Document de ședință
29.3.2017
***I
RAPORT
referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind schimbul transfrontalier între Uniune și țările terțe de exemplare în format accesibil ale anumitor opere și altor obiecte ale protecției prin drepturi de autor și drepturi conexe în beneficiul persoanelor nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate
( COM(2016)0595 – C8-0380/2016 – 2016/0279(COD) )
Comisia pentru afaceri juridice
Raportor: Max Andersson
PR_COD_1amCom
Legenda simbolurilor utilizate |
* Procedura de consultare *** Procedura de aprobare ***I Procedura legislativă ordinară (prima lectură) ***II Procedura legislativă ordinară (a doua lectură) ***III Procedura legislativă ordinară (a treia lectură) (Procedura indicată se bazează pe temeiul juridic propus în proiectul de act.)
|
Amendamente la un proiect de act |
Amendamentele Parlamentului prezentate pe două coloane
Textul eliminat este evidențiat prin caractere cursive aldine în coloana din stânga. Textul înlocuit este evidențiat prin caractere cursive aldine în ambele coloane. Textul nou este evidențiat prin caractere cursive aldine în coloana din dreapta.
În primul și în al doilea rând din antetul fiecărui amendament se identifică fragmentul vizat din proiectul de act supus examinării. În cazul în care un amendament vizează un act existent care urmează să fie modificat prin proiectul de act, antetul conține două rânduri suplimentare în care se indică actul existent și, respectiv, dispoziția din acesta vizată de modificare.
Amendamentele Parlamentului prezentate sub formă de text consolidat
Părțile de text noi sunt evidențiate prin caractere cursive aldine. Părțile de text eliminate sunt indicate prin simbolul ▌ sau sunt tăiate. Înlocuirile sunt semnalate prin evidențierea cu caractere cursive aldine a textului nou și prin eliminarea sau tăierea textului înlocuit. Fac excepție de la regulă și nu se evidențiază modificările de natură strict tehnică efectuate de serviciile competente în vederea elaborării textului final.
|
CUPRINS
Pagina
PROIECT DE REZOLUȚIE LEGISLATIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN 5
AVIZ al Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale 22
AVIZ al Comisiei pentru cultură și educație 34
AVIZ al Comisiei pentru petiții 46
PROCEDURA COMISIEI COMPETENTE ÎN FOND 59
VOTUL FINAL PRIN APEL NOMINAL ÎN COMISIA COMPETENTĂ ÎN FOND 60
PROIECT DE REZOLUȚIE LEGISLATIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN
referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind schimbul transfrontalier între Uniune și țările terțe de exemplare în format accesibil ale anumitor opere și altor obiecte ale protecției prin drepturi de autor și drepturi conexe în beneficiul persoanelor nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate
( COM(2016)0595 – C8-0380/2016 – 2016/0279(COD) )
(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)
Parlamentul European,
– având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului ( COM(2016)0595 ),
– având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolul 207 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C8-0380/2016),
– având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
– având în vedere articolul 59 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice și avizele Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale, Comisiei pentru cultură și educație și Comisiei pentru petiții ( A8-0102/2017 ),
1. adoptă poziția în primă lectură prezentată în continuare;
2. solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial propunerea sau să o înlocuiască cu un alt text;
3. încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.
Amendamentul 1
Propunere de regulament
Referirea 1 a (nouă)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| - având în vedere Protocolul nr. 2 la Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, |
Amendamentul 2
Propunere de regulament
Referirea 1 b (nouă)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| - având în vedere articolul 26 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap (UNCRPD), |
Amendamentul 3
Propunere de regulament
Considerentul 1
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(1) Persoanele nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate se confruntă în continuare cu numeroase obstacole care le împiedică să aibă acces la cărți și alte materiale imprimate. Necesitatea de a spori numărul de opere și de alte obiecte ale protecției prin drepturi de autor care să fie disponibile în formate accesibile pentru aceste persoane, precum și de a îmbunătăți circulația și difuzarea acestora a fost recunoscută la nivel internațional. Tratatul de la Marrakesh pentru facilitarea accesului la operele publicate al persoanelor nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate (denumit în continuare „Tratatul de la Marrakesh”) a fost semnat în numele Uniunii la 30 aprilie 201412. Conform acestui tratat, părțile contractante au obligația de a prevedea excepții de la drepturile exclusive ale titularilor de drepturi de autor și de drepturi conexe sau limitări ale acestor drepturi în cazul realizării și difuzării de exemplare în format accesibil ale anumitor opere și altor obiecte ale protecției și în cazul schimbului transfrontalier al respectivelor exemplare în format accesibil. Beneficiarii Tratatului de la Marrakesh sunt persoanele nevăzătoare, persoanele cu deficiențe de vedere sau persoanele care au un handicap de percepție sau de citire, inclusiv dislexie, care le împiedică să citească opere imprimate în aceeași măsură ca persoanele neafectate de aceste tipuri de handicap ori persoanele care, din cauza unui handicap fizic, sunt incapabile să țină în mână sau să manipuleze o carte sau să își concentreze privirea și să își miște ochii într-o măsură care ar fi acceptabilă în mod obișnuit pentru citire. | (1) Persoanele nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate se confruntă în continuare cu numeroase obstacole care le împiedică să aibă acces la cărți și alte materiale imprimate. Necesitatea de a face astfel încât un număr mult mai mare de opere și de alte obiecte ale protecției prin drepturi de autor să fie pe deplin disponibile în formate accesibile pentru aceste persoane, precum și de a îmbunătăți în mod semnificativ circulația și difuzarea acestora a fost recunoscută la nivel internațional. Tratatul de la Marrakesh pentru facilitarea accesului la operele publicate al persoanelor nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate (denumit în continuare „Tratatul de la Marrakesh”) a fost semnat în numele Uniunii la 30 aprilie 201412, fiind deja adoptat de către Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale în 2013. Conform acestui tratat, părțile contractante au obligația de a prevedea excepții de la drepturile exclusive ale titularilor de drepturi de autor și de drepturi conexe sau limitări ale acestor drepturi în cazul realizării și difuzării de exemplare în format accesibil ale anumitor opere și altor obiecte ale protecției și în cazul schimbului transfrontalier al respectivelor exemplare în format accesibil. Beneficiarii Tratatului de la Marrakesh sunt persoanele nevăzătoare, persoanele cu deficiențe de vedere sau persoanele care au un handicap de percepție sau de citire, inclusiv dislexie, care le împiedică să citească opere imprimate în aceeași măsură ca persoanele neafectate de aceste tipuri de handicap ori persoanele care, din cauza unui handicap fizic, sunt incapabile să țină în mână sau să manipuleze o carte sau să își concentreze privirea sau să își miște ochii într-o măsură care ar fi acceptabilă în mod obișnuit pentru citire. |
__________________ | __________________ |
12 Decizia 2014/221/UE a Consiliului din 14 aprilie 2014 privind semnarea, în numele Uniunii Europene, a Tratatului de la Marrakesh pentru facilitarea accesului la operele publicate al persoanelor nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate (JO L 115, 17.4.2014, p. 1). | 12 Decizia 2014/221/UE a Consiliului din 14 aprilie 2014 privind semnarea, în numele Uniunii Europene, a Tratatului de la Marrakesh pentru facilitarea accesului la operele publicate al persoanelor nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate (JO L 115, 17.4.2014, p. 1). |
Amendamentul 4
Propunere de regulament
Considerentul 2
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(2) Directiva [...] vizează punerea în aplicare, în mod armonizat, a obligațiilor pe care le are Uniunea în temeiul Tratatului de la Marrakesh, pentru a spori disponibilitatea exemplarelor în format accesibil destinate persoanelor beneficiare și pentru a îmbunătăți circulația acestora în cadrul pieței interne. Directiva impune statelor membre să introducă o excepție obligatorie de la anumite drepturi ale titularilor de drepturi, drepturile respective fiind armonizate prin legislația Uniunii. Obiectivele prezentului regulament sunt, pe de o parte, punerea în aplicare a obligațiilor prevăzute în Tratatul de la Marrakesh în ceea ce privește exportul și importul, între Uniune și țările terțe care sunt părți la Tratatul de la Marrakech, de exemplare în format accesibil în folosul persoanelor beneficiare și, pe de altă parte, stabilirea condițiilor aplicabile acestor exporturi și importuri. Astfel de măsuri nu pot fi luate decât la nivelul Uniunii, deoarece schimbul de exemplare în format accesibil ale unor opere și altor obiecte ale protecției ține de aspectele comerciale ale proprietății intelectuale. Regulamentul este singurul instrument adecvat. | (2) Directiva [...] vizează punerea în aplicare, în mod armonizat, a obligațiilor pe care le are Uniunea în temeiul Tratatului de la Marrakesh, pentru a spori disponibilitatea exemplarelor în format accesibil destinate persoanelor beneficiare în toate statele membre ale Uniunii și pentru a îmbunătăți circulația acestora în cadrul pieței interne. Directiva impune statelor membre să introducă o excepție obligatorie de la anumite drepturi ale titularilor de drepturi, drepturile respective fiind armonizate prin legislația Uniunii. Obiectivele prezentului regulament sunt, pe de o parte, punerea în aplicare a obligațiilor prevăzute în Tratatul de la Marrakesh în ceea ce privește exportul și importul, între Uniune și țările terțe care sunt părți la Tratatul de la Marrakech, de exemplare în format accesibil în folosul persoanelor beneficiare și, pe de altă parte, stabilirea condițiilor aplicabile acestor exporturi și importuri. Astfel de măsuri nu pot fi luate decât la nivelul Uniunii, deoarece schimbul de exemplare în format accesibil ale unor opere și altor obiecte ale protecției ține de aspectele comerciale ale proprietății intelectuale. Prin urmare, regulamentul este singurul instrument adecvat. |
Amendamentul 5
Propunere de regulament
Considerentul 3
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(3) Regulamentul ar trebui să asigure faptul că exemplarele în format accesibil de cărți, publicații periodice, ziare, reviste și alte scrieri, partituri și alte materiale imprimate produse în orice stat membru în conformitate cu dispozițiile de drept intern adoptate în temeiul Directivei [...] pot fi exportate în țările terțe care sunt părți la Tratatul de la Marrakech. Printre formatele accesibile se numără scrierea Braille, tipăriturile cu caractere de mari dimensiuni, cărțile electronice adaptate, cărțile audio și emisiunile de radio. Distribuția, comunicarea sau punerea la dispoziție de exemplare în format accesibil către persoanele cu dificultăți de citire a materialelor imprimate sau către entitățile autorizate din țara terță ar trebui să fie realizate numai fără scop lucrativ de către entități autorizate stabilite în Uniune. | (3) Regulamentul ar trebui să asigure faptul că exemplarele în format accesibil de cărți, cărți electronice, publicații periodice, ziare, reviste și alte scrieri, partituri și alte materiale imprimate produse în orice stat membru în conformitate cu dispozițiile de drept intern adoptate în temeiul Directivei [...] pot fi difuzate și exportate în țările terțe care sunt părți la Tratatul de la Marrakesh. Printre formatele accesibile se numără scrierea Braille, tipăriturile cu caractere de mari dimensiuni, cărțile electronice adaptate, cărțile audio și emisiunile de radio. Distribuția, comunicarea sau punerea la dispoziție de exemplare în format accesibil către persoanele nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate sau către entitățile autorizate din țara terță ar trebui să fie realizate numai fără scop lucrativ de către entități autorizate stabilite în Uniune. |
Amendamentul 6
Propunere de regulament
Considerentul 4
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(4) Prezentul regulament ar trebui, de asemenea, să permită importarea dintr-o țară terță, de către persoane beneficiare din Uniune și entități autorizate stabilite în Uniune, de exemplare în format accesibil realizate în conformitate cu punerea în aplicare a Tratatului de la Marrakesh, precum și accesul la aceste exemplare, în folosul persoanelor cu dificultăți de citire a materialelor imprimate. Ar trebui să fie posibil ca aceste exemplare în format accesibil să poată circula pe piața internă în aceleași condiții ca exemplarele în format accesibil realizate în Uniune în conformitate cu Directiva [...]. | (4) Prezentul regulament ar trebui, de asemenea, să permită importarea dintr-o țară terță, de către persoane beneficiare din Uniune și entități autorizate stabilite în Uniune, de exemplare în format accesibil realizate în conformitate cu punerea în aplicare a Tratatului de la Marrakesh, precum și accesul la aceste exemplare, în folosul persoanelor nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate. Ar trebui să fie posibil ca aceste exemplare în format accesibil să poată circula pe piața internă în aceleași condiții ca exemplarele în format accesibil realizate în Uniune în conformitate cu Directiva [...]. |
Amendamentul 7
Propunere de regulament
Considerentul 4 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (4a) Prezentul regulament ar trebui să garanteze că, în conformitate cu articolul 9 din Tratatul de la Marrakesh, părțile contractante asigură resurse financiare și umane pentru a facilita cooperarea internațională între entitățile autorizate, disponibilitatea adecvată a exemplarelor în format accesibil și schimbul transfrontalier al acestor exemplare. |
Amendamentul 8
Propunere de regulament
Considerentul 4 b (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (4b) Pentru a promova exportul de exemplare în format accesibil și de publicații accesibile imediat după publicare, adică publicații produse în format accesibil de titularii de drepturi, ar trebui să se creeze o bază unică online în Uniune. Baza de date ar trebui să fie accesibilă public din țările terțe care sunt părți la Tratatul de la Marrakesh. Pentru a facilita importul acelorași publicații, este important ca această bază de date să fie interoperabilă cu baza de date ABC TIGAR (Trusted Intermediary Global Accessible Resources), găzduită de OMPI. |
Justificare
Noul considerent invită Comisia Europeană să faciliteze schimbul de informații, acordând acces la baza de date prevăzută în Directiva [...] țărilor terțe care sunt părți la Tratatul de la Marrakesh. Această nouă inițiativă ar trebui să se bazeze pe baza de date existentă la nivel mondial elaborată de Consorțiul cărților accesibile (Accessible Book Consortium), găzduit de OMPI, și ar trebui să rămână interoperabilă cu aceasta.
