendamentul 50
Propunere de regulament
Articolul 5 – litera c
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(c) în lipsa cerințelor prevăzute în legislația de armonizare a Uniunii sau adoptate în temeiul acesteia, menționate la litera (a), precum și a standardelor europene menționate la litera (b), în ceea ce privește riscurile acoperite de cerințele în materie de sănătate și siguranță prevăzute în legislația statului membru în care produsul este pus la dispoziție pe piață, dacă produsul respectă astfel de cerințe naționale. | (c) în lipsa cerințelor prevăzute în legislația de armonizare a Uniunii sau adoptate în temeiul acesteia, menționate la litera (a), precum și a standardelor europene menționate la litera (b), în ceea ce privește riscurile acoperite de cerințele în materie de sănătate și siguranță prevăzute în legislația statului membru în care produsul este pus la dispoziție pe piață, dacă produsul respectă astfel de norme naționale și cu condiția ca acestea să fie conforme cu legislația Uniunii. |
Amendamentul 51
Propunere de regulament
Articolul 6 – alineatul 1 – paragraful 1 – litera a
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(a) caracteristicile produsului, inclusiv compoziția, ambalarea, instrucțiunile de asamblare și, acolo unde este cazul, cele de instalare și întreținere; | (a) caracteristicile produsului, inclusiv autenticitatea, compoziția, ambalarea, instrucțiunile de asamblare și, acolo unde este cazul, cele de instalare și întreținere; |
Justificare
Autenticitatea este o garanție a siguranței consumatorului, ea contribuie la garantarea originii și a conformității produsului și ar trebui, prin urmare, să facă parte integrantă din criteriile de evaluare a siguranței produselor.
Amendamentul 52
Propunere de regulament
Articolul 6 – alineatul 1 – paragraful 1 – litera d
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(d) categoriile de consumatori expuse unui risc atunci când utilizează produsul, în special consumatorii vulnerabili; | (d) caracteristicile consumatorilor expuși unui risc atunci când utilizează produsul, în condiții ce pot fi prevăzute în mod rezonabil, în special consumatorii vulnerabili; |
Justificare
Definiția mai amplă a consumatorilor vulnerabili este luată din considerentul (13) al prezentului regulament.
Amendamentul 53
Propunere de regulament
Articolul 6 – alineatul 1 – paragraful 1 – litera e
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(e) aspectul exterior al produsului și în special cazul în care un produs, deși nu este un produs alimentar, se aseamănă cu un produs alimentar și ar putea fi confundat cu un produs alimentar pe baza formei, mirosului, culorii, aspectului, ambalajului, etichetării, volumului, dimensiunii sau a altor caracteristici ale sale. | (e) aspectul exterior al produsului și în special cazul în care un produs: |
| - deși nu este un produs alimentar, se aseamănă cu un produs alimentar și ar putea fi confundat cu un produs alimentar pe baza formei, mirosului, culorii, aspectului, ambalajului, etichetării, volumului, dimensiunii sau a altor caracteristici ale sale, sau; |
| - deși nu este destinat utilizării de către copii, ca urmare a aspectului, ambalajului și caracteristicilor sale, prezintă asemănări cu un alt obiect recunoscut în general de copii, considerat atrăgător pentru ei sau destinat folosirii de către aceștia. |
Justificare
Orice produs ar putea fi „atrăgător pentru copii”, deoarece copiii sunt interesați în mod frecvent de obiectele pe care le utilizează adulții. Acest lucru face dificilă evaluarea unui produs drept „atrăgător pentru copii”. Așadar, producătorul ar trebui să aibă în vedere precauții/avertismente speciale numai atunci când aspectul produsului seamănă în mod clar cu o jucărie.
Amendamentul 54
Propunere de regulament
Articolul 6 – alineatul 2 – litera a
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(a) cele mai noi tehnologii; | eliminat |
[A se vedea amendamentul referitor la articolul 6 alineatul (1a) nou, depus de același autor.]
Justificare
Mutat la sfârșitul listei. Deși este important să se țină seama de cele mai noi norme și tehnologii, acesta nu ar trebui să fie primul aspect care trebuie luat în considerare. Cele mai noi norme vor atinge în mod normal grade mai ridicate de siguranță. Cu toate acestea, un produs ar putea fi considerat în continuare sigur și dacă pe piață sunt disponibile alte produse cu standarde mai ridicate de siguranță. Acest amendament este și în amendamentul referitor la articolul 6 alineatul (1a) nou, depus de același autor.
Amendamentul 55
Propunere de regulament
Articolul 6 – alineatul 2 – litera aa (nouă)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (aa) așteptările rezonabile ale consumatorilor în materie de siguranță cu privire la natura, compoziția și destinația preconizată de utilizare a produsului; |
[A se vedea amendamentul adus articolului 6 alineatul (2) litera (h). Textul a fost modificat.]
Amendamentul 56
Propunere de regulament
Articolul 6 – alineatul 2 – litera ba (nouă)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (ba) cerințele esențiale conținute în cererile de standardizare adresate organizațiilor europene de standardizare în temeiul articolului 16 din prezentul regulament cu condiția ca Comisia să nu fi publicat deja referința la standardul armonizat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene; |
Justificare
Pe durata elaborării unui standard,verificarea respectării cerințelor esențiale ale mandatelor de standardizare poate constitui un semnal util cu privire la siguranța unui produs.
Amendamentul 57
Propunere de regulament
Articolul 6 – alineatul 2 – litera ga (nouă)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (ga) La evaluarea siguranței unui produs, ar trebui să se acorde o atenție deosebită situațiilor în care produsul a provocat vătămări corporale, notificate în baza de date paneuropeană privind vătămările corporale, așa cum stabilește Regulamentul (UE) nr. .../... *. |
| _____________ |
| * JO: a se introduce numărul regulamentului privind supravegherea pe piață a produselor ( 2013/0048(COD) ). |
Justificare
Crearea unei baze de date paneuropene privind rănirile trebuie inclusă în viitorul regulament privind supravegherea pe piață a produselor ( COM(2013)0075 ).
Amendamentul 58
Propunere de regulament
Articolul 6 – alineatul 2 – litera h
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(h) așteptările rezonabile ale consumatorilor în privința siguranței. | eliminat |
Justificare
Schimbarea ordinii aspectelor de care trebuie să se țină seama atunci când se evaluează dacă un produs respectă cerințele în materie de siguranță.
Amendamentul 59
Propunere de regulament
Articolul 6 – alineatul 2 – litera ha (nouă)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (ha) cele mai noi norme și tehnologii. |
[A se vedea amendamentul referitor la articolul 6 alineatul (1a) nou, depus de același autor]
Justificare
Mutat la sfârșitul listei. Deși este important să se țină seama de cele mai noi norme și tehnologii, acesta nu ar trebui să fie primul aspect care trebuie luat în considerare. Cele mai noi norme vor atinge în mod normal grade mai ridicate de siguranță. Cu toate acestea, un produs ar putea fi considerat în continuare sigur și dacă pe piață sunt disponibile alte produse cu standarde mai ridicate de siguranță. Acest amendament este inclus și în amendamentul referitor la articolul 6 alineatul (1a) nou, depus de același autor.
Amendamentul 60
Propunere de regulament
Articolul 6 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| Articolul 6a |
| Marcajul „Eu Safety Tested” |
| (1) Marcajul „Eu Safety Tested” reprezintă o schemă suplimentară care poate fi utilizată de operatorii economici pe bază voluntară; acest marcaj poate fi aplicat doar de producător sau de reprezentantul său autorizat. |
| (2) Marcajul „Eu Safety Tested” poate fi aplicat doar pe produsele de consum care intră sub incidența prezentului regulament și nu poate fi aplicat pe alte produse. Marcajul „Eu Safety Tested” se aplică după testarea pe eșantioane reprezentative din produsele destinate vânzării, selectate în mod aleatoriu sub controlul unui funcționar judiciar, al unei autorități sau al oricărui alt organism terț acreditat desemnat de fiecare stat membru și notificat Comisiei. |
| (3) Prin aplicarea marcajului „Eu Safety Tested”, producătorul indică faptul că produsul a fost testat și este considerat ca fiind conform cu cerințele de siguranță prevăzute de prezentul regulament de către un organism terț acreditat și notificat, responsabil de acordarea marcajelor și de certificare, precum și de supravegherea gradului de respectare de produsul respectiv a cerințelor de siguranță stabilite în prezentul regulament. |
| (4) Produselor a căror conformitate cu cerințele de siguranță a produselor stabilite la nivel național în statele membre a fost testată de părți terțe li se acordă de facto marcajul „Eu Safety Tested”. |
| (5) Statele membre asigură punerea în aplicare corectă a normelor care reglementează marcajul „Eu Safety Tested” și iau măsuri corespunzătoare în cazul în care acesta este utilizat în mod incorect. Organismele terțe care realizează teste pe eșantioane sunt responsabile de rezultatele testelor respective, de acordarea marcajelor și de certificare, precum și de supravegherea gradului de respectare de către produsul respectiv a cerințelor de siguranță stabilite în prezentul regulament. Statele membre prevăd, de asemenea, sancțiuni pentru încălcarea normelor, care pot include sancțiuni penale pentru încălcările grave. Sancțiunile în cauză sunt proporționale cu gravitatea faptei și reprezintă o măsură eficace de descurajare a utilizării necorespunzătoare.
|
| (6) Se interzice aplicarea pe produse a unor marcaje, însemne sau inscripții care pot induce în eroare părțile terțe în ceea ce privește semnificația și/sau forma marcajului „Eu Safety Tested”. Pe produs poate fi aplicat orice alt marcaj, cu condiția ca prin aceasta să nu fie afectate vizibilitatea, lizibilitatea și semnificația marcajului „Eu Safety Tested”. |
| (7) Anual, Comisia aprobă, prin acte de punere în aplicare, schemele naționale de siguranță a produselor, astfel cum se prevede la alineatul (4) de la prezentul articol. |
Justificare
Marcajul CE le semnalează consumatorilor faptul că produsul este sigur. Marcajul CE este, însă, doar declarația producătorului că își asumă responsabilitatea pentru respectarea de către produs a tuturor cerințelor aplicabile prevăzute în legislația relevantă. Marcajul CE+ propus vine în completarea marcajului CE și semnalează că produsul cu marcaj a fost testat de o parte terță independentă și este considerat sigur de către un organism competent.
Amendamentul 61
Propunere de regulament
Articolul 7 – alineatul 2
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(2) În scopul de a determina țara de origine în sensul alineatului (1), se aplică normele privind originea nepreferențială prevăzute la articolele 23-25 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar. | (2) În scopul de a determina țara de origine în sensul alineatului (1), se aplică normele privind originea nepreferențială prevăzute la articolele 52-55, inclusiv actele delegate care urmează să fie adoptate în temeiul articolului 55 din Regulamentul nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului1. |
| _____ |
| 1Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (JO L 269, 10.10.2013, p. 1). |
Amendamentul 62
Propunere de regulament
Articolul 7 – alineatul 3 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (3a) Producătorii care vor să aplice indicația de origine sunt autorizați să o facă numai în engleză [cu mențiunea „Made in (țara)], întrucât este mai ușor de înțeles pentru consumatori. |
Amendamentul 63
Propunere de regulament
Articolul 8 – alineatul 3
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(3) Proporțional cu riscurile posibile prezentate de un produs, în scopul a proteja sănătatea și siguranța consumatorilor, producătorii testează prin eșantionare produsele puse la dispoziție pe piață, investighează plângerile și păstrează un registru de plângeri, produse neconforme și produse rechemate și informează distribuitorii cu privire la orice astfel de activități de monitorizare. | (3) Proporțional cu riscurile posibile prezentate de un produs, în scopul de a proteja sănătatea și siguranța consumatorilor, producătorii testează prin eșantionare produsele selectate în mod aleatoriu puse la dispoziție pe piață, selectate sub controlul unui funcționar judiciar sau al oricărei persoane calificate desemnate de către fiecare stat membru, investighează plângerile și păstrează un registru de plângeri, produse neconforme și produse rechemate și informează distribuitorii cu privire la orice astfel de activități de monitorizare. Informațiile respective sunt puse la dispoziția autorităților de supraveghere a pieței, la cerere. |
Amendamentul 64
Propunere de regulament
Articolul 8 – alineatul 3 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (3a) Atunci când produsele introduse pe piață au făcut obiectul unei decizii a Comisiei pe baza articolului 12 din Regulamentul (UE) nr...../....*, producătorii sau, după caz, importatorii, testează prin eșantionare, cel puțin o dată pe an, pe eșantioane reprezentative din produsele puse la dispoziție pe piață, selectate sub controlul unui funcționar judiciar sau al oricărei alte persoane calificate desemnate de către fiecare stat membru, cu scopul de a proteja sănătatea și siguranța consumatorilor și în mod proporțional cu riscurile posibile prezentate de produs. |
| __________ |
| * JO: a se introduce numărul regulamentului privind supravegherea pe piață a produselor ( 2013/0048(COD) ). |
Amendamentul 65
Propunere de regulament
Articolul 8 – alineatul 4 – paragraful 1 – partea introductivă
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
Proporțional cu riscurile posibile prezentate de un produs, producătorii întocmesc o documentație tehnică. Documentația tehnică cuprinde, după caz: | Proporțional cu riscurile posibile prezentate de un produs, producătorii întocmesc o documentație tehnică. Documentația tehnică cuprinde: |
Amendamentul 66
Propunere de regulament
Articolul 8 – alineatul 5
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(5) Producătorii păstrează documentația tehnică timp de zece ani de la introducerea pe piață a produsului și, la cerere, o pune la dispoziția autorităților de supraveghere a pieței. | (5) Producătorii păstrează, documentația tehnică, pe hârtie sau în format electronic, timp de zece ani de la introducerea pe piață a produsului, la dispoziția autorităților de supraveghere a pieței și o furnizează autorităților respective, la cererea justificată a acestora. |
Amendamentul 67
Propunere de regulament
Articolul 8 – alineatul 6 – paragraful 1 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| Atunci când informațiile care permit identificarea unui produs nu sunt specificate direct pe produs, producătorii indică într‑un mod suficient de vizibil că suportul care conține aceste informații ar trebui păstrat. |
Amendamentul 68
Propunere de regulament
Articolul 8 – alineatul 6 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (6a) Fabricanții de produse care fac obiectul unei decizii a Comisiei în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (UE) nr..../....* întocmesc o listă a modelelor de produse, însoțită de o fotografie, și o pun la dispoziția publicului și a altor operatori economici prin orice mijloc adecvat, în special pentru produse. |
| La cerere, producătorul pune la dispoziția autorităților de supraveghere a pieței, precum și a oricărui operator economic căruia îi distribuie produsele sale, documente justificative privind existența unor caracteristici esențiale diferite între modelele sale, în sensul definiției de la articolul 3 alineatul (2) din prezentul regulament. |
| __________ |
| * JO: a se introduce numărul regulamentului privind supravegherea pe piață a produselor ( 2013/0048(COD) ). |
Amendamentul 69
Propunere de regulament
Articolul 8 – alineatul 8 – paragraful 1
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
Producătorii se asigură că produsul lor este însoțit de instrucțiuni și informații de siguranță într-o limbă care poate fi ușor înțeleasă de consumatori, în condițiile stabilite de statul membru în care produsul este pus la dispoziție, cu excepția cazului în care produsul poate fi utilizat în condiții de siguranță și conform destinației prevăzute de producător în lipsa unor astfel de instrucțiuni și informații de siguranță. | Producătorii se asigură că produsul lor este însoțit de instrucțiuni și informații de siguranță adresate consumatorului în mod clar și inteligibil, într-o limbă care poate fi ușor înțeleasă de consumatori, în condițiile stabilite de statul membru în care produsul este pus la dispoziție, cu excepția cazului în care produsul poate fi utilizat în condiții de siguranță și conform destinației prevăzute de producător în lipsa unor astfel de instrucțiuni și informații de siguranță. |
Justificare
Propoziția eliminată nu face parte din articolul R2 alineatul (7) din Decizia 768/2008/CE.
Amendamentul 70
Propunere de regulament
Articolul 8 – alineatul 9
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(9) Producătorii care consideră sau au motive să creadă că un produs pe care l-au introdus pe piață nu prezintă siguranță sau nu este în conformitate cu prezentul regulament într-un alt mod, iau de îndată măsurile corective necesare pentru a aduce în conformitate respectivul produs, pentru a-l retrage sau pentru a-l rechema, dacă este cazul. În plus, în cazul în care produsul nu prezintă siguranță, producătorii informează de îndată în acest sens autoritățile de supraveghere a pieței din statele membre în care au pus la dispoziție respectivul produs, furnizând detalii, în special cu privire la riscul la adresa sănătății și a siguranței, precum și la orice măsură corectivă luată. | (9) Producătorii se asigură că dispun de proceduri pentru adoptarea de măsuri corective, pentru retragerea sau rechemarea produselor lor. Producătorii care consideră sau au motive să creadă că un produs pe care l-au introdus pe piață nu prezintă siguranță sau nu este în conformitate cu prezentul regulament într-un alt mod, iau de îndată măsurile corective necesare pentru a aduce în conformitate respectivul produs, pentru a-l retrage sau pentru a-l rechema, dacă este cazul, precum și pentru a avertiza consumatorii cu privire la riscul la care sunt expuși ca urmare a neconformității produsului. În plus, în cazul în care produsul nu prezintă siguranță, producătorii informează de îndată în acest sens autoritățile de supraveghere a pieței din statele membre în care au pus la dispoziție respectivul produs, furnizând detalii, în special cu privire la riscul la adresa sănătății și a siguranței, precum și la orice măsură corectivă luată și la rezultatele acestei măsuri corective. |
(A se vedea formularea articolului 5 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2001/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 decembrie 2001 privind siguranța generală a produselor.)
Amendamentul 71
Propunere de regulament
Articolul 9 – alineatul 2 – litera a
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(a) în urma unei cereri din partea unei autorități de supraveghere a pieței, să furnizeze acesteia toate informațiile și documentația necesară pentru demonstrarea conformității unui produs; | (a) în urma unei cereri justificate din partea unei autorități de supraveghere a pieței, să furnizeze acesteia toate informațiile și documentația necesară pentru demonstrarea conformității unui produs; |
Amendamentul 72
Propunere de regulament
Articolul 10 – alineatul 3
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(3) Importatorii indică pe produs numele lor, denumirea lor comercială înregistrată sau marca lor înregistrată și adresa la care pot fi contactați sau, dacă aceste lucru nu este posibil, pe ambalajul produsului ori într-un document care însoțește produsul. Ei se asigură că orice etichetă suplimentară nu maschează vreo informație de pe eticheta aplicată de către producător. | (3) Importatorii indică pe produs numele lor, denumirea lor comercială înregistrată sau marca lor înregistrată și adresa la care pot fi contactați sau, dacă aceste lucru nu este posibil, pe ambalajul produsului ori într-un document care însoțește produsul. Ei nu maschează nicio informație obligatorie sau legată de siguranță, furnizată de către producător. |
Justificare
Eliminarea structurii „dacă acest lucru nu este posibil” este menită să aducă mai multă flexibilitate importatorilor pentru punerea în aplicare a dispozițiilor articolului 10 alineatul (3) (ei pot indica informațiile pe ambalaj – și nu neapărat pe produs – și, prin urmare, nu este necesar să se deschidă ambalajul). Modificarea ultimei fraze este menită să acopere alte forme de potențială ascundere a informațiilor esențiale (nu numai prin utilizarea etichetelor, întrucât se poate face prin utilizarea unui alt ambalaj, de exemplu). În plus, informațiile menționate în această dispoziție nu ar trebui să se limiteze la cele aflate pe etichetă.