Amendamentul 9
Propunere de regulament
Considerentul 5
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(5) Pentru a spori disponibilitatea exemplarelor în format accesibil și pentru a împiedica difuzarea ilegală de opere și alte obiecte ale protecției, entitățile autorizate care sunt implicate în distribuirea sau punerea la dispoziție a exemplarelor în format accesibil ar trebui să respecte anumite obligații. | (5) Pentru a spori disponibilitatea exemplarelor în format accesibil și pentru a împiedica difuzarea ilegală de opere și alte obiecte ale protecției, statele membre ar trebui să faciliteze un acord privind orientările de bune practici între grupurile de reprezentanți ai entităților autorizate, care sunt implicate în producția, distribuirea sau punerea la dispoziție a exemplarelor în format accesibil, utilizatori și titularii de drepturi. Orientările guvernamentale sau bunele practici în ceea ce privește punerea la dispoziție a exemplarelor în format accesibil pentru persoanele beneficiare în temeiul dispozițiilor Tratatului de la Marrakesh ar trebui să fie elaborate în consultare cu grupurile de reprezentanți ai entităților autorizate, cum ar fi asociațiile de biblioteci și consorțiile de biblioteci, împreună cu alte entități autorizate pentru producția de exemplare în format accesibil, precum și cu utilizatorii, actorii societății civile și titularii de drepturi. |
Amendamentul 10
Propunere de regulament
Considerentul 6
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(6) Orice prelucrare a datelor cu caracter personal în temeiul prezentului regulament ar trebui să respecte drepturile fundamentale, inclusiv dreptul la respectarea vieții private și a celei de familie și dreptul la protecția datelor cu caracter personal în conformitate cu articolele 7 și 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și trebuie să respecte prevederile Directivei 95/46/CE a Parlamentului European și Consiliului13 care reglementează prelucrarea datelor cu caracter personal, astfel cum poate fi efectuată de către entități autorizate în cadrul prezentului regulament și sub supravegherea autorităților competente din statele membre, în special a autorităților publice independente desemnate de statele membre. | (6) Orice prelucrare a datelor cu caracter personal în temeiul prezentului regulament ar trebui să respecte drepturile fundamentale, inclusiv dreptul la respectarea vieții private și a celei de familie și dreptul la protecția datelor cu caracter personal în conformitate cu articolele 7 și 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și trebuie să respecte prevederile Directivelor 95/46/CE13a și 2002/58/CE13b ale Parlamentului European și Consiliului și ale Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului care reglementează prelucrarea datelor cu caracter personal, astfel cum poate fi efectuată de către entități autorizate în cadrul prezentului regulament și sub supravegherea autorităților competente din statele membre, în special a autorităților publice independente desemnate de statele membre. |
_________________ | _________________ |
13 Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (JO L 281, 23.11.1995, p. 31). | 13 Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (JO L 281, 23.11.1995, p. 31). |
| 13a Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice (Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice) (JO L 201, 31.7.2002, p. 37). |
| 13b Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (JO L 119, 4.5.2016, p. 1). |
Amendamentul 11
Propunere de regulament
Considerentul 6 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (6a) Statele membre nu trebuie să impună condiții suplimentare privind posibilitatea utilizării excepției (excepțiilor) prevăzute în prezentul regulament, inclusiv în ceea ce privește sistemele de compensații sau verificarea prealabilă a disponibilității comerciale a exemplarelor în format accesibil. |
Amendamentul 12
Propunere de regulament
Considerentul 6 b (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (6b) Articolul 26 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap (UNCRPD) impun integrarea persoanelor cu handicap. |
Amendamentul 13
Propunere de directivă
Considerentul 7
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(7) Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap (denumită în continuare „UNCRPD”), la care UE este parte, garantează persoanelor cu handicap dreptul de acces la informații și dreptul de a participa la viața culturală, economică și socială în condiții de egalitate cu ceilalți. UNCRPD prevede că părțile la convenție adoptă toate măsurile adecvate, în conformitate cu dreptul internațional, pentru a garanta că legile care protejează drepturile de proprietate intelectuală nu constituie o barieră abuzivă sau discriminatorie împotriva accesului persoanelor cu handicap la materialele culturale. | (7) Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap (denumită în continuare „UNCRPD”), la care UE este parte din 21 ianuarie 2011 și care este obligatorie pentru statele membre, garantează persoanelor cu handicap dreptul de acces la informații și comunicare și dreptul de a participa la activitatea profesională și la viața culturală, economică, politică și socială în condiții de egalitate cu ceilalți. UNCRPD prevede că părțile la convenție adoptă toate măsurile adecvate, în conformitate cu dreptul internațional, pentru a garanta că legile care protejează drepturile de proprietate intelectuală nu constituie o barieră abuzivă sau discriminatorie împotriva accesului persoanelor cu handicap la materialele culturale. |
Amendamentul 14
Propunere de regulament
Considerentul 8
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(8) Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Prezentul regulament ar trebui interpretat și aplicat în conformitate cu aceste drepturi și principii, | (8) Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care interzice toate formele de discriminare, în special articolele 21 și 26, care interzic discriminarea pe motiv de handicap și recunosc și respectă dreptul persoanelor cu handicap de a beneficia de măsuri care să le asigure autonomia, integrarea socială și profesională, precum și participarea la viața comunității. Prezentul regulament ar trebui interpretat și aplicat în conformitate cu aceste drepturi și principii. |
Amendamentul 15
Propunere de regulament
Considerentul 8 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (8a) Comisia Europeană ar trebui să prezinte, în termen de un an, un plan strategic de acțiune pentru promovarea obiectivelor Tratatului de la Marrakesh, acordând o atenție specială asigurării schimburilor transfrontaliere generalizate cu țările terțe, pentru ca persoanele cu deficiențe de vedere să aibă acces la opere educaționale și culturale, |
Amendamentul 16
Propunere de regulament
Articolul 1 – paragraful 1
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
Prezentul regulament stabilește norme privind schimbul transfrontalier între Uniune și țările terțe care sunt părți la Tratatul de la Marrakech de exemplare în format accesibil ale anumitor opere și anumitor alte obiecte ale protecției, fără autorizarea titularului de drepturi, în beneficiul persoanelor nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate. | Prezentul regulament stabilește norme privind schimbul transfrontalier între Uniune și țările terțe care sunt părți la Tratatul de la Marrakech de exemplare în format accesibil ale anumitor opere și ale altor obiecte ale protecției, fără autorizarea titularului de drepturi, în beneficiul persoanelor nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate. Scopul său este asigurarea efectivă a dreptului acestor persoane de a participa la viața culturală, economică și socială în condiții egale cu ceilalți. |
Amendamentul 17
Propunere de regulament
Articolul 2 – paragraful 1 – punctul 1
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(1) „operă sau alt obiect al protecției” înseamnă o operă care se prezintă sub formă de carte, publicație periodică, ziar, revistă sau alte scrieri, inclusiv partituri, precum și ilustrațiile aferente acestora, pe orice tip de suport, inclusiv în format audio, cum ar fi cărțile audio, care este protejată prin drepturi de autor sau drepturi conexe și care este publicată sau pusă sub o altă formă la dispoziția publicului în mod legal; | (1) „operă sau alt obiect al protecției” înseamnă o operă care se prezintă sub formă de carte, publicație periodică, ziar, revistă sau alte scrieri, inclusiv partituri, precum și ilustrațiile aferente acestora, pe orice tip de suport, inclusiv în format audio, cum ar fi cărțile audio și în formate digitale, cum ar fi cărțile electronice, care este protejată prin drepturi de autor sau drepturi conexe și care este publicată sau pusă sub o altă formă la dispoziția publicului în mod legal; |
Amendamentul 18
Propunere de regulament
Articolul 2 – paragraful 1 – punctul 2 – partea introductivă
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(2) „persoană beneficiară” înseamnă: | (2) „persoană beneficiară” înseamnă, indiferent de orice alt handicap: |
Justificare
Această adăugire aliniază definiția „persoanei beneficiare” la Tratatul de la Marrakesh. Aceasta ar trebui să se refere la toate literele (a), (b), (c) și (d) din articolul 2 alineatul (2) și, prin urmare, ar trebui să fie introdusă după litera (d).
Amendamentul 19
Propunere de directivă
Articolul 2 – paragraful 1 – punctul 2 – litera c
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(c) o persoană care are un handicap de percepție sau de citire, inclusiv dislexie, și care, drept consecință, nu poate să citească opere imprimate în aceeași măsură, în esență, ca o persoană care nu este afectată de o deficiență sau un handicap; sau | (c) o persoană care are un handicap de percepție sau de citire, inclusiv dislexie sau orice altă deficiență de învățare și, în consecință, nu poate să citească opere imprimate, în aceeași măsură, în esență, ca o persoană care nu este afectată de o deficiență sau un handicap; sau |
Amendamentul 20
Propunere de regulament
Articolul 2 – paragraful 1 – punctul 3
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(3) „exemplar în format accesibil” înseamnă un exemplar al unei opere sau al unui alt obiect al protecției care se prezintă într-un mod sau o formă alternativă și care îi permite persoanei beneficiare să aibă acces la opere sau alte obiecte ale protecției, inclusiv acces în condiții la fel de viabile și confortabile ca cele de care se bucură o persoană fără deficiențe de vedere sau care nu suferă de niciunul dintre handicapurile menționate la alineatul (2); | (3) „exemplar în format accesibil” înseamnă un exemplar al unei opere sau al unui alt obiect al protecției care se prezintă într-un mod sau o formă alternativă și care îi permite persoanei beneficiare să aibă acces la opere sau alte obiecte ale protecției, inclusiv acces în condiții la fel de viabile și confortabile ca cele de care se bucură o persoană fără deficiențele sau handicapurile menționate la alineatul (2); |
Justificare
Este important să se sublinieze aspectul necomercial al exemplarelor, lucru care clarifică în mod suplimentar definiția entităților autorizate și acțiunea lor fără scop lucrativ.
Amendamentul 21
Propunere de regulament
Articolul 2 – paragraful 1 – punctul 4
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(4) „entitate autorizată” înseamnă o organizație care pune la dispoziția persoanelor beneficiare, fără scop lucrativ, ca activitate principală sau ca una dintre activitățile sale principale sau dintre misiunile sale de interes public, servicii de educație, de formare pedagogică, de citire adaptativă sau de acces la informații. | (4) „entitate autorizată” înseamnă o organizație autorizată sau recunoscută de către statele membre în care este stabilită pentru a pune la dispoziția persoanelor beneficiare, fără scop lucrativ, ca activitate principală sau ca una dintre activitățile sale principale sau dintre misiunile sale de interes public, servicii de educație, de formare pedagogică, de citire adaptativă sau de acces la informații. |
Justificare
Acest amendament are ca scop să completeze definiția noțiunii de „entitate autorizată”, propusă de Comisie, luând în considerare definiția din Tratatul de la Marrakesh care specifică de către cine sunt autorizate sau recunoscute în mod legitim aceste entități.