Amendamentul 73
Propunere de regulament
Articolul 10 – alineatul 6
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(6) În funcție de eventualele riscuri prezentate de un produs și pentru a proteja sănătatea și siguranța persoanelor, importatorii testează prin eșantionare produsele comercializate, investighează plângeri și, după caz, țin un registru de plângeri, de produse neconforme și de rechemări ale unor produse și informează producătorul și distribuitorii cu privire la astfel de activități de monitorizare. | (6) În funcție de eventualele riscuri prezentate de un produs și pentru a proteja sănătatea și siguranța persoanelor, importatorii testează prin eșantionare produse comercializate selectate aleatoriu, investighează plângeri și, după caz, țin un registru de plângeri, de produse neconforme și de rechemări ale unor produse și informează producătorul și distribuitorii cu privire la astfel de activități de monitorizare. |
Amendamentul 74
Propunere de regulament
Articolul 10 – alineatul 7
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(7) Importatorii care consideră sau au motive să creadă că un produs pe care l-au introdus pe piață nu prezintă siguranță sau nu este în conformitate cu prezentul regulament, iau de îndată măsurile corective necesare pentru a aduce în conformitate respectivul produs, pentru a-l retrage sau pentru a-l rechema, dacă este cazul. În plus, în cazul în care produsul nu prezintă siguranță, importatorii informează de îndată în acest sens autoritățile de supraveghere a pieței din statele membre în care au pus la dispoziție respectivul produs, furnizând detalii, în special cu privire la riscul la adresa sănătății și a siguranței, precum și la orice măsură corectivă luată. | (7) Importatorii care consideră sau au motive să creadă că un produs pe care l-au introdus pe piață nu prezintă siguranță sau nu este în conformitate cu prezentul regulament, iau de îndată măsurile corective necesare pentru a aduce în conformitate respectivul produs, pentru a-l retrage sau pentru a-l rechema, după caz. În plus, în cazul în care produsul nu prezintă siguranță, importatorii informează de îndată în acest sens autoritățile de supraveghere a pieței din statele membre în care au pus la dispoziție respectivul produs, furnizând detalii, în special cu privire la riscul la adresa sănătății și a siguranței, precum și la orice măsură corectivă luată și la rezultatele acestei măsuri corective. |
[A se vedea amendamentele la articolul 8 alineatul (9) și la articolul 11 alineatul (5), depuse de același autor.]
Justificare
Cuvântul „dacă” creează insecuritate juridică, întrucât poate fi interpretat ca implicând o condiție suplimentară pentru utilizarea unor măsuri corective.
Amendamentul 75
Propunere de regulament
Articolul 10 – alineatul 8
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(8) Importatorii păstrează documentația tehnică timp de zece ani de la introducerea pe piață a produsului și, la cerere, o pun la dispoziția autorităților de supraveghere a pieței. | (8) Importatorii păstrează, documentația tehnică, pe hârtie sau în format electronic, timp de zece ani de la introducerea pe piață a produsului, la dispoziția autorităților de supraveghere a pieței și o furnizează autorităților respective, la cererea justificată a acestora. |
(A se vedea formularea articolului R4 alineatul (8) al Deciziei nr. 768/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 iulie 2008 privind un cadru comun pentru comercializarea produselor.)
Justificare
Amendamentul armonizează formulare cu cea de la articolul R4 alineatul (8) din decizie.
Amendamentul 76
Propunere de regulament
Articolul 11 – alineatul 2
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(2) Înainte de punerea la dispoziție pe piață a unui produs, distribuitorii verifică dacă producătorul și importatorul au respectat cerințele prevăzute la articolul 8 alineatele (6), (7) și (8) și la articolul 10 alineatele (3) și (4), după caz. | (2) Înainte de punerea la dispoziție pe piață a unui produs, distribuitorii verifică dacă produsul conține informațiile obligatorii prevăzute la articolul 8 alineatele (6), (7) și (8) și la articolul 10 alineatele (3) și (4), după caz Distribuitorii nu maschează nicio informație obligatorie sau legată de siguranță, furnizată de producător sau de importator. |
Justificare
Distribuitorul ar trebui să fie supus aceleiași obligații ca importatorul [articolul 10 alineatul (3)] și nu ascunde informații esențiale furnizate de producător sau de importator.
Amendamentul 77
Propunere de regulament
Articolul 11 – alineatul 4 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (4a) În funcție de riscurile pe care un produs le poate prezenta, distribuitorii pot testa prin eșantionare produse puse la dispoziție pe piață, în vederea protejării sănătății și siguranței consumatorilor. |
Justificare
Distribuitorii nu trebuie obligați să testeze produsele. Dimpotrivă, în conformitate cu practicile actuale, prezentul regulament ar trebui să îi încurajeze să facă acest lucru, în special în ceea ce privește produsele care pot prezenta riscuri.
Amendamentul 78
Propunere de regulament
Articolul 11 – alineatul 5
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(5) Distribuitorii care consideră sau au motive să creadă că un produs pe care l-au pus la dispoziție pe piață nu prezintă siguranță sau nu este în conformitate cu articolul 8 alineatele (6), (7) și (8) și cu articolul 10 alineatele (3) și (4), după caz, se asigură că se iau toate măsurile corective necesare pentru a aduce în conformitate respectivul produs, pentru a-l retrage sau pentru a-l rechema, după caz. În plus, în cazul în care produsul nu prezintă siguranță, distribuitorii informează de îndată în acest sens producătorul sau importatorul, după caz, precum și autoritățile de supraveghere a pieței din statele membre în care au pus la dispoziție respectivul produs, furnizând detalii, în special cu privire la riscul la adresa sănătății și a siguranței, precum și la orice măsură corectivă luată. | (5) Distribuitorii care consideră sau au motive să creadă că un produs pe care l-au pus la dispoziție pe piață nu prezintă siguranță sau nu este în conformitate cu articolul 8 alineatele (6), (7) și (8) și cu articolul 10 alineatele (3) și (4), după caz, se asigură imediat că se iau toate măsurile corective necesare pentru a aduce în conformitate respectivul produs, pentru a-l retrage sau pentru a-l rechema, după caz. În plus, în cazul în care produsul nu prezintă siguranță, distribuitorii informează de îndată în acest sens producătorul sau importatorul, după caz, precum și autoritățile de supraveghere a pieței din statele membre în care au pus la dispoziție respectivul produs, furnizând detalii, în special cu privire la riscul la adresa sănătății și a siguranței, precum și la orice măsură corectivă luată și la rezultatele acestei măsuri corective. |
Justificare
Aceeași obligație în ceea ce privește capacitatea de reacție ar trebui să li se aplice producătorilor, importatorilor și distribuitorilor (adăugarea termenului „imediat”). În plus, trebuie să se asigure faptul că informațiile pe care producătorii le furnizează autorităților de supraveghere a pieței includ rezultatele potențialelor măsuri corective adoptate, în scopul de a garanta informarea corespunzătoare a autorităților de supraveghere a pieței (monitorizare). Aceeași obligație ar trebui să li se aplice producătorilor (articolul 8), importatorilor (articolul 10) și distribuitorilor (articolul 11).
Amendamentul 79
Propunere de regulament
Articolul 13 – alineatul 1 – litera b
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(b) producătorul, importatorul sau distribuitorul pot demonstra că riscul este pe deplin sub control și nu mai poate pune în pericol sănătatea și siguranța persoanelor; | (b) producătorul, importatorul sau distribuitorul pot demonstra că riscul este efectiv sub control astfel încât să prevină orice pericol la adresa sănătății și a siguranței persoanelor; |
Justificare
Controlul total al riscului este imposibil de realizat în practică. Prin urmare, formularea ar trebui adaptată pentru a crea securitate juridică pentru operatorii economici.
Amendamentul 80
Propunere de regulament
Articolul 13 – alineatul 1 – litera c
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(c) produsul prezintă un risc a cărui cauză, chiar dacă este cunoscută, nu reprezintă o informație utilă pentru autorități sau pentru public. | eliminat |
Justificare
Este aproape imposibil de definit ce informații sunt „informații utile pentru autorități sau pentru public”.
Amendamentul 81
Propunere de regulament
Articolul 14 – alineatul 1 – partea introductivă
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(1) Operatorii economici transmit, la cerere, autorităților de supraveghere a pieței datele de identificare ale: | (1) Operatorii economici furnizează, la cerere, autorităților de supraveghere a pieței următoarele informații: |
Justificare
Informația privind cantitatea produsului în cauză, precum și orice informație de trasabilitate disponibilă sunt în mod special utile pentru evaluarea riscului și pentru controalele direcționate.
Amendamentul 82
Propunere de regulament
Articolul 14 – alineatul 2 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (2a) În cazul în care operatorii economici identifică informațiile menționate la alineatul (1), autoritățile de supraveghere a pieței tratează informațiile respective ca fiind confidențiale. |
Justificare
Pentru mulți distribuitori și comercianți angro, acesta este un secret al societății de la care preiau sarcini și căreia îi furnizează servicii. Prin urmare, este necesar ca identitatea furnizorilor să fie protejată. Informațiile furnizate de operatorii economici ar trebui să fie utilizate numai de către autoritățile de supraveghere a pieței și nu ar trebui să existe nicio posibilitate ca informațiile comerciale sensibile să fie publicate în general sau să ajungă în posesia concurenței.
Amendamentul 83
Propunere de regulament
Articolul 15 – alineatul 1
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(1) Pentru anumite produse, categorii sau grupuri de produse care, din cauza caracteristicilor lor specifice sau condițiilor specifice de difuzare sau de utilizare, sunt susceptibile să prezinte un risc important pentru sănătatea și siguranța persoanelor, Comisia poate solicita operatorilor economici care introduc pe piață și pun la dispoziție pe piață aceste produse să stabilească sau să utilizeze un sistem de trasabilitate. | (1) Pentru anumite produse, categorii sau grupuri de produse care, din cauza caracteristicilor lor specifice sau condițiilor specifice de difuzare sau de utilizare, sunt susceptibile să prezinte un risc important pentru sănătatea și siguranța persoanelor, și după consultarea părților interesate relevante, după caz, Comisia poate solicita operatorilor economici care introduc pe piață și pun la dispoziție pe piață aceste produse să stabilească sau să utilizeze un sistem de trasabilitate. |
Justificare
Înainte de a propune noi cerințe de trasabilitate, Comisia ar trebui să consulte părțile interesate relevante, cum ar fi organizațiile de afaceri și de consumatori, astfel încât să țină seama de cunoștințele lor și de implicațiile practice ale acestor cerințe.
Amendamentul 84
Propunere de regulament
Articolul 15 – alineatul 3 – litera a
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(a) determinând produsele, categoriile sau grupurile de produse susceptibile de a prezenta un risc important pentru sănătatea și siguranța persoanelor, așa cum se arată la alineatul (1); | (a) determinând produsele, categoriile sau grupurile de produse susceptibile de a prezenta un risc important pentru sănătatea și siguranța persoanelor, așa cum se arată la alineatul (1); Comisia precizează în actele delegate în cauză dacă a utilizat metodologia analizei de risc prevăzută în Decizia 2010/15/UE1 sau, dacă această metodologie nu este adecvată pentru produsul în cauză, oferă o descriere detaliată a metodologiei utilizate; |
| __________ |
| 1Decizia Comisiei 2010/15/UE din 16 decembrie 2009 de stabilire a unui ghid de utilizare a Sistemului Comunitar de Informare Rapidă „RAPEX” înființat în temeiul articolului 12 și a proceduri de notificare stabilite în temeiul articolului 11 din Directiva 2001/95/CE (Directiva privind siguranța generală a produselor) (JO L 22, 26.1.2010, p. 1) |
Amendamentul 85
Propunere de regulament
Articolul 15 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| Articolul 15a |
| Punctele de informare privind siguranța produselor |
| (1) Statele membre desemnează puncte de informare privind siguranța produselor pe teritoriile lor și comunică datele de contact ale acestora celorlalte state membre și Comisiei. |
| (2) Comisia elaborează și actualizează periodic o listă a punctelor de informare privind siguranța produselor și o publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Comisia publică informațiile în cauză și pe site-ul său web. |
(A se vedea formularea articolului 9 din Regulamentul (CE) nr. 764/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a unor proceduri de aplicare a anumitor norme tehnice naționale pentru produsele comercializate în mod legal în alt stat membru.)
Justificare
Este necesar să se lărgească domeniul de activitate al punctelor de informare despre produse, pentru a include formarea privind legislația în domeniul siguranței produselor și transferul de informații între industrii și către operatorii economici.
Amendamentul 86
Propunere de regulament
Articolul 15 b (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| Articolul 15b |
| Sarcinile punctelor de informare privind siguranța produselor |
| (1) Punctele de informare privind siguranța produselor furnizează, la cererea, printre altele, a operatorului economic sau a unei autorități competente dintr-un alt stat membru, următoarele informații: |
| (a) normele tehnice aplicabile unui anumit tip de produs pe teritoriul pe care sunt stabilite respectivele puncte de informare privind siguranța produselor și informații care să precizeze dacă respectivul tip de produs face obiectul unei cerințe de autorizare prealabilă în conformitate cu legile statului membru respectiv, precum și informații referitoare la principiul recunoașterii reciproce prevăzut în Regulamentul (CE) nr. 764/2008 și la aplicarea prezentului regulament pe teritoriul statului membru în cauză; |
| (b) datele de contact ale autorităților competente din cadrul statului membru respectiv, prin intermediul cărora pot fi contactate direct, inclusiv persoanele de contact din cadrul acestor autorități, responsabile cu monitorizarea punerii în aplicare a normelor tehnice în cauză pe teritoriul statului membru respectiv; |
| (c) căile de recurs general valabile pe teritoriul statului membru respectiv în cazul unor eventuale litigii între autoritățile competente și un operator economic. |
| (2) Punctele de informare privind siguranța produselor răspund solicitărilor menționate la alineatul (1) în termen de cincisprezece zile lucrătoare de la primirea acestora. |
| (3) Punctele de informare privind siguranța produselor din statul membru unde operatorul economic respectiv a comercializat în mod legal produsul în cauză pot furniza operatorului economic sau autorității competente, astfel cum se menționează la articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 764/2008, orice informații sau observații relevante. |
| (4) Statele membre înființează birouri ale punctelor de informare privind siguranța produselor pentru a facilita formarea privind legislația și cerințele generale în domeniul siguranței produselor și transferul de informații între industrii, cu scopul de a sprijini educația operatorilor economici cu privire la cerințele în materie de siguranța produselor. |
| (5) Punctele de informare privind siguranța produselor nu percep nicio taxă pentru furnizarea informațiilor menționate la alineatul (1). |
(A se vedea formularea articolului 10 din Regulamentul (CE) nr. 764/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a unor proceduri de aplicare a anumitor norme tehnice naționale pentru produsele comercializate în mod legal în alt stat membru.)
Justificare
Este necesar să se lărgească domeniul de activitate al punctelor de informare despre produse, pentru a include formarea privind legislația în domeniul siguranței produselor și transferul de informații între industrii și către operatorii economici.
Amendamentul 87
Propunere de regulament
Articolul 16 – alineatul 1 – paragraful 1
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
Comisia poate solicita uneia sau mai multor organizații de standardizare europene să elaboreze sau să identifice un standard european, care urmărește să garanteze că produsele care respectă acest standard sau părți ale acestuia respectă cerința generală de siguranță prevăzută la articolul 4. Comisia stabilește cerințele referitoare la conținut care trebuie îndeplinite de către standardul european solicitat și un termen pentru adoptarea acestuia. | Comisia poate solicita uneia sau mai multor organizații de standardizare europene să elaboreze sau să identifice un standard european, care urmărește să garanteze că produsele care respectă acest standard sau părți ale acestuia respectă cerința generală de siguranță prevăzută la articolul 4. Ținând seama de opiniile părților interesate relevante, după caz, Comisia stabilește cerințele referitoare la conținut care trebuie îndeplinite de către standardul european solicitat și un termen pentru adoptarea acestuia. |
(A se vedea amendamentul la considerentul 24, depus de același autor)
Justificare
La stabilirea conținutului noilor standarde europene de siguranță, Comisia ar trebui să țină seama, după caz, de opiniile părților interesate pentru a se asigura că aceste standarde sunt relevante, proporționale și eficace.
Amendamentul 88
Propunere de regulament
Articolul 18 – alineatul 1
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(1) Statele membre stabilesc regimul sancțiunilor care se aplică în cazul încălcării dispozițiilor prezentului regulament și iau toate măsurile necesare asigurării punerii în aplicare a acestora. Sancțiunile prevăzute trebuie să fie eficace, proporționale și disuasive. Statele membre notifică aceste dispoziții Comisiei până la [se introduce data - 3 luni înainte de data aplicării prezentului regulament] și notifică fără întârziere orice modificare ulterioară care le afectează. | (1) Statele membre stabilesc normele privind sancțiunile corespunzătoare care se aplică în cazul încălcării dispozițiilor prezentului regulament și iau toate măsurile necesare pentru a asigura punerea în aplicare a acestora. Statele membre notifică aceste dispoziții Comisiei până la ... * și notifică fără întârziere orice modificare ulterioară care le afectează. |
| _______________ |
| * JO: a se introduce data: trei luni înainte de data aplicării prezentului regulament. |
Amendamentul 89
Propunere de regulament
Articolul 18 – alineatul 2
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(2) Sancțiunile menționate la alineatul (1) iau în considerare dimensiunea întreprinderilor și, în special, situația întreprinderilor mici și mijlocii. Sancțiunile pot fi mai severe în cazul în care operatorul economic relevant a comis anterior o încălcare similară și pot include sancțiuni penale pentru încălcările grave. | (2) Sancțiunile prevăzute sunt eficace, proporționale și disuasive. Sancțiunile țin seama de gravitatea, durata și, dacă este cazul, de caracterul deliberat al încălcării. În plus, sancțiunile au în vedere dacă operatorul economic relevant a comis anterior o încălcare similară și pot include sancțiuni penale pentru încălcările grave. |
Amendamentul 90
Propunere de regulament
Articolul 18 – alineatul 2 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (2a) Sancțiunile administrative aplicabile încălcărilor neutralizează cel puțin avantajul economic vizat prin comiterea încălcării, însă nu depășesc 10% din cifra de afaceri anuală sau o estimare a acesteia. Sancțiunile impuse pot depăși 10% din cifra de afaceri anuală sau o estimare a acesteia în cazul în care acest lucru este necesar pentru a neutraliza avantajul economic vizat prin comiterea încălcării. Sancțiunile pot include sancțiuni penale pentru încălcările grave. |
Amendamentul 91
Propunere de regulament
Articolul 18 – alineatul 2 b (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (2b) Statele membre informează Comisia cu privire la tipul și importanța sancțiunilor impuse în temeiul prezentului regulament, identifică încălcările efective ale prezentului regulament și precizează identitatea operatorilor economici cărora le-au fost impuse sancțiunile. Comisia pune aceste informații la dispoziția publicului, fără întârziere nejustificată, în format electronic și, atunci când este cazul, în orice alt format. |
| Comisia publică și actualizează, pe baza informațiilor primite în conformitate cu primul paragraf, lista neagră a operatorilor economici care încalcă în mod deliberat și repetat dispozițiile prezentului regulament. |
Amendamentul 92
Propunere de regulament
Articolul 21 – alineatul 1
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
În termen de maximum [cinci] ani de la data aplicării, Comisia evaluează aplicarea prezentului regulament și transmite un raport de evaluare Parlamentului European și Consiliului. Raportul respectiv evaluează dacă prezentul regulament și-a atins obiectivele, în special în ceea ce privește îmbunătățirea protecției consumatorilor împotriva produselor care nu prezintă siguranță, ținând seama de impactul acesteia asupra întreprinderilor, în special asupra întreprinderilor mici și mijlocii. | Până cel târziu la [cinci] ani de la data aplicării și la fiecare cinci ani după aceasta, Comisia evaluează punerea în aplicare a prezentului regulament și transmite un raport de evaluare Parlamentului European și Consiliului. Raportul respectiv evaluează dacă prezentul regulament și-a atins obiectivele, în special în ceea ce privește îmbunătățirea protecției consumatorilor împotriva produselor care nu prezintă siguranță în sensul articolului 4 din prezentul regulament, ținând seama de impactul acesteia asupra întreprinderilor, în special asupra întreprinderilor mici și mijlocii. De asemenea, raportul respectiv evaluează implicațiile și contribuțiile Regulamentului (UE) nr. 1025/2012 în cadrul domeniului de aplicare al prezentului regulament. |
EXPUNERE DE MOTIVE
Introducere
În momentul în care Comisia și-a prezentat propunerea sa de regulament privind siguranța produselor pentru consumatori, la 13 februarie 2013, aceasta a fost introdusă în mijlocul unei crize lungi și obositoare pentru consumatorii și întreprinderile europene. Propunerea se plasează astfel în mijlocul unei dezbateri vizând reglementarea și simplificarea legislației Uniunii.
Dorința raportoarei este de a da un răspuns solid la această dezbatere fundamentală și continuă. Raportoarea consideră că o piață unică funcțională are nevoie de 2 componente fundamentale: siguranță pentru consumatori și condiții de concurență echitabile pentru întreprinderi. Doar prin reglementare și impunerea unor cerințe, consumatorii pot beneficia de siguranță. Doar dacă există produse sigure, consumatorii pot fi încurajați să cumpere mai multe produse pe piața unică. Siguranța produselor este esențială pentru asigurarea unei piețe unice funcționale și, prin aceasta, pentru facilitarea creșterii întreprinderilor europene și a prosperității în Uniune.
Ca o notă generală, raportoarea salută propunerea Comisiei, deoarece aceasta se apropie foarte mult de recomandările din Rezoluția Parlamentului European referitoare la revizuirea Directivei privind siguranța generală a produselor și supravegherea pieței[2]. Regulamentul privind siguranța produselor pentru consumatori afectează o mare parte a pieței unice. Așa cum declară Comisia în evaluarea sa de impact[3], în ceea ce privește produsele pentru consumatori, armonizate sau nu, volumul comercial intern al UE între 2008 și 2010 s-a ridicat la aproape 1 trilion de euro.
Cu toate acestea, consumatorii europeni nu se simt în siguranță când acționează pe piața unică. În conformitate cu un sondaj al Comisiei, desfășurat de Eurobarometru în 2012, 27% din consumatori consideră că numeroase produse nealimentare pentru consumatori de pe piața unică sunt nesigure[4].
În plus, raportul anual pe 2012 privind funcționarea sistemului de alertă rapidă pentru produsele nealimentare periculoase (RAPEX) a arătat o creștere de 26% a numărului de alerte privind produsele raportate în sistemul RAPEX, comparativ cu cifrele din 2011[5]. Fără îndoială că, parțial, această creștere se datorează unor activități îmbunătățite de supraveghere a pieței în statele membre, dar, în mod similar, nu există îndoială asupra faptului că numărul produselor periculoase de pe piața unică este în creștere.
Raportoarea consideră acest fapt inacceptabil, deoarece lipsa încrederii în piața unică împiedică creșterea economică și prosperitatea în Uniune în general. Cheia fundamentală pentru soluționarea acestei probleme este buna funcționare a unui regim de siguranță a produselor, stabilit prin acest regulament.
Aspecte orizontale
RSPC ca plasă de siguranță
Pentru raportoare, este foarte important ca prezentul regulament să continue să acționeze ca „o plasă de siguranță” pentru siguranța produselor. În legislația actuală, Directiva privind siguranța generală a produselor[6] subliniază faptul că aceasta se aplică cazurilor în care există mai puține dispoziții de siguranță specifice în legislația Uniunii și prin aceasta, garantează siguranța tuturor produselor introduse pe piață.
Prin alinierea dispozițiilor actuale la prezentul regulament, regulamentul privind siguranța produselor pentru consumatori va avea o funcție de „umbrelă” pentru a acoperi lacunele menționate anterior. Prin urmare raportoarea specifică faptul că regulamentul va acționa ca un cadru legislativ larg, cu un caracter orizontal, pentru a viza produse care există sau pot fi dezvoltate și, de asemenea, pentru a acoperi lacunele.
Reintroducerea principiului precauției
O plasă de siguranță pentru legislația Uniunii privind produsele trebuie să furnizeze cerințe eficiente de siguranță. Cu toate acestea, raportoarea consideră că propunerea Comisiei are o lipsă majoră:
trimiterea la principiul precauției din Directiva privind siguranța generală a produselor[7] în momentul evaluării eventualelor riscuri ale produselor, a fost eliminată.
Raportoarea consideră că nu se trimite un semnal corect consumatorilor, operatorilor economici și autorităților de supraveghere a pieței. În loc de aceasta, trebuie reintrodus principiul precauției, așa cum a fost stabilit în articolul 191 alineatul (2) din TFUE, pentru a asigura o analiză adecvată a aspectelor legate de siguranța fundamentală, în momentul evaluării siguranței produselor.
Reintroducând principiul precauției, raportoarea subliniază necesitatea de a păstra principiul orizontal și piatra de temelie fundamentală pentru siguranța produselor și a consumatorilor.
Alinierea strictă cu noul cadru legislativ
Una dintre cele mai importante inovații din propunerea Comisiei privind siguranța produselor pentru consumatori este alinierea obligațiilor operatorilor economice prevăzute în Decizia 768/2003/CE[8] cu prezentul regulament. Aceasta este o inovație, deoarece decizia, ca parte a noului cadru legislativ, a fost până acum aliniată doar în legislația armonizată a Uniunii, în timp ce capitolul II al prezentului regulament acoperă doar produsele nearmonizate.
Raportoarea consideră că este crucial să existe coerență în toată legislația Uniunii cu privire la obligațiile operatorilor economici. Prin urmare, alinierea de la decizie până la prezentul regulament va fi menținută cât mai strictă, încercând a păstra formularea dispozițiilor deja introduse în decizie și transpuse în prezentul regulament.
O mai mare accentuare a siguranței din faza de proiectare
Siguranța produselor va fi întotdeauna responsabilitatea producătorilor. Garantarea faptului că producătorii au în vedere în mod automat siguranța produsului în faza de proiectare poate avea un impact enorm asupra siguranței produselor pe piață, economisind resurse de supraveghere a pieței.
Raportoarea va solicita Comisiei să creeze o modalitate accesibilă și eficientă pentru ca operatorii economici să evalueze toate riscurile unui produs înainte de introducerea sa pe piață.
Propuneri-cheie
Pe lângă aceste patru aspecte orizontale, raportoarea se va concentra asupra următoarelor propuneri-cheie:
Consumatorii vulnerabili
Trebuie acordată o atenție specială consumatorilor vulnerabili pe piața unică. La evaluarea siguranței produselor, vulnerabilitatea consumatorului este un factor-cheie pentru a determina dacă un produs este sigur sau nu. În plus, raportorul consideră că este necesar să se ia în considerare noțiunea de produse atrăgătoare pentru copii la evaluarea siguranței produselor.
Țara de origine
Propunerea Comisiei introduce o cerință privind indicarea originii pe produse sau pe ambalajele acestora. Raportoarea menține propunerea în forma stabilită la articolul 7, deoarece este esențial să se îmbunătățească trasabilitatea pentru autoritățile de supraveghere a pieței, îmbunătățind transparența lanțului de aprovizionare și, prin aceasta, consolidând încrederea consumatorilor în piața unică.
Marcajul CE+
Marcajul CE le semnalează consumatorilor faptul că produsul este sigur. Marcajul CE este, însă, doar declarația producătorului conform căreia își acesta își asumă responsabilitatea pentru respectarea de către produs a tuturor cerințelor aplicabile prevăzute în legislația relevantă. Raportoarea sugerează introducerea unui nou marcaj CE+ pentru a semnala că produsul a fost testat de un terț independent și este considerat sigur de către un organism competent. Astfel, noul marcaj CE+ vine în completarea actualului marcaj CE.
Dialogul transatlantic
Cooperarea cu autoritățile din domeniul siguranței produselor și autoritățile de supraveghere a pieței din SUA este esențială pentru îmbunătățirea situației actuale din cadrul Uniunii și a regimului său legislativ. Uniunea poate trage învățăminte de la SUA privind o legislație mai bună și mai eficientă prin intermediul cooperării oficiale, al dialogului și al schimburilor de bune practici. Înainte de termenul de depunere a amendamentelor la acest raport, raportoarea va iniția un dialog cu reprezentanții Guvernului american și va introduce, eventual, în acest stadiu, amendamente privind dialogul transatlantic.
Punctele de informare privind siguranța produselor
În Regulamentul (CE) nr. 764/2008 de stabilire a unor proceduri de aplicare a anumitor norme tehnice naționale pentru produsele comercializate în mod legal în alt stat membru, se prevede crearea de puncte de informare despre produse în toate statele membre pentru a informa operatorii economici cu privire la normele referitoare la recunoașterea reciprocă astfel cum sunt descrise în regulament. Raportoarea consideră, însă, că este necesar să se lărgească domeniul de activitate al acestor puncte de informare despre produse, pentru a include o formare privind legislația în domeniul siguranței produselor și transferul de informații între industrii și către operatorii economici.
Sancțiuni
Sancțiunile și penalitățile trebuie armonizate și aplicate în așa fel încât comercianții necinstiți să plătească cea mai mare parte a costurilor generate de activitățile de supraveghere a pieței. În prezent, activitățile de supraveghere a pieței din Uniune sunt plătite din banii contribuabililor. În viitor, sancțiunile sunt esențiale pentru a împiedica și descuraja comercianții necinstiți să intre pe piața unică, însă trebuie să rămână proporționale și echitabile.
Vânzările online
În sfârșit, având în vedere numărul de produse din țările terțe cumpărate online de consumatori, care ar putea să nu respecte cerințele și standardele europene în materie de siguranță, punând astfel în pericol siguranța și sănătatea consumatorilor, raportoarea subliniază că Comisia ar trebui să se concentreze asupra consolidării încrederii consumatorilor în comerțul electronic prin campanii de educație și de sensibilizare a acestora.
ANEXĂ - LISTA CERERILOR PREZENTATE DE PĂRȚILE INTERESATE
Declinarea responsabilității
Următoarea listă a părților interesate este întocmită pe baza reuniunilor, e‑mailurilor și documentelor de poziție, începând din ianuarie 2010 până la termenul de depunere a prezentului proiect de raport, în iunie 2013.
Trebuie precizat că lista nu este exhaustivă. Este aproape imposibil de menționat care sunt toate aspectele care i-au fost prezentate raportoarei în timpul prezentei legislaturi. În plus, raportoarea lucrează în Parlamentul European în domeniul siguranței produselor din 2008. Astfel, sursele de inspirație sunt vaste și sunt dificil de înglobat în totalitate.
Totuși, prin prezenta „amprentă” a grupurilor de lobby, raportoarea dorește să arate în mod deschis sursa de inspirație a prezentului proiect de raport.
Lista părților interesate
ANEC
BEUC
BUSINESSEUROPE
CEN-CENELEC
CEOC International
Confederația industriei daneze
Camera de Comerț Daneză
Consiliul pentru consumatori din Danemarca
Autoritatea daneză în domeniul siguranței tehnologiei
Fundația daneză pentru standarde internaționale
DG SANCO
ETUI (Institutul european al sindicatelor)
Eurocommerce
Comitetul Economic și Social European
Asociația europeană a producătorilor de pneuri și anvelope
Viitoarea președinție lituaniană a Consiliului Uniunii Europene din toamna lui 2013
Președinția irlandeză a Consiliului Uniunii Europene din primăvara lui 2013
dl Jean-Philippe MONTFORT, partener la MayerBrown
LEGO și TIE (Toy Industries Europe)
Louis Vuitton Moët Hennessy (LVMH)
Orgalime
Reprezentanța permanentă a Austriei pe lângă Uniunea Europeană
Reprezentanța permanentă a Danemarcei pe lângă Uniunea Europeană
Reprezentanța Permanentă a Țărilor de Jos pe lângă Uniunea Europeană
dl Torben RAHBEK, consultant independent
TÜV
UL DEMKO
U.S. Consumer Product Safety Commission (CPSC)
VELUX Denmark
Raportoarea a găzduit o dezbatere în cadrul unui mic dejun în colaborare cu BUSINESSEUROPE și BEUC la 4 iunie 2013. Pentru lista participanților, vă rugăm să contactați biroul raportoarei.
18.9.2013
AVIZ al Comisiei pentru comerț internațional
destinat Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor
referitor la propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind siguranța produselor de consum și de abrogare a Directivei 87/357/CEE a Consiliului și a Directivei 2001/95/CE
( COM(2013)0078 – C7‑0042/2013 – 2013/0049(COD) )
Raportoare pentru aviz: Cristiana Muscardini
JUSTIFICARE SUCCINTĂ
Libera circulație a produselor de consum sigure, legale și autentice reprezintă unul dintre fundamentele Uniunii Europene și un pilon esențial pentru buna funcționare a pieței unice. Aceasta este capabilă de a restabili încrederea consumatorilor, care astăzi, din cauza unui vid legislativ la nivel european, nu au dreptul de cunoaște originea produselor pe care le cumpără.
Prezenta propunere vizează clarificarea cadrului de reglementare aplicabil produselor de consum nealimentare, luând în considerare responsabilitățile operatorilor economici și ale autorităților naționale, care necesită o armonizare a normelor și a controalelor aplicabile, precum și a interpretării și aplicării normelor existente. Absența acesteia va crea un obstacol serios în calea unei supravegheri eficiente a pieței și va determina, în consecință, creșterea costurilor pentru întreprinderile europene.
Textul regulamentului este ambițios și conține o serie de obligații pentru producători, importatori și distribuitori, pentru a garanta că informațiile necesare sunt întotdeauna vizibile pentru consumator; cu toate acestea, rămân unele probleme legate de aplicarea acestor obligații.
Raportoarea salută definirea clară a domeniului de aplicare, care acoperă produsele nealimentare destinate consumului, a căror siguranță se aplică orizontal. Raportoarea consideră că este esențială existența obligației de trasabilitate a produselor, pentru a evita sau limita practicile comerciale ilicite și injuste, obligație ce face parte din supravegherea întregului lanț de aprovizionare și care este deja în vigoare pentru multe întreprinderi europene, ca răspuns la presiunile pieței.
A fost adăugată indicarea obligatorie a originii produselor, fapt care va face mai stricte cerințele de bază privind trasabilitatea, ajutând autoritățile de supraveghere în reperarea locului de producție și facilitarea contactelor cu autoritățile din țara de origine în cadrul cooperării bilaterale sau multilaterale în domeniul siguranței produselor de consum. Cunoașterea țărilor în a fost fabricat un produs nu este un element ce creează confuzie în rândul consumatorilor cu privire la alegerile pe care le pot face, ci unul esențial pentru înțelegerea sustenabilității unui produs în ce privește standardele sociale, de mediu, de producție și de calitate, precum și siguranța produsului în sine. Alegerea este liberă atunci când consumatorul are cunoștință de toți parametrii utili pentru a cumpăra în deplină cunoștință de cauză. Acest lucru se întâmplă deja în multe țări, partenere ale UE sau concurente comerciale ale acesteia, unde încă din anii 1920 se aplică reguli mai stricte de origine, obligatorii pentru toate bunurile, inclusiv pentru produsele importate din Europa. Printre aceste țări se numără, de exemplu, Statele Unite, Mexic, Canada și Japonia.
Informarea înseamnă siguranță, iar fiabilitatea informațiilor este importantă pentru sănătatea consumatorilor și pentru dezvoltarea industriei europene.
Cu toate acestea, raportoarea consideră că natura riscului descris în textul regulamentului este ambiguă: nu este clar dacă obligațiile privind trasabilitatea ar trebui să se aplice fără deosebire tuturor produselor nearmonizate sau, pentru a asigura proporționalitatea, ar trebui scutite acele produse al căror nivel de risc este foarte scăzut ori care intră deja sub incidența altor directive și regulamente.
În interesul simplificării legislative, ar fi oportun să se extindă cadrul acestui regulament la toate produsele nearmonizate, cu singura excepție a produselor alimentare.
Raportoarea consideră, de asemenea, că ar trebui clarificate și definite mai bine modalitățile, strictețea și momentul în care statele membre aplică sancțiuni pentru încălcări ale regulamentului. Prin urmare, ar trebui stabilite niveluri comune minime și maxime ale sancțiunilor, precum și momentele aplicării acestora, pentru ca operatorii care nu respectă normele de siguranță să sufere aceleași consecințe, indiferent de statul membru în care acționează, și ar trebui revizuit principiul proporționalității, plecând de la premiza că sancțiunea ar trebui să fie proporțională cu cantitatea de bunuri vândute în UE și cu valoarea sa pecuniară.
Pe teritoriul Uniunii, ale cărei frontiere sunt deschise, nu pot exista norme foarte diferite pentru a sancționa aceeași infracțiune în sectorul comercial, un sector în care Uniunea deține o competență aproape exclusivă.
AMENDAMENTE
Comisia pentru comerț internațional recomandă Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor, competentă în fond, să includă în raportul său următoarele amendamente:
Amendamentul 1
Propunere de regulament
Considerentul 10 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| În ceea ce privește evoluția operațiunilor de vânzare și a celor vamale online prin internet, ar trebui atrasă atenția asupra dificultăților cu care se confruntă autoritățile de supraveghere a pieței atunci când iau măsuri împotriva produselor periculoase vândute online. Acest lucru este în special relevant ținând seama de creșterea numărului de produse cumpărate online de către consumatori și provenite din țări terțe, care nu respectă standardele europene, punând astfel în pericol sănătatea și siguranța consumatorilor. Pentru a soluționa aceste provocări, trebuie să fie instituite controale adecvate ale produselor importate. În acest scop, ar trebui instituite instrumente speciale pentru autoritățile vamale și pentru o cooperare sporită în continuare între autoritățile de aplicare a legii. Ar trebui întărite și standardizate controalele vamale și supravegherea pieței în ceea ce privește produsele cumpărate prin internet. |
Amendamentul 2
Propunere de regulament
Considerentul 13
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(13) Siguranța produselor trebuie evaluată luând în considerare toate aspectele relevante, în special caracteristicile și modul de prezentare al acestora, precum și categoriile de consumatori care ar putea utiliza produsele, în special copiii, persoanele în vârstă și persoanele cu handicap, ținând seama de vulnerabilitatea acestora. | (13) Siguranța produselor ar trebui evaluată luând în considerare toate aspectele relevante, în special caracteristicile, compoziția, autenticitatea și modul de prezentare al acestora, precum și categoriile de consumatori care ar putea utiliza produsele, în special copiii, persoanele în vârstă și persoanele cu handicap, ținând seama de vulnerabilitatea acestora. |
Justificare
Indicarea materialelor care compun produsul furnizează consumatorului o informație completă. În plus, autenticitatea produsului și existența unei mărci înregistrate indică faptul că produsul respectă standarde calitative recunoscute la nivel european.
Amendamentul 3
Propunere de regulament
Considerentul 15 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| În cazul produselor care nu fac obiectul legislației de armonizare a Uniunii, al standardelor UE sau al legislației naționale privind cerințele în domeniul sănătății și siguranței, operatorii economici vor evalua siguranța produselor în conformitate cu criterii specifice, pe baza cărora vor stabili nivelul de risc asociat unui produs. Autoritățile de supraveghere a pieței pot oferi asistență operatorilor economici în efectuarea evaluării siguranței. |
Justificare
Este important ca autoritățile de supraveghere a pieței să ofere asistență operatorilor economici (de exemplu, producătorilor, importatorilor etc.) în evaluarea riscurilor prezentate de produse, în special în cazul în care acestea nu sunt reglementate de legislația de armonizare sau de standarde europene. În special în cazul produselor importate, evaluarea siguranței produsului poate fi complexă întrucât importatorii nu cunosc pe deplin caracteristicile unui produs.
Amendamentul 4
Propunere de regulament
Considerentul 16 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (16a) „risc” înseamnă un risc care are potențialul de a afecta în mod negativ sănătatea și siguranța persoanelor în general, sănătatea și siguranța la locul de muncă, protecția consumatorului, mediul și siguranța publică, precum și alte interese publice, într-o măsură care depășește ceea ce este considerat rezonabil și acceptabil în condiții normale sau rezonabil previzibile de utilizare a produsului în cauză, care includ durata de utilizare și, după caz, punerea în funcțiune, instalarea și cerințele sale de întreținere; |
Justificare
Directiva privind siguranța produselor de consum prevede o definiție a „riscului grav”. Pentru a asigura consecvența cu Regulamentul privind supravegherea pieței, prezenta directivă ar trebui, de asemenea, să includă o definiție generală a riscului.