Amendamentul 22
Propunere de regulament
Articolul 4 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| Articolul 4a |
| Statele membre se asigură că se instituie mecanisme de reclamații și despăgubiri de care să dispună utilizatorii în caz de litigiu cu privire la aplicarea măsurilor menționate la articolele 3 și 4. |
Justificare
Propunerea de regulament nu menționează mecanismele de reclamații sau despăgubiri care ar trebui instituite de statele membre în cazurile în care beneficiarii sunt împiedicați să utilizeze excepția permisă. Instituirea unui astfel de mecanism ar fi foarte adecvată pentru asigurarea aplicării efective a dispozițiilor regulamentului. Acest aspect este în concordanță cu articolul 10 alineatul (1) din Tratatul de la Marrakesh, care solicită părților contractante să adopte orice „măsuri” necesare pentru a asigura aplicarea eficientă a Tratatului.
Amendamentul 23
Propunere de regulament
Articolul 5 – alineatul 1 – partea introductivă
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
1. O entitate autorizată stabilită într-un stat membru, care efectuează acțiunile prevăzute la articolele 3 și 4, se asigură că: | 1. O entitate autorizată stabilită într-un stat membru, care efectuează acțiunile prevăzute la articolele 3 și 4, își stabilește și respectă propriile practici pentru a se asigura că: |
Justificare
Această formulare preia articolul 2 litera (c) din Tratatul de la Marrakech.
Amendamentul 24
Propunere de regulament
Articolul 5 – alineatul 1 – litera c
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(c) dă dovadă de grija cuvenită atunci când tratează operele și alte obiecte ale protecției, precum și exemplarele în format accesibil ale acestora și ține evidența acestor operațiuni și | (c) dă dovadă de grija cuvenită atunci când tratează operele și alte obiecte ale protecției, precum și exemplarele în format accesibil ale acestora și ține evidența acestor operațiuni, respectând totodată viața privată a persoanelor beneficiare în conformitate cu articolul 6; precum și |
Amendamentul 25
Propunere de regulament
Articolul 5 – alineatul 1 – litera d
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(d) publică și actualizează, pe site-ul său internet dacă este cazul, informații cu privire la modul în care își respectă obligațiile prevăzute la literele (a)-(c). | (d) publică și actualizează, pe site-ul său internet dacă este cazul sau prin intermediul altor canale online sau offline, informații cu privire la modul în care își respectă obligațiile prevăzute la literele (a)-(c). |
Amendamentul 26
Propunere de regulament
Articolul 5 – alineatul 2 – partea introductivă
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
2. O entitate autorizată stabilită într-un stat membru, care efectuează acțiunile menționate la articolele 3 și 4, pune la dispoziția oricărei persoane beneficiare sau oricărui titular de drepturi, la cerere, următoarele informații: | 2. O entitate autorizată stabilită într-un stat membru, care efectuează acțiunile menționate la articolele 3 și 4, pune la dispoziția oricărei persoane beneficiare sau oricărui titular de drepturi, într-un format accesibil, la cerere, următoarele informații: |
Amendamentul 27
Propunere de regulament
Articolul 5 – alineatul 2 – paragraful 1 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| Statele membre își ajută entitățile autorizate să pună la dispoziție informații cu privire la practicile lor în temeiul articolelor 3 și 4, atât prin schimbul de informații între entitățile autorizate, cât și prin informarea părților interesate și a publicului, după caz, cu privire la politicile și practicile lor, inclusiv în legătură cu schimbul transfrontalier de exemplare în format accesibil. |
Justificare
Această formulare preia articolul 9 alineatul (2) din Tratatul de la Marrakech.
Amendamentul 28
Propunere de regulament
Articolul 5 – alineatul 2 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| 2a. Obligațiile entităților autorizate stabilite în prezentul articol se aplică respectând principiul proporționalității. |
Amendamentul 29
Propunere de regulament
Articolul 5 – alineatul 2 b (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| 2b. Statele membre încurajează schimbul de informații și de cele mai bune practici între entitățile autorizate, pentru a promova în mod eficient accesul la operele sau obiectele protecției adaptate. |
Amendamentul 30
Propunere de regulament
Articolul 6 – paragraful 1
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
Prelucrarea datelor cu caracter personal efectuată în cadrul prezentului regulament se realizează în conformitate cu Directiva 95/46/CE. | Prelucrarea datelor cu caracter personal efectuată în cadrul prezentului regulament se realizează în conformitate cu Directivele 95/46/CE1a și 2002/58/CE1b ale Parlamentului European și ale Consiliului și cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului1c. |
| __________________ |
| 1a Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (JO L 281, 23.11.1995, p. 31). |
| 1b Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice (Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice) (JO L 201, 31.7.2002, p. 37). |
| 1c Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (JO L 119, 4.5.2016, p. 1). |
Amendamentul 31
Propunere de regulament
Articolul 7 – paragraful 1
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
Nu mai devreme de [cinci ani de la data aplicării], Comisia realizează o evaluare a prezentului regulament și prezintă Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European principalele constatări, însoțite, după caz, de propuneri de modificare a regulamentului. | Până la [cinci ani de la data aplicării], Comisia realizează o evaluare a prezentului regulament și prezintă Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European principalele constatări, însoțite, după caz, de propuneri de modificare a regulamentului. |
8.2.2017
AVIZ al Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale
destinat Comisiei pentru afaceri juridice
referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind schimbul transfrontalier între Uniune și țările terțe de exemplare în format accesibil ale anumitor opere și altor obiecte ale protecției prin drepturi de autor și drepturi conexe în beneficiul persoanelor nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate
( COM(2016)0595 – C8-0380/2016 – 2016/0279(COD) )
Raportoare pentru aviz: Helga Stevens
JUSTIFICARE SUCCINTĂ
Negocierile legate de Tratatul de la Marrakesh pentru facilitarea accesului la operele publicate al persoanelor nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate („Tratatul de la Marrakesh”) s-au bazat pe premisa că acest tratat este un acord mixt, respectiv s-a considerat că anumite domenii țin de competența UE, iar altele țin de competența statelor membre. Tratatul de la Marrakesh a fost semnat deja de 15 state membre.
Acesta este considerat a fi un tratat istoric, întrucât este primul tratat referitor la excepțiile de la dreptul de autor și, în plus, conține un element legat de drepturile omului. Raportoarea pentru aviz s-a angajat în direcția îmbunătățirii accesului persoanelor cu deficiențe de vedere la opere protejate prin drepturi de autor. Persoane cu deficiențe de vedere din întreaga lume vor avea un acces mai extins la cărți, iar multe organizații vor putea să trimită exemplare ale acestor opere în alte țări.
Raportoarea pentru aviz s-a consultat cu o serie de organizații pentru persoane cu dizabilități și actori implicați și a constatat că propunerea Comisiei este primită favorabil. Modificările textului se limitează la competențele Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale și la coerența textului cu Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități și cu Tratatul de la Marrakesh.
AMENDAMENTE
Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale recomandă Comisiei pentru afaceri juridice, competentă în fond, să ia în considerare următoarele amendamente:
Amendamentul 1
Propunere de regulament
Referirea 1
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207, | având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 19 și articolul 207, |
Justificare
La punctul 113 din Avizul 3/15 din 8 septembrie 2016, Curtea de Justiție a susținut că sunt aplicabile articolele 19 și 207.
Amendamentul 2
Propunere de regulament
Referirea 1 b (nouă)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| având în vedere Protocolul nr. 2 la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, |
Amendamentul 3
Propunere de regulament
Considerentul 1
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(1) Persoanele nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate se confruntă în continuare cu numeroase obstacole care le împiedică să aibă acces la cărți și alte materiale imprimate. Necesitatea de a spori numărul de opere și de alte obiecte ale protecției prin drepturi de autor care să fie disponibile în formate accesibile pentru aceste persoane, precum și de a îmbunătăți circulația și difuzarea acestora a fost recunoscută la nivel internațional. Tratatul de la Marrakesh pentru facilitarea accesului la operele publicate al persoanelor nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate (denumit în continuare „Tratatul de la Marrakesh”) a fost semnat în numele Uniunii la 30 aprilie 201412. Conform acestui tratat, părțile contractante au obligația de a prevedea excepții de la drepturile exclusive ale titularilor de drepturi de autor și de drepturi conexe sau limitări ale acestor drepturi în cazul realizării și difuzării de exemplare în format accesibil ale anumitor opere și altor obiecte ale protecției și în cazul schimbului transfrontalier al respectivelor exemplare în format accesibil. Beneficiarii Tratatului de la Marrakesh sunt persoanele nevăzătoare, persoanele cu deficiențe de vedere sau persoanele care au un handicap de percepție sau de citire, inclusiv dislexie, care le împiedică să citească opere imprimate în aceeași măsură ca persoanele neafectate de aceste tipuri de handicap ori persoanele care, din cauza unui handicap fizic, sunt incapabile să țină în mână sau să manipuleze o carte sau să își concentreze privirea și să își miște ochii într-o măsură care ar fi acceptabilă în mod obișnuit pentru citire. | (1) Persoanele nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate se confruntă în continuare cu numeroase obstacole care le împiedică să aibă acces la cărți și alte materiale imprimate. Necesitatea de a spori numărul de opere și de alte obiecte ale protecției prin drepturi de autor care să fie disponibile în formate accesibile pentru aceste persoane, precum și de a îmbunătăți circulația și difuzarea acestora a fost recunoscută la nivel internațional. Tratatul de la Marrakesh pentru facilitarea accesului la operele publicate al persoanelor nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate (denumit în continuare „Tratatul de la Marrakesh”) a fost semnat în numele Uniunii la 30 aprilie 2014, fiind deja adoptat de către Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale în 201312. Conform acestui tratat, părțile contractante au obligația de a prevedea excepții de la drepturile exclusive ale titularilor de drepturi de autor și de drepturi conexe sau limitări ale acestor drepturi în cazul realizării și difuzării de exemplare în format accesibil ale anumitor opere și altor obiecte ale protecției și în cazul schimbului transfrontalier al respectivelor exemplare în format accesibil. Beneficiarii Tratatului de la Marrakesh sunt persoanele nevăzătoare, persoanele cu deficiențe de vedere sau persoanele care au un handicap de percepție sau de citire, inclusiv dislexie, care le împiedică să citească opere imprimate în aceeași măsură ca persoanele neafectate de aceste tipuri de handicap ori persoanele care, din cauza unui handicap fizic, sunt incapabile să țină în mână sau să manipuleze o carte sau să își concentreze privirea și să își miște ochii într-o măsură care ar fi acceptabilă în mod obișnuit pentru citire. |
_________________ | _________________ |
12Decizia 2014/221/UE a Consiliului din 14 aprilie 2014 privind semnarea, în numele Uniunii Europene, a Tratatului de la Marrakesh pentru facilitarea accesului la operele publicate al persoanelor nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate (JO L 115, 17.4.2014, p. 1). | 12Decizia 2014/221/UE a Consiliului din 14 aprilie 2014 privind semnarea, în numele Uniunii Europene, a Tratatului de la Marrakesh pentru facilitarea accesului la operele publicate al persoanelor nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate (JO L 115, 17.4.2014, p. 1). |
Amendamentul 4
Propunere de regulament
Considerentul 2
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(2) Directiva [...] vizează punerea în aplicare, în mod armonizat, a obligațiilor pe care le are Uniunea în temeiul Tratatului de la Marrakesh, pentru a spori disponibilitatea exemplarelor în format accesibil destinate persoanelor beneficiare și pentru a îmbunătăți circulația acestora în cadrul pieței interne. Directiva impune statelor membre să introducă o excepție obligatorie de la anumite drepturi ale titularilor de drepturi, drepturile respective fiind armonizate prin legislația Uniunii. Obiectivele prezentului regulament sunt, pe de o parte, punerea în aplicare a obligațiilor prevăzute în Tratatul de la Marrakesh în ceea ce privește exportul și importul, între Uniune și țările terțe care sunt părți la Tratatul de la Marrakech, de exemplare în format accesibil în folosul persoanelor beneficiare și, pe de altă parte, stabilirea condițiilor aplicabile acestor exporturi și importuri. Astfel de măsuri nu pot fi luate decât la nivelul Uniunii, deoarece schimbul de exemplare în format accesibil ale unor opere și altor obiecte ale protecției ține de aspectele comerciale ale proprietății intelectuale. Regulamentul este singurul instrument adecvat. | (2) Directiva [...] vizează punerea în aplicare, în mod armonizat, a obligațiilor pe care le are Uniunea în temeiul Tratatului de la Marrakesh, pentru a spori disponibilitatea exemplarelor în format accesibil destinate persoanelor beneficiare în toate statele membre ale Uniunii și pentru a îmbunătăți circulația acestora în cadrul pieței interne. Directiva impune statelor membre să introducă o excepție obligatorie de la anumite drepturi ale titularilor de drepturi, drepturile respective fiind armonizate prin legislația Uniunii. Obiectivele prezentului regulament sunt, pe de o parte, punerea în aplicare a obligațiilor prevăzute în Tratatul de la Marrakesh în ceea ce privește exportul și importul, între Uniune și țările terțe care sunt părți la Tratatul de la Marrakech, de exemplare în format accesibil în folosul persoanelor beneficiare și, pe de altă parte, stabilirea condițiilor aplicabile acestor exporturi și importuri. Astfel de măsuri nu pot fi luate decât la nivelul Uniunii, deoarece schimbul de exemplare în format accesibil ale unor opere și altor obiecte ale protecției ține de aspectele comerciale ale proprietății intelectuale. Prin urmare, regulamentul este singurul instrument adecvat. |