Amendamentul 5
Propunere de regulament
Considerentul 20
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(20) Asigurarea identificării și a trasabilității produselor de-a lungul întregului lanț de aprovizionare contribuie la identificarea operatorilor economici și la luarea de măsuri corective eficiente împotriva produselor care nu prezintă siguranță, cum ar fi rechemarea unor produse precis identificate. Identificarea și trasabilitatea produselor garantează deci faptul că operatorii economici și consumatorii obțin informații precise cu privire la produsele care nu prezintă siguranță, ceea ce sporește încrederea în piață și evită orice perturbare inutilă a schimburilor comerciale. Prin urmare, pe produse trebuie să figureze informații care să permită identificarea lor și a producătorului, precum și, după caz, a importatorului. Producătorii trebuie să elaboreze totodată documentații tehnice referitoare la produsele lor, pentru care pot alege cele mai potrivite și mai puțin costisitoare mijloace, precum cele electronice. În plus, operatorilor economici trebuie să li se ceară să identifice operatorii care le-au furnizat și cărora le-au furnizat un produs. Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date se aplică prelucrării datelor cu caracter personal în sensul prezentului regulament. | (20) Asigurarea identificării, indicarea originii și a trasabilității produselor pe baza unor specificații și criterii stricte de-a lungul întregului lanț de aprovizionare contribuie la identificarea operatorilor economici și la luarea de măsuri corective eficiente împotriva produselor care nu prezintă siguranță, cum ar fi rechemarea unor produse precis identificate și distrugerea produselor. Identificarea și trasabilitatea produselor garantează deci faptul că operatorii economici și consumatorii obțin informații precise cu privire la produsele care nu prezintă siguranță, ceea ce sporește încrederea în piață și evită orice perturbare inutilă a schimburilor comerciale. Prin urmare, pe produse trebuie să figureze informații care să permită identificarea lor și a producătorului, precum și, după caz, a importatorului. Producătorii trebuie să elaboreze totodată documentații tehnice referitoare la produsele lor, pentru care pot alege cele mai potrivite și mai puțin costisitoare mijloace, precum cele electronice. În plus, operatorilor economici trebuie să li se ceară să identifice operatorii care le-au furnizat și cărora le-au furnizat un produs. Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date se aplică prelucrării datelor cu caracter personal în sensul prezentului regulament. Prin urmare, Comisia ar trebui să înființeze o bază de date publice privind informații referitoare la siguranța produselor de consum, pentru a spori gradul de sensibilizare cu privire la produsele periculoase la nivel transfrontalier în cadrul pieței interne și să informeze în mod corespunzător consumatorii, producătorii și distribuitorii implicați asigurând, în același timp, nivelul necesar de confidențialitate. |
Amendamentul 6
Propunere de regulament
Considerentul 21
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(21) Indicarea originii vine în completarea cerințelor de bază privind trasabilitatea, referitoare la numele și adresa producătorului. În speță, indicarea țării de origine contribuie la identificarea locului de producție efectiv în toate cazurile în care producătorul nu poate fi contactat sau adresa menționată a acestuia este diferită de locul de producție real. Astfel de informații pot înlesni sarcina autorităților de supraveghere a pieței de a urmări proveniența produsului până la locul de producție efectiv și permit stabilirea unei legături cu autoritățile din țările de origine în cadrul cooperării bilaterale sau multilaterale în domeniul siguranței produselor de consum în vederea întreprinderii unor acțiuni subsecvente corespunzătoare. | (21) Indicarea originii vine în completarea cerințelor de bază privind trasabilitatea, referitoare la numele și adresa producătorului, fără sporirea sarcinii administrative. În speță, indicarea țării de origine contribuie la identificarea locului de producție efectiv în toate cazurile în care producătorul nu poate fi contactat sau adresa menționată a acestuia este diferită de locul de producție real, la a permite consumatorilor să raporteze produsele la normele sociale, de mediu și de siguranță din țara de origine, precum și la a-i proteja de bunurile contrafăcute sau ilegale. Astfel de informații pot înlesni sarcina autorităților de supraveghere a pieței de a urmări proveniența produsului până la locul de producție efectiv și permit stabilirea unei legături cu autoritățile din țările de origine în cadrul cooperării bilaterale sau multilaterale în domeniul siguranței produselor de consum și al combaterii contrafacerii, în vederea întreprinderii unor acțiuni subsecvente corespunzătoare, cum se întâmplă deja în multe țări care ne sunt partenere și concurente la nivel comercial, țări în care se aplică reguli de origine mai stricte încă din anii 1920 ai secolului trecut, acestea fiind obligatorii pentru toate mărfurile, inclusiv pentru produsele importate din Europa. Printre aceste țări se numără, de exemplu, Statele Unite, Canada și Japonia. Comisia ar trebui să joace un rol mai activ în coordonarea activităților autorităților europene de supraveghere a pieței, ale autorităților vamale și ale autorităților țărilor terțe și să lanseze campanii de informare și de sensibilizare cu privire la rolul autorităților de supraveghere a pieței, ca un punct de sprijin pentru consumatori. |
Amendamentul 7
Propunere de regulament
Considerentul 21 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (21a) Uniunea Europeană a finalizat deja acorduri bilaterale cu țările în care marcarea originii este obligatorie, ori este în curs de negociere a acestora; ea consideră că indicarea obligatorie a țării de origine creează o piața mai echilibrată și mai justă și crește nivelul de concurență între țări, în timp ce orice diferență de abordare constituie un obstacol în calea schimburilor comerciale. |
Amendamentul 8
Propunere de regulament
Considerentul 21 b (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (21b) Informațiile privind originea produselor vor spori eficacitatea autorităților de supraveghere a pieței în ceea ce privește depistarea produselor periculoase. În plus, indicarea țării de origine are un rol esențial în ceea ce privește rechemarea sau retragerea produselor periculoase de pe piața UE. |
Amendamentul 9
Propunere de regulament
Considerentul 21 c (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (21c) Autoritățile naționale competente ar trebui să dezvolte campanii de sensibilizare pentru a informa consumatorii cu privire la riscul de a cumpăra produse contrafăcute, în special online. |
Amendamentul 10
Propunere de regulament
Considerentul 30
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(30) Statele membre trebuie să stabilească regimul sancțiunilor aplicabile în cazul încălcării prezentului regulament și să asigure punerea lor în aplicare. Aceste sancțiuni trebuie să fie eficace, proporționale și disuasive. | (30) Statele membre trebuie să stabilească regimul sancțiunilor aplicabile în cazul încălcării prezentului regulament și să asigure punerea lor în aplicare. Aceste sancțiuni trebuie să fie eficace, pe cât posibil armonizate, proporționale cu cantitatea, valoarea bunurilor și cu perioada în care au fost disponibile pe piață și disuasive. |
Justificare
Fără existența unor sancțiuni armonizate în diferitele state membre sau care respectă măcar niște niveluri minime și maxime stabilite la nivel european problema nu va fi rezolvată; de fapt, dimpotrivă, ar încuraja importul și distribuția în statele în care penalizările sunt mai mici decât în altele.
Amendamentul 11
Propunere de regulament
Articolul 2 – alineatul 1 – partea introductivă
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(1) Prezentul regulament se aplică produselor obținute printr-un proces de fabricare, introduse sau puse la dispoziție pe piață, indiferent dacă sunt noi, folosite sau recondiționate, care îndeplinesc oricare dintre următoarele criterii: | (1) Prezentul regulament se aplică produselor obținute printr-un proces de fabricare, introduse sau puse la dispoziție pe piață, inclusiv pe piața online, indiferent dacă sunt noi, folosite sau recondiționate, care îndeplinesc oricare dintre următoarele criterii: |
Justificare
Având în vedere rolul tot mai important al comerțului electronic, este esențial să se specifice că regulamentul se aplică inclusiv pieței online.
Amendamentul 12
Propunere de regulament
Articolul 2 – alineatul 3 – litera la (nouă)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (la) produselor de construcții, în temeiul Regulamentului (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor condiții armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcții*; |
| __________________ |
| *JO L 88, 4.4.2011, p. 5. |
Justificare
În general, produsele de construcții sunt doar produse intermediare și nu produse finite. În rarele cazuri în care produsul ca atare face obiectul unor cerințe de siguranță, Regulamentul (UE) nr. 305/2011 prevede dispoziții suficiente pentru respectarea acestor cerințe [a se vedea articolul 3 alineatul (3), articolul 11 alineatul (6), articolul 27 alineatele (3) și (4)].
Amendamentul 13
Propunere de regulament
Articolul 3 – punctul 2
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
2. „punere la dispoziție pe piață” înseamnă orice furnizare a unui produs spre distribuire, consum sau utilizare pe piața Uniunii în cadrul unei activități comerciale, fie contra cost, fie gratuit; | 2. „punere la dispoziție pe piață” înseamnă furnizarea unui produs pentru distribuție, consum sau uz pe piața Uniunii sau pe piața online în cursul unei activități comerciale, contra cost sau gratuit; |
Justificare
Se dorește o referire la piața online, pe care nu există control în cazul în care produsul introdus pe piață este livrat direct la domiciliul consumatorilor, în special în cazul în care produsele sunt de dimensiuni reduse.
Amendamentul 14
Propunere de regulament
Articolul 5 – paragraful 1 – litera aa (nouă)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (aa) este autentic, înseamnă că produsul sau orice prezentare a produsului nu include o marcă comercială, fără o autorizație din partea proprietarului mărcii comerciale, care este identică sau similară cu o marcă comercială înregistrată pentru produsul respectiv, astfel inducând în eroare consumatorii în ceea ce privește adevărata identitate a produsului; |
Amendamentul 15
Propunere de regulament
Articolul 6 – alineatul 1 – paragraful 1 – litera a
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(a) caracteristicile produsului, inclusiv compoziția, ambalarea, instrucțiunile de asamblare și, acolo unde este cazul, cele de instalare și întreținere; | (a) caracteristicile produsului, inclusiv compoziția, autenticitatea, ambalarea, instrucțiunile de asamblare și, acolo unde este cazul, cele de instalare și întreținere; |
Justificare
Autenticitatea produsului și existența unei mărci înregistrate indică faptul că produsul respectă standarde calitative recunoscute la nivel european.
Amendamentul 16
Propunere de regulament
Articolul 6 – alineatul 2 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (2a) În sensul alineatelor (1) și (2), operatorii economici pun la dispoziția autorităților de supraveghere a pieței o listă de verificare prin care explică modul de evaluare al parametrilor, conform alineatelor (1) și (2), și modul în care a fost estimat riscul posibil al unui produs pe baza unei astfel de liste de verificare. Autoritățile de supraveghere a pieței vor sprijini, la cerere, operatorii economici în efectuarea evaluării. |
Justificare
În cazul produselor care nu fac obiectul legislației de armonizare a Uniunii, al standardelor UE sau al legislației naționale privind cerințele în domeniul sănătății și siguranței, trebuie să existe parametri clari pe baza cărora riscul să poată fi evaluat și definit în mod adecvat. Totuși, această evaluare nu ar trebui lăsată doar în seama operatorilor economici, ci ar trebui să existe un control din partea autorităților de supraveghere a pieței bazat cel puțin pe propriile declarații ale operatorilor economici, in care se arată cum a fost efectuată evaluarea de risc. Acest lucru este relevant îndeosebi în cazul produselor importate, deoarece este posibil ca importatorii să aibă cunoștințe mai limitate cu privire la modul în care cerințele menționate la alineatul (2) se aplică unui produs importat.
Amendamentul 17
Propunere de regulament
Articolul 7 – alineatul 1
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(1) Producătorii și importatorii se asigură că pe produse se indică țara de origine a produsului sau, în cazurile în care dimensiunea sau natura produsului nu permite acest lucru, că respectiva informație este prevăzută pe ambalaj ori într-un document care însoțește respectivul produs. | (1) Producătorii, importatorii și distribuitorii se asigură că pe produsele finale de consum se indică țara de origine a produsului sau, în cazurile în care dimensiunea sau natura produsului final de consum nu permite acest lucru, că respectiva informație este prevăzută pe ambalaj ori într-un document care însoțește acel produs, precum materialele de la punctul de vânzare. Producătorii sau importatorii trebuie să se asigure că țara de origine este indicată pe toate produsele vândute în cadrul Uniunii Europene, indiferent dacă produsul este dintr-un stat membru al UE sau dintr-o țară terță. Distribuitorii verifică dacă producătorul sau importatorul a etichetat produsul de consum în mod corespunzător, înainte de vânzarea sau oferirea lui pe piața UE. |
Amendamentul 18
Propunere de regulament
Articolul 7 – alineatul 1 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (1a) Indicarea țării de origine a produsului se face prin expresia „fabricat în” însoțită de numele țării de origine. Indicația poate fi formulată în orice limbă oficială a Uniunii Europene ușor de înțeles de consumatori sau de consumatorii finali din statele membre în care bunurile urmează să fie comercializate. Indicația nu poate fi formulată în alt alfabet decât alfabetul latin în cazul produselor comercializate în țări a căror limbă utilizează alfabetul latin, în țările care utilizează un alt alfabet decât alfabetul latin, indicația trebuie, de asemenea, formulată în alfabetul latin. |
Justificare
Este necesar să se precizeze modalitățile de aplicare a mărcii de origine și să se dea posibilitatea furnizorilor de a alege limba potrivită pentru grupul de consumatori vizat.
Amendamentul 19
Propunere de regulament
Articolul 7 – alineatul 1 b (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (1b) Indicarea țării de origine se scrie cu caractere clare, lizibile și care nu se pot șterge, este vizibilă în condiții normale de utilizare, este diferențiată clar de alte informații și este prezentată astfel încât să nu inducă în eroare și să nu creeze o impresie eronată cu privire la originea produsului. |
Justificare
Este esențială garantarea autenticității și lipsei de manipulare a indicației de origine, ca măsură pentru informarea și siguranța consumatorilor.
Amendamentul 20
Propunere de regulament
Articolul 7 – alineatul 1 c (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (1c) Articolul 7 din regulament se aplică produselor destinate consumatorilor finali, cu excepția produselor pescărești și de acvacultură, astfel cum sunt definite la articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 104/2000, și produselor alimentare, astfel cum sunt definite la articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului. |
Amendamentul 21
Propunere de regulament
Articolul 7 – alineatul 3
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(3) În cazurile în care țara de origine determinată în conformitate cu alineatul (2) este un stat membru al Uniunii, producătorii și importatorii pot face trimitere la Uniune sau la respectivul stat membru. | (3) În cazurile în care țara de origine determinată în conformitate cu alineatul (2) este un stat membru al Uniunii, eticheta „fabricat în” poate face trimitere la Uniune sau la respectivul stat membru. De asemenea, se înscriu numele și adresa producătorului pe toate produsele de consum introduse pe piața UE. |
Amendamentul 22
Propunere de regulament
Articolul 8 – alineatul 4 – paragraful 1 – partea introductivă
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
Proporțional cu riscurile posibile prezentate de un produs, producătorii întocmesc o documentație tehnică. Documentația tehnică cuprinde, după caz: | Proporțional cu riscurile posibile prezentate de un produs, astfel cum au fost evaluate pe baza articolului 6, producătorii întocmesc o documentație tehnică. Documentația tehnică cuprinde, după caz: |
Amendamentul 23
Propunere de regulament
Articolul 10 – alineatul 1
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(1) Înainte de introducerea pe piață a unui produs, importatorii se asigură că produsul respectă cerința generală de siguranță prevăzută la articolul 4 și că producătorul a respectat cerințele prevăzute la articolul 8 alineatele (4), (6) și (7). | (1) Înainte de introducerea pe piață a unui produs, importatorii sunt supuși acelorași obligații ca și producătorii din UE și, prin urmare, se asigură că produsul respectă cerința generală de siguranță prevăzută la articolul 4 și că producătorul respectă cerințele prevăzute la articolul 8, precum și că documentația tehnică ce însoțește produsul atestă conformitatea sa în privința eventualelor riscuri legate de acesta. |
Amendamentul 24
Propunere de regulament
Articolul 10 – alineatul 1 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (1a) Întrucât obligațiile prevăzute la articolul 8 alineatul (4) au la bază evaluarea riscurilor unui produs, care ar putea fi întemeiată pe diferite criterii și parametri din țări terțe, importatorul are responsabilitatea de a se asigura că producătorul străin a luat în considerare aceeași parametri ai UE, conform articolului 6, care vor fi raportați în documentația tehnică pe care o va fi furnizat-o importatorului. |
Justificare
Trebuie să se asigure că evaluarea riscurilor efectuată de producătorii străini are la bază aceleași cerințe ale UE pentru produse care sunt importate în UE și pentru introducerea pe piața UE.
Amendamentul 25
Propunere de regulament
Articolul 10 – alineatul 3 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (3a) Importatorii se asigură că produsele lor poartă un număr de tip, lot sau serie sau alt element ce permite identificarea produsului, care să poată fi văzut și citit cu ușurință de consumatori sau, dacă mărimea sau natura produsului nu permite acest lucru, că informația solicitată este furnizată pe ambalaj sau într-un document care însoțește produsul. |
Amendamentul 26
Propunere de regulament
Articolul 10 – alineatul 6
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(6) În funcție de eventualele riscuri prezentate de un produs și pentru a proteja sănătatea și siguranța persoanelor, importatorii testează prin eșantionare produsele comercializate, investighează plângeri și, după caz, țin un registru de plângeri, de produse neconforme și de rechemări ale unor produse și informează producătorul și distribuitorii cu privire la astfel de activități de monitorizare. | (6) În funcție de eventualele riscuri prezentate de un produs, astfel cum au fost evaluate pe baza articolului 6, și pentru a proteja sănătatea și siguranța persoanelor, importatorii testează prin eșantionare produsele comercializate, investighează plângeri și, după caz, țin un registru de plângeri, de produse neconforme și de rechemări ale unor produse și informează producătorul și distribuitorii cu privire la astfel de activități de monitorizare. |
Amendamentul 27
Propunere de regulament
Articolul 10 – alineatul 7
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(7) Importatorii care consideră sau au motive să creadă că un produs pe care l-au introdus pe piață nu prezintă siguranță sau nu este în conformitate cu prezentul regulament, iau de îndată măsurile corective necesare pentru a aduce în conformitate respectivul produs, pentru a-l retrage sau pentru a-l rechema, dacă este cazul. În plus, în cazul în care produsul nu prezintă siguranță, importatorii informează de îndată în acest sens autoritățile de supraveghere a pieței din statele membre în care au pus la dispoziție respectivul produs, furnizând detalii, în special cu privire la riscul la adresa sănătății și a siguranței, precum și la orice măsură corectivă luată. | (7) Importatorii care consideră sau au motive să creadă că un produs pe care l-au introdus pe piață nu prezintă siguranță sau nu este în conformitate cu prezentul regulament, iau de îndată măsurile corective necesare pentru a aduce în conformitate respectivul produs, pentru a-l retrage sau pentru a-l rechema. În plus, importatorii informează de îndată în acest sens autoritățile de supraveghere a pieței din statele membre în care au pus la dispoziție respectivul produs, furnizând detalii, în special cu privire la riscul la adresa sănătății și a siguranței, precum și la orice măsură corectivă luată. |
Amendamentul 28
Propunere de regulament
Articolul 10 – alineatul 8
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(8) Importatorii păstrează documentația tehnică timp de zece ani de la introducerea pe piață a produsului și, la cerere, o pun la dispoziția autorităților de supraveghere a pieței. | (8) Importatorii păstrează documentația tehnică timp de zece ani de la introducerea pe piață a produsului și, la cerere, o pun la dispoziția autorităților de supraveghere a pieței, precum și oricărui operator economic căruia i-au distribuit produsele lor, cu dovezi care justifică existența unor diferențe esențiale între modele sale. |
Amendamentul 29
Propunere de regulament
Articolul 11 – alineatul 5
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(5) Distribuitorii care consideră sau au motive să creadă că un produs pe care l-au pus la dispoziție pe piață nu prezintă siguranță sau nu este în conformitate cu articolul 8 alineatele (6), (7) și (8) și cu articolul 10 alineatele (3) și (4), după caz, se asigură că se iau toate măsurile corective necesare pentru a aduce în conformitate respectivul produs, pentru a-l retrage sau pentru a-l rechema, după caz. În plus, în cazul în care produsul nu prezintă siguranță, distribuitorii informează de îndată în acest sens producătorul sau importatorul, după caz, precum și autoritățile de supraveghere a pieței din statele membre în care au pus la dispoziție respectivul produs, furnizând detalii, în special cu privire la riscul la adresa sănătății și a siguranței, precum și la orice măsură corectivă luată. | (5) Distribuitorii care consideră sau au motive să creadă că un produs pe care l-au pus la dispoziție pe piața Uniunii sau online nu prezintă siguranță sau nu este în conformitate cu articolul 8 alineatele (6), (7) și (8) și cu articolul 10 alineatele (3) și (4), după caz, se asigură că se iau toate măsurile corective necesare pentru a aduce în conformitate respectivul produs, pentru a-l retrage sau pentru a-l rechema. În plus, în cazul în care produsul nu prezintă siguranță, distribuitorii informează de îndată în acest sens producătorul sau importatorul, după caz, precum și autoritățile de supraveghere a pieței din statele membre în care au pus la dispoziție respectivul produs, furnizând detalii, în special cu privire la riscul la adresa sănătății și a siguranței, precum și la orice măsură corectivă luată. |
Amendamentul 30
Propunere de regulament
Articolul 18 – alineatul 1
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(1) Statele membre stabilesc regimul sancțiunilor care se aplică în cazul încălcării dispozițiilor prezentului regulament și iau toate măsurile necesare asigurării punerii în aplicare a acestora. Sancțiunile prevăzute trebuie să fie eficace, proporționale și disuasive. Statele membre notifică aceste dispoziții Comisiei până la [se introduce data - 3 luni înainte de data aplicării prezentului regulament] și notifică fără întârziere orice modificare ulterioară care le afectează. | (1) Statele membre stabilesc regimul sancțiunilor care se aplică în cazul încălcării dispozițiilor prezentului regulament pe baza nivelurilor minime comune propuse de Comisie și iau toate măsurile necesare asigurării punerii în aplicare a acestora. Sancțiunile prevăzute trebuie să fie eficace, proporționale și disuasive. Statele membre notifică aceste dispoziții Comisiei până la [se introduce data - 3 luni de la data aplicării prezentului regulament] și notifică fără întârziere orice modificare ulterioară care le afectează. Sancțiunile prevăzute trebuie să fie armonizate, proporționale cu perioada de timp, cu valoarea și cantitatea produselor neconforme introduse pe piață. |
PROCEDURĂ
Titlu | Siguranța produselor de consum | |||
Referințe | COM(2013)0078 – C7-0042/2013 – 2013/0049(COD) | |||
Comisie competentă în fond Data anunțului în plen | IMCO 12.3.2013 |
|
|
|
Aviz emis de către Data anunțului în plen | INTA 12.3.2013 | |||
Raportor/Raportoare pentru aviz: Data numirii | Cristiana Muscardini 20.3.2013 | |||
Examinare în comisie | 28.5.2013 | 17.6.2013 | 5.9.2013 |
|
Data adoptării | 17.9.2013 |
|
|
|
Rezultatul votului final | +: –: 0: | 26 3 0 | ||
Membri titulari prezenți la votul final | William (The Earl of) Dartmouth, Laima Liucija Andrikienė, Maria Badia i Cutchet, María Auxiliadora Correa Zamora, Andrea Cozzolino, George Sabin Cutaș, Marielle de Sarnez, Yannick Jadot, Metin Kazak, Bernd Lange, David Martin, Vital Moreira, Paul Murphy, Cristiana Muscardini, Franck Proust, Godelieve Quisthoudt-Rowohl, Niccolò Rinaldi, Helmut Scholz, Peter Šťastný, Robert Sturdy, Henri Weber, Jan Zahradil | |||
Membri supleanți prezenți la votul final | Amelia Andersdotter, Josefa Andrés Barea, Salvatore Iacolino, Elisabeth Köstinger, Emma McClarkin, Mario Pirillo, Jarosław Leszek Wałęsa | |||
Membri supleanți [articolul 187 alineatul (2)] prezenți la votul final | Jean-Pierre Audy, Krzysztof Lisek | |||
2.10.2013
AVIZ al Comisiei pentru industrie, cercetare și energie
destinat Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor
referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind siguranța produselor de consum și de abrogare a Directivei 87/357/CEE a Consiliului și a Directivei 2001/95/CE
( COM(2013)0078 – C7‑0042/2013 – 2013/0049(COD) )
Raportoare pentru aviz: Patrizia Toia
AMENDAMENTE
Comisia pentru industrie, cercetare și energie recomandă Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor, competentă în fond, să includă în raportul său următoarele amendamente:
Amendamentul 1
Propunere de regulament
Referirea 1
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 114, | având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolele 26 și 114, |
Amendamentul 2
Propunere de regulament
Considerentul 6 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (6a) Produsele destinate profesioniștilor, dar care au migrat ulterior către piața de consum și se vând consumatorilor obișnuiți, ar trebui să facă obiectul prezentului regulament. |
Amendamentul 3
Propunere de regulament
Considerentul 8
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(8) În ceea ce privește produsele de consum care fac obiectul prezentului regulament, domeniul de aplicare a diferitelor părți ale acestuia trebuie clar delimitat de cel al legislației sectoriale de armonizare a Uniunii. Deși cerința generală de siguranță a produselor și dispozițiile conexe trebuie să fie aplicabile tuturor produselor de consum, obligațiile operatorilor economici nu trebuie să se aplice în cazurile în care legislația de armonizare a Uniunii prevede obligații echivalente, precum cele prevăzute de legislația Uniunii privind produsele cosmetice, jucăriile, aparatele electrice sau produsele de construcție. | (8) În ceea ce privește produsele de consum care fac obiectul prezentului regulament, domeniul aplicării sale ar trebui clar delimitat de cel al legislației sectoriale de armonizare a Uniunii. Prin urmare, prezentul regulament ar trebui să nu se aplice produselor de consum care fac obiectul legislației de armonizare a Uniunii, precum cele prevăzute de legislația Uniunii privind produsele cosmetice, jucăriile, aparatele electrice sau produsele de construcție. |
(A se vedea amendamentele la articolele 2, 5 și 6)
Justificare
Regulamentul nu ar trebui să se aplice produselor armonizate, pentru a evita suprapuneri și redundanțe, întrucât principalele elemente ale capitolului I sunt deja vizate de legislația de armonizare. O separare clară între legislația aplicabilă bunurilor de consum armonizate și nearmonizate ar simplifica conformitatea operatorilor economici cu normele în materie de produs și aplicarea acestor norme de către autoritățile de supraveghere a pieței.