Amendamentul 5
Propunere de regulament
Considerentul 3
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(3) Regulamentul ar trebui să asigure faptul că exemplarele în format accesibil de cărți, publicații periodice, ziare, reviste și alte scrieri, partituri și alte materiale imprimate produse în orice stat membru în conformitate cu dispozițiile de drept intern adoptate în temeiul Directivei [...] pot fi exportate în țările terțe care sunt părți la Tratatul de la Marrakech. Printre formatele accesibile se numără scrierea Braille, tipăriturile cu caractere de mari dimensiuni, cărțile electronice adaptate, cărțile audio și emisiunile de radio. Distribuția, comunicarea sau punerea la dispoziție de exemplare în format accesibil către persoanele cu dificultăți de citire a materialelor imprimate sau către entitățile autorizate din țara terță ar trebui să fie realizate numai fără scop lucrativ de către entități autorizate stabilite în Uniune. | (3) Regulamentul ar trebui să asigure faptul că exemplarele în format accesibil de cărți, cărți în format electronic, publicații periodice, ziare, reviste și alte scrieri, partituri și alte materiale imprimate produse în orice stat membru în conformitate cu dispozițiile de drept intern adoptate în temeiul Directivei [...] pot fi exportate în țările terțe care sunt părți la Tratatul de la Marrakech. Printre formatele accesibile se numără scrierea Braille, tipăriturile cu caractere de mari dimensiuni, cărțile electronice adaptate, cărțile audio și emisiunile de radio. Distribuția, comunicarea sau punerea la dispoziție de exemplare în format accesibil către persoanele cu dificultăți de citire a materialelor imprimate sau către entitățile autorizate din țara terță ar trebui să fie realizate numai fără scop lucrativ de către entități autorizate stabilite în Uniune. |
Amendamentul 6
Propunere de regulament
Considerentul 4 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (4a) Prezentul regulament ar trebui să se asigure că, în conformitate cu articolul 9 din Tratatul de la Marrakesh, părțile contractante furnizează resurse financiare și umane pentru a facilita cooperarea internațională între entitățile autorizate, disponibilitatea adecvată a exemplarelor în format accesibil și schimbul transfrontalier al acestor exemplare. |
Amendamentul 7
Propunere de regulament
Considerentul 5 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (5a) Orientările guvernamentale sau bunele practici în ceea ce privește punerea la dispoziție a exemplarelor în format accesibil pentru persoanele beneficiare în temeiul dispozițiilor Tratatului de la Marrakesh ar trebui să fie elaborate în consultare cu grupurile de reprezentanți ai entităților autorizate, cum ar fi asociațiile de biblioteci și consorțiile de biblioteci, împreună cu alte entități autorizate pentru producția de exemplare în format accesibil, precum și cu utilizatorii, actorii societății civile și titularii de drepturi. |
Amendamentul 8
Propunere de directivă
Considerentul 7
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(7) Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap (denumită în continuare „UNCRPD”), la care UE este parte, garantează persoanelor cu handicap dreptul de acces la informații și dreptul de a participa la viața culturală, economică și socială în condiții de egalitate cu ceilalți. UNCRPD prevede că părțile la convenție adoptă toate măsurile adecvate, în conformitate cu dreptul internațional, pentru a garanta că legile care protejează drepturile de proprietate intelectuală nu constituie o barieră abuzivă sau discriminatorie împotriva accesului persoanelor cu handicap la materialele culturale. | (7) Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități (denumită în continuare „UNCRPD”), la care UE este parte din 21 ianuarie 2011 și care este obligatorie pentru statele membre ale Uniunii, garantează persoanelor cu dizabilități dreptul de acces la informații și comunicare și dreptul de a participa la viața culturală, economică, politică, profesională și socială în condiții de egalitate cu ceilalți. UNCRPD prevede că părțile la convenție adoptă toate măsurile adecvate, în conformitate cu dreptul internațional, pentru a garanta că legile care protejează drepturile de proprietate intelectuală nu constituie o barieră abuzivă sau discriminatorie împotriva accesului persoanelor cu handicap la materialele culturale. |
Amendamentul 9
Propunere de regulament
Articolul 2 – paragraful 1 – punctul 1
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(1) „operă sau alt obiect al protecției” înseamnă o operă care se prezintă sub formă de carte, publicație periodică, ziar, revistă sau alte scrieri, inclusiv partituri, precum și ilustrațiile aferente acestora, pe orice tip de suport, inclusiv în format audio, cum ar fi cărțile audio, care este protejată prin drepturi de autor sau drepturi conexe și care este publicată sau pusă sub o altă formă la dispoziția publicului în mod legal; | (1) „operă sau alt obiect al protecției” înseamnă o operă care se prezintă sub formă de carte, carte electronică, publicație periodică, ziar, revistă sau alte scrieri, inclusiv partituri, precum și ilustrațiile aferente acestora, pe orice tip de suport, online sau offline, inclusiv în format audio, cum ar fi cărțile audio, care este protejată prin drepturi de autor sau drepturi conexe și care este publicată sau pusă sub o altă formă la dispoziția publicului în mod legal; |
Amendamentul 10
Propunere de directivă
Articolul 2 – paragraful 1 – punctul 2 – litera c
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(c) o persoană care are un handicap de percepție sau de citire, inclusiv dislexie, și care, drept consecință, nu poate să citească opere imprimate în aceeași măsură, în esență, ca o persoană care nu este afectată de o deficiență sau un handicap; sau | (c) o persoană care cu dizabilități de percepție sau de citire, inclusiv dislexie sau orice altă deficiență de învățare și, în consecință, nu poate să citească opere imprimate, în aceeași măsură, în esență, ca o persoană care nu suferă de deficiențe sau dizabilități; sau |
Amendamentul 11
Propunere de regulament
Articolul 5 – alineatul 1 – litera d
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(d) publică și actualizează, pe site-ul său internet dacă este cazul, informații cu privire la modul în care își respectă obligațiile prevăzute la literele (a)-(c). | (d) publică și actualizează, pe site-ul său internet dacă este cazul, sau prin alte canale online sau offline, informații cu privire la modul în care își respectă obligațiile prevăzute la literele (a)-(c). |
Amendamentul 12
Propunere de regulament
Articolul 5 – alineatul 1 – litera da (nouă)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (da) oferă, la cerere, asistență tehnică privind accesul la materialul furnizat. |
Amendamentul 13
Propunere de regulament
Articolul 5 – alineatul 2 – partea introductivă
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
2. O entitate autorizată stabilită într-un stat membru, care efectuează acțiunile menționate la articolele 3 și 4, pune la dispoziția oricărei persoane beneficiare sau oricărui titular de drepturi, la cerere, următoarele informații: | 2. O entitate autorizată stabilită într-un stat membru, care efectuează acțiunile menționate la articolele 3 și 4, pune la dispoziția oricărei persoane beneficiare sau oricărui titular de drepturi, într-un format accesibil, la cerere, următoarele informații: |
Amendamentul 14
Propunere de regulament
Articolul 5 – alineatul 2 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| 2a. Statele membre ajută entitățile autorizate de pe teritoriul lor să pună la dispoziție informații cu privire la practicile lor în temeiul articolelor 3 și 4, atât prin schimbul de informații între entitățile autorizate, cât și prin comunicarea într-un mod accesibil către părțile interesate și public a informațiilor privind politicile și practicile lor, inclusiv în legătură cu schimbul transfrontalier de exemplare în format accesibil. |
Amendamentul 15
Propunere de directivă
Articolul 7 – paragraful 1
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
1. Nu mai devreme de [cinci ani de la data aplicării], Comisia realizează o evaluare a prezentului regulament și prezintă Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European principalele constatări, însoțite, după caz, de propuneri de modificare a regulamentului. | 1. Până la [cinci ani de la data aplicării], Comisia - ținând cont și de progresul tehnologic în contextul accesibilității - realizează o evaluare a prezentului regulament și prezintă Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European principalele constatări, însoțite, după caz, de propuneri de modificare a regulamentului. Raportul Comisiei ține seama de punctele de vedere ale actorilor societății civile, organizațiilor neguvernamentale și partenerilor sociali relevanți, inclusiv ale organizațiilor care reprezintă persoanele cu dizabilități și persoanele în vârstă. |
ANEXĂ: LISTA ENTITĂȚILOR SAU A PERSOANELOR
DE LA CARE RAPORTOAREA PENTRU AVIZ A PRIMIT CONTRIBUȚII
Următoarea listă este elaborată în totalitate din proprie inițiativă, sub responsabilitatea exclusivă a raportoarei pentru aviz. Raportoarea a primit contribuții de la următoarele entități sau persoane în pregătirea proiectului de aviz:
Entitate și/sau persoană |
Uniunea Europeană a Nevăzătorilor (EBU) |
Forumul european al persoanelor cu dizabilități (EDF). |
|
VOTUL FINAL PRIN APEL NOMINAL
ÎN COMISIA SESIZATĂ PENTRU AVIZ
49 | + |
ALDE EPP Green/EFA S & D GUE/NGL ECR EFDD NI | Enrique Calvet Chambon, Martina Dlabajová, Marian Harkin, Robert Rochefort, Yana Toom, Renate Weber Georges Bach, Heinz K. Becker, Dieter-Lebrecht Koch; Agnieszka Kozłowska-Rajewicz,, Jérôme Lavrilleux, Jeroen Lenaers, Veronica Lopz Fontagné, Thomas Mann, Elisabeth Morin-Chartier, Sofia Ribeiro, Claude Rolin, Anne Sander, Sven Schulze, Csaba Sogor, Romana Tomc Jean Lambert, Terry Reintke Brando Benifei, Vilija Blinkevičiūtė, Ole Christensen, Agnes Jongerius, Jan Keller, Javi López, Edouard Martin, Georgi Pirinski, Evelyn Regner, Simon Sion, Jutta Steinruck, Marita Ulvskog, Flavio Zanonato Lynn Boylan, Rina Ronja Kari, Patrick Le Hyaric, Paloma López Bermejo, João Pimenta Lopes Arne Gericke, Czesław Hoc, Helga Stevens, Ulrike Trebesius, Jana Žitňanská? Laura Agea, Marco Valli Lampros Fountoulis |
0 | - |
|
|
2 | 0 |
ENF | Joëlle Mélin, Dominique Martin |
Legenda simbolurilor utilizate:
+ : pentru
- : împotrivă
0 : abțineri
PROCEDURA COMISIEI SESIZATE PENTRU AVIZ
Titlu | Schimbul transfrontalier între Uniune și țări terțe de exemplare în format accesibil ale anumitor opere și altor obiecte protejate de drepturi de autor și drepturi conexe în beneficiul persoanelor nevăzătoare, cu probleme de vedere sau cu alte dizabilități de lectură | |||
Referințe | COM(2016)0595 – C8-0380/2016 – 2016/0279(COD) | |||
Comisie competentă în fond Data anunțului în plen | JURI 6.10.2016 |
|
|
|
Aviz emis de către Data anunțului în plen | EMPL 24.11.2016 | |||
Raportor/Raportoare pentru aviz: Data numirii | Helga Stevens 28.11.2016 | |||
Examinare în comisie | 8.12.2016 |
|
|
|
Data adoptării | 25.1.2017 |
|
|
|
Rezultatul votului final | +: –: 0: | 49 0 2 | ||
Membri titulari prezenți la votul final | Laura Agea, Brando Benifei, Vilija Blinkevičiūtė, Enrique Calvet Chambon, Ole Christensen, Martina Dlabajová, Lampros Fountoulis, Arne Gericke, Marian Harkin, Czesław Hoc, Agnes Jongerius, Rina Ronja Kari, Jan Keller, Agnieszka Kozłowska-Rajewicz, Jean Lambert, Jérôme Lavrilleux, Patrick Le Hyaric, Jeroen Lenaers, Verónica Lope Fontagné, Javi López, Thomas Mann, Dominique Martin, Joëlle Mélin, Elisabeth Morin-Chartier, João Pimenta Lopes, Georgi Pirinski, Evelyn Regner, Terry Reintke, Sofia Ribeiro, Robert Rochefort, Claude Rolin, Anne Sander, Sven Schulze, Siôn Simon, Jutta Steinruck, Romana Tomc, Yana Toom, Ulrike Trebesius, Marita Ulvskog, Renate Weber, Jana Žitňanská | |||
Membri supleanți prezenți la votul final | Georges Bach, Heinz K. Becker, Lynn Boylan, Dieter-Lebrecht Koch, Paloma López Bermejo, Edouard Martin, Csaba Sógor, Helga Stevens, Flavio Zanonato | |||
Membri supleanți (articolul 200 alineatul (2)) prezenți la votul final | Marco Valli | |||
3.3.2017
AVIZ al Comisiei pentru cultură și educație
destinat Comisiei pentru afaceri juridice
referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind schimbul transfrontalier între Uniune și țările terțe de exemplare în format accesibil ale anumitor opere și altor obiecte ale protecției prin drepturi de autor și drepturi conexe în beneficiul persoanelor nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate
( COM(2016)0595 – C8-0380/2016 – 2016/0279(COD) )
Raportor pentru aviz: Angel Dzhambazki
JUSTIFICARE SUCCINTĂ
Tratatul de la Marrakesh a fost adoptat în 2013 de Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (OMPI) și a fost semnat de peste 60 de țări, precum și de Uniunea Europeană. Obiectivul său principal este de a crea un ansamblu de excepții și limitări obligatorii în beneficiul nevăzătorilor, al persoanelor cu handicap și al persoanelor cu dificultăți de citire a materialelor imprimate. Excepțiile și limitările la drepturile de autor ce urmează a fi introduse în toate părțile semnatare vor permite reproducerea, distribuirea și punerea la dispoziție a operelor publicate în formate concepute să fie disponibile pentru persoanele nevăzătoare, cele cu deficiențe de vedere și cele cu dificultăți de citire a materialelor imprimate și să permită schimbul transfrontalier al acestor lucrări. Acest schimb este obiectivul prezentului regulament propus de către Comisie.
Propunerea modifică cadrul legislativ al Uniunii Europene în conformitate cu Tratatul de la Marrakesh. Rezultatul propunerii de regulament va consta în punerea în aplicare a obligațiilor Uniunii în temeiul Tratatului în ceea ce privește schimbul de exemplare în format accesibil între Uniune și țările terțe care sunt părți la Tratatul de la Marrakech, în folosul persoanelor beneficiare.
Raportorul pentru aviz susține propunerea Comisiei și își exprimă încrederea că aceasta este o măsură adecvată în sensul îndeplinirii obligațiilor pe care Uniunea și le-a asumat. Raportorul propune, de asemenea, unele modificări care vizează alinierea propunerii Comisiei cu Tratatul de la Marrakesh, și anume în partea în care sunt explicate definițiile - cine sunt persoanele beneficiare, care sunt exemplarele în format accesibil și în special care sunt entitățile autorizate să distribuie, să comunice și să pună la dispoziție exemplare în format accesibil persoanelor beneficiare.
În plus, raportorul consideră că este esențial să se sublinieze că exportul acestor copii nu va conduce la activități comerciale, iar adăugirile propuse în acest context urmăresc să asigure securitatea pentru entitățile autorizate care au sediul într-un stat membru, atunci când au activități transfrontaliere cu țări terțe.
Propunerea Comisiei este de a reexamina regulamentul nu înainte de cinci ani de la intrarea sa în vigoare. Raportorul insistă ca acest lucru să aibă loc mai devreme (în termen de cinci ani), având în vedere că nu există o evaluare a impactului realizată de Comisie în ceea ce privește impactul social și economic pe care îl poate avea prezentul regulament.
În final, raportorul dorește să sublinieze că toate propunerile sunt formulate în conformitate cu Tratatul de la Marrakesh.
AMENDAMENTE
Comisia pentru cultură și educație recomandă Comisiei pentru afaceri juridice, competentă în fond, să ia în considerare următoarele amendamente:
Amendamentul 1
Propunere de regulament
Considerentul 1 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (1a) întrucât articolul 26 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități (UNCRPD) impune integrarea persoanelor cu handicap, |
Amendamentul 2
Propunere de regulament
Considerentul 2 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (2a) La adoptarea măsurilor necesare pentru a permite schimbul transfrontalier de exemplare în format accesibil ale anumitor lucrări și al altor materiale pe alte teme cu țări terțe care sunt părți la Tratatul de la Marrakech, statele membre ar trebui să respecte obligațiile și să aibă dreptul de a exercita drepturile pe care le au în temeiul Convenției de la Berna, al Acordului privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală și al Tratatului OMPI privind dreptul de autor, în conformitate cu articolul 11 din Tratatul de la Marrakesh, care oferă părților contractante posibilitatea de a restrânge limitările sau excepțiile de la drepturi la anumite cazuri care nu intră în conflict cu exploatarea normală a operei și nu aduc în mod nejustificat atingere intereselor legitime ale autorului. |
Justificare
Considerentul are ca scop să reamintească importanța obligațiilor ce decurg din tratatele internaționale, iar formularea sa provine din Tratatul de la Marrakech.
Amendamentul 3
Propunere de regulament
Considerentul 4 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (4a) Pentru a promova exportul de exemplare în format accesibil și de publicații accesibile imediat după publicare, adică publicații produse în format accesibil de titularii de drepturi, ar trebui să se creeze o bază unică online în Uniunea Europeană. Această bază de date ar trebui să fie accesibilă public din țările terțe care sunt părți la Tratatul de la Marrakesh. Pentru a facilita importul acelorași publicații, este important ca această bază de date să fie interoperabilă cu baza de date ABC TIGAR (Trusted Intermediary Global Accessible Resources), găzduită de OMPI. |
Justificare
Noul considerent invită Comisia Europeană să faciliteze schimbul de informații, acordând acces la baza de date prevăzută în Directiva [...] țărilor terțe care sunt părți ale Tratatului de la Marrakesh. Această nouă inițiativă ar trebui să se bazeze pe baza de date existentă la nivel mondial, dezvoltată de Accessible Book Consortium, găzduită de OMPI și să rămână interoperabilă cu aceasta.
Amendamentul 4
Propunere de regulament
Considerentul 5
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(5) Pentru a spori disponibilitatea exemplarelor în format accesibil și pentru a împiedica difuzarea ilegală de opere și alte obiecte ale protecției, entitățile autorizate care sunt implicate în distribuirea sau punerea la dispoziție a exemplarelor în format accesibil ar trebui să respecte anumite obligații. | (5) Pentru a spori disponibilitatea exemplarelor în format accesibil și pentru a împiedica difuzarea ilegală de opere și alte obiecte ale protecției, este esențial ca statele membre să faciliteze convenirea unor ghiduri de bune practici între grupurile reprezentative ale entităților autorizate care sunt implicate în producția, distribuirea sau punerea la dispoziție a exemplarelor în format accesibil, utilizatori și titularii de drepturi. |
Amendamentul 5
Propunere de regulament
Articolul 2 – alineatul 1 – punctul 1
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(1) „operă sau alt obiect al protecției” înseamnă o operă care se prezintă sub formă de carte, publicație periodică, ziar, revistă sau alte scrieri, inclusiv partituri, precum și ilustrațiile aferente acestora, pe orice tip de suport, inclusiv în format audio, cum ar fi cărțile audio, care este protejată prin drepturi de autor sau drepturi conexe și care este publicată sau pusă sub o altă formă la dispoziția publicului în mod legal; | (1) „operă și alt obiect al protecției” înseamnă o operă literară, academică sau artistică care se prezintă sub formă de text, însemnare și/sau ilustrații conexe, inclusiv partituri, care este protejată prin drepturi de autor sau drepturi conexe și care este publicată sau pusă sub o altă formă la dispoziția publicului în mod legal în cărți, cărți electronice, publicații periodice, ziare, reviste sau alte scrieri și pe orice tip de suport inclusiv în format audio, cum ar fi cărțile audio și radiodifuziunea; |
Justificare
Amendamentul vizează revizuirea definiției „operei” propusă de Comisie în lumina Tratatului de la Marrakesh, care exprimă distincția dintre „conținutul” operei literare sau artistice și „suportul” său.
Amendamentul 6
Propunere de regulament
Articolul 2 – alineatul 1 – punctul 2 – partea introductivă
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(2) „persoană beneficiară” înseamnă: | (2) „persoană beneficiară” înseamnă, indiferent de orice alt handicap, oricare dintre următoarele: |
Justificare
Această adăugire aliniază definiția „persoanei beneficiare” cu Tratatul de la Marrakesh. Aceasta ar trebui să se refere la toate părțile a, b, c și d din articolul 2 alineatul (2).
Amendamentul 7
Propunere de regulament
Articolul 2 – alineatul 1 – punctul 2 – litera c
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(c) o persoană care are un handicap de percepție sau de citire, inclusiv dislexie, și care, drept consecință, nu poate să citească opere imprimate în aceeași măsură, în esență, ca o persoană care nu este afectată de o deficiență sau un handicap; sau | (c) o persoană care are o deficiență de percepție sau de citire, inclusiv dislexie, și care, drept consecință, nu poate să citească opere imprimate în aceeași măsură, în esență, ca o persoană care nu este nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau dificultăți de citire a materialelor imprimate; sau |
Justificare
Considerentul oferă o distincție între „dizabilitate” și „deficiență”. În conformitate cu Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, dizabilitatea rezultă din „interacțiunea dintre persoanele cu deficiențe și barierele de atitudine și de mediu care împiedică participarea lor deplină și efectivă în societate în condiții de egalitate cu ceilalți”, Preambul (e). Cu alte cuvinte, aceste bariere sunt cele care sunt invalidante pentru persoane, nu deficiențele sau abilitățile lor funcționale diferite. Ca atare, cuvântul „deficiență” este mai adecvat aici.
Amendamentul 8
Propunere de regulament
Articolul 2 – alineatul 1 – punctul 2 – litera d
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(d) o persoană care este incapabilă, din cauza unui handicap fizic, să țină în mână ori să manipuleze o carte sau să își concentreze privirea sau să își miște ochii într-o măsură care ar fi acceptabilă în mod obișnuit pentru citire; | (d) o persoană care este incapabilă, din cauza unei deficiențe fizice, să țină în mână ori să manipuleze o carte sau să își concentreze privirea sau să își miște ochii într-o măsură care ar fi acceptabilă în mod obișnuit pentru citire; |
Amendamentul 9
Propunere de regulament
Articolul 2 – alineatul 1 – punctul 3
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(3) „exemplar în format accesibil” înseamnă un exemplar al unei opere sau al unui alt obiect al protecției care se prezintă într-un mod sau o formă alternativă și care îi permite persoanei beneficiare să aibă acces la opere sau alte obiecte ale protecției, inclusiv acces în condiții la fel de viabile și confortabile ca cele de care se bucură o persoană fără deficiențe de vedere sau care nu suferă de niciunul dintre handicapurile menționate la alineatul (2); | (3) „exemplar în format accesibil” înseamnă un exemplar al unei opere sau al unui alt obiect al protecției, prezentat fără scop lucrativ, într-un mod sau o formă alternativă și care îi permite persoanei beneficiare să aibă acces la opere sau alte obiecte ale protecției, inclusiv acces în condiții la fel de viabile și confortabile ca cele de care se bucură o persoană fără deficiențe de vedere sau care nu suferă de niciunul dintre handicapurile menționate la alineatul (2); |
Justificare
Este important să se sublinieze aspectul necomercial ale exemplarelor, lucru care clarifică în mod suplimentar definiția entităților autorizate și acțiunea lor fără scop lucrativ.