Amendamentul 4
Propunere de regulament
Considerentul 9
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(9) Pentru a asigura coerența între prezentul regulament și legislația sectorială de armonizare a Uniunii în privința unor obligații specifice ale operatorilor economici, dispozițiile referitoare la producători, reprezentanți autorizați, importatori și distribuitori trebuie să se bazeze pe dispozițiile de referință incluse în Decizia nr. 768/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 iulie 2008 privind un cadru comun pentru comercializarea produselor. | (9) Pentru a asigura coerența între prezentul regulament și legislația sectorială de armonizare a Uniunii în privința unor obligații specifice ale operatorilor economici, dispozițiile referitoare la producători, reprezentanți autorizați, importatori și distribuitori trebuie să se bazeze pe dispozițiile de referință incluse în Decizia nr. 768/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 iulie 2008 privind un cadru comun pentru comercializarea produselor. Cu toate acestea, o legislație armonizată nu ar trebui să impună întreprinderilor sarcini administrative inutile. |
Amendamentul 5
Propunere de regulament
Considerentul 10
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(10) Domeniul de aplicare al prezentului regulament nu trebuie limitat la nicio tehnică de vânzare a produselor de consum, și, prin urmare, include vânzarea la distanță. | (10) Domeniul de aplicare al prezentului regulament nu ar trebui limitat la nicio tehnică de vânzare a produselor de consum, și, prin urmare, include vânzarea la distanță, precum vânzările online. |
Amendamentul 6
Propunere de regulament
Considerentul 11
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(11) Prezentul regulament trebuie să se aplice produselor la mâna a doua care intră din nou în lanțul de aprovizionare în cursul unei activități comerciale, cu excepția acelor produse la mâna a doua de la care consumatorul nu se poate aștepta, în mod rezonabil, să respecte cele mai recente standarde de siguranță, cum ar fi antichitățile. | (11) Prezentul regulament ar trebui să se aplice produselor la mâna a doua care intră din nou în lanțul de aprovizionare în cursul unei activități comerciale. Acesta nu ar trebui să se aplice produselor la mâna a doua de la care consumatorul nu se poate aștepta, în mod rezonabil, să respecte cele mai recente standarde de siguranță și nici celor care rezultă în urma unor tranzacții între persoane fizice. |
Justificare
Tranzacțiile private între persoane fizice ar trebui în mod clar excluse din domeniul de aplicare al directivei, cum ar fi vânzările de vechituri, de exemplu.
Amendamentul 7
Propunere de regulament
Considerentul 13
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(13) Siguranța produselor trebuie evaluată luând în considerare toate aspectele relevante, în special caracteristicile și modul de prezentare al acestora, precum și categoriile de consumatori care ar putea utiliza produsele, în special copiii, persoanele în vârstă și persoanele cu handicap, ținând seama de vulnerabilitatea acestora. | (13) Siguranța produselor ar trebui evaluată luând în considerare toate aspectele relevante, în special caracteristicile și modul de prezentare al acestora, precum și categoriile de consumatori care ar putea utiliza produsele în condiții previzibile în mod rezonabil, în special copiii, persoanele în vârstă și persoanele cu handicap, ținând seama de vulnerabilitatea acestora. În momentul analizării riscurilor pentru consumatorii vulnerabili, ar trebui acordată atenția cuvenită aplicărilor prevăzute și descrise ca atare de către producător în instrucțiunile privind siguranța produsului, precum și responsabilităților și obligațiilor de supraveghere sau de instruire care revin membrilor de familie, prestatorilor de servicii sau angajatorilor. |
[A se vedea amendamentul la articolul 6 alineatul (1) primul paragraf litera (d)]
Justificare
Conceptul de consumator vulnerabil acoperă un spectru larg de situații care se detașează de condițiile normale în materie de răspundere. Prin urmare, riscurile pentru consumatorii vulnerabili ar trebui evaluate în funcție de probabilitatea ca aceștia să utilizeze un produs în condiții previzibile în mod rezonabil.
Amendamentul 8
Propunere de regulament
Considerentul 13
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(13) Siguranța produselor trebuie evaluată luând în considerare toate aspectele relevante, în special caracteristicile și modul de prezentare al acestora, precum și categoriile de consumatori care ar putea utiliza produsele, în special copiii, persoanele în vârstă și persoanele cu handicap, ținând seama de vulnerabilitatea acestora. | (13) Siguranța produselor ar trebui evaluată luând în considerare toate aspectele relevante, în special caracteristicile, materialele, componentele și modul de prezentare al produsului și ambalajul său, precum și categoriile de consumatori care ar putea utiliza produsele, în special copiii, persoanele în vârstă și persoanele cu handicap, ținând seama de vulnerabilitatea acestora. |
Amendamentul 9
Propunere de regulament
Considerentul 13
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(13) Siguranța produselor trebuie evaluată luând în considerare toate aspectele relevante, în special caracteristicile și modul de prezentare al acestora, precum și categoriile de consumatori care ar putea utiliza produsele, în special copiii, persoanele în vârstă și persoanele cu handicap, ținând seama de vulnerabilitatea acestora. | (13) Siguranța produselor trebuie evaluată luând în considerare toate aspectele relevante, în special caracteristicile, compoziția și modul de prezentare al acestora, precum și categoriile de consumatori care ar putea utiliza produsele, în special copiii, persoanele în vârstă și persoanele cu handicap, ținând seama de vulnerabilitatea acestora. |
Justificare
Compoziția produselor (componentele sau materialul constitutiv, materia primă) constituie un element esențial în evaluarea siguranței produselor.
Amendamentul 10
Propunere de regulament
Considerentul 14
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(14) Pentru a evita suprapunerea cerințelor de siguranță și conflictele cu alte acte legislative ale Uniunii, un produs conform cu legislația sectorială de armonizare a Uniunii care urmărește protecția sănătății și a securității persoanelor trebuie considerat sigur în conformitate cu prezentul regulament. | (14) Pentru a evita suprapunerea cerințelor de siguranță și conflictele cu alte acte legislative ale Uniunii, un produs care se supune legislației sectoriale de armonizare a Uniunii care urmărește protecția sănătății și a securității persoanelor ar trebui exclus din domeniul de aplicare al prezentului regulament. |
(A se vedea amendamentele la articolele 5 și 6)
Justificare
Regulamentul nu ar trebui să se aplice produselor armonizate, pentru a evita suprapuneri și redundanțe, întrucât principalele elemente ale capitolului I sunt deja vizate de legislația de armonizare. O separare clară între legislația aplicabilă bunurilor de consum armonizate și nearmonizate ar simplifica conformitatea operatorilor economici cu normele în materie de produs și aplicarea acestor norme de către autoritățile de supraveghere a pieței.
Amendamentul 11
Propunere de regulament
Considerentul 15 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (15a) Pentru a facilita plasarea pe piață a unor produse sigure, operatorii economici, în special IMM-urile, își pot îndeplini obligațiile impuse de prezentul regulament prin crearea unor consorții având ca dublu obiectiv garantarea respectării eficiente și de calitate a cerințelor privind siguranța produselor și reducerea costurilor și a sarcinilor administrative și birocratice cu care sunt împovărate întreprinderile individuale. |
Amendamentul 12
Propunere de regulament
Considerentul 20
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(20) Asigurarea identificării și a trasabilității produselor de-a lungul întregului lanț de aprovizionare contribuie la identificarea operatorilor economici și la luarea de măsuri corective eficiente împotriva produselor care nu prezintă siguranță, cum ar fi rechemarea unor produse precis identificate. Identificarea și trasabilitatea produselor garantează deci faptul că operatorii economici și consumatorii obțin informații precise cu privire la produsele care nu prezintă siguranță, ceea ce sporește încrederea în piață și evită orice perturbare inutilă a schimburilor comerciale. Prin urmare, pe produse trebuie să figureze informații care să permită identificarea lor și a producătorului, precum și, după caz, a importatorului. Producătorii trebuie să elaboreze totodată documentații tehnice referitoare la produsele lor, pentru care pot alege cele mai potrivite și mai puțin costisitoare mijloace, precum cele electronice. În plus, operatorilor economici trebuie să li se ceară să identifice operatorii care le-au furnizat și cărora le-au furnizat un produs. Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date se aplică prelucrării datelor cu caracter personal în sensul prezentului regulament. | (20) Asigurarea identificării și a trasabilității produselor de-a lungul întregului lanț de aprovizionare contribuie la identificarea operatorilor economici și la luarea de măsuri corective eficiente împotriva produselor care nu prezintă siguranță, cum ar fi rechemarea unor produse precis identificate. Identificarea și trasabilitatea produselor pentru producător poate garanta faptul că operatorii economici și consumatorii obțin informații precise cu privire la produsele care nu prezintă siguranță. Prin urmare, pe produse trebuie să figureze informații care să permită identificarea lor și a producătorului, precum și, după caz, a importatorului. Producătorii trebuie să elaboreze totodată documentații tehnice referitoare la produsele lor, pentru care pot alege cele mai potrivite și mai puțin costisitoare mijloace, precum cele electronice. În plus, operatorilor economici trebuie să li se ceară să identifice operatorii care le-au furnizat și cărora le-au furnizat un produs. Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date se aplică prelucrării datelor cu caracter personal în sensul prezentului regulament. |
Justificare
Pentru a proteja viața privată a consumatorilor, ar trebui garantat faptul că trasabilitatea produsului îl vizează numai pe producător și numai în cazurile în care ar fi necesară o rechemare.
Amendamentul 13
Propunere de regulament
Considerentul 20
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(20) Asigurarea identificării și a trasabilității produselor de-a lungul întregului lanț de aprovizionare contribuie la identificarea operatorilor economici și la luarea de măsuri corective eficiente împotriva produselor care nu prezintă siguranță, cum ar fi rechemarea unor produse precis identificate. Identificarea și trasabilitatea produselor garantează deci faptul că operatorii economici și consumatorii obțin informații precise cu privire la produsele care nu prezintă siguranță, ceea ce sporește încrederea în piață și evită orice perturbare inutilă a schimburilor comerciale. Prin urmare, pe produse trebuie să figureze informații care să permită identificarea lor și a producătorului, precum și, după caz, a importatorului. Producătorii trebuie să elaboreze totodată documentații tehnice referitoare la produsele lor, pentru care pot alege cele mai potrivite și mai puțin costisitoare mijloace, precum cele electronice. În plus, operatorilor economici trebuie să li se ceară să identifice operatorii care le-au furnizat și cărora le-au furnizat un produs. Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date se aplică prelucrării datelor cu caracter personal în sensul prezentului regulament. | (20) Asigurarea identificării și a trasabilității produselor de-a lungul întregului lanț de aprovizionare contribuie la identificarea operatorilor economici și la luarea de măsuri corective eficiente împotriva produselor care nu prezintă siguranță, cum ar fi rechemarea unor produse precis identificate. Identificarea și trasabilitatea produselor garantează deci faptul că operatorii economici și consumatorii obțin informații precise cu privire la produsele care nu prezintă siguranță, ceea ce sporește încrederea în piață și evită orice perturbare inutilă a schimburilor comerciale. Prin urmare, pe produse ar trebui să figureze informații care să permită identificarea lor și a producătorului sau, după caz, a importatorului. Producătorii trebuie să elaboreze totodată documentații tehnice referitoare la produsele lor, pentru care pot alege cele mai potrivite și mai puțin costisitoare mijloace, precum cele electronice. În plus, operatorilor economici trebuie să li se ceară să identifice operatorii care le-au furnizat și cărora le-au furnizat un produs. Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date se aplică prelucrării datelor cu caracter personal în sensul prezentului regulament. |
(A se vedea amendamentele la articolele 8 și 10)
Justificare
În cazul în care numele și adresa unui producător din afara UE trebuie să figureze pe un produs importat, această informație ar fi cunoscută concurenților și clienților economici ai importatorului, cu consecința că aceștia ar putea să evite în viitor acest importator anume și să procure direct de la producătorul din afara UE. Aceasta ar descuraja IMM-urile să importe și ar antrena o importantă denaturare a concurenței. De aceea, se sugerează includerea acestei informații în documentația tehnică.
Amendamentul 14
Propunere de regulament
Considerentul 20 b (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (20b) Sistemele actuale de trasabilitate și procedurile de identificare deja existente trebuie aplicate eficient și îmbunătățite. În acest scop, sunt necesare aprecieri și evaluări privind utilizarea tehnologiilor disponibile, pentru a asigura performanțe superioare și a reduce sarcina asupra operatorilor economici. Unul dintre obiectivele regulamentului îl constituie îmbunătățirea continuă a sistemelor de trasabilitate impuse operatorilor economici și produselor. |
Amendamentul 15
Propunere de regulament
Considerentul 24
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(24) Procedurile de solicitare a unor standarde europene în sprijinul prezentului regulament și cele cu privire la obiecțiile formale împotriva acestora trebuie prevăzute în prezentul regulament și trebuie aliniate la Regulamentul (UE) nr. 1025/2012. Prin urmare, pentru a asigura o coerență globală în materie de standardizare europeană, cererile de standarde europene sau obiecțiile față de un standard european trebuie prezentate comitetului înființat prin regulamentul menționat, după consultarea corespunzătoare a experților în domeniul siguranței produselor de consum din țările membre. | (24) Procedurile de solicitare a unor standarde europene în sprijinul prezentului regulament și cele cu privire la obiecțiile formale împotriva acestora trebuie prevăzute în prezentul regulament și trebuie aliniate la Regulamentul (UE) nr. 1025/2012. Prin urmare, pentru a asigura o coerență globală în materie de standardizare europeană, cererile de standarde europene sau obiecțiile față de un standard european ar trebui prezentate comitetului înființat prin regulamentul menționat, după consultarea corespunzătoare a experților în domeniul siguranței produselor de consum din țările membre și a părților interesate relevante. |
[A se vedea amendamentul la articolul 16 alineatul (1)]
Justificare
Atunci când stabilește conținutul noilor standarde europene de siguranță, Comisia ar trebui să țină seama de punctele de vedere ale părților interesate, după caz, pentru a se asigura că aceste standarde sunt relevante, proporționale și eficiente.
Amendamentul 16
Propunere de regulament
Considerentul 27
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(27) Pentru a asigura condiții uniforme de punere în aplicare a prezentului regulament, Comisiei trebuie să i se acorde competențe de executare în ceea ce privește scutirea de la obligația de a informa autoritățile de supraveghere a pieței cu privire la produsele care prezintă un risc, în ceea ce privește tipul de suport de date și amplasarea sa pe produs în scopul sistemului de trasabilitate, în ceea ce privește cererile de standardizare adresate organizațiilor europene de standardizare și în ceea ce privește deciziile privind obiecțiile formale față de standardele europene. Aceste competențe trebuie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie. | (27) Pentru a asigura condiții uniforme de punere în aplicare a prezentului regulament, Comisiei ar trebui să i se acorde competențe de executare în ceea ce privește scutirea de la obligația de a informa autoritățile de supraveghere a pieței cu privire la produsele care prezintă un risc, în ceea ce privește tipul de suport de date și amplasarea sa pe produs în scopul sistemului de trasabilitate și în ceea ce privește deciziile privind obiecțiile formale față de standardele europene. Aceste competențe trebuie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie. |
[A se vedea amendamentul la articolul 16 alineatul (1)]
Justificare
Noile standarde de siguranță pentru produsele de consum, conforme cu articolul 4, ar trebui să fie considerate o completare a actului de bază prin adăugarea unor elemente neesențiale în conformitate cu articolul 290 din TFUE. Având în vedere caracterul foarte general al articolului 4, Parlamentul European și Consiliul ar trebui să aibă posibilitatea de a revoca și de a obiecta împotriva unui mandat pentru noi standarde introdus de Comisie. Prin urmare, este indicat ca mandatul să fie adoptat prin intermediul unui act delegat.
Amendamentul 17
Propunere de regulament
Articolul 2 – alineatul 1 – litera b
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(b) în condiții previzibile în mod rezonabil, prezintă o probabilitate de a fi utilizate de consumatori, chiar dacă nu sunt destinate acestora; | (b) în condiții previzibile în mod rezonabil, prezintă o probabilitate de a fi utilizate de consumatori, chiar dacă în momentul introducerii pe piață nu sunt destinate consumatorilor; |
Justificare
Prezentul amendament se referă în special la traducerea în limba germană, care necesită o reformulare pentru a ilustra în mod clar faptul că articolul 2 alineatul (1) litera (b) din propunere urmărește integrarea în domeniul de aplicare a regulamentului a produselor care în condiții previzibile în mod rezonabil sunt utilizate de consumatori. În acest moment, scopul nu este acela de a reglementa utilizări necorespunzătoare ale produselor de către consumatori.