Amendamentul 10
Propunere de regulament
Articolul 2 – alineatul 1 – punctul 4
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(4) „entitate autorizată” înseamnă o organizație care pune la dispoziția persoanelor beneficiare, fără scop lucrativ, ca activitate principală sau ca una dintre activitățile sale principale sau dintre misiunile sale de interes public, servicii de educație, de formare pedagogică, de citire adaptativă sau de acces la informații. | (4) „entitate autorizată” înseamnă o entitate care este autorizată sau recunoscută de statul membru în care este stabilită pentru a asigura persoanelor beneficiare, fără scop lucrativ, servicii de educație, formare pedagogică, citire adaptativă sau acces la informații. Aceasta include, de asemenea, o instituție guvernamentală sau o organizație fără scop lucrativ care oferă aceleași servicii persoanelor beneficiare ca una dintre activitățile sale principale sau obligații instituționale. |
Justificare
Acest amendament are ca scop să completeze definiția noțiunii „entitate autorizată”, propusă de Comisie, luând în considerare definiția din Tratatul de la Marrakesh care specifică de către cine sunt autorizate sau recunoscute în mod legitim aceste entități.
Amendamentul 11
Propunere de regulament
Articolul 3 – paragraful 1
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
O entitate autorizată stabilită într-un stat membru poate să distribuie, să comunice sau să pună la dispoziția persoanelor beneficiare sau a unei entități autorizate stabilite într-o țară terță care este parte la Tratatul de la Marrakesh un exemplar în format accesibil realizat în conformitate cu legislația națională adoptată în temeiul Directivei [...]. | O entitate autorizată stabilită într-un stat membru poate, fără scop lucrativ, să distribuie, să comunice sau să pună la dispoziția persoanelor beneficiare sau a unei entități autorizate stabilite într-o țară terță care este parte la Tratatul de la Marrakesh un exemplar în format accesibil realizat în conformitate cu legislația națională adoptată în temeiul Directivei [...], cu condiția ca, înaintea distribuirii sau a punerii la dispoziție, entitatea autorizată de origine să nu fi știut sau să nu fi avut motive întemeiate să știe că exemplarul în format accesibil va fi utilizat pentru alte persoane decât persoanele beneficiare. |
Justificare
Este esențial să se sublinieze că exportul acestor copii nu ar trebui să conducă la activități comerciale. Ultima parte a textului prevede o adăugire întemeiată pe formularea din Tratatul de la Marrakesh, considerată a fi importantă în prezentul alineat pentru a oferi securitate juridică entităților autorizate cu sediul într-un stat membru atunci când au activități transfrontaliere cu țări terțe.
Amendamentul 12
Propunere de regulament
Articolul 4 – paragraful 1
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
O persoană beneficiară sau o entitate autorizată stabilită într-un stat membru poate să importe sau să obțină ori să aibă acces în alt mod și, ulterior, să utilizeze, în conformitate cu legislația națională adoptată în temeiul Directivei [...], un exemplar în format accesibil care a fost distribuit, comunicat sau pus la dispoziția persoanelor beneficiare sau a entităților autorizate de către o entitate autorizată dintr-o țară terță care este parte la Tratatul de la Marrakesh. | O persoană beneficiară sau o entitate autorizată stabilită într-un stat membru poate să importe sau să obțină ori să aibă acces în alt mod și, ulterior, să utilizeze, în conformitate cu legislația națională adoptată în temeiul Directivei [...], un exemplar în format accesibil care a fost distribuit, comunicat sau pus la dispoziția persoanelor beneficiare sau a entităților autorizate de către o entitate autorizată dintr-o țară terță care este parte la Tratatul de la Marrakesh cu condiția ca importul sau accesul să nu intre în conflict cu exploatarea normală a operei sau a altui obiect al protecției și să nu aducă în mod nejustificat atingere intereselor legitime ale autorului. |
Justificare
Textul se bazează pe formularea din Tratatul de la Marrakesh.
Amendamentul 13
Propunere de regulament
Articolul 5 – alineatul 1 – litera a
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(a) distribuie, comunică și pune la dispoziție exemplare în format accesibil numai către persoanele beneficiare sau alte entități autorizate; | (a) distribuie, comunică și pune la dispoziție exemplare în format accesibil numai către persoanele beneficiare sau alte entități autorizate fără scop lucrativ; |
Amendamentul 14
Propunere de regulament
Articolul 5 – alineatul 1 – litera b
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(b) adoptă măsurile corespunzătoare pentru a descuraja reproducerea, distribuția, comunicarea și punerea la dispoziție ilicită a exemplarelor în format accesibil; | (b) adoptă măsurile corespunzătoare pentru a împiedica reproducerea, distribuția, comunicarea și punerea la dispoziție ilicită a exemplarelor în format accesibil și funcționează pe bază de încredere pentru a servi pe deplin nevoilor persoanelor beneficiare; |
Amendamentul 15
Propunere de regulament
Articolul 5 – alineatul 1 – litera c
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(c) dă dovadă de grija cuvenită atunci când tratează operele și alte obiecte ale protecției, precum și exemplarele în format accesibil ale acestora și ține evidența acestor operațiuni și | (c) dă dovadă de grija cuvenită atunci când tratează operele și alte obiecte ale protecției, precum și exemplarele în format accesibil ale acestora, respectând totodată viața privată a persoanelor beneficiare în conformitate cu articolul 6; și |
Justificare
O adăugire pe baza textului Tratatului de la Marrakesh subliniind articolul care prevede protecția datelor în conformitate cu legislația UE.
Amendamentul 16
Propunere de regulament
Articolul 5 – alineatul 2 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| 2a. Exemplarul în format accesibil este utilizat exclusiv de către persoanele beneficiare și respectă integritatea operei originale sau a altui obiect al protecției, ținând cont în mod corespunzător de modificările necesare pentru ca opera sau alt obiect al protecției să devină accesibile în formatul alternativ, precum și de nevoile în materie de accesibilitate ale persoanelor beneficiare. |
Justificare
Textul se bazează pe formularea din Tratatul de la Marrakesh.
Amendamentul 17
Propunere de regulament
Articolul 5 – alineatul 2 b (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| 2b. Statele membre încurajează schimbul de informații și de cele mai bune practici între entitățile autorizate, pentru a promova în mod eficient accesul la operele sau obiectele adaptate. |
Amendamentul 18
Propunere de regulament
Articolul 7 – paragraful 1
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
Nu mai devreme de [cinci ani de la data aplicării], Comisia realizează o evaluare a prezentului regulament și prezintă Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European principalele constatări, însoțite, după caz, de propuneri de modificare a regulamentului. | Până la ... [cinci ani de la data aplicării], Comisia realizează o evaluare a prezentului regulament și prezintă Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European principalele constatări, însoțite, după caz, de propuneri de modificare a regulamentului. |
Justificare
Având în vedere faptul că nu există o evaluare a impactului realizată de Comisie privind impactul social și economic pe care îl poate avea prezentul regulament, raportorul recomandă efectuarea unei evaluări în termen de cel mult cinci ani de la intrarea în vigoare a regulamentului.
PROCEDURA COMISIEI SESIZATE PENTRU AVIZ
Titlu | Schimbul transfrontalier între Uniune și țările terțe de exemplare în format accesibil ale anumitor opere și altor obiecte ale protecției prin drepturi de autor și drepturi conexe în beneficiul persoanelor nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate | |||
Referințe | COM(2016)0595 – C8-0380/2016 – 2016/0279(COD) | |||
Comisie competentă în fond Data anunțului în plen | JURI 6.10.2016 |
|
|
|
Aviz emis de către Data anunțului în plen | CULT 6.10.2016 | |||
Raportor pentru aviz: Data numirii | Angel Dzhambazki 14.11.2016 | |||
Data adoptării | 28.2.2017 |
|
|
|
Rezultatul votului final | +: –: 0: | 29 0 0 | ||
Membri titulari prezenți la votul final | Isabella Adinolfi, Dominique Bilde, Andrea Bocskor, Nikolaos Chountis, Silvia Costa, Mircea Diaconu, Jill Evans, María Teresa Giménez Barbat, Giorgos Grammatikakis, Petra Kammerevert, Andrew Lewer, Svetoslav Hristov Malinov, Curzio Maltese, Stefano Maullu, Luigi Morgano, Momchil Nekov, John Procter, Michaela Šojdrová, Helga Trüpel, Sabine Verheyen, Bogdan Andrzej Zdrojewski, Milan Zver, Krystyna Łybacka | |||
Membri supleanți prezenți la votul final | Marc Joulaud, Morten Løkkegaard, Emma McClarkin, Algirdas Saudargas, Remo Sernagiotto | |||
Membri supleanți (articolul 200 alineatul (2)) prezenți la votul final | Clare Moody | |||
VOTUL FINAL PRIN APEL NOMINAL ÎN COMISIA COMPETENTĂ ÎN FOND
29 | + |
PPE | Andrea Bocskor, Marc Joulaud, Svetoslav Hristov Malinov, Stefano Maullu, Algirdas Saudargas, Sabine Verheyen, Bogdan Andrzej Zdrojewski, Milan Zver, Michaela Šojdrová |
S&D | Silvia Costa, Giorgos Grammatikakis, Petra Kammerevert, Clare Moody, Luigi Morgano, Momchil Nekov, Krystyna Łybacka |
ECR | Andrew Lewer, Emma McClarkin, John Procter, Remo Sernagiotto |
ALDE | Mircea Diaconu, María Teresa Giménez Barbat, Morten Løkkegaard |
GUE/NGL | Nikolaos Chountis, Curzio Maltese |
Verts/ALE | Jill Evans, Helga Trüpel |
EFDD | Isabella Adinolfi |
ENF | Dominique Bilde |
0 | - |
|
|
0 | 0 |
|
|
Legenda simbolurilor utilizate:
+ : pentru
- : împotrivă
0 : abțineri
27.1.2017
AVIZ al Comisiei pentru petiții
destinat Comisiei pentru afaceri juridice
referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind schimbul transfrontalier între Uniune și țările terțe de exemplare în format accesibil ale anumitor opere și altor obiecte ale protecției prin drepturi de autor și drepturi conexe în beneficiul persoanelor nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate
( COM(2016)0595 – C8-0380/2016 – 2016/0279(COD) )
Raportoare pentru aviz: Margrete Auken
JUSTIFICARE SUCCINTĂ
Tratatul de la Marrakesh impune părților să prevadă excepții de la drepturile de autor și drepturile conexe sau limitări ale acestora în beneficiul persoanelor nevăzătoare, cu deficiențe de vedere și cu dificultăți de citire a materialelor imprimate. De asemenea, tratatul permite schimburile transfrontaliere de exemplare în format special de cărți, inclusiv cărți audio, și de alte materiale imprimate, între țările care sunt părți la tratat.
Comisia pentru petiții (PETI) salută călduros propunerea de regulament. PETI a lucrat activ la dosare legate de accesul persoanelor nevăzătoare și cu deficiențe de vedere la opere publicate, începând din 2011, când au fost primite două petiții[1] solicitând un tratat obligatoriu. PETI a asistat cu satisfacție la adoptarea Tratatului de la Marrakesh în 2013 și la intrarea sa în vigoare în septembrie 2016. Cu toate acestea, trebuie adoptate măsuri suplimentare pentru a se asigura că Uniunea Europeană își îndeplinește obligațiile internaționale în conformitate cu Tratatul de la Marrakesh și Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități (UNCRPD) fără întârziere, având în vedere repercusiunile mondiale pe care aplicarea sa, în special la nivelul UE, o are asupra părților interesate.
Astfel cum se afirmă în studiul[2] comandat de Departamentul tematic C pentru Comisia pentru petiții cu privire la Tratatul de la Marrakesh, prezentat în cursul atelierului PETI privind dizabilitățile, la 9 noiembrie 2016, Tratatul de la Marrakesh este un triumf pentru modelul social al dizabilității și reprezintă o soluție internațională adecvată la „foamea de cărți” la nivel mondial. Prin urmare, toate măsurile necesare trebuie adoptate pentru a asigura aplicarea rapidă și adecvată a Tratatului. În plus, PETI a solicitat[3] o ratificare rapidă a Tratatului de la Marrakesh de către Uniunea Europeană, fără a face din revizuirea cadrului juridic al UE o condiție pentru ratificare.
Proiectul de aviz încearcă să armonizeze terminologia utilizată în regulament pentru a reflecta pe deplin Tratatul de la Marrakesh și UNCPRD. Acesta lasă deschisă noțiunea extinderii listei beneficiarilor și actualizează propunerea de regulament în funcție de cadrul juridic cuprinzător referitor la protecția datelor la nivelul UE. Mai important, proiectul de aviz propune crearea unui mecanism de reclamații sau apel de către statele membre în cazurile în care beneficiarii sunt împiedicați să utilizeze excepțiile permise.
AMENDAMENTE
Comisia pentru petiții recomandă Comisiei pentru afaceri juridice, competentă în fond, să ia în considerare următoarele amendamente:
Amendamentul 1
Propunere de regulament
Considerentul 1
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(1) Persoanele nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate se confruntă în continuare cu numeroase obstacole care le împiedică să aibă acces la cărți și alte materiale imprimate. Necesitatea de a spori numărul de opere și de alte obiecte ale protecției prin drepturi de autor care să fie disponibile în formate accesibile pentru aceste persoane, precum și de a îmbunătăți circulația și difuzarea acestora a fost recunoscută la nivel internațional. Tratatul de la Marrakesh pentru facilitarea accesului la operele publicate al persoanelor nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate (denumit în continuare „Tratatul de la Marrakesh”) a fost semnat în numele Uniunii la 30 aprilie 201412. Conform acestui tratat, părțile contractante au obligația de a prevedea excepții de la drepturile exclusive ale titularilor de drepturi de autor și de drepturi conexe sau limitări ale acestor drepturi în cazul realizării și difuzării de exemplare în format accesibil ale anumitor opere și altor obiecte ale protecției și în cazul schimbului transfrontalier al respectivelor exemplare în format accesibil. Beneficiarii Tratatului de la Marrakesh sunt persoanele nevăzătoare, persoanele cu deficiențe de vedere sau persoanele care au un handicap de percepție sau de citire, inclusiv dislexie, care le împiedică să citească opere imprimate în aceeași măsură ca persoanele neafectate de aceste tipuri de handicap ori persoanele care, din cauza unui handicap fizic, sunt incapabile să țină în mână sau să manipuleze o carte sau să își concentreze privirea și să își miște ochii într-o măsură care ar fi acceptabilă în mod obișnuit pentru citire. | (1) Persoanele nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate se confruntă în continuare cu numeroase obstacole care le împiedică să aibă acces la cărți și alte materiale imprimate. Necesitatea de a face astfel încât un număr mult mai mare de opere și de alte obiecte ale protecției prin drepturi de autor să fie pe deplin disponibile în formate accesibile pentru aceste persoane, precum și de a îmbunătăți în mod semnificativ circulația și difuzarea acestora a fost recunoscută la nivel internațional. Tratatul de la Marrakesh pentru facilitarea accesului la operele publicate al persoanelor nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate (denumit în continuare „Tratatul de la Marrakesh”) a fost semnat în numele Uniunii la 30 aprilie 201412, fiind deja adoptat de Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale în 2013. Conform acestui tratat, părțile contractante au obligația de a prevedea excepții de la drepturile exclusive ale titularilor de drepturi de autor și de drepturi conexe sau limitări ale acestor drepturi în cazul realizării și difuzării de exemplare în format accesibil ale anumitor opere și altor obiecte ale protecției și în cazul schimbului transfrontalier al respectivelor exemplare în format accesibil. Beneficiarii Tratatului de la Marrakesh sunt persoanele nevăzătoare, persoanele cu deficiențe de vedere sau persoanele care au o dizabilitate de percepție sau de citire, inclusiv dislexie, care le împiedică să citească opere imprimate în aceeași măsură ca persoanele neafectate de aceste tipuri de handicap ori persoanele care, din cauza unui handicap fizic, sunt incapabile să țină în mână sau să manipuleze o carte sau să își concentreze privirea sau să își miște ochii într-o măsură care ar fi acceptabilă în mod obișnuit pentru citire. |
__________________ | __________________ |
12Decizia 2014/221/UE a Consiliului din 14 aprilie 2014 privind semnarea, în numele Uniunii Europene, a Tratatului de la Marrakesh pentru facilitarea accesului la operele publicate al persoanelor nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate (JO L 115, 17.4.2014, p. 1). | 12Decizia 2014/221/UE a Consiliului din 14 aprilie 2014 privind semnarea, în numele Uniunii Europene, a Tratatului de la Marrakesh pentru facilitarea accesului la operele publicate al persoanelor nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate (JO L 115, 17.4.2014, p. 1). |
Amendamentul 2
Propunere de regulament
Considerentul 2
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(2) Directiva [...] vizează punerea în aplicare, în mod armonizat, a obligațiilor pe care le are Uniunea în temeiul Tratatului de la Marrakesh, pentru a spori disponibilitatea exemplarelor în format accesibil destinate persoanelor beneficiare și pentru a îmbunătăți circulația acestora în cadrul pieței interne. Directiva impune statelor membre să introducă o excepție obligatorie de la anumite drepturi ale titularilor de drepturi, drepturile respective fiind armonizate prin legislația Uniunii. Obiectivele prezentului regulament sunt, pe de o parte, punerea în aplicare a obligațiilor prevăzute în Tratatul de la Marrakesh în ceea ce privește exportul și importul, între Uniune și țările terțe care sunt părți la Tratatul de la Marrakech, de exemplare în format accesibil în folosul persoanelor beneficiare și, pe de altă parte, stabilirea condițiilor aplicabile acestor exporturi și importuri. Astfel de măsuri nu pot fi luate decât la nivelul Uniunii, deoarece schimbul de exemplare în format accesibil ale unor opere și altor obiecte ale protecției ține de aspectele comerciale ale proprietății intelectuale. Regulamentul este singurul instrument adecvat. | (2) Directiva [...] vizează punerea în aplicare, în mod armonizat, a obligațiilor pe care le are Uniunea în temeiul Tratatului de la Marrakesh, pentru a spori disponibilitatea exemplarelor în format accesibil destinate persoanelor beneficiare în toate statele membre ale UE și pentru a îmbunătăți circulația acestora în cadrul pieței interne. Directiva impune statelor membre să introducă o excepție obligatorie de la anumite drepturi ale titularilor de drepturi, drepturile respective fiind armonizate prin legislația Uniunii. Obiectivele prezentului regulament sunt, pe de o parte, punerea în aplicare a obligațiilor prevăzute în Tratatul de la Marrakesh în ceea ce privește exportul și importul, între Uniune și țările terțe care sunt părți la Tratatul de la Marrakech, de exemplare în format accesibil în folosul persoanelor beneficiare și, pe de altă parte, stabilirea condițiilor aplicabile acestor exporturi și importuri. Astfel de măsuri nu pot fi luate decât la nivelul Uniunii, deoarece schimbul de exemplare în format accesibil ale unor opere și altor obiecte ale protecției ține de aspectele comerciale ale proprietății intelectuale. Regulamentul este singurul instrument adecvat. |
Amendamentul 3
Propunere de regulament
Considerentul 3
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(3) Regulamentul ar trebui să asigure faptul că exemplarele în format accesibil de cărți, publicații periodice, ziare, reviste și alte scrieri, partituri și alte materiale imprimate produse în orice stat membru în conformitate cu dispozițiile de drept intern adoptate în temeiul Directivei [...] pot fi exportate în țările terțe care sunt părți la Tratatul de la Marrakech. Printre formatele accesibile se numără scrierea Braille, tipăriturile cu caractere de mari dimensiuni, cărțile electronice adaptate, cărțile audio și emisiunile de radio. Distribuția, comunicarea sau punerea la dispoziție de exemplare în format accesibil către persoanele cu dificultăți de citire a materialelor imprimate sau către entitățile autorizate din țara terță ar trebui să fie realizate numai fără scop lucrativ de către entități autorizate stabilite în Uniune. | (3) Regulamentul ar trebui să asigure faptul că exemplarele în format accesibil de cărți, publicații periodice, ziare, reviste și alte scrieri, partituri și alte materiale imprimate produse în orice stat membru în conformitate cu dispozițiile de drept intern adoptate în temeiul Directivei [...] pot fi exportate în țările terțe care sunt părți la Tratatul de la Marrakech. Printre formatele accesibile se numără scrierea Braille, tipăriturile cu caractere de mari dimensiuni, cărțile electronice adaptate, cărțile audio și emisiunile de radio. Distribuția, comunicarea sau punerea la dispoziție de exemplare în format accesibil către persoanele care sunt nevăzătoare, cu dificultăți de vedere sau de citire a materialelor imprimate sau către entitățile autorizate din țara terță ar trebui să fie realizate numai fără scop lucrativ de către entități autorizate stabilite în Uniune. |
Amendamentul 4
Propunere de regulament
Considerentul 4
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(4) Prezentul regulament ar trebui, de asemenea, să permită importarea dintr-o țară terță, de către persoane beneficiare din Uniune și entități autorizate stabilite în Uniune, de exemplare în format accesibil realizate în conformitate cu punerea în aplicare a Tratatului de la Marrakesh, precum și accesul la aceste exemplare, în folosul persoanelor cu dificultăți de citire a materialelor imprimate. Ar trebui să fie posibil ca aceste exemplare în format accesibil să poată circula pe piața internă în aceleași condiții ca exemplarele în format accesibil realizate în Uniune în conformitate cu Directiva [...]. | (4) Prezentul regulament ar trebui, de asemenea, să permită importarea dintr-o țară terță, de către persoane beneficiare din Uniune și entități autorizate stabilite în Uniune, de exemplare în format accesibil realizate în conformitate cu punerea în aplicare a Tratatului de la Marrakesh, precum și accesul la aceste exemplare, în folosul persoanelor nevăzătoare, cu dificultăți de vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate. Ar trebui să fie posibil ca aceste exemplare în format accesibil să poată circula pe piața internă în aceleași condiții ca exemplarele în format accesibil realizate în Uniune în conformitate cu Directiva [...]. |
Amendamentul 5
Propunere de regulament
Considerentul 5 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (5a) Orientările sau cele mai bune practici guvernamentale în ceea ce privește punerea la dispoziție a exemplarelor în format accesibil pentru persoanele beneficiare în temeiul dispozițiilor tratatului ar trebui să fie elaborate în consultare cu grupurile de reprezentanți ai entităților autorizate, cum ar fi asociațiile de biblioteci și consorțiile de biblioteci, împreună cu alte entități autorizate pentru producția de exemplare în format accesibil, precum și cu utilizatorii și titularii de drepturi. |
Amendamentul 6
Propunere de regulament
Considerentul 6
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(6) Orice prelucrare a datelor cu caracter personal în temeiul prezentului regulament ar trebui să respecte drepturile fundamentale, inclusiv dreptul la respectarea vieții private și a celei de familie și dreptul la protecția datelor cu caracter personal în conformitate cu articolele 7 și 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și trebuie să respecte prevederile Directivei 95/46/CE a Parlamentului European și Consiliului13 care reglementează prelucrarea datelor cu caracter personal, astfel cum poate fi efectuată de către entități autorizate în cadrul prezentului regulament și sub supravegherea autorităților competente din statele membre, în special a autorităților publice independente desemnate de statele membre. | (6) Orice prelucrare a datelor cu caracter personal în temeiul prezentului regulament ar trebui să respecte drepturile fundamentale, inclusiv dreptul la respectarea vieții private și a celei de familie și dreptul la protecția datelor cu caracter personal în conformitate cu articolele 7 și 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și trebuie să respecte prevederile Directivei 95/46/CE a Parlamentului European și Consiliului13 și ale Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului13a care reglementează prelucrarea datelor cu caracter personal, astfel cum poate fi efectuată de către entități autorizate în cadrul prezentului regulament și sub supravegherea autorităților competente din statele membre, în special a autorităților publice independente desemnate de statele membre. |
__________________ | __________________ |
13Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (JO L 281, 23.11.1995, p. 31). | 13Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (JO L 281, 23.11.1995, p. 31). |
| 13aRegulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (JO L 119, 4.5.2016, p. 1). |
Amendamentul 7
Propunere de regulament
Considerentul 6 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (6a) Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene interzice toate formele de discriminare, inclusiv pe motive de dizabilități, și prevede că Uniunea recunoaște și respectă dreptul persoanelor cu dizabilități de a beneficia de măsuri care să le asigure autonomia, integrarea socială și profesională, precum și participarea la viața comunității. |
Amendamentul 8
Propunere de regulament
Considerentul 7
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(7) Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap (denumită în continuare „UNCRPD”), la care UE este parte, garantează persoanelor cu handicap dreptul de acces la informații și dreptul de a participa la viața culturală, economică și socială în condiții de egalitate cu ceilalți. UNCRPD prevede că părțile la convenție adoptă toate măsurile adecvate, în conformitate cu dreptul internațional, pentru a garanta că legile care protejează drepturile de proprietate intelectuală nu constituie o barieră abuzivă sau discriminatorie împotriva accesului persoanelor cu handicap la materialele culturale. | (7) Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități (denumită în continuare „UNCRPD”), la care UE este parte și care are caracter obligatoriu pentru statele membre ale UE, garantează persoanelor cu handicap dreptul de acces la informații și dreptul de a participa la viața culturală, economică și socială în condiții de egalitate cu ceilalți. UNCRPD prevede că părțile la convenție adoptă toate măsurile adecvate, în conformitate cu dreptul internațional, pentru a garanta că legile care protejează drepturile de proprietate intelectuală nu constituie o barieră abuzivă sau discriminatorie împotriva accesului persoanelor cu dizabilități la materialele culturale. |
Amendamentul 9
Propunere de regulament
Considerentul 8
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(8) Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Prezentul regulament ar trebui interpretat și aplicat în conformitate cu aceste drepturi și principii, | (8) Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și în Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități (UNCRPD). Prezentul regulament ar trebui interpretat și aplicat în conformitate cu aceste drepturi și principii. |
Amendamentul 10
Propunere de regulament
Articolul 2 – paragraful 1 – punctul 2 – litera da (nouă)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| (da) indiferent de orice alte dizabilități. |
Justificare
Tratatul de la Marrakesh lasă deschisă opțiunea extinderii listei beneficiarilor, indiferent de orice alte dizabilități. La fel, directiva propusă menționează în considerentul 16 și articolul 7 posibilitatea includerii altor tipuri de dizabilități pe piața internă, într-o etapă ulterioară.