Amendamentul 18
Propunere de regulament
Articolul 2 – alineatul 2
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(2) Prezentul regulament nu se aplică produselor care necesită să fie reparate sau recondiționate înainte de a fi utilizate, în cazul în care aceste produse sunt puse la dispoziție pe piață ca atare. | (2) Prezentul regulament nu se aplică produselor care necesită să fie reparate sau recondiționate înainte de a fi utilizate, în cazul în care aceste produse sunt puse la dispoziție pe piață ca atare. Prezentul regulament nu se aplică tranzacțiilor între persoane fizice. |
Justificare
Tranzacțiile private între persoane fizice ar trebui în mod clar excluse din domeniul de aplicare al directivei, cum ar fi vânzările de vechituri, de exemplu.
Amendamentul 19
Propunere de regulament
Articolul 2 – alineatul 4
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(4) Capitolele II-IV din prezentul regulament nu se aplică produselor care fac obiectul cerințelor menite să protejeze sănătatea și siguranța umană prevăzute în legislația de armonizare a Uniunii sau adoptate în temeiul acesteia. | (4) Prezentul regulament nu se aplică produselor care fac obiectul cerințelor menite să protejeze sănătatea și siguranța umană prevăzute în legislația de armonizare a Uniunii sau adoptate în temeiul acesteia. |
(A se vedea amendamentele la articolele 5 și 6)
Justificare
Regulamentul nu ar trebui să se aplice produselor armonizate, pentru a evita suprapuneri și redundanțe, întrucât principalele elemente ale capitolului I sunt deja vizate de legislația de armonizare. O separare clară între legislația aplicabilă bunurilor de consum armonizate și nearmonizate ar simplifica conformitatea operatorilor economici cu normele în materie de produs și aplicarea acestor norme de către autoritățile de supraveghere a pieței.
Amendamentul 20
Propunere de regulament
Articolul 3 – paragraful 1 – punctul 1
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
1. „produs sigur” înseamnă orice produs care, în condiții de utilizare normale sau previzibile în mod rezonabil, care includ durata de utilizare și, după caz, punerea în funcțiune, instalarea și cerințele sale de întreținere, nu prezintă niciun risc sau prezintă doar riscurile minime compatibile cu utilizarea produsului, considerate acceptabile și în concordanță cu un nivel înalt de protecție a sănătății și siguranței persoanelor; | 1. „produs sigur” înseamnă orice produs care, în condiții de utilizare normale sau previzibile în mod rezonabil, care includ durata de utilizare și, după caz, punerea în funcțiune, instalarea, cerințele sale de întreținere, formare și supraveghere nu prezintă niciun risc sau prezintă doar riscurile minime compatibile cu utilizarea produsului, considerate acceptabile și în concordanță cu un nivel înalt de protecție a sănătății și siguranței persoanelor; |
Justificare
În momentul analizării siguranței unui produs, ar trebui acordată atenția cuvenită responsabilităților și obligațiilor de supraveghere sau de instruire care revin membrilor de familie, prestatorilor de servicii sau angajatorilor.
Amendamentul 21
Propunere de regulament
Articolul 3 – paragraful 1 – punctul 1
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
1. „produs sigur” înseamnă orice produs care, în condiții de utilizare normale sau previzibile în mod rezonabil, care includ durata de utilizare și, după caz, punerea în funcțiune, instalarea și cerințele sale de întreținere, nu prezintă niciun risc sau prezintă doar riscurile minime compatibile cu utilizarea produsului, considerate acceptabile și în concordanță cu un nivel înalt de protecție a sănătății și siguranței persoanelor; | 1. „produs sigur” înseamnă orice produs care, în condiții de utilizare normale sau previzibile în mod rezonabil, care includ durata de utilizare și, după caz, punerea în funcțiune, instalarea, cerințele sale de întreținere și eliminarea sa, nu prezintă niciun risc sau prezintă doar riscurile minime compatibile cu utilizarea produsului, considerate acceptabile și în concordanță cu un nivel înalt de protecție a sănătății și siguranței persoanelor; |
Justificare
Ori de câte ori consumatorul trebuie să efectueze o operație la sfârșitul vieții produsului, această operație ar trebui să fie sigură.
Amendamentul 22
Propunere de regulament
Articolul 3 – paragraful 1 – punctul 7
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
7. „distribuitor” înseamnă orice persoană fizică sau juridică din lanțul de aprovizionare, alta decât producătorul sau importatorul, care pune un produs la dispoziție pe piață; | 7. „distribuitor” înseamnă orice persoană fizică sau juridică responsabilă din lanțul de aprovizionare, alta decât producătorul sau importatorul, care pune un produs la dispoziție pe piață; nu sunt incluse tranzacțiile între persoane fizice care acționează în calitate necomercială; |
Amendamentul 23
Propunere de regulament
Articolul 4
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
Operatorii economici introduc sau pun la dispoziție pe piața Uniunii numai produse sigure. | Operatorii economici introduc sau pun la dispoziție pe piața internă a Uniunii numai produse sigure. |
Amendamentul 24
Propunere de regulament
Articolul 5 – titlu
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
Prezumpția de siguranță | Prezumția de conformitate cu cerințele generale de siguranță |
Amendamentul 25
Propunere de regulament
Articolul 5 – paragraful 1 – litera a
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(a) în ceea ce privește riscurile acoperite de cerințele menite să protejeze sănătatea și siguranța umană prevăzute în legislația de armonizare a Uniunii sau adoptate în temeiul acesteia, dacă produsul respectă cerințele menționate; | eliminat |
(A se vedea amendamentele la articolele 2 și 6)
Justificare
Regulamentul nu ar trebui să se aplice produselor armonizate, pentru a evita suprapuneri și redundanțe, întrucât principalele elemente ale capitolului I sunt deja vizate de legislația de armonizare. O separare clară între legislația aplicabilă bunurilor de consum armonizate și nearmonizate ar simplifica conformitatea operatorilor economici cu normele în materie de produs și aplicarea acestor norme de către autoritățile de supraveghere a pieței.
Amendamentul 26
Propunere de regulament
Articolul 5 – paragraful 1 – litera b
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(b) în lipsa cerințelor prevăzute în legislația de armonizare a Uniunii sau adoptate în temeiul acesteia, menționate la litera (a), în ceea ce privește riscurile acoperite de standardele europene, dacă produsul respectă standardele europene relevante sau părți ale acestora, ale căror trimiteri au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, în conformitate cu articolele 16 și 17; | (b) în ceea ce privește riscurile acoperite de standardele europene, dacă produsul respectă standardele europene relevante sau părți ale acestora, ale căror trimiteri au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, în conformitate cu articolele 16 și 17; |
(A se vedea amendamentele la articolele 2 și 6)
Justificare
Regulamentul nu ar trebui să se aplice produselor armonizate, pentru a evita suprapuneri și redundanțe, întrucât principalele elemente ale capitolului I sunt deja vizate de legislația de armonizare. O separare clară între legislația aplicabilă bunurilor de consum armonizate și nearmonizate ar simplifica conformitatea operatorilor economici cu normele în materie de produs și aplicarea acestor norme de către autoritățile de supraveghere a pieței.
Amendamentul 27
Propunere de regulament
Articolul 5 – paragraful 1 – litera c
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(c) în lipsa cerințelor prevăzute în legislația de armonizare a Uniunii sau adoptate în temeiul acesteia, menționate la litera (a), precum și a standardelor europene menționate la litera (b), în ceea ce privește riscurile acoperite de cerințele în materie de sănătate și siguranță prevăzute în legislația statului membru în care produsul este pus la dispoziție pe piață, dacă produsul respectă astfel de cerințe naționale. | (c) în lipsa cerințelor prevăzute în standardele europene menționate la litera (b) sau adoptate în temeiul acestora, în ceea ce privește riscurile acoperite de cerințele în materie de sănătate și siguranță prevăzute în legislația statului membru în care produsul este pus la dispoziție pe piață, dacă produsul respectă astfel de cerințe naționale. |
(A se vedea amendamentele la articolele 2 și 6)
Justificare
Regulamentul nu ar trebui să se aplice produselor armonizate, pentru a evita suprapuneri și redundanțe, întrucât principalele elemente ale capitolului I sunt deja vizate de legislația de armonizare. O separare clară între legislația aplicabilă bunurilor de consum armonizate și nearmonizate ar simplifica conformitatea operatorilor economici cu normele în materie de produs și aplicarea acestor norme de către autoritățile de supraveghere a pieței.
Amendamentul 28
Propunere de regulament
Articolul 6 – alineatul 1 – paragraful 1 – litera a
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(a) caracteristicile produsului, inclusiv compoziția, ambalarea, instrucțiunile de asamblare și, acolo unde este cazul, cele de instalare și întreținere; | (a) caracteristicile produsului, inclusiv compoziția, ambalarea, instrucțiunile de asamblare și, acolo unde este cazul, cele de instalare, întreținere și eliminare; |
Amendamentul 29
Propunere de regulament
Articolul 6 – alineatul 1 – litera a
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(a) caracteristicile produsului, inclusiv compoziția, ambalarea, instrucțiunile de asamblare și, acolo unde este cazul, cele de instalare și întreținere; | (a) caracteristicile produsului, inclusiv compoziția, ambalarea, instrucțiunile de asamblare și dezasamblare și, acolo unde este cazul, cele de instalare și întreținere; |
Justificare
Produsele ar trebui să prezinte siguranță și în faza de eliminare a acestora.
Amendamentul 30
Propunere de regulament
Articolul 6 – alineatul 1 – litera d
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(d) categoriile de consumatori expuse unui risc atunci când utilizează produsul, în special consumatorii vulnerabili; | (d) categoriile de consumatori expuse unui risc atunci când utilizează produsul, în special consumatorii vulnerabili susceptibili de a utiliza produsul în condiții previzibile în mod rezonabil; |
[A se vedea amendamentele la considerentul 13 și la articolul 16 alineatul (2a) nou]
Justificare
Conceptul de consumator vulnerabil acoperă un spectru larg de situații care se detașează de condițiile normale în materie de răspundere. Prin urmare, riscurile pentru consumatorii vulnerabili ar trebui să fie evaluate în conformitate cu probabilitatea lor de a folosi un produs în condiții previzibile în mod rezonabil. Acest amendament este inclus, de asemenea, în amendamentul care propune un articol 16 alineatul (2a) nou.
Amendamentul 31
Propunere de regulament
Articolul 6 – alineatul 2 – litera a
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(a) cele mai noi tehnologii; | eliminat |
[A se vedea amendamentele la articolul 6 alineatele (1), (1a) nou și (2)]
Justificare
Literă mutată la sfârșitul listei. Cu toate că luarea în considerare a celor mai noi tehnologii este importantă, acesta nu ar trebui să fie primul aspect avut în vedere. În mod normal, cele mai noi tehnologii vor atinge niveluri mai ridicate de siguranță. Cu toate acestea, disponibilitatea unor produse care prezintă un grad mai redus de risc nu constituie motive suficiente pentru a considera un produs ca fiind nesigur. Acest amendament este inclus, de asemenea, în amendamentul care propune un articol 6 alineatul (1a) nou.
Amendamentul 32
Propunere de regulament
Articolul 6 – alineatul 2 – litera h
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(h) așteptările rezonabile ale consumatorilor în privința siguranței; | eliminat |
[A se vedea amendamentul care propune un articol 6 alineatul (1a) nou]
Justificare
Criteriul pare arbitrar și creează incertitudine juridică pentru operatorii economici întrucât aceștia trebuie să stabilească care sunt „așteptările rezonabile ale consumatorilor” pentru fiecare produs, fără nicio certitudine în cazul în care autoritățile de supraveghere ar putea să interpreteze în mod diferit conceptul. Acest amendament este inclus, de asemenea, în amendamentul care propune un articol 6 alineatul (1a) nou.
Amendamentul 33
Propunere de regulament
Articolul 6 – alineatul 2 – litera ha (nouă)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (ha) cele mai noi tehnologii; |
[A se vedea amendamentul care propune un articol 6 alineatul (1a) nou]
Justificare
Literă mutată la sfârșitul listei. Cu toate că luarea în considerare a celor mai noi tehnologii este importantă, acesta nu ar trebui să fie primul aspect avut în vedere. În mod normal, cele mai noi tehnologii vor atinge niveluri mai ridicate de siguranță. Cu toate acestea, un produs ar putea fi considerat în continuare sigur în cazul în care sunt disponibile pe piață alte produse, care prezintă standarde de siguranță chiar mai ridicate. Acest amendament este inclus, de asemenea, în amendamentul care propune un articol 6 alineatul (1a) nou.
Amendamentul 34
Propunere de regulament
Articolul 8 – alineatul 1
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(1) Atunci când își introduc produsele pe piață, producătorii se asigură că acestea au fost proiectate și fabricate în conformitate cu cerința generală de siguranță prevăzută la articolul 4. | (1) Atunci când își introduc produsele pe piață, chiar și în cazul vânzării la distanță, producătorii se asigură că acestea au fost proiectate și fabricate în conformitate cu cerința generală de siguranță prevăzută la articolul 4. |
Amendamentul 35
Propunere de regulament
Articolul 8 – alineatul 4 – litera ca (nouă)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (ca) în cazul în care producătorul nu introduce produsul pe piață, numele, denumirea comercială înregistrată sau marca comercială a producătorului și adresa la care acesta poate fi contactat. |
Justificare
În cazul în care numele și adresa unui producător din afara UE trebuie să figureze pe un produs importat, această informație ar fi cunoscută concurenților și clienților economici ai importatorului, cu consecința că aceștia ar putea să evite în viitor acest importator anume și să procure direct de la producătorul din afara UE. Aceasta ar descuraja IMM-urile să importe și ar antrena o importantă denaturare a concurenței. De aceea, se sugerează includerea acestei informații în documentația tehnică.
Amendamentul 36
Propunere de regulament
Articolul 8 – alineatul 7
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(7) Producătorii indică pe produs numele lor, denumirea lor comercială înregistrată sau marca lor comercială înregistrată și adresa la care pot fi contactați sau, dacă acest lucru nu este posibil, pe ambalajul produsului sau într-un document care însoțește respectivul produs. Adresa trebuie să indice un singur punct de contact pentru producător. | (7) În cazul în care introduc un produs pe piață, producătorii indică pe produs numele lor, denumirea lor comercială înregistrată sau marca lor comercială înregistrată și adresa la care pot fi contactați sau, dacă acest lucru nu este posibil, pe ambalajul produsului, într-un document care însoțește respectivul produs sau pe un site internet indicat clar pe produs sau pe ambalajul său, ori în documentele de însoțire. Adresa trebuie să indice un singur punct de contact pentru producător. |
[A se vedea amendamentul la articolul 10 alineatul (3)]
Justificare
În special pentru produsele de mici dimensiuni (de exemplu, șosete) și pentru produsele care pot fi vândute separat, ca articole unice (de exemplu, mingi de golf), obligațiile propuse vor antrena costuri suplimentare ridicate, deoarece informațiile vor trebui să fie furnizate în documente distincte. Includerea unui site internet unde să poată fi obținute informații suplimentare ar fi mai rentabilă și mai ecologică.
Amendamentul 37
Propunere de regulament
Articolul 8 – alineatul 8 – paragraful 1
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
Producătorii se asigură că produsul lor este însoțit de instrucțiuni și informații de siguranță într-o limbă care poate fi ușor înțeleasă de consumatori, în condițiile stabilite de statul membru în care produsul este pus la dispoziție, cu excepția cazului în care produsul poate fi utilizat în condiții de siguranță și conform destinației prevăzute de producător în lipsa unor astfel de instrucțiuni și informații de siguranță. | Producătorii se asigură că produsul lor este însoțit de instrucțiuni și informații de siguranță într-o limbă care poate fi ușor înțeleasă de consumatori, în condițiile stabilite de statul membru în care produsul este pus la dispoziție, cu excepția cazului în care produsul poate fi utilizat în condiții de siguranță și conform destinației prevăzute de producător în lipsa unor astfel de instrucțiuni și informații de siguranță. Informațiile de siguranță permit consumatorilor să evalueze riscurile inerente prezentate de un produs pe parcursul perioadei sale de utilizare normale sau care poate fi prevăzută în mod rezonabil, atunci când aceste riscuri nu sunt imediat evidente fără o avertizare adecvată. |
Amendamentul 38
Propunere de regulament
Articolul 8 – alineatul 8 – paragraful 1
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
Producătorii se asigură că produsul lor este însoțit de instrucțiuni și informații de siguranță într-o limbă care poate fi ușor înțeleasă de consumatori, în condițiile stabilite de statul membru în care produsul este pus la dispoziție, cu excepția cazului în care produsul poate fi utilizat în condiții de siguranță și conform destinației prevăzute de producător în lipsa unor astfel de instrucțiuni și informații de siguranță. | Producătorii se asigură că produsul lor este însoțit de instrucțiuni și informații de siguranță într-o limbă sau într-un format vizual care poate fi ușor de înțeles de consumatori, în condițiile stabilite de statul membru în care produsul este pus la dispoziție, cu excepția cazului în care produsul poate fi utilizat în condiții de siguranță și conform destinației prevăzute de producător în lipsa unor astfel de instrucțiuni și informații de siguranță. |
Justificare
Traducerea în toate limbile UE ar putea fi înlocuită în mod eficient, în unele cazuri, cu instrucțiuni sub formă de desene sau pictograme. Aceste soluții inovatoare sunt alternative bune și atractive la vocabularul tehnic utilizat în instrucțiunile pentru anumite produse.
Amendamentul 39
Propunere de regulament
Articolul 8 – alineatul 9
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(9) Producătorii care consideră sau au motive să creadă că un produs pe care l-au introdus pe piață nu prezintă siguranță sau nu este în conformitate cu prezentul regulament într-un alt mod, iau de îndată măsurile corective necesare pentru a aduce în conformitate respectivul produs, pentru a-l retrage sau pentru a-l rechema, dacă este cazul. În plus, în cazul în care produsul nu prezintă siguranță, producătorii informează de îndată în acest sens autoritățile de supraveghere a pieței din statele membre în care au pus la dispoziție respectivul produs, furnizând detalii, în special cu privire la riscul la adresa sănătății și a siguranței, precum și la orice măsură corectivă luată. | (9) Producătorii care consideră sau au motive să creadă că un produs pe care l-au introdus pe piață nu prezintă siguranță sau nu este în conformitate cu prezentul regulament într-un alt mod iau de îndată măsurile corective necesare pentru a aduce în conformitate respectivul produs, pentru a-l retrage sau pentru a-l rechema, după caz. În plus, în cazul în care produsul nu prezintă siguranță, producătorii informează de îndată în acest sens autoritățile de supraveghere a pieței din statele membre în care au pus la dispoziție respectivul produs, furnizând detalii, în special cu privire la riscul la adresa sănătății și a siguranței, precum și la orice măsură corectivă luată. |
[A se vedea amendamentele la articolul 10 alineatul (7) și la articolul 11 alineatul (5)]
Justificare
Expresia „dacă este cazul” creează incertitudine juridică, deoarece ar putea fi interpretată ca implicând o condiție suplimentară pentru utilizarea de acțiuni corective.
Amendamentul 40
Propunere de regulament
Articolul 8 – alineatul 9 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (9a) Avertismentele care determină decizia de a cumpăra produsul, cum ar fi cele care specifică vârsta sau greutatea minimă și maximă a utilizatorului și celelalte avertismente importante, apar pe ambalajul produsului sau sunt vizibile altfel în mod clar pentru consumator înainte de cumpărare, inclusiv atunci când produsul este cumpărat online. |
Justificare
Informațiile destinate consumatorilor trebuie consolidate, în special în ceea ce privește vânzările online, în cazul cărora este dificil pentru consumatori să verifice informații specifice referitoare la produs sau ambalajul acestuia.
Amendamentul 41
Propunere de regulament
Articolul 10 – alineatul 3
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(3) Importatorii indică pe produs numele lor, denumirea lor comercială înregistrată sau marca lor înregistrată și adresa la care pot fi contactați sau, dacă aceste lucru nu este posibil, pe ambalajul produsului ori într-un document care însoțește produsul. Ei se asigură că orice etichetă suplimentară nu maschează vreo informație de pe eticheta aplicată de către producător. | (3) Importatorii indică pe produs numele lor, denumirea lor comercială înregistrată sau marca lor comercială înregistrată și adresa la care pot fi contactați sau, dacă acest lucru nu este posibil, pe ambalajul produsului, într-un document care însoțește respectivul produs sau pe un site internet indicat clar pe produs sau pe ambalajul său, ori în documentele de însoțire. Ei se asigură că orice etichetă suplimentară nu maschează vreo informație de pe eticheta aplicată de către producător. |
[A se vedea amendamentul la articolul 8 alineatul (7)]
Justificare
În special pentru produsele de mici dimensiuni (de exemplu, șosete) și pentru produsele care pot fi vândute separat, ca articole unice (de exemplu, mingi de golf), obligațiile propuse vor antrena costuri suplimentare ridicate, deoarece informațiile vor trebui să fie furnizate în documente distincte. Includerea unui site internet unde să poată fi obținute informații suplimentare ar fi mai rentabilă și mai ecologică.
Amendamentul 42
Propunere de regulament
Articolul 10 – alineatul 4 – paragraful 1
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
Importatorii se asigură că produsul este însoțit de instrucțiuni și informații de siguranță într-o limbă care poate fi ușor înțeleasă de consumatori, în condițiile stabilite de statul membru în care produsul este pus la dispoziție, cu excepția cazului în care produsul poate fi utilizat în condiții de siguranță și conform destinației prevăzute de producător în lipsa unor astfel de instrucțiuni și informații de siguranță. | Importatorii se asigură că produsul este însoțit de instrucțiuni și informații de siguranță într-o limbă sau într-un format vizual care poate fi ușor de înțeles de consumatori, în condițiile stabilite de statul membru în care produsul este pus la dispoziție, cu excepția cazului în care produsul poate fi utilizat în condiții de siguranță și conform destinației prevăzute de producător în lipsa unor astfel de instrucțiuni și informații de siguranță. |
Justificare
Traducerea în toate limbile UE ar putea fi înlocuită în mod eficient, în unele cazuri, cu instrucțiuni sub formă de desene sau pictograme. Aceste soluții inovatoare sunt alternative bune și atractive la vocabularul tehnic utilizat în instrucțiunile pentru anumite produse.
Amendamentul 43
Propunere de regulament
Articolul 10 – alineatul 7
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(7) Importatorii care consideră sau au motive să creadă că un produs pe care l-au introdus pe piață nu prezintă siguranță sau nu este în conformitate cu prezentul regulament, iau de îndată măsurile corective necesare pentru a aduce în conformitate respectivul produs, pentru a-l retrage sau pentru a-l rechema, dacă este cazul. În plus, în cazul în care produsul nu prezintă siguranță, importatorii informează de îndată în acest sens autoritățile de supraveghere a pieței din statele membre în care au pus la dispoziție respectivul produs, furnizând detalii, în special cu privire la riscul la adresa sănătății și a siguranței, precum și la orice măsură corectivă luată. | (7) Importatorii care consideră sau au motive să creadă că un produs pe care l-au introdus pe piață nu prezintă siguranță sau nu este în conformitate cu prezentul regulament, iau de îndată măsurile corective necesare pentru a aduce în conformitate respectivul produs, pentru a-l retrage sau pentru a-l rechema, după caz. În plus, în cazul în care produsul nu prezintă siguranță, importatorii informează de îndată în acest sens autoritățile de supraveghere a pieței din statele membre în care au pus la dispoziție respectivul produs, furnizând detalii, în special cu privire la riscul la adresa sănătății și a siguranței, precum și la orice măsură corectivă luată. |
[A se vedea amendamentele la articolul 8 alineatul (9) și la articolul 11 alineatul (5)]
Justificare
Expresia „dacă este cazul” creează incertitudine juridică, deoarece ar putea fi interpretată ca implicând o condiție suplimentară pentru utilizarea de acțiuni corective.
Amendamentul 44
Propunere de regulament
Articolul 11 – alineatul 2
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(2) Înainte de punerea la dispoziție pe piață a unui produs, distribuitorii verifică dacă producătorul și importatorul au respectat cerințele prevăzute la articolul 8 alineatele (6), (7) și (8) și la articolul 10 alineatele (3) și (4), după caz. | (2) Înainte de punerea la dispoziție pe piață a unui produs, distribuitorii verifică dacă produsul poartă marcajul cerut prevăzut la articolul 8 alineatele (6) și (7) și la articolul 10 alineatul (3) și dacă este însoțit de informațiile enunțate la articolul 8 alineatul (8) și la articolul 10 alineatul (4), după caz. |
Justificare
Formularea revizuită elimină riscul interpretării obligațiilor, astfel încât un distribuitor să trebuiască să evalueze (de exemplu, prin testarea produsului) dacă informațiile furnizate de producător/importator sunt exacte. Singura responsabilitate a distribuitorilor este de a verifica dacă sunt prezente, conform prevederilor din regulament, toate informațiile relevante și cerute.
Amendamentul 45
Propunere de regulament
Articolul 11 – alineatul 5
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(5) Distribuitorii care consideră sau au motive să creadă că un produs pe care l-au pus la dispoziție pe piață nu prezintă siguranță sau nu este în conformitate cu articolul 8 alineatele (6), (7) și (8) și cu articolul 10 alineatele (3) și (4), după caz, se asigură că se iau toate măsurile corective necesare pentru a aduce în conformitate respectivul produs, pentru a-l retrage sau pentru a-l rechema, după caz. În plus, în cazul în care produsul nu prezintă siguranță, distribuitorii informează de îndată în acest sens producătorul sau importatorul, după caz, precum și autoritățile de supraveghere a pieței din statele membre în care au pus la dispoziție respectivul produs, furnizând detalii, în special cu privire la riscul la adresa sănătății și a siguranței, precum și la orice măsură corectivă luată. | (Nu privește versiunea în limba română). |
[A se vedea amendamentele la articolul 8 alineatul (9) și la articolul 10 alineatul (7)]
Justificare
Expresia „dacă este cazul” creează incertitudine juridică, deoarece ar putea fi interpretată ca implicând o condiție suplimentară pentru utilizarea de acțiuni corective.
Amendamentul 46
Propunere de regulament
Articolul 11 – alineatul 5 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (5a) Distribuitorii sunt obligați să pună la dispoziție pe piață numai produse însoțite de instrucțiuni și informații de siguranță în toate limbile oficiale ale statului în care produsul este pus la dispoziție, în condițiile stabilite de statul membru respectiv. |
Amendamentul 47
Propunere de regulament
Articolul 13 – alineatul 1 – partea introductivă
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(1) Obligația de a informa autoritățile de supraveghere a pieței în conformitate cu articolul 8 alineatul (9), articolul 10 alineatele (2) și (7) și articolul 11 alineatele (3) și (5) nu se aplică în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții: | (1) Obligația de a informa autoritățile de supraveghere a pieței în conformitate cu articolul 8 alineatul (9), articolul 10 alineatele (2) și (7) și articolul 11 alineatele (3) și (5) nu se aplică în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile următoare: |
Amendamentul 48
Propunere de regulament
Articolul 13 – alineatul 1 – litera b
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(b) producătorul, importatorul sau distribuitorul pot demonstra că riscul este pe deplin sub control și nu mai poate pune în pericol sănătatea și siguranța persoanelor; | (b) producătorul, importatorul sau distribuitorul pot demonstra că riscul este efectiv sub control, astfel încât să prevină orice pericole pentru sănătatea și siguranța persoanelor; |
Justificare
Controlul total asupra riscurilor este imposibil de realizat în practică. Prin urmare, formularea ar trebui ajustată cu scopul de a crea certitudine juridică pentru operatorii economici.
Amendamentul 49
Propunere de regulament
Articolul 13 – alineatul 1 – litera c
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(c) produsul prezintă un risc a cărui cauză, chiar dacă este cunoscută, nu reprezintă o informație utilă pentru autorități sau pentru public. | eliminat |
Justificare
În primul rând, cauza riscului poate să nu fie cunoscută. În al doilea rând, dacă este cunoscută cauza riscului, ar putea fi dificil ca operatorii economici să decidă dacă este sau nu de interes public. O asemenea condiție obligatorie ar crea incertitudine juridică.
Amendamentul 50
Propunere de regulament
Articolul 13 – alineatul 3 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (3a) Comisiei i se conferă competența de a adopta acte delegate în conformitate cu articolul 20 de stabilire a cerințelor de la articolul 8, articolul 10, articolul 11 și articolul 14 din prezentul regulament, cerințe de la care pot fi exceptați distribuitorii de bunuri de ocazie, pe baza nivelului scăzut de risc implicat sau având în vedere sarcina excesivă pe care o creează aceștia asupra activității economice a operatorilor mai mici. |
Justificare
Micile magazine care comercializează produse de ocazie ar trebui să fie exceptate de la unele cerințe impuse distribuitorilor, sarcina asupra activității lor economice fiind prea ridicată sau unele dintre cerințe fiind imposibil de îndeplinit. Comisia ar trebui să evalueze criteriile (cifra de afaceri, dimensiunea, categoria, tipul de produse) în baza cărora ar trebui aplicate aceste exceptări și să le propună în temeiul unui act delegat.
Amendamentul 51
Propunere de regulament
Articolul 14 – alineatul 2 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (2a) În cazul în care operatorii economici identifică informațiile menționate la alineatul (1), autoritățile de supraveghere a pieței tratează aceste informații ca fiind confidențiale. |
Justificare
Pentru mulți distribuitori și angrosiști, este un secret comercial de la cine procură și cui furnizează. Prin urmare, protecția identității furnizorilor lor este necesară. Informațiile furnizate de operatorii economici ar trebui să fie utilizate numai de către autoritățile de supraveghere a pieței, fără nicio posibilitate ca informații sensibile din punct de vedere comercial să fie publicate în general sau să ajungă în mâna concurenților.
Amendamentul 52
Propunere de regulament
Articolul 15 – titlu
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
Trasabilitatea produselor | Trasabilitatea produselor susceptibile să poarte un risc important |
Justificare
Acest sistem de trasabilitate este menit să acopere exclusiv produse și categorii de produse specifice susceptibile să poarte un risc important.
Amendamentul 53
Propunere de regulament
Articolul 15 – alineatul 1
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(1) Pentru anumite produse, categorii sau grupuri de produse care, din cauza caracteristicilor lor specifice sau condițiilor specifice de difuzare sau de utilizare, sunt susceptibile să prezinte un risc important pentru sănătatea și siguranța persoanelor, Comisia poate solicita operatorilor economici care introduc pe piață și pun la dispoziție pe piață aceste produse să stabilească sau să utilizeze un sistem de trasabilitate. | (1) Pentru anumite produse, categorii sau grupuri de produse care, din cauza caracteristicilor lor specifice sau condițiilor specifice de difuzare sau de utilizare, sunt susceptibile să prezinte un risc important pentru sănătatea și siguranța persoanelor, și după consultarea părților interesate relevante, după caz, Comisia poate solicita operatorilor economici care introduc pe piață și pun la dispoziție pe piață aceste produse să stabilească sau să utilizeze un sistem de trasabilitate. |
Justificare
Înainte de a propune noi cerințe în materie de trasabilitate, Comisia ar trebui să se consulte cu părțile interesate relevante, cum ar fi organizații profesionale și de consumatori, pentru a beneficia de expertiza acestora și a lua în considerare implicațiile practice ale acestor cerințe.
Amendamentul 54
Propunere de regulament
Articolul 15 – alineatul 1
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(1) Pentru anumite produse, categorii sau grupuri de produse care, din cauza caracteristicilor lor specifice sau condițiilor specifice de difuzare sau de utilizare, sunt susceptibile să prezinte un risc important pentru sănătatea și siguranța persoanelor, Comisia poate solicita operatorilor economici care introduc pe piață și pun la dispoziție pe piață aceste produse să stabilească sau să utilizeze un sistem de trasabilitate. | (1) Pentru anumite produse, categorii sau grupuri de produse care, din cauza caracteristicilor lor specifice sau condițiilor specifice de difuzare sau de utilizare, sunt susceptibile să prezinte un risc important pentru sănătatea și siguranța persoanelor, Comisia poate solicita operatorilor economici care introduc pe piață și pun la dispoziție pe piață aceste produse să stabilească sau să utilizeze un sistem de trasabilitate pentru producător. |
Justificare
Pentru a proteja viața privată a consumatorilor, ar trebui garantat faptul că trasabilitatea produsului îl vizează numai pe producător și numai în cazurile în care ar fi necesară o rechemare.
Amendamentul 55
Propunere de regulament
Articolul 15 – alineatul 2
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(2) Sistemul de trasabilitate constă în colectarea și stocarea datelor prin mijloace electronice care să permită identificarea produsului și a operatorilor economici implicați în lanțul său de aprovizionare, precum și în amplasarea unui suport de date pe produs, pe ambalajul acestuia sau pe documentele de însoțire pentru a permite accesul la datele respective. | (2) Sistemul de trasabilitate constă în colectarea și stocarea datelor prin mijloace electronice care să permită identificarea produselor și a operatorilor economici implicați în lanțul său de aprovizionare, precum și a mijloacelor adecvate pe produs, pe ambalajul acestuia sau pe documentele de însoțire pentru a permite accesul la datele respective. |
Justificare
Tehnologia RFID sau suportul de date pe produs nu este singurul mijloc care garantează punerea la dispoziție a datelor necesare privind siguranța produsului. Există și alte alternative, mai rentabile, cum ar fi codul individual al produsului, care poate fi asociat unor informații pe un site internet administrat de operatorul economic, de exemplu. Directiva nu ar trebui să impună o soluție tehnică, ci să permită operatorilor să aleagă, atât timp cât sunt respectate cerințele de siguranță.
Amendamentul 56
Propunere de regulament
Articolul 15 – alineatul 3 – litera b
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(b) precizând datele pe care operatorii economici trebuie să le colecteze și să le stocheze prin intermediul sistemului de trasabilitate menționat la alineatul (2). | (b) precizând datele pe care operatorii economici le colectează și le stochează prin intermediul sistemului de trasabilitate menționat la alineatul (2) și care sunt necesare pentru a garanta siguranța produsului. |
Justificare
Pentru a proteja viața privată a consumatorilor, ar trebui garantat faptul că datele colectate și stocate sunt necesare exclusiv în scopul garantării siguranței produsului.
Amendamentul 57
Propunere de regulament
Articolul 16 – alineatul 1 – paragraful 1
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
Comisia poate solicita uneia sau mai multor organizații de standardizare europene să elaboreze sau să identifice un standard european, care urmărește să garanteze că produsele care respectă acest standard sau părți ale acestuia respectă cerința generală de siguranță prevăzută la articolul 4. Comisia stabilește cerințele referitoare la conținut care trebuie îndeplinite de către standardul european solicitat și un termen pentru adoptarea acestuia. | Comisia poate solicita uneia sau mai multor organizații de standardizare europene să elaboreze sau să identifice un standard european, care urmărește să garanteze că produsele care respectă acest standard sau părți ale acestuia respectă cerința generală de siguranță prevăzută la articolul 4. Ținând seama de opiniile părților interesate relevante, după caz, Comisia stabilește cerințele referitoare la conținut care trebuie îndeplinite de către standardul european solicitat și un termen pentru adoptarea acestuia. |
(A se vedea amendamentul la considerentul 24)
Justificare
Atunci când stabilește conținutul noilor standarde europene de siguranță, Comisia ar trebui să țină seama de punctele de vedere ale părților interesate, după caz, pentru a se asigura că aceste standarde sunt relevante, proporționale și eficiente.
Amendamentul 58
Propunere de regulament
Articolul 16 – alineatul 1 – paragraful 2
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
Comisia adoptă solicitarea menționată la primul paragraf printr-o decizie de punere în aplicare. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 19 alineatul (3). | Comisia adoptă solicitarea menționată la primul paragraf printr-un act delegat, în conformitate cu articolul 20. |
(A se vedea amendamentul la considerentul 27)
Justificare
Noile standarde de siguranță pentru produsele de consum, conforme cu articolul 4, ar trebui să fie considerate o completare a actului de bază prin adăugarea unor elemente neesențiale în conformitate cu articolul 290 din TFUE. Având în vedere caracterul foarte general al articolului 4, Parlamentul European și Consiliul ar trebui să aibă posibilitatea de a revoca și de a obiecta împotriva unui mandat pentru noi standarde introdus de Comisie. Prin urmare, este indicat ca mandatul să fie adoptat prin intermediul unui act delegat.
Amendamentul 59
Propunere de regulament
Articolul 18
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
Articolul 18 | eliminat |
Sancțiuni |
|
(1) Statele membre stabilesc regimul sancțiunilor care se aplică în cazul încălcării dispozițiilor prezentului regulament și iau toate măsurile necesare asigurării punerii în aplicare a acestora. Sancțiunile prevăzute trebuie să fie eficace, proporționale și disuasive. Statele membre notifică aceste dispoziții Comisiei până la [se introduce data - 3 luni înainte de data aplicării prezentului regulament] și notifică fără întârziere orice modificare ulterioară care le afectează. |
|
(2) Sancțiunile menționate la alineatul (1) iau în considerare dimensiunea întreprinderilor și, în special, situația întreprinderilor mici și mijlocii. Sancțiunile pot fi mai severe în cazul în care operatorul economic relevant a comis anterior o încălcare similară și pot include sancțiuni penale pentru încălcările grave. |
|
[A se vedea articolul 31 din Regulamentul 2013/0048 (COD) ]
Justificare
Sancțiunile aplicabile încălcării normelor în materie de siguranță a produselor ar trebui să fie aceleași pentru toate produsele (armonizate și nearmonizate, de consum și profesionale) și, de asemenea, să se aplice cazurilor de neconformitate, de exemplu cu standardele de mediu. Prin urmare, normele privind sancțiunile ar trebui să fie stabilite exclusiv în Regulamentul privind supravegherea pieței.
Amendamentul 60
Propunere de regulament
Articolul 20 – alineatul 2
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(2) Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 13 alineatul (3) și la articolul 15 alineatul (3) se conferă Comisiei pe o perioadă de timp nedeterminată începând cu [se introduce data - data intrării în vigoare a prezentului regulament]. | (2) Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 13 alineatul (3) și la articolul 15 alineatul (3) se conferă Comisiei pe o perioadă de timp de cinci ani începând cu [se introduce data - data intrării în vigoare a prezentului regulament]. Comisia prezintă un raport privind delegarea de competențe cel târziu cu noua luni înainte de încheierea perioadei de cinci ani. Delegarea de competențe se prelungește tacit cu perioade de timp identice, cu excepția cazului în care Parlamentul European sau Consiliul se opun prelungirii respective cel puțin cu trei luni înainte de încheierea fiecărei perioade. |
Amendamentul 61
Propunere de regulament
Articolul 21 – paragraful 1
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
În termen de maximum [cinci] ani de la data aplicării, Comisia evaluează aplicarea prezentului regulament și transmite un raport de evaluare Parlamentului European și Consiliului. Raportul respectiv evaluează dacă prezentul regulament și-a atins obiectivele, în special în ceea ce privește îmbunătățirea protecției consumatorilor împotriva produselor care nu prezintă siguranță, ținând seama de impactul acesteia asupra întreprinderilor, în special asupra întreprinderilor mici și mijlocii. | În termen de maximum [cinci] ani de la data aplicării, și o dată la cinci ani de la primul raport, Comisia evaluează aplicarea prezentului regulament și transmite un raport de evaluare Parlamentului European și Consiliului. Raportul respectiv evaluează dacă prezentul regulament și-a atins obiectivele, în special în ceea ce privește îmbunătățirea protecției consumatorilor împotriva produselor care nu prezintă siguranță în sensul articolului 4 din prezentul regulament, ținând seama de impactul acesteia asupra întreprinderilor, în special asupra întreprinderilor mici și mijlocii. De asemenea, acest raport evaluează implicațiile și contribuțiile Regulamentului (UE) nr. 1025/2012 în cadrul domeniului de aplicare al prezentului regulament. |
PROCEDURĂ
Titlu | Siguranța produselor de consum | |||
Referințe | COM(2013)0078 – C7-0042/2013 – 2013/0049(COD) | |||
Comisie competentă în fond Data anunțului în plen | IMCO 12.3.2013 |
|
|
|
Aviz emis de către Data anunțului în plen | ITRE 12.3.2013 | |||
Raportor/Raportoare pentru aviz: Data numirii | Patrizia Toia 26.4.2013 | |||
Examinare în comisie | 2.9.2013 |
|
|
|
Data adoptării | 26.9.2013 |
|
|
|
Rezultatul votului final | +: –: 0: | 37 14 0 | ||
Membri titulari prezenți la votul final | Josefa Andrés Barea, Jean-Pierre Audy, Zigmantas Balčytis, Ivo Belet, Bendt Bendtsen, Jan Březina, Maria Da Graça Carvalho, Giles Chichester, Pilar del Castillo Vera, Dimitrios Droutsas, Christian Ehler, Adam Gierek, Norbert Glante, Fiona Hall, Jacky Hénin, Romana Jordan, Judith A. Merkies, Angelika Niebler, Jaroslav Paška, Aldo Patriciello, Vittorio Prodi, Miloslav Ransdorf, Herbert Reul, Teresa Riera Madurell, Amalia Sartori, Salvador Sedó i Alabart, Francisco Sosa Wagner, Konrad Szymański, Britta Thomsen, Patrizia Toia, Ioannis A. Tsoukalas, Claude Turmes, Marita Ulvskog, Adina-Ioana Vălean, Kathleen Van Brempt, Alejo Vidal-Quadras | |||
Membri supleanți prezenți la votul final | Rachida Dati, Francesco De Angelis, Elisabetta Gardini, Satu Hassi, Jolanta Emilia Hibner, Eija-Riitta Korhola, Paweł Robert Kowal, Bernd Lange, Werner Langen, Marian-Jean Marinescu, Markus Pieper, Hannu Takkula, Hermann Winkler | |||
Membri supleanți [articolul 187 alineatul (2)] prezenți la votul final | Pier Antonio Panzeri, Britta Reimers | |||
18.9.2013
AVIZ al Comisiei pentru afaceri juridice
destinat Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor
referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind siguranța produselor de consum și de abrogare a Directivei 87/357/CEE a Consiliului și a Directivei 2001/95/CE
( COM(2013)0078 – C7‑0042/2013 – 2013/0049(COD) )
Raportor pentru aviz: Jiří Maštálka
AMENDAMENTE
Comisia pentru afaceri juridice recomandă Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor, competentă în fond, să includă în raportul său următoarele amendamente:
Amendamentul 1
Propunere de regulament
Considerentul 13
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(13) Siguranța produselor trebuie evaluată luând în considerare toate aspectele relevante, în special caracteristicile și modul de prezentare al acestora, precum și categoriile de consumatori care ar putea utiliza produsele, în special copiii, persoanele în vârstă și persoanele cu handicap, ținând seama de vulnerabilitatea acestora. | (13) Siguranța produselor trebuie evaluată luând în considerare toate aspectele relevante, în special caracteristicile, compoziția și modul de prezentare al acestora, precum și principiul precauției și categoriile de consumatori care ar putea utiliza produsele, în special copiii, persoanele în vârstă și persoanele cu handicap, ținând seama de vulnerabilitatea acestora. |
Justificare
Este necesar ca principiul precauției (articolul 191 din TFUE), care constituie un pilon fundamental al actualei legislații a Uniunii Europene în materie de siguranță, să rămână în vigoare. În cele mai multe cazuri, consumatorii europeni și asociațiile de consumatori europeni trebuie să aducă dovada existenței unui risc pe care-l prezintă un produs de consum nealimentar. În cazul în care se întreprinde o acțiune în temeiul principiului precauției, s-ar putea ca operatorilor economici să li se solicite să demonstreze că nu există niciun risc. În ceea ce privește autoritățile de supraveghere a pieței, în lipsa principiului precauției, adoptarea măsurilor corespunzătoare de gestionare a riscurilor ar putea constitui o problemă de ordin practic pentru măsurile eficace de supraveghere.