Amendamentul 11
Propunere de regulament
Articolul 2 – paragraful 1 – punctul 3
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(3) „exemplar în format accesibil” înseamnă un exemplar al unei opere sau al unui alt obiect al protecției care se prezintă într-un mod sau o formă alternativă și care îi permite persoanei beneficiare să aibă acces la opere sau alte obiecte ale protecției, inclusiv acces în condiții la fel de viabile și confortabile ca cele de care se bucură o persoană fără deficiențe de vedere sau care nu suferă de niciunul dintre handicapurile menționate la alineatul (2); | (3) „exemplar în format accesibil” înseamnă un exemplar al unei opere sau al unui alt obiect al protecției care se prezintă într-un mod sau o formă alternativă și care îi permite persoanei beneficiare să aibă acces la opere sau alte obiecte ale protecției, inclusiv acces în condiții la fel de viabile și confortabile ca cele de care se bucură o persoană fără deficiențe sau care nu suferă de niciuna dintre dizabilitățile menționate la alineatul (2); |
Amendamentul 12
Propunere de regulament
Articolul 2 – paragraful 1 – punctul 4
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
(4) „entitate autorizată” înseamnă o organizație care pune la dispoziția persoanelor beneficiare, fără scop lucrativ, ca activitate principală sau ca una dintre activitățile sale principale sau dintre misiunile sale de interes public, servicii de educație, de formare pedagogică, de citire adaptativă sau de acces la informații. | (4) „entitate autorizată” înseamnă o organizație autorizată sau recunoscută de guvern care pune la dispoziția persoanelor beneficiare, fără scop lucrativ, ca activitate principală sau ca una dintre activitățile sale principale sau dintre misiunile sale de interes public, servicii de educație, de formare pedagogică, de citire adaptativă sau de acces la informații. |
Justificare
Definiția „entității autorizate” în articolul 2 din Tratatul de la Marrakesh se referă la entități care sunt autorizate sau recunoscute de guverne. Introducerea acestei dispoziții ar facilita identificarea și supravegherea entităților autorizate.
Amendamentul 13
Propunere de regulament
Articolul 4 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| Articolul 4a |
| Statele membre se asigură că se instituie mecanisme de reclamații și despăgubiri de care să dispună utilizatorii în caz de litigiu cu privire la aplicarea măsurilor menționate la articolele 3 și 4. |
Justificare
Propunerea de regulament nu menționează mecanismele de reclamații sau despăgubiri care ar trebui instituite de statele membre în cazurile în care beneficiarii sunt împiedicați să utilizeze excepția permisă. Instituirea unui astfel de mecanism ar fi foarte adecvată pentru asigurarea aplicării efective a dispozițiilor regulamentului. Acest aspect este în concordanță cu articolul 10 alineatul (1) din Tratatul de la Marrakesh, care solicită părților contractante să adopte orice „măsuri” necesare pentru a asigura aplicarea eficientă a Tratatului.
Amendamentul 14
Propunere de regulament
Articolul 5 – alineatul 1 – partea introductivă
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
1. O entitate autorizată stabilită într-un stat membru, care efectuează acțiunile prevăzute la articolele 3 și 4, se asigură că: | 1. O entitate autorizată stabilită într-un stat membru, care efectuează acțiunile prevăzute la articolele 3 și 4, își stabilește și respectă propriile practici pentru a se asigura că: |
Amendamentul 15
Propunere de regulament
Articolul 5 – alineatul 2 – paragraful 1 a (nou)
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
| Statele membre se angajează să își ajute entitățile autorizate să pună la dispoziție informații cu privire la practicile lor desfășurate în temeiul articolelor 3 și 4, atât prin schimbul de informații între entitățile autorizate, cât și prin punerea la dispoziția părților interesate și, după caz, a publicului a informațiilor privind politicile și practicile lor, inclusiv în legătură cu schimbul transfrontalier de exemplare în format accesibil. |
Amendamentul 16
Propunere de regulament
Articolul 6 – paragraful 1
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
Prelucrarea datelor cu caracter personal efectuată în cadrul prezentului regulament se realizează în conformitate cu Directiva 95/46/CE. | Prelucrarea datelor cu caracter personal efectuată în cadrul prezentului regulament se realizează în conformitate cu Directiva 95/46/CE și cu Directiva 2002/58/CE, precum și cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului1a. |
| __________________ |
| 1aRegulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (JO L 119, 4.5.2016, p. 1). |
Amendamentul 17
Propunere de regulament
Articolul 7 – paragraful 1
| |
Textul propus de Comisie | Amendamentul |
Nu mai devreme de [cinci ani de la data aplicării], Comisia realizează o evaluare a prezentului regulament și prezintă Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European principalele constatări, însoțite, după caz, de propuneri de modificare a regulamentului. | Nu mai târziu de [trei ani de la data aplicării], Comisia realizează o evaluare a prezentului regulament și prezintă Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European principalele constatări, însoțite, după caz, de propuneri de modificare a regulamentului. |
PROCEDURA COMISIEI SESIZATE PENTRU AVIZ
Titlu | Schimbul transfrontalier între Uniune și țări terțe de exemplare în format accesibil ale anumitor opere și altor obiecte protejate de drepturi de autor și drepturi conexe în beneficiul persoanelor nevăzătoare, cu probleme de vedere sau cu alte dizabilități de lectură | |||
Referințe | COM(2016)0595 – C8-0380/2016 – 2016/0279(COD) | |||
Comisie competentă în fond Data anunțului în plen | JURI 6.10.2016 |
|
|
|
Aviz emis de către Data anunțului în plen | PETI 6.10.2016 | |||
Raportor/Raportoare pentru aviz: Data numirii | Margrete Auken 18.11.2016 | |||
Data adoptării | 24.1.2017 |
|
|
|
Rezultatul votului final | +: –: 0: | 18 0 0 | ||
Membri titulari prezenți la votul final | Marina Albiol Guzmán, Margrete Auken, Beatriz Becerra Basterrechea, Pál Csáky, Rosa Estaràs Ferragut, Eleonora Evi, Peter Jahr, Notis Marias, Julia Pitera, Virginie Rozière, Josep-Maria Terricabras, Jarosław Wałęsa, Cecilia Wikström, Tatjana Ždanoka | |||
Membri supleanți prezenți la votul final | Kostadinka Kuneva, Ángela Vallina, Rainer Wieland | |||
Membri supleanți (articolul 200 alineatul (2)) prezenți la votul final | Edouard Martin | |||
PROCEDURA COMISIEI COMPETENTE ÎN FOND
Titlu | Schimbul transfrontalier între Uniune și țări terțe de exemplare în format accesibil ale anumitor opere și altor obiecte protejate de drepturi de autor și drepturi conexe în beneficiul persoanelor nevăzătoare, cu probleme de vedere sau cu alte dizabilități de lectură | |||
Referințe | COM(2016)0595 – C8-0380/2016 – 2016/0279(COD) | |||
Data prezentării la PE | 14.9.2016 |
|
|
|
Comisie competentă în fond Data anunțului în plen | JURI 6.10.2016 |
|
|
|
Comisii sesizate pentru aviz Data anunțului în plen | INTA 6.10.2016 | EMPL 24.11.2016 | CULT 6.10.2016 | PETI 6.10.2016 |
Avize care nu au fost emise Data deciziei | INTA 12.10.2016 |
|
|
|
Raportori Data numirii | Max Andersson 12.10.2016 |
|
|
|
Examinare în comisie | 7.11.2016 | 28.11.2016 | 12.1.2017 | 31.1.2017 |
Data adoptării | 23.3.2017 |
|
|
|
Rezultatul votului final | +: –: 0: | 22 0 0 | ||
Membri titulari prezenți la votul final | Max Andersson, Joëlle Bergeron, Marie-Christine Boutonnet, Jean-Marie Cavada, Kostas Chrysogonos, Lidia Joanna Geringer de Oedenberg, Mary Honeyball, Sajjad Karim, Sylvia-Yvonne Kaufmann, António Marinho e Pinto, Jiří Maštálka, Emil Radev, Julia Reda, Pavel Svoboda, Tadeusz Zwiefka | |||
Membri supleanți prezenți la votul final | Isabella Adinolfi, Daniel Buda, Angelika Niebler, Virginie Rozière, Rainer Wieland | |||
Membri supleanți [articolul 200 alineatul (2)] prezenți la votul final | Eugen Freund, Maria Noichl | |||
Data depunerii | 29.3.2017 | |||
VOTUL FINAL PRIN APEL NOMINAL
ÎN COMISIA COMPETENTĂ ÎN FOND
22 | + |
PPE S&D
ECR ALDE GUE/NGL Verts/ALE EFDD ENF |
Daniel Buda, Angelika Niebler, Emil Radev, Pavel Svoboda, Rainer Wieland, Tadeusz Zwiefka Eugen Freund, Lidia Joanna Geringer de Oedenberg, Mary Honeyball, Sylvia-Yvonne Kaufmann, Maria Noichl, Virginie Rozière Sajjad Karim Jean-Marie Cavada, António Marinho e Pinto Kostas Chrysogonos, Jiří Maštálka Max Andersson, Julia Reda Isabella Adinolfi, Joëlle Bergeron Marie-Christine Boutonnet |
0 | - |
|
|
0 | 0 |
|
|
Legenda simbolurilor utilizate:
+ : pentru
- : împotrivă
0 : abțineri