Amendamentul 2
Propunere de regulament
Considerentul 14
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(14) Pentru a evita suprapunerea cerințelor de siguranță și conflictele cu alte acte legislative ale Uniunii, un produs conform cu legislația sectorială de armonizare a Uniunii care urmărește protecția sănătății și a securității persoanelor trebuie considerat sigur în conformitate cu prezentul regulament. | (14) Pentru a evita suprapunerea cerințelor de siguranță și conflictele cu alte acte legislative ale Uniunii, un produs conform cu legislația sectorială de armonizare a Uniunii care urmărește protecția sănătății și a securității persoanelor trebuie considerat sigur în conformitate cu prezentul regulament. O astfel de evaluare ar trebui să se bazeze pe principiul precauției. |
Justificare
Este necesar ca principiul precauției (articolul 191 din TFUE), care constituie un pilon fundamental al actualei legislații a Uniunii Europene în materie de siguranță, să rămână în vigoare. În cele mai multe cazuri, consumatorii europeni și asociațiile de consumatori europeni trebuie să aducă dovada existenței unui risc pe care-l prezintă un produs de consum nealimentar. În cazul în care se întreprinde o acțiune în temeiul principiului precauției, s-ar putea ca operatorilor economici să li se solicite să demonstreze că nu există niciun risc. În ceea ce privește autoritățile de supraveghere a pieței, în lipsa principiului precauției, adoptarea măsurilor corespunzătoare de gestionare a riscurilor ar putea constitui o problemă de ordin practic pentru măsurile eficace de supraveghere.
Amendamentul 3
Propunere de regulament
Considerentul 20
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(20) Asigurarea identificării și a trasabilității produselor de-a lungul întregului lanț de aprovizionare contribuie la identificarea operatorilor economici și la luarea de măsuri corective eficiente împotriva produselor care nu prezintă siguranță, cum ar fi rechemarea unor produse precis identificate. Identificarea și trasabilitatea produselor garantează deci faptul că operatorii economici și consumatorii obțin informații precise cu privire la produsele care nu prezintă siguranță, ceea ce sporește încrederea în piață și evită orice perturbare inutilă a schimburilor comerciale. Prin urmare, pe produse trebuie să figureze informații care să permită identificarea lor și a producătorului, precum și, după caz, a importatorului. Producătorii trebuie să elaboreze totodată documentații tehnice referitoare la produsele lor, pentru care pot alege cele mai potrivite și mai puțin costisitoare mijloace, precum cele electronice. În plus, operatorilor economici trebuie să li se ceară să identifice operatorii care le-au furnizat și cărora le-au furnizat un produs. Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date18 se aplică prelucrării datelor cu caracter personal în sensul prezentului regulament. | (20) Asigurarea identificării și a trasabilității produselor de-a lungul întregului lanț de aprovizionare contribuie la identificarea operatorilor economici și la luarea de măsuri corective eficiente împotriva produselor care nu prezintă siguranță, cum ar fi rechemarea unor produse precis identificate și distrugerea produselor. Identificarea și trasabilitatea produselor garantează deci faptul că operatorii economici și consumatorii obțin informații precise cu privire la produsele care nu prezintă siguranță, ceea ce sporește încrederea în piață și evită orice perturbare inutilă a schimburilor comerciale. Prin urmare, pe produse trebuie să figureze informații care să permită identificarea lor și a producătorului, precum și, după caz, a importatorului. Producătorii trebuie să elaboreze totodată documentații tehnice referitoare la produsele lor, pentru care pot alege cele mai potrivite și mai puțin costisitoare mijloace, precum cele electronice. În plus, operatorilor economici trebuie să li se ceară să identifice operatorii care le-au furnizat și cărora le-au furnizat un produs. Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date18 se aplică prelucrării datelor cu caracter personal în sensul prezentului regulament. |
Justificare
Pentru a proteja consumatorii, este important să se elimine definitiv produsele din lanțul de distribuție și, prin urmare, să se autorizeze distrugerea lor.
Amendamentul 4
Propunere de regulament
Articolul 1 – paragraful 1 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| Acesta stabilește un cadru legislativ cu o bază largă și cu un caracter orizontal, destinat să acopere lacunele, în special până la revizuirea legislației specifice în vigoare, și să vină în completarea dispozițiilor legislației specifice în vigoare sau care va fi adoptată în viitorul apropiat, urmărind în special să asigure un nivel ridicat de protecție a siguranței și sănătății consumatorilor. |
Justificare
În interesul unei protecții globale și complete a siguranței și sănătății consumatorilor, noul regulament ar trebui să funcționeze ca „o plasă de siguranță” generală, corectând eventualele omisiuni din legislația specifică în vigoare sau care va fi adoptată în viitor.
Amendamentul 5
Propunere de regulament
Articolul 2 – alineatul 3 – litera h
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(h) echipamentelor cu care se deplasează sau călătoresc consumatorii și care sunt exploatate de un furnizor de servicii în contextul unui serviciu furnizat consumatorilor; | (h) echipamentelor cu care se deplasează sau călătoresc consumatorii și care sunt exploatate de un furnizor de servicii în contextul unui serviciu furnizat consumatorilor, cu excepția instalațiilor pentru distracții în aer liber; |
Justificare
Instalațiile pentru distracții în aer liber constituie cauza a numeroase accidente grave și ar trebui, în consecință, să intre sub incidența prezentului regulament.
Amendamentul 6
Propunere de regulament
Articolul 6 – alineatul 1 – litera d
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(d) categoriile de consumatori expuse unui risc atunci când utilizează produsul, în special consumatorii vulnerabili; | (d) categoriile de consumatori expuse unui risc atunci când utilizează produsul, în special consumatorii vulnerabili, precum copiii, persoanele în vârstă și persoanele cu handicap; |
Amendamentul 7
Propunere de regulament
Articolul 6 – alineatul 1 – litera e
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(e) aspectul exterior al produsului și în special cazul în care un produs, deși nu este un produs alimentar, se aseamănă cu un produs alimentar și ar putea fi confundat cu un produs alimentar pe baza formei, mirosului, culorii, aspectului, ambalajului, etichetării, volumului, dimensiunii sau a altor caracteristici ale sale. | (e) aspectul exterior și caracteristicile produsului, ambalajul său și modul în care le este prezentat cumpărătorilor, inclusiv orice impresie care ar putea fi înșelătoare și în urma căreia persoanele ar întreprinde acțiuni care prezintă un risc la adresa sănătății și a siguranței, în special: |
| (i) în cazul în care un produs, deși nu este un produs alimentar, se aseamănă cu un produs alimentar și ar putea fi confundat cu un produs alimentar pe baza formei, mirosului, culorii, aspectului, ambalajului, etichetării, volumului, dimensiunii sau a altor caracteristici ale sale; |
| (ii) în cazul în care un produs, deși nu este conceput cu scopul de a fi utilizat de către copii, îi poate atrage, incitându-i să-l examineze, să intre în contact și să interacționeze cu el, datorită aspectului și caracteristicilor sale. |
Amendamentul 8
Propunere de regulament
Articolul 6 – alineatul 2 – litera aa (nouă)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (aa) așteptările rezonabile ale consumatorilor în materie de siguranță cu privire la natura, compoziția și destinația preconizată de utilizare a produsului; |
(A se vedea amendamentul adus articolului 6 alineatul (2) litera (h). Textul a fost modificat).
Amendamentul 9
Propunere de regulament
Articolul 6 – alineatul 2 – litera h
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(h) așteptările rezonabile ale consumatorilor în privința siguranței; | eliminat |
(A se vedea amendamentul adus articolului 6 alineatul (2) litera (aa)(nouă)).
Amendamentul 10
Propunere de regulament
Articolul 7 – alineatul 1
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(1) Producătorii și importatorii se asigură că pe produse se indică țara de origine a produsului sau, în cazurile în care dimensiunea sau natura produsului nu permite acest lucru, că respectiva informație este prevăzută pe ambalaj ori într-un document care însoțește respectivul produs. | (1) Producătorii și importatorii se asigură că pe produse se indică țara de origine a produsului și materialele din care este fabricat sau, în cazurile în care dimensiunea sau natura produsului nu permite acest lucru, că respectiva informație este prevăzută pe ambalaj ori într-un document care însoțește respectivul produs. |
Amendamentul 11
Propunere de regulament
Articolul 8 – alineatul 6
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(6) Producătorii se asigură că produsele lor poartă un număr de tip, lot sau serie sau alt element ce permite identificarea produsului, care să poată fi văzut și citit cu ușurință de consumatori sau, dacă mărimea sau natura produsului nu permite acest lucru, că informația solicitată este furnizată pe ambalaj sau într-un document care însoțește produsul. | (6) Producătorii se asigură că produsele lor poartă un număr de tip, lot sau serie sau alt element ce permite identificarea produsului, care să poată fi văzut, citit și înțeles cu ușurință de consumatori sau, dacă mărimea sau natura produsului nu permite acest lucru, că informația solicitată este furnizată pe ambalaj sau într-un document care însoțește produsul. |
Amendamentul 12
Propunere de regulament
Articolul 8 – alineatul 9
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(9) Producătorii care consideră sau au motive să creadă că un produs pe care l-au introdus pe piață nu prezintă siguranță sau nu este în conformitate cu prezentul regulament într-un alt mod, iau de îndată măsurile corective necesare pentru a aduce în conformitate respectivul produs, pentru a-l retrage sau pentru a-l rechema, dacă este cazul. În plus, în cazul în care produsul nu prezintă siguranță, producătorii informează de îndată în acest sens autoritățile de supraveghere a pieței din statele membre în care au pus la dispoziție respectivul produs, furnizând detalii, în special cu privire la riscul la adresa sănătății și a siguranței, precum și la orice măsură corectivă luată. | (9) Producătorii care consideră sau au motive să creadă că un produs pe care l-au introdus pe piață nu prezintă siguranță sau nu este în conformitate cu prezentul regulament într-un alt mod, iau de îndată măsurile corective necesare pentru a aduce în conformitate respectivul produs, pentru a avertiza consumatorii expuși riscului ca urmare a neconformității, informându-i în legătură cu măsurile imediate de precauție pe care ar trebui să le ia, pentru a retrage sau pentru a rechema produsul, după caz. În plus, în cazul în care produsul nu prezintă siguranță, producătorii informează de îndată în acest sens autoritățile de supraveghere a pieței din statele membre în care au pus la dispoziție respectivul produs, furnizând detalii, în special cu privire la riscul la adresa sănătății și a siguranței, precum și la orice măsură corectivă luată. |
Amendamentul 13
Propunere de regulament
Articolul 9 – alineatul 2 – litera a
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(a) în urma unei cereri din partea unei autorități de supraveghere a pieței, să furnizeze acesteia toate informațiile și documentația necesară pentru demonstrarea conformității unui produs; | (a) în urma unei cereri din partea unei autorități de supraveghere a pieței, să furnizeze acesteia toate informațiile și documentația necesară pentru demonstrarea conformității unui produs cu cerința generală de siguranță prevăzută la articolul 4; |
Amendamentul 14
Propunere de regulament
Articolul 13
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
Articolul 13 | eliminat |
Scutirea producătorilor, a importatorilor și a distribuitorilor de la anumite obligații |
|
(1) Obligația de a informa autoritățile de supraveghere a pieței în conformitate cu articolul 8 alineatul (9), articolul 10 alineatele (2) și (7) și articolul 11 alineatele (3) și (5) nu se aplică în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții: |
|
(a) doar un număr limitat de produse bine identificate nu prezintă siguranță; |
|
(b) producătorul, importatorul sau distribuitorul pot demonstra că riscul este pe deplin sub control și nu mai poate pune în pericol sănătatea și siguranța persoanelor; |
|
(c) produsul prezintă un risc a cărui cauză, chiar dacă este cunoscută, nu reprezintă o informație utilă pentru autorități sau pentru public. |
|
(2) Comisia poate, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, să stabilească situațiile care îndeplinesc condițiile de la alineatul (1). Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 19 alineatul (3). |
|
(3) Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 20, determinând produsele, categoriile sau grupurile de produse pentru care, din cauza nivelului lor scăzut de risc, informațiile menționate la articolul 8 alineatul (7) și la articolul 10 alineatul (3) nu trebuie să fie indicate pe produsul propriu-zis. |
|
Amendamentul 15
Propunere de regulament
Articolul 15 – alineatul 3
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(3) Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 20: | eliminat |
(a) determinând produsele, categoriile sau grupurile de produse susceptibile de a prezenta un risc important pentru sănătatea și siguranța persoanelor, așa cum se arată la alineatul (1); |
|
(b) precizând datele pe care operatorii economici trebuie să le colecteze și să le stocheze prin intermediul sistemului de trasabilitate menționat la alineatul (2). |
|
Amendamentul 16
Propunere de regulament
Articolul 20
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
Articolul 20 | eliminat |
Exercitarea delegării de competențe |
|
(1) Se conferă Comisiei competența de a adopta acte delegate, sub rezerva respectării condițiilor prevăzute la prezentul articol. |
|
(2) Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 13 alineatul (3) și la articolul 15 alineatul (3) se conferă Comisiei pe o perioadă de timp nedeterminată începând cu [se introduce data - data intrării în vigoare a prezentului regulament]. |
|
(3) Delegarea competenței menționate la articolul 13 alineatul (3) și la articolul 15 alineatul (3) poate fi revocată în orice moment de către Parlamentul European sau de către Consiliu. Decizia de revocare pune capăt delegării de competențe specificate în respectiva decizie. Decizia produce efecte din ziua următoare datei publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere valabilității niciunui act delegat deja în vigoare. |
|
(4) De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului. |
|
(5) Actul delegat adoptat în temeiul articolului 13 alineatul (3) și al articolului 15 alineatul (3) intră în vigoare numai în cazul în care Parlamentul European sau Consiliul nu a formulat nicio obiecție în termen de două luni de la notificarea actului respectiv Parlamentului European și Consiliului sau dacă, înainte de expirarea acestui termen, atât Parlamentul European, cât și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecții. Respectivul termen poate fi prelungit cu două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului. |
|
PROCEDURĂ
Titlu | Siguranța produselor de consum | |||
Referințe | COM(2013)0078 – C7-0042/2013 – 2013/0049(COD) | |||
Comisie competentă în fond Data anunțului în plen | IMCO 12.3.2013 |
|
|
|
Aviz emis de către Data anunțului în plen | JURI 12.3.2013 | |||
Raportor/Raportoare pentru aviz: Data numirii | Jiří Maštálka 20.2.2013 | |||
Examinare în comisie | 8.7.2013 |
|
|
|
Data adoptării | 17.9.2013 |
|
|
|
Rezultatul votului final | +: –: 0: | 22 2 0 | ||
Membri titulari prezenți la votul final | Raffaele Baldassarre, Luigi Berlinguer, Sebastian Valentin Bodu, Françoise Castex, Christian Engström, Marielle Gallo, Giuseppe Gargani, Lidia Joanna Geringer de Oedenberg, Sajjad Karim, Klaus-Heiner Lehne, Antonio López-Istúriz White, Antonio Masip Hidalgo, Jiří Maštálka, Alajos Mészáros, Bernhard Rapkay, Evelyn Regner, Francesco Enrico Speroni, Dimitar Stoyanov, Alexandra Thein, Cecilia Wikström, Tadeusz Zwiefka | |||
Membri supleanți prezenți la votul final | Eva Lichtenberger, Angelika Niebler, József Szájer, Axel Voss | |||
Membri supleanți [articolul 187 alineatul (2)] prezenți la votul final | Olle Schmidt | |||
PROCEDURĂ
Titlu | Siguranța produselor de consum | |||
Referințe | COM(2013)0078 – C7-0042/2013 – 2013/0049(COD) | |||
Data prezentării la PE | 13.2.2013 |
|
|
|
Comisie competentă în fond Data anunțului în plen | IMCO 12.3.2013 |
|
|
|
Comisie(i) sesizată(e) pentru avizare Data anunțului în plen | INTA 12.3.2013 | ECON 12.3.2013 | ENVI 12.3.2013 | ITRE 12.3.2013 |
| JURI 12.3.2013 |
|
|
|
Avize care nu au fost emise Data deciziei | ECON 18.6.2013 | ENVI 26.2.2013 |
|
|
Raportor(i) Data numirii | Christel Schaldemose 20.2.2013 |
|
|
|
Examinare în comisie | 7.5.2013 | 29.5.2013 | 9.7.2013 | 25.9.2013 |
| 14.10.2013 |
|
|
|
Data adoptării | 17.10.2013 |
|
|
|
Rezultatul votului final | +: –: 0: | 27 7 5 | ||
Membri titulari prezenți la votul final | Pablo Arias Echeverría, Adam Bielan, Preslav Borissov, Jorgo Chatzimarkakis, Sergio Gaetano Cofferati, Lara Comi, Anna Maria Corazza Bildt, António Fernando Correia de Campos, Jürgen Creutzmann, Vicente Miguel Garcés Ramón, Evelyne Gebhardt, Thomas Händel, Małgorzata Handzlik, Eduard-Raul Hellvig, Philippe Juvin, Sandra Kalniete, Edvard Kožušník, Hans-Peter Mayer, Franz Obermayr, Sirpa Pietikäinen, Phil Prendergast, Robert Rochefort, Zuzana Roithová, Heide Rühle, Matteo Salvini, Christel Schaldemose, Andreas Schwab, Róża Gräfin von Thun und Hohenstein, Gino Trematerra, Emilie Turunen, Barbara Weiler | |||
Membri supleanți prezenți la votul final | Raffaele Baldassarre, Ashley Fox, María Irigoyen Pérez, Sylvana Rapti, Patricia van der Kammen | |||
Membri supleanți [articolul 187 alineatul (2)] prezenți la votul final | Takis Hadjigeorgiou, Linda McAvan, Patrizia Toia | |||
Data depunerii | 25.10.2013 | |